3,940 matches
-
tuturor, a frînt-o, și a început să mănînce. 36. Toți s-au îmbărbătat atunci, și au luat și ei de au mîncat. 37. În corabie eram de toți: două sute șaptezeci și șase de suflete. 38. După ce s-au săturat, au ușurat corabia, aruncînd grîul în mare. 39. Cînd s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pămîntul; dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, și au hotărît să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putință. 40
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
pe undeva, fiindcă pe ici, pe colo, mai apar citate întregi izvorâte trudnic, vorba ăluia, „din puțul gândirii” unor politicieni, care s-au cățărat și ei, cum au putut, în creștetul nostru ca să scruteze lumea de acolo și să se ușureze la fața locului, ori de câte ori le vine. Nu mai departe decât azi dimineață, am găsit în ziar o mostră-citat din marele pupincurist al mileniului III pre numele său dinspre tată, Boc și dinspre naș-su, Emil. Dacă-l citiți o să vedeți
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
chitici... Călugărul a tăcut oarecare timp și până la urmă m-a făcut atent: Chiticii aiștia ne-or aștepta până mâine la prânz, pentru că îi zi de slobozenie la pește. Cum ai dormit, fiule? Fără vise, părinte. Înseamnă că ai sufletul ușurat de toate necazurile... Apoi când sunt în preajma sfinției tale uit de toate. Mă simt în altă lume. Mă bucură ce-mi spui, fiule. Acum însă te-aș întreba... La auzul acestor vorbe, am ciulit urechea, temându-mă să nu mă
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
și angelice. Am târât un scaun galben, din răchită împletită, până lângă dulapul maro, masiv îdulapurile încastrate, albe, subțiri, care păreau făcute din plastic se aflau încă într-un viitor îndepărtat. Astfel de dulapuri erau considerate niște obiecte care-ți ușurează viața, iar în casa noastră nu exista așa ceva.). M-am suit pe scaun și m-am ridicat pe vârfuri, întinzând o mână ca să ajung la ou. îmi repetasem de nenumărate ori că era limpede că Margaret nu-l voia. Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
conversație care ar fi trebuit să mă destindă. — Deci ești de la Cloisters? m-a întrebat. —Arrrr, am încercat eu să dau din cap. —Alcool? —Gro. Am încercat să dau un răspuns negativ ridicând din sprâncene. —Groguri. —A, droguri? Am fost ușurată că vocea lui nu suna dezaprobator. Deseori mă întreb cum îți dai seama dacă ești alcoolic, a continuat el. Am încercat să spun „Păi, n-are nici un rost să mă întrebați pe mine“, dar ceea ce-a ieșit a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
acum. încetează să mai cauți un „motiv“, Rachel, a încheiat Josephine. Nu ai nevoie de el. Deci eram o nenorocită de dependentă de droguri. Minunat! N-am găsit nici un fel de bucurie în conștientizarea adevărului fiindcă aceasta nu m-a ușurat în nici un fel. A fost la fel de îngrozitor ca și când aș fi aflat că sunt criminală în serie. Am traversat weekendul și prima parte a săptămânii următoare într-o permanentă stare de șoc. Abia dacă puteam să vorbesc cu ceilalți. în cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Cât timp? am întrebat nerăbdătoare. Cam vreo două ore. —OK, am spus eu nemulțumită. Și-mi iau și eu partea mea din ea, a adăugat el. —OK, am bolborosit din nou. — Așteaptă în barul din capătul străzii. Tipul m-a ușurat de optzeci de lire, ceea ce era jaf la drumul mare, dar în momentul ăla nu mă aflam în poziția de-a negocia. Când puștiul a luat-o la goană, am avut convingerea că n-o să-l mai văd niciodată nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
calculat și cu sânge rece. Un bărbat care nu face greșeli. Coborî la parter, unde își mâncă fulgii All-Bran și își bău cafeaua. Așadar, Eva nu era acasă. Rămăsese peste noapte la soții Pringsheim. Ei bine, tot era ceva. îi ușura lui situația. Cu excepția faptului că mașina și cheile rămăseseră la ea. Iar Wilt nu avea în nici un caz de gând să se ducă până acolo și să ia mașina. Merse pe jos până la sensul giratoriu și prinse autobuzul spre Tehnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
fel de ferestre, ci doar niște ziduri de un verde pal și o ușă prin care, din când în când, intrau și ieșeau oameni și prin care chiar și Wilt ieși de două ori, în compania unui gardian, ca să se ușureze. La miezul nopții inspectorul Flint plecase să se culce, iar în locul lui rămăsese sergentul anchetator Yates, care o luase iarăși de la început cu toată povestea. — Care început? întrebă Wilt. — începutul începutului. — La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
a-și recăpăta sănătatea era să se întoarcă în trecut și să își ceară umil iertare de la toți cei pe care îi nedreptățise sau îi vătămase vreodată. Dorea să se curețe de vinovăția care cocea pe dinăuntrul lui, să își ușureze conștiința și să o ia de la început. Drumul acesta l-a dus, bineînțeles, către sătucul de munte austriac. Toți foștii lui elevi erau acum oameni în toată firea, bărbați și femei între douăzeci și cinci și treizeci de ani, dar, din mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
amenințări și avertismente, care le spune oamenilor ce au de făcut. — Zău? Și eu ce am de făcut? — Îmi place sarcasmul tău, Gordon. Îți aud răceala din voce și îmi confirmă ce credeam despre tine. Îți mulțumesc. Mulțumesc că îmi ușurezi atât de mult sarcina. Tot ce am de făcut e să închid telefonul și, cu asta, conversația se încheie. — Dar n-ai să-nchizi, nu-i așa? Ți-e o frică de faci pe tine și ești în stare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
și ei zile de muțenie? — Nu, copiii sunt scutiți. Ei nu intră în ritual până la vârsta de paisprezece ani. Reverendul Bob s-a gândit la toate, nu-i așa? — E un om înțelept, iar învățăturile lui ne simplifică și ne ușurează viața. Suntem o turmă mulțumită, domnule Glass. În fiecare zi, cad în genunchi și Îi mulțumesc Domnului că ne-a trimis în Carolina de Nord. Dacă n-am fi ajuns aici, n-am fi cunoscut bucuria de a fi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
și sexy. Nu-i de mirare că milioane de femei dau în fiecare săptămână drumul la televizor doar ca să îl audă. —Sunt Katie. N-o să-i spun unde lucrez. Sau de unde ar putea să mă cunoască. Nu. Nu o să-i ușurez situația. De unde să știu că nu invită femei în oraș în fiecare săptămână? Sau în fiecare zi? Aștept să spună ceva și încerc să mă conving că nu sunt deloc emoționată. Îmi simt mâinile umede. —Katie, stewardesa, spune el, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
nestrămutată de a reuși. Îl întreb dacă i se aruncă femeile la picioare doar pentru că apare la televizor. Nu chiar câte crede lumea, insistă el. Îl întreb dacă a mai fost și cu alte stewardese. —Câteva, îmi răspunde. Și sunt ușurată că nu mă minte. Nu e prea dornic să vorbească despre celelalte stewardese cu care a fost. Îmi povestește de Soho din New York și cât de mult îi place cartierul. Unele nume mari stau în Soho, zice el. Și pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
asta. Una imensă. Nu o să mai fac asta prea curând. — Da, am. Iau o înghițitură din băutura mea. E tare. Bună. — Dar nu vrei să vorbești despre asta? Așa e, nu vreau. —Ți-e foame? — Nu. Doamne, nu prea îi ușurez situația, nu? Sunt sigură că începe să regrete că m-a invitat acasă la el. Dar nu-mi pasă. M-am săturat să tot încerc să impresionez bărbații. De fapt, m-am săturat, punct. — Am fost încântat când am aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
și pedeștri și călăreți, pe niște cai cu un aer plictisit de autoritate. Cu ani în urmă, pe timpul lui Ceaușescu, nu găseai unul, când s-a întâmplat să am nevoie mare de poliție, să-l găsească pe tipul care mă ușurase de bagaje, de acte, de tot, mă lăsase cu ce-aveam pe mine. Bine că nu te-a-ntâlnit după două zile, poate te lăsa numa-n slip! Lui cumnatu-meu de la București acum îi arde de râs... La Costinești, încercam să răzbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pălării și șepci, își trosnește sonor palmele asudate, pe urmă, lovit de o idee: Știi ce? Tu întoarce-te la coadă și dă-mi mie actele să-ncerc o mișcare cu ăștia, bine? Și te chem eu când e gata! Ușurat de acte, Tudor se întoarce frumușel în coadă, târând după el geamantanul cât toate zilele. Lasă, bre, ăla, să nu zică ăștia că mai ții locu’ la înc-o persoană. Uite-aici pune-l, pe terasă, că nu-l ia nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
întreg și cu harta fizică a României pe altul, iar băncile și parchetul puțind a ulei ca la început de an școlar, cum și era acum că intrasem în septembrie, când am ieșit, deci, m-am îndreptat glonț spre gară, ușurat de bagaj, că sacul de drum rămăsese în grămada de cenușă. Până la Constanța, îmi spun, pot să ajung cu „nașul“, de acolo până la București e mai greu, nici mamei nu pot să-i cer, că ar intra în panică, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
trebuie să mă duc până undeva! (T. se ridică și face pași mari spre ușa din fund, marcată de graffitis greu de confundat. În veceu, își dă drumul aproape peste mâinile înghețate cu care și-a decapsat blugii. Cât se ușurează, două minute, poate mai mult, are tot timpul să se mire cum a rămas atâtea ceasuri în afara timpului, în cârciuma cu ziduri cărămizii păstrătoare de căldură, și fără să bea. Stația intonează parcă de azi-dimineață un șlagăr lent fără cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cheia în broască. Răsucind cheia în toate părțile, își cere scuze pentru starea apartamentului. La bugetul tău, ăsta e cel mai bun pe care l-am putut găsi. Îi spun că e în regulă. Mă așteptam la mai rău. E ușurat. Într-un final, reușește să descuie ușa. Mă izbește un miros urât. În întuneric, simt gândacii care îmi trec repede peste picioare. Fata se așază pe podea în mijlocul cămăruței. Afară, lumina zilei se estompează. Asupra ei se coboară un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
odată Îmbătrânindu-i obrazul. Ce ușor se excita atunci, ce jenat era să nu cumva să-i zărească cei de alături șlițul umflat al pantalonului, uneori, când nu mai putea Îndura, mergea În toaleta parfumată a casei Dobrotă și se ușura singur, după ce controlase neliniștit Încuietoarea ușii. Intra apoi În vârful picioarelor și moțăia, istovit de plăcerea rușinoasă, de energia risipită inutil și se trezea În acordul final ca să o aplaude, mecanic. Candelabrul mare de cristal lumina prea tare ca să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
onestitatea și discreția că, pe lângă știința tratării dinților, mă pricep de minune și într-o altă știință, aflată în strânsă legătură cu inima. Ca doctor, am optat întotdeauna pentru o procreație cât mai rațională. De aceea, scopul meu este să ușurez fenomenele palpitante ale inimii - și aici, doctorul a privit-o într-un anume fel pe doamna consul - de tot balastul supărător.” Ceea ce stăpâna mea a priceput din prima, spre cinstea ei, și, cu o mare iluminare în priviri, l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
se străduia să vadă dincolo de ziduri și să înțeleagă ce se întâmpla, de fapt, între Regele Soare și Napoleoană pe acolo, pe unde rătăceau împreună. Într-un alt cabinet, dar nu de lucru, ci de toaletă, poetul latin tocmai se ușurase și acum se privea în oglindă. „Laurii lui Vergiliu” îi căzuseră până la sprâncene. Arăta destul de comic, chiar vulgar. Îi mai lipsea doar cana de bere din mână. Ridică ceva mai sus cununa, dar încă nu se declară mulțumit. Îi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Komandir, și ar fi ajuns la Constantinopol dacă n-ar fi fost... „Frig strașnic, ca la noi, în Rusia. Ninsori, vânturi aprige. Smulgeau căciuli, fulare, care mai aveam și-așa ceva. Ba, unu’, sărmanu’, rămase și fără manta, că tocma’ să ușura la marginea drumului, când să porni vârtelnița. Noi mergeam tot înainte dimpreună cu Înălțimea Sa, care nu mai vedea și nu mai auzea nimic. Grozav ce-i place la război! Bieții de noi, degerați, cu mucii în țurțuri până la bărbie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ale noastre, românești. În pauzele dintre un Îndemn și altul la adresa mamei (să nu se mai ostenească, asta fiind treabă de bărbat), Moș Iacob zice de cioloveci că trag și ei, după cum li-i firea, drept În fața ochilor; ca să se ușureze de moniții, să nu fie Îngrelați, când s-or așterne pe fugă - rușinoasă, dar sănătoasă... Din curțile pe care le văd, dincolo de drum, ies femei și boccele, copii și găini-sub-braț. Ies În uliță, apoi intră În curtea noastră: pe la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]