2,252 matches
-
Îmi place să mă conving. Doru Matei lăsă țigara în scrumieră. Declanșă mecanismul ascunzătorii, scoase cele două pânze și le desfăcu. ― E în regulă? ― Mda... Pune-le la loc. Sculptorul începu să râdă. Popa nu-l scăpa din ochi. Răsuflă ușurat abia după ce-l văzu Închizând tainița. ― Aveai o privire... observă amuzat Matei. Spune-mi, te rog, chiar așa impresie proastă fac? ― Execrabilă! ― Trebuie să ne sfătuim, declară Melania Lupu făcând ordine pe masă. ― Iar? Ce naiba, a mers totul pe roate
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și mere ionatane. Făcu câțiva pași și se opri lângă o ușă bâjbâind după clanță. ― Unde o fi comutatorul? Vorbea din nou cu glas tare, ca totdeauna când se știa singură. ― În orice caz, acum îți poți permite să răsufli ușurată. Ai dreptul, draga mea. Glasul se mlădie improvizând un cîntecel: Căci ai cîștigat! Câștigat, câștigat, cîș-ti-gaaat! Femeia cu evantaiul e a ta, al tău e și Vânătorul... Și totuși unde poate fi comutatorul? Pipăia pereții fredonând, se lovea ușor de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
că veți putea să-mi spuneți tot ce știți în această chestiune. Neelan clătină din cap. Zîmbetul de pe buzele lui era ironic, aproape sinistru: ― Fratele meu nu e în pericol de a fi ucis. ― Deci știți unde se află? întrebă ușurat Hedrock. Neelan șovăi. Cînd vorbi într-un tîrziu, Hedrock avu senzația că nu rostește cuvintele pe care avusese inițial de gînd să le spună. ― Dar ce doriți de la mine? ― Păi, în primul rînd, cine sînteți? Expresia de hotărîre de pe fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
el. Repede își activă unul dintre inele și făcu în delicatul circuit de cabluri al transportorului o gaură mică de tot, cît un vîrf de ac. Imediat se stinse o luminiță din spatele panoului. Hedrock se întoarse de la tabloul de comandă, ușurat dar la fel de concentrat ca întotdeauna. Își protejase flancul, doar atît. Mai era un alt transportor în fundul atelierului, și după cîte își dădea el seama, pe acolo veneau chiar acum niște bărbați. Iar alții, cu nave blindate puteau să-l atace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
implicațiile acestor vorbe. Era atît de deprinsă ca vărul ei să-i vorbească astfel în particular, încît n-o frapa imediat faptul că de data asta comentariile erau făcute într-o ședință oficială a guvernului. Observă distrată că ceilalți părură ușurați, însă ea se concentra prea tare asupra propriilor ei cuvinte, pentru a se lăsa pătrunsă de sensul deplin al frazelor prințului. Drept care își continuă mînioasă discursul început mai înainte. ― M-am plictisit să mi se tot spună că nu avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
făcut? ― Nimic. ― Adică vrei să spui că...? ― Nimic. Vezi tu, înțeleg numai ce ar reprezenta cunoștințele pentru ființa umană medie și chiar pentru cea de tip superior. N-am să spun nici un cuvînt, nici Consiliului, nici altcuiva. Hedrock se simți ușurat. Îl cunoștea pe acest om și-i cunoștea total integritatea. Îndărătul acestei făgăduieli nu se ascundea frica, ci doar o onestitate deplină a concepției, pe care n-ar fi putut-o depăși nimeni. Văzu că Gonish îl studiază atent. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
pensia și nu are bani pentru cumpărături de lux. Numai că una s-a cerut la baie iar cealalta continua să-i prezinte tot felul de variante de oferte. Până la urmă, le-a văzut plecate și amicul meu a răsuflat ușurat. Un gând totuși nu îl lasa în pace: de ce nu au sunat negustoresele și la alte uși, după ce au plecat de la el. Dimpotrivă, păreau foarte grăbite să părăsească locul cu pricina. Apoi i s-a părut că și cea care
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
zi a săptămânii - pe lângă participarea la celebrarea euharistică - să renunțăm la activitățile noastre obișnuite? Aceasta o face din mai multe motive: - Abținându-ne de la muncă o zi pe săptămână, ne asigurăm un spațiu de timp în care să putem răsufla ușurați, și să putem medita. O dată pe săptămână demnitatea umană are prioritate față de muncă! - Dacă facem cu adevărat ceea ce aduce odihnă și bucurie, atunci - și numai atunci - această zi devine o binecuvântare. - Cu prietenii și cunoscuții, dar mai ales în mijlocul familiei
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
speriase, probabil. Nici n-am mai văzut-o vreodată. Sincer să fiu, n-am suferit din pricina plecării ei. Poate cel mult vanitatea mea a fost lezată. Dar a fost o rană superficială care s-a vindecat repede. Apoi am răsuflat ușurat. Nu eram apt să trăiesc în comun cu o femeie pe care n-o iubeam. Preferam să fiu singur ca un lup care se ține departe de haită. Mă simțeam mai bine așa. Nu mă întreba nimeni nimic, nu trebuia
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de acuzare, se aflau tata, fosta mea soție și procurorul care mă incriminase în proces. Toți mă priveau înfricoșați. Acum eu eram judecătorul. Soarta lor depindea de mine. Le-am dat pedepse grele, apoi i-am achitat, lăsîndu-i să plece, ușurați, fericiți că au scăpat, cu excepția procurorului. Acesta învîrtea o pipă între degetele lui lungi și osoase. Probabil ca să-și stăpânească agitația. Tremura. Faptul că rămăsese singur l-a speriat. Am așteptat să-i crească panica, să-și scoată din buzunar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Odată, când mă spălam pe mâini, am lăsat să-mi scape săpunul jos și am fost fericit că s-a repezit imediat să-l ridice. Altădată, l-am chemat să schimbe limonada pretextând că se încălzise și, iarăși, am răsuflat ușurat când Francisc a rânjit politicos, a dat din cap supus, a luat carafa și a ieșit să-mi îndeplinească rugămintea. Modestia nu-mi mai atârna demult ca o piatră de moară de picioare, dar nici nu țineam să mucezesc între
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
acum, pe apucate, ziua. Noaptea doar cei cu nervii tari reușeau să mai ațipească. Toți ceilalți stăteau cu luminile stinse, ascultând vuietul mării și blestemul sacadat al bufniței. Uneori, acest blestem se depărta, părea acoperit de valuri. Atunci respirau mai ușurați. Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după lungile nopți de insomnie în care reușiseră să devină palizi, străvezii, blestemul reizbucnea. Bătrânii se rugau să vină nopți cu furtună, cu trăznete și tunete care să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
adevăr, un individ, iar acel individ nu era nimeni altul decât Arhivarul! Câteva clipe am rămas năucit de surpriză. Îmi vuia capul. Cum, el, Arhivarul era Bătrînul? Ce farsă sinistră! Din fericire, n-a durat mult și am putut răsufla ușurat. Individul nu se comporta totuși între oglinzi ca un stăpân. Înghițea câte o dușcă de limonadă, după care se lingea pe buze și plescăia, se muta pe celălalt fotoliu, ridica picioarele pe masă și iarăși se scula, țopăind între oglinzi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
suspectă datorită căreia mi-am dat seama că mințea. Ce nevoie avea de o minciună inutilă? Exista o singură explicație. Se zăpăcise. Mă uitam la icoană, tăcut, și mă întrebam: de ce se împăcase totuși cu Aristide? din cauza mea? fiindcă respirase ușurată, nu mă puteam înșela în această privință. ― De ce mă minți? Cred că tonul meu uscat și absent a făcut-o să nu se cramponeze de minciuna pe care i-o dictase primul impuls. Atunci am aflat ce se întîmplase. Dinu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care aveau case pe malul mării, începuseră să vorbească de un refugiu acolo. Dar a doua zi agenția anunță că fenomenul încetase brusc și că serviciul de deratizare nu adunase decât o cantitate neglijabilă de șobolani morți. Orașul a răsuflat ușurat. Totuși, exact în aceeași zi către prânz, doctorul Rieux, oprindu-și mașina în fața blocului, îl zărește la capătul străzii pe portar, care se apropia greu, cu capul aplecat, cu brațele și picioarele depărtate, cu o înfățișare de marionetă. Bătrânul ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Aproape sigur, fiindcă șirul de chioșcuri goale, nepopulate fu întrerupt de mănunchiul de lumini de la colțul imediat următor. La un radio se auzea muzică de percuție; bărbații stăteau afară bând cafea din cești mici și ceai din pahare. Mahmud răsuflă ușurat. Se simțea ca acasă. Călăuza intră, iar Mahmud o urmă. Ajunse la o masă la care stătea singur un bărbat. Călăuza dădu rapid din cap și plecă la fel de repede. Nu scosese nici un cuvânt de la început până la sfârșit. Mahmud nu îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
că ce am adus eu e lipsit de valoare. Așa e? Vrei să-l umilești pe Mahmud cu această comparație. Dar deloc, prietene. Îți faci prea multe griji. Ți-l arăt ca să știi printre ce splendori o să stai. Mahmud zâmbi ușurat. — Serios, crezi că piesele pe care le-am adus eu merită să fie păstrate aici, în colecție? Îi plăcea să se creadă un complice al acestui om, un egal al acestui geniu al comerțului. —Nu doar piesele, Mahmud. Am de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
i se spusese. Întinse mâna, pe care avea o mănușă de latex, după primul dintre sigiliile cilindrice pe care le aliniase pe un raft, la nivelul ochilor. Încet, cu atenție, strecură sigiliul înăuntrul tamburului de metal. Se potrivea perfect. Răsuflă ușurat, uitându-se din nou la tezaurul de sigilii pe care le adunase, aliniate în fața lui ca niște soldați ce așteaptă inspecția. Erau de toate mărimile și formele, dar acum se simțea încrezător uitându-se la ambalajul de carton de la firma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-mă, domnule, spuse unul din angajații aeroportului, desfăcând larg brațele și invitându-l pe Henry să facă același lucru. Niște monede uitate în buzunarul lui Henry declanșaseră aparatul. Îi făcură semn să treacă. Apucă geanta, tocmai ieșită de pe bandă, răsuflând ușurat. Cineva îl apucă de braț. —O secundă, domnule. Puteți să deschideți geanta, vă rog? — Da, desigur. Henry zâmbi și desfăcu geanta. —Un calculator? — Da. — Indicatorul spune că trebuie introduse separat calculatoarele. Puteți să mai intrați o dată? Henry simțea cum îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
întregi, fie pe jumătate, și e mult prea tare ca să poată fi consumat. Strângând mânerul valizei mai zdravăn ca niciodată, Henry părăsi aeroportul și se așeză la coadă la taxi. Când îi veni rândul, spuse cu o voce puternică, izbucnind ușurat: —La Ierusalim, vă rog. În piața Orașului Vechi. Capitolul 26 Tel Aviv, Israel, miercuri, 8.45 p.m. Pentru o țară mică, nu se putea abține Maggie să nu gândească, Israelul nu putea fi mai derutant de-atât. Mergeau de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
feri privirea doar ca să dea cu ochii de bălțile de sânge de animal de pe jos. A, am ajuns repede. Doar un minut mai e. Deodată intrară din nou în zona genților, poșetelor și suvenirelor de prost gust. Maggie se simți ușurată că scăpase de carne și că erau din nou oameni în jur. S-au oprit la un magazin de bijuterii. —Aici. Te rog. Ăsta e magazin lui Afif Aweida. Intră cu băgare de seamă, urmată de Nabil, care bătu palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
activeze doar la apropierea unui străin. Avatarului lui Guttman i se permise să intre pe insulă la fel de ușor cum fusese lăsată Maggie să viziteze sectorul cu lumini roșii acum câteva ore. Nu exista nici măcar o parolă. — Am intrat, spuse ea, ușurată că bătrânul nu le mai pusese în cale nici un alt obstacol. Acum ce facem? întrebă Uri, aplecându-se în față, acoperind cana de cafea cu mâinile, bucurându-se de căldura acesteia. — Acum căutăm. Nu aveau mult de mers. Pe insulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în cele din urmă lumina ecranului, observă îngrozită că altcineva era acum aplecat spre el, bătând în tastatură. Se apropie, rămânând ascunsă în umbră. În cele din urmă, își dădu sema cine era: fata cu cercel în nas. Maggie răsuflă ușurată, se îndreptă repede spre calculator și, exact când femeia era pe cale să spună cât de bazat era Second Life, apăsă pe butonul de oprire. —Hei... Dar Maggie se făcuse deja nevăzută, ieșise prin spate, coborând în stradă pe scara de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
se uită în jur. Pe drum nu era nimic, nici la punctul de observație. Nu erau mașini, nici măcar Mercedesul cu care veniseră. Și, mai presus de toate, nu era nici urmă de Uri. Maggie nu știa ce să simtă. Răsuflă ușurată că nu găsise nici un cadavru. Era posibil ca Uri să fi scăpat cumva, ca zgomotele pe care le auzise să fi fost făcute de Uri plecând cu mașina ca să se salveze? Dar asta, știa, nu avea nici un sens. S-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
promiseseră. Chiar și acum, când abia se luminase de ziuă, un grup de activiști se țineau de mâini la poalele acestui deal. Nu avea idee de ce hotărâseră că acel loc de periferie al Ierusalimului era cel potrivit. Dar se simți ușurată că îl aleseseră. —Ești ziaristă? întrebă o femeie care purta o pereche de ochelari mari, ținând de mână o adolescentă, poate fiica ei, într-o parte și un bărbat cu înfățișare de rabin, de vârsta lui Maggie, căruia i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]