1,961 matches
-
Vin la noi, cu-un singur gând: să se predea: Predaite! - c-așa zic ei, În rusește... - și bătrânul ridică mult mâinile, ca să ne arate cum se predaite Ruski. De aceea oamenii care mai Înainte adunau doar ce găseau prin tufișuri, prin copaci, pe sub grămezi de frunze uscate, acum dau fuga de cum văd plutind „cămeșa” peste pădure. Pornesc la vânătoare. Alde Morcov și-a făcut colibă În cornul acela de pădure și așteaptă să-i pice cămeșa din cer’ - chiar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
noastră - ceva cu alarmaerian’. Sunt bune, la trenul refugiatului, alarmaerienele: ne oprim, coborâm din vagoane, să ne mai dezmorțim picioarele, să ne mai piară zgomotul din cap și bătutul În tălpi, de mersul-trenului; ne primblăm pe taluzuri, coborâm prin cele tufișuri Încă ne-bine Înfrunzite și ziceam că ne ascundem de avioane prin grâiele pân-la gleznă. Dacă trenul stă și stă, atunci facem pipi-caca prin tufișuri, câte doi, câte doi - nu se face să faci În toaleta vagonului când trenul stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
din cap și bătutul În tălpi, de mersul-trenului; ne primblăm pe taluzuri, coborâm prin cele tufișuri Încă ne-bine Înfrunzite și ziceam că ne ascundem de avioane prin grâiele pân-la gleznă. Dacă trenul stă și stă, atunci facem pipi-caca prin tufișuri, câte doi, câte doi - nu se face să faci În toaleta vagonului când trenul stă. Și stă trenul și stă, uneori până și locomotiva uită să mai pufăie, de-atâta stat. Acum am vrea să pornim - așa cum voisem să oprim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
eu...? Și nu mă interesează pe mine ce fac fetele din noua generație, dacă vrei Tainicele cărări ale iubirii să știi. Dacă ele nu se respectă, este normal ca nici băieții să nu le respecte. Le întind din prima prin tufișuri și pe bănci... N-au probleme... Sunt spitalele pline de nou-născuți abandonați... Apoi, pe de altă parte, tu, care mă cunoști mai bine ca oricine, știi cât de mult mi-am dorit să am copii. Aș fi dorit să am
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
mie. Cu Vasili și baba Ulitia mai tragem câte o raită după plante pentru farmacia la care Gery ne-a pus responsabili. Acum în primăvară, natura cântă din toți mugurii și florile ei, ciripituri voiase se aud din copaci și tufișuri. Cred că anunță și ele veniri pe lume de noi vieți de puișori. Vasili m-a ridicat în brațe ca să ajung la niște muguri de brad. Nu știu de ceam simțit sângele urcând în obraji și inima bătând mai repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
picturilor lui Munch, realizată de Walt Disney. Toate casele aveau aceeași formă și culoare, aproape cubice, perfect simetrice, cu uși mari și cu numeroase ferestre. Drumul șerpuia printre case asemenea pistelor de la școlile de șoferi. În fața fiecărei case se aflau tufișuri cu flori frumos îngrijite, iar la ferestre erau perdele. Nu era Țipenie de om. — Zona aceasta se cheamă zona C, a spus Reiko. Aici locuiesc femeile. Adică noi! Există zece case, fiecare este împărțită în patru părți, deci două persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ele. Au îmbrăcat ni[te haine de lucru și s-au încălțat cu cizme din cauciuc, albe. Colivia era, de fapt, o adevărată „casă“ cu păsări, amplasată într-un părculeț din spatele terenului de tenis. Era înconjurată de straturi de flori, tufișuri și bănci. Am văzut acolo puișori, porumbei, păuni, papagali și multe alte păsări. Doi bărbați, între patruzeci și cincizeci de ani, probabil și ei pacienți ai sanatoriului, greblau frunzele de pe alei. Reiko și Naoko s-au îndreptat spre ei ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
sanatoriului, greblau frunzele de pe alei. Reiko și Naoko s-au îndreptat spre ei ca să-i salute, iar Reiko a reușit să le mai smulgă un hohot de râs cu o glumă de-a ei. Înfloriseră și florile numite „cosmos“, iar tufișurile erau extrem de bine îngrijite. Când au văzut-o pe Reiko, păsările au început să ciripească vesel și s-au dus, cuminți, la locurile lor. Fetele au adus din magazia de alături un sac cu grăunțe și un furtun. Naoko a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
despre mâncărurile pe care mi le preparam singur. N-am primit nici un răspuns. Când mă săturam de citit sau de ascultat muzică, lucram prin grădină. Am împrumutat de la proprietar o greblă, o mătură, foarfece de grădină și pliveam sau tundeam tufișurile. Nu mi-a luat prea mult timp ca să fac grădina să arate bine. O dată, m-a invitat proprietarul să bem un ceai la el, pe verandă, și am stat multișor de vorbă, ronțăind osenbe. Mi-a povestit că după ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
fermoarul de la șliț și, ștergându-și mâinile pe pantaloni, bâlbâi: „Vei vedea...“ Dând un picior dezinteresat În direcția lui Chérie, Își recuperă Völkischer Beobachter-ul și pătura, apoi plecă. Am Încercat să atrag atenția câinelui stupid al lui Heino, care adulmeca tufișurile. Dar fiindcă nu părea să mă fi recunocut, mi-am continuat drumul spre casă. Deși nu era mai mult de opt, se lucra de zor. Pe șantierul de lângă depozitul de cărbune, muncitorii tăiau cu ferăstrăul, băteau cu ciocanul și Întindeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
luate separat nu aveau cum să-ți dea imaginea unui "zeu coborît din nori", însă era ceva la el care te fascina, poate privirea, poate aerul de siguranță sfidătoare, poate gesturile aproape extravagante, palmele fluturau ca două păsări speriate în tufiș, oricum ceva te vrăjea. Șerban Pangratty s-a aplecat la urechea lui Leonard Bîlbîie, acesta era gata să se ferească, atît de neașteptat și mai ales de nepotrivit era gestul prințului, s-a aplecat și i-a spus aproape șuierat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
posac de la postul lui de observație din spatele popicăriei. Din păcate, patinajul pe role era permis în parc, o greșeală gravă după părerea lui, ce avea să ducă probabil la o deteriorare accentuată a standardelor morale. Wild Rover țâșni deodată din tufișuri și se năpusti spre noul lui stăpân atât de năvalnic și plin de entuziasm, încât Ben fu obligat să se ferească și sfârși într-un talmeș-balmeș de membre rășchirate în rondul cu zambile. Paznicul parcului își frecă mâinile. Or fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
o antipatiză instantaneu. Domnule polițist, ce s-a întâmplat mai exact? Polițistul, tânăr, crud și stânjenit la culme, șovăi. Phyllis se ivi gâfâind, în spatele lui Fran. — Domnișoara spune că domnul s-a expus în mod indecent în fața ei. — Era în tufișurile de acolo, insistă duduia cea dotată. Arătă înspre un pâlc de copaci care coborau spre lac. — Oh, Doamne, Ralph, se isteriză Phyllis. Cum a putut să facă așa ceva? A avut probleme de sănătate, înțelegețiă — Uite ce e, mamă, o întrerupse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
o clipă. Fran se așeză pe bancheta din spate a mașinii. Chipul tatălui ei era nedumerit și foarte speriat. Ce se întâmplă, Franny? Ce e cu toată agitația asta? M-a trecut o nevoie, știi, așa că m-am dus în tufișurile de acolo. Fran îl luă de mână, simțind că i se rupe inima. De ce nu te-ai dus la toaletă, tati? E una chiar acolo. Probabil că ai fost de nenumărate ori acolo. Expresia nedumerită îi reveni pe chip. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cu inima bătând să-i sară din piept, așteptând să vadă pomenit numele tatălui ei, dar, slavă Domnului, nu apărea nici un detaliu, doar o referire pasageră la „alcoolici și alți indivizi dubioși care ar putea să stea la pândă în tufișuri“. În tot timpul ăsta, pe când crezuse că le venise în ajutor, Jack Allen o convinsese pe făptura aceea de moravuri ușoare să scrie la ziarul lui. Cum putea să doarmă noaptea? Pentru Jack Allen, tot ce conta era să obțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
o melancolie sfâșietoare. Am umblat multă vreme, la întâmplare, mi-am pierdut direcția și m-am îndreptat și eu încotro am apucat. Din când în când, câte-un cristel ori câte-un stol de potârnichi se ridica zbârnâind de prin tufișuri de porumbrei. Trăgeam. Pușca vuia înăbușit în negură. Mă plecam în tăcere, luam paserea sângerată, o aninam în lațurile torbei, apoi porneam tăcut înainte. Câteodată, un iepure roșcat izbucnea dintr-o tufă întunecoasă, trecea ca o nălucă prin pâlcuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o găsesc afară din pădure până-ntr-un loc, o mai găsesc spre sat, pe urmă spre bahnă, întoarsă... Mă gândesc eu că-s în bahnă... Și m-am dat așa, la marginea pădurii, cucoane Grigoriță, m-am dosit între tufișuri, ș-am început să-i urlu... Urlu eu o dată, urlu eu de două ori, numa’ ce-i aud că-mi răspund din bahnă... Acolo erau, în trestii... Iar îi chem, și mai aștept... Atunci i-am zărit că ies... Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-ntr-o durere. În fund, pe clina unui muncel, pe iarba arsă, ședeau într-o rână două cruci de piatră. Un stol de potârnichi se ridică dintrodată din apropierea drumului, zbârnâind, se risipi și, împrăștiate, paserile pline și rotunde zburau pe deasupra tufișurilor, pe deasupra prunilor, apoi, cu aripile întinse, ușor încovoiate, lunecară spre crucile de piatră. — Ce caută prunii aici, și crucile? întrebai eu. Parcă a fost un țintirim în locul acesta... — A fost, răspunse bătrânul întorcând spre mine barba-i albă și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pus niște creștini câțiva copăcei, ș-au rămas și două cruci, dar locul se tot sălbătăcește, și peste câțiva ani nimic n-are să se mai cunoască... Eu mă întorsei cu mai multă luare-aminte spre vechiul loc de pedeapsă. Îngrămădirea de tufișuri era liniștită și pustie. Am să-ți spun istoria asta, zise deodată bătrânul Ștefan Leu; e interesantă și-mi aduc bine aminte de dânsa... Eram pe atuncea flăcău, aveam ș-o lecuță de slujbă la ocârmuire, ș-am fost de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
privea neclintită, cu sprâncenele ușor încruntate, în juru-i. Ș-au tras ștreangul! Cuconu Ștefan Leu tăcu. După un răstimp rosti domol: —Stăi... Caii se opriră. Ne întoarserăm în loc, pe perinile trăsurii. În urmă, tapșanul singuratic, între muncele, se deslușea cu tufișurile, cu arborii lui pitici și răsuciți, deasupra mormintelor pierdute și uitate. Peste singurătatea și peste melancolia aceea de început de toamnă luneca lin un vultur cu aripile neclintite. O istorie de demult, 1908 O istorie de demult a fost publicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Pârăul Cerbului sărea pe trepte sure de stânci și împrăștia lacrimi de pietre scumpe pe mușchiul gros, verde închis, al malurilor; tremura cu zvon moale, neîntrerupt; și în zvonul lui, în singurătate, pe oglinda mișcătoare a undei, câteodată, dintr-un tufiș, ca dintr-o hrubă de întuneric, răsărea, neclintită, ca tăiată din lespede, o căprioară cenușie, într-o mișcare gingașă de oprire. Altfel era o tăcere așa de grozavă: mă opream și dintotdeauna îmi auzeam bătaia inimii în coșul pieptului. Rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
coșul pieptului. Rar glas de corn tremura departe și răzbătea până la mine înăbușit, trist, ca din fundul pământului. Treceam printre fagi uriași încărcați de jâr. Eram întovărășit uneori de Voinea. Tăceam și eu, tăcea și el, și ne strecuram printre tufișuri, pe poteca umedă, înecată în bogăția de verdeață. Când dădeam la margine, creștea lumina și se auzeau spre câșlărie tălăngile vacilor boierești. Sunau lin cu sunete felurite, unele joase și altele tot mai subțiri, o scară de sunete dulci, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cânta tălăngile vacilor boierești, în poieni și tocmai când din urmă, pe drumul pe care venisem eu, se arătă și boierul Enacache pe calu-i iute, cu cânele-i mare roș care sărea în dreapta și-n stânga și străbătea toate tufișurile adulmecând. Se opri boierul, se opri și pădurarul. Ce mai este pe la câșlărie, Voineo? —Bine, cucoane Enacache... Stăpânul zâmbi, apoi, întorcând spre mine capul, rosti limpede: bună ziua!, trecu repede înainte și descălecă. Cânele se oprise și stătea neclintit, ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nevăzute. O bură rece, o cernere de pulbere fină și umedă umplea aerul și dădea zilei o coloare cenușie. - Chihaia se ținea grăbit după cal, lunecând, sprijinindu-se în baltag, scuturând în mersul lui buchetele de ferigi, făcând să ploaie tufișurile înalte de fagi cu broboane mari peste pletele lui cărunte. - Chihaia se gândea nemulțămit: Ciocoiu-i mânios și trebuie să-i fac voile... Aista, tânărul, nu-i ca bătrânul, Dumnezeu să-l ierte... Acela avea credință în noi... Așa - mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de funigei; un vânt abia simțit purta și prin văzduh firele acestea rătăcitoare de matasă argintie. Flăcăul și fata stăteau singuri pe prispa bordeiului. Nu-și mai vorbeau, dar se simțeau chemați unul spre altul de ceva tainic. Dintr-un tufiș de boz, la marginea unei grămezi de gunoaie putrezite, ieși deodată o nevăstuică. Se opri neliniștită în lumină și-i privi cu ochișori negri ca gămălii de bolduri. Era așa de albă blănița ei, încât parcă bătea într-un albăstriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]