2,898 matches
-
Lumina cu putere, încercând, parcă, să se bată cu intrușii ce-i contestau autoritatea. Din vârtejul de emoții și dorințe, am reușit să mi le găsesc pe ale mele, nu pe cele ale Sfetnicilor din mintea mea. Explică-mi! Rămase uimit. Ceva era schimbat la mine. Tonul. Vocea mea îi poruncea, iar el realiza că în spatele ei se afla o voință mai puternică, care nu putea fi ignorată și care cu greu putea fi oprită din a intra în mintea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
sufletului Cronicarului. Mă apropiai de el și întinsei mâna spre mânerul argintiu. "E'o'nashi ke terasefa!" Șoaptele nu erau nici ale mele, nici ale lui Vladimir. Eu nu reacționasem, căci nu știam ce însemna, dar el își ridică capul uimit și stupefiat și vroia să scape de sabia ce o ținea... de care era ținut, mai bine zis. Se dezlipi greu de căldura degetelor sale, despărțindu-se de mâna sa cu o nostalgie vizibilă, asemeni unui prunc ce realizează că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
doar una de-ar fi fost crăpată sau un rol jucat greșit... un zâmbet sau un ton al vocii nepotrivit... câte depindeau de prestația mea! Nu câte... ci câți! Nu cred că ne-am prezentat. Eu sunt Corvium! Se uita uimit și un pic speriat la mine, dar își reveni. Altanovici Helur, călăuza ta credincioasă, zise el cu o voce tremurândă. Încântat! Nu pot decât să spun același lucru. Din depărtare se auzi motorul unui elicopter cu trei pale care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și din el să se scurgă șuvoaie de praf. Se auzeau bubuituri înfundate și, apoi, sunetul a ceva masiv care se lovește sec de pământ inundă coridorul subteran. Tancurile? întrebă Sergheiov. Da. Au început bombardamentul, confirmă Helur. Vor fi tare uimiți când nu vor găsi nici un suflet viu în tot acel monolit, zise Mihail. Luminile becurilor vechi din fața lor începură să pâlpâie a vești proaste și în curând nu mai luminară deloc. Totul în fața lor se cufundă în întuneric și această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
sufletul nostru. Înțelegi, Vladimir? Te înțeleg, Marcela. Te înțeleg. Mulțumesc. Își dădu pe gât la vale ciocolata și dădu să plece. O luai de mână. Mai rămâi, te rog. Se uită uimită la mine. Oare îndrăznisem prea mult? Nu. Era uimită pentru că nimeni nu mai făcuse asta până acum. Nimeni nu-i dorise prezența până în acel moment. Se așeză la masă și eu m-am ridicat când dădu să ia loc. Îi plăcu gestul meu. Am luat cănile de pe masă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
securitate, facilitând intrarea în interior. Sergheiov fu primul care aruncă o privire. Își puse pușca la umăr și elimină un soldat de-al Armatei care era în pauză și fuma o țigară. Necrezând că fusese împușcat, se dădu în spate uimit până când întâlni un perete și se prelinse în josul său murind. Împușcătura alarmă restul oamenilor din clădire. Știau că nu-i nici o grabă și că aveau tot timpul din lume să se ocupe de ceea ce trebuiau să facă, pentru că în preajmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ai iubit cu adevărat, Scribonia, pe mine, sau pe el? Livia se apleacă îngrijorată asupra lui. — Ce ai? Te doare ceva? Scutură din cap. Încearcă să i răspundă, dar cuvintele nu prind contur, înecate într-un gâlgâit de plâns. Din ce în ce mai uimită, Livia îl apucă cu putere de braț. — Și tu simți pericolul, nu? Aprobă în tăcere. Ce altceva ar putea face? A sosit momentul, își zice Livia mulțumită. Inspiră cu putere. Acum ori niciodată. Se smiorcăie cu glas stins: Dacă nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Livia. Principele cască brusc ochii la ea, suspicios. — Tu, Imperator Octavianus Caesar Augustus, rostește femeia cu patos, nu numai că nu trebuie să comiți nedreptăți, dar nici măcar să lași impresia că le comiți. Bătrânul îi aruncă din nou o privire uimită. Nu se aștepta la astfel de vorbe din partea ei. O vede răsucind între degete, cu un aer pre ocupat, colierul greu de aur care desenează un opt pe pieptul ei. Pare cu adevărat îngrijorată. Își suge buzele, perplex. Poți să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și dacă mai e ne voie plătește din caseta mea personală. Ianuarius își înghite suspinul. — Iar pentru spectacolul de circ, transmite-le lui Dolabella și Maluginensis ca pe lângă suma alocată de la tezaur să mai scoată și ei ceva! — Cui? suflă uimit Ianuarius. Nu sunt ei consulii desemnați? se zbârlește împăratul la el. Își ia seama și reia un pic mai molcom: — Tot trebuie să-și sărbătorească preluarea funcției la 1 ia nuarie... Clipește vesel din ochi: — O s-o facă un pic
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
semn să vină la el. Se sprijină de brațul lui ca să ajungă înapoi la scaun. Dă pe spate o meșă de păr năclăită de sudoare și murmură ostenit: — Am nevoie de un curier... — Un sclav mesager, stăpâne? se interesează din ce în ce mai uimit libertul. Pentru astfel de treburi se folosesc soldații din garda preto riană. Este deci ceva personal. — Să plece chiar în seara asta... Îl îneacă tusa. Morfăie hârșâit: — ... cu o scrisoare urgentă pentru Sulpicius Quirinius... N-am greșit! jubilează Parthenicus în timp ce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dau seama cum s-o fac să înțeleagă diferența dintre comportamentul intim și cel public, îi mărturisește tot în șoaptă. Rex se scarpină încurcat în creștet. Dintr odată îi vine o idee: — Arată-i o păpușă. — O păpușă? repetă Occia uimită. La ce i-ar folosi? — Anatomie... ăă... și altele..., murmură stânjenit bărbatul. Vestala Mamă prinde ideea și se luminează la chip. Cu mâna ei osoasă și slăbănoagă îi dă o palmă zdravănă în spinare drept mulțumire. Se întoarce apoi către
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pără sire, începe să prindă iarăși viață. Cuvintele îi sunt însoțite de râsete un pic forțate. După un moment de tăcere, glasul Antoniei se înalță calm și egal: — Eu am venit să-mi ascult fiul și fiica. — Pe Germanicus!? exclamă uimit Piso. Toată lumea știe că tânărul lucrează de mult la o tragedie, dar n-a citit nimic din ea până acum. Nu s-a întors încă din campanie, răspunde în locul ei Agrip pina. Își mângâie pântecul rotunjor. — Eu am venit un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și platforme suspendate. În urma lui, tânărul zăbovește, privind în jur. I s-a trezit din nou curiozitatea. Hai odată! se impacientează instructorul. — Ce sunt astea? — Aici, în subsol, sunt depozitate mecanismele care funcțio nează prin asamblare... — Cum adică asamblare...? înalță uimit tânărul ochii spre el. — Sunt ridicate și duse pe nesimțite în amfiteatru, fără să se vadă. — La ce folosesc? — Pentru cuștile cu animale și alte metamorfoze... — Metamorfoze? — Decoruri! pufnește iritat Rufus. Coboară tonul: — Și nu numai... Germanul își răsfrânge buza
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bir cu fugiții înaintea morții, co mentează sarcastic gladiatorul. — Moartea nu pune punct vieții, ci doar o întrerupe. Instructorul se scarpină nedumerit în creștet. Păi tot morți suntem, se strâmbă Ganymedes. — Da, dar ne vom întoarce. — Unde? face Rufus din ce în ce mai uimit. Când? șoptește băiatul alb la față. — Ție ți-e teamă că învie mortul și vine să te ia la bătaie, nu? îl ia peste picior mai vârstnicul său tovarăș. Copilul tace mâlc. Numai pumnii și-i strânge convulsiv. Ceilalți trei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
el și se fac amândoi nevăzuți. Pusio e primul care rupe tăcerea. — E normal ca cel care a greșit să plătească. Dar nenorocitul de spectator cu ce se face vinovat, de e obligat să privească o asemenea oroare? Rufus înalță uimit privirea spre el. — Nenorocitul de spectator? îngână în batjocoră. Dar toți cei de aici au venit de bunăvoie, nu i-a adus nimeni cu sila. Continuă îndârjit: — Sunt unii care n-ar rata în ruptul capului un asemenea spectacol. Decât
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
prins de panică, l-a bănuit probabil că lungește înadins lucrurile pentru a deține mai mult timp în mâinile sale puterea armelor, sub pretextul războiului. — Mă mir că-ți mai aduci aminte de el! spune brusc Plautius Silvanus. — De ce? face uimit Tiberius. — Păi, a dispărut imediat. Nu țin minte să fi luat parte la vreo luptă. — Am fost rechemat de principe, protestează vexat Paterculus. Tiberius Nero îl apucă pe tânăr de braț: Bănuielile tale sunt nefondate. Băiatul acesta a luptat în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de slăbiciune și că încerc să forțez soarta pătrunzând într-un teritoriu necontrolat și neacceptat de divinitate. Aici te înșeli, amice, îl contrazice în gând Agrippa. Necontrolat și neacceptat de Stat. — Nu mă îndoiesc de puterea zeilor noștri... Evreul înalță uimit ochii spre el. — ...numai că s-au îndepărtat de mine... Iulius Herodes își coboară precipitat pleoapele. Tovarășul lui fie este un ipocrit fără pereche, fie nu realizează că religia, ca instituție oficială, reprezintă un aspect major al relației în continuă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dreaptă a omului. Familia imperială, înconjurată de câteva personaje de seamă, ajunge acum lângă gărdulețul de fier din jurul incintei sacre. Au așteptat în interior ca alaiul prece dent să se îndepărteze. — Împărăteasa nu trebuia să meargă cu carul vestalelor? șoptește uimit Paterculus. Da, într-adevăr, se minunează și Nero. Augustus i-a conferit soției sale multe onoruri, chiar dacă încă nici un titlu oficial. Printre altele, deține privilegiul de a sta oriunde printre slujitoarele Vestei. În mulțime se deschide un nou culoar, pentru
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ți povestesc totul. Te îmbrățișez și te pup ca de obicei, JJ. xxxxxxxxxx. Pentru numele lui Dumnezeu, să stăm un pic și să o privim pe Jemima, pentru că transformarea este complet remarcabilă, după doar o lună. Paul, instructorul, e sincer uimit, dar și un pic îngrijorat, pentru că greutatea a dispărut cu o rapiditate alarmantă, și mai bănuiește că Jemima mănâncă mult mai puțin decât i-a spus el. Bănuielile lui sunt reale. Jemima a luat acasă hârtia cu regimul, a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
să ajungă la birou pe 10, ignorând complet sandvișurile cu șuncă de pe drum. Stă la birou și bea toată dimineață apă plată, iar la prânz mănâncă o farfurie de lăptuci simple cu roșii și castraveți, în timp ce Geraldine dă din cap uimită, încă neputând să priceapă voința Jemimei, după atâta vreme. Odată ce prânzul s-a încheiat, Jemima se va simți ușor vinovată doar pentru că a mâncat ceva, fiindcă a dus la extrem toată chestia asta cu regimul. Bea încă un litru de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
zgomotoasă a redactorului-șef, când trec pe sub boltele învăluite în fum din Wine Cellar. E puțin după ora șase. Geraldine stă chiar lângă redactorul-șef, și Geraldine zâmbește cu încântare când mă vede, ca să nu mai zic de cât de uimit e redactorul-șef. ― Ce ți-ai făcut, tânără doamnă? Mă încordez îngrozită când o mână se apropie de fața mea. Să mă fi mânjit de ruj? Oare îmi curge rimelul pe obraji? Am spanac între dinți? Redactorul-șef continuă: ― Jemima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de secundă. ― Ai chef să te joci un pic, dragule? Vrei să mă joc și eu? Bine atunci, ne-am văzut o singură dată. Se întoarce către Diana și-și dă ochii peste cap, în timp ce Ben stă și-o privește uimit. ― Scuză-mă, îi spune ea Dianei. (În treacăt fie spus, Diana e mult, mult mai perspicace decât Sophie, și ușor ușor își dă seama că asta nu e ce pare, mai ales din cauza expresiei de pe fața lui Ben). Noi ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
să am atât de multă încredere? Geraldine își scoate o țigară, și-o aprinde de la bricheta mașinii, după care-mi oferă și mie una, numai că eu scutur din cap. ― Nu, mersi, m-am lăsat. ― Te-ai lăsat? Geraldine pare uimită și impresionată în același timp. ― Da. Brad urăște fumatul, așa că am zis că pot să mă las până ajung acolo. Geraldine aprobă din cap. ― Oricum, continui eu, de ce mergem la hair-stylist? ― Jemima, spune Geraldine oftând. Ai încredere în mine? ― Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de sfaturi. Ce zici? ― Bine, zic eu. La naiba, Geraldine se va enerva. ― A, mai adaug eu. Încă ceva. Presupun că va există și o creștere de salariu, pe măsura noii mele slujbe? Redactorul-șef aproape că a rămas mut, uimit probabil de câtă siguranță de sine poate aduce pierderea greutății. Vechea Jemima Jones n-ar fi îndrăznit să rostească așa ceva, și trebuie să recunosc că are și el dreptate să fie uimit. ― Normal, se avântă el. Am să vorbesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ca bărbat, cel mai înalt simbol al unui statut important e să ai la braț o femeie frumoasă și cu un corp lucrat. ― Dar femeile astea nu se simt prost când știu asta? ― Chiar că ești naivă. Brad se arată uimit, înainte să zâmbească pentru sine, ceea ce e atât de înviorător. Nu, mai spune el, femeile astea nu se simt deloc prost, pentru că puterea este un afrodiziac formidabil. ― Dar chiar poate oricine să meargă pe stradă, să abordeze femei și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]