1,424 matches
-
atunci prietenilor mei români, este pe jumătate o revoluție de palat. De aceea nu protestează oamenii în această dictatură, căci mânia și-o consumă în înjurături. Chiar și atunci când de mult vorbeam româna curgător și fără greșeli, încă mai ciuleam uluită urechea la metaforele temerare ale acestei limbi. Cuvintele își luau un aer insignifiant, dar ascundeau atitudini politice cu bătaie precisă. Unele cuvinte conțineau povești ce se istoriseau de la sine, fără a mai trebui spuse. Așa cum se întâmplă pretutindeni unde domnește
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
decisive și pline de consecințe. Toate cuvintele cu „cheie“ nu aveau nimic simbolic - atât eu, cât și ele știam că operează cu aroganța Cheii cerului. Evitam aceste expresii. și m-am mirat auzind pentru prima oară cuvântul „Schlüsselkind“1. Eram uluită și mă simțeam prinsă asupra faptului. Într-un cu totul alt sens, eu însămi îi aparțineam în mai mare măsură Cheii decât ea mie. Aș fi avut în sat nevoie de acest cuvânt, „Schlüsselkind“, dar pe-atunci nu-l cunoșteam
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
se convingă pe deplin. Ținând lampa cu ambele mâini ca pe un scut miraculos, pășind încetișor ca și cum s-ar fi aflat pe un teren minat, mama a intrat în camera cu atribuții polivalente, oprindu-se în fața primului geam. A rămas uluită! Ambele ferestre erau potopite de zăpada care se depozitase în straturi succesive și inegale, bătătorite de rafalele războinice ale unui crivăț inconștient de culoare albă, rivalizând în răutate și demență cu celălalt crivăț de extracție roșie-bolșevică, ce teroriza sărmana țară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
aerul în preajma cazanelor lui Scaraoțchi. Singurul moment in care orașul calvinist nu mai respectă regulile de circulație: se parchează peste tot, inclusiv pe trotuare, se trece pe roșu. Libertate de moment, cu miros de pucioasă. Mă întorc acasă pe bicicletă, uluit și obosit. Două personaje mi-au atras atenția în mod deosebit atenția în mulțimea de aseară: o americancă cu o bărbie extraordinar de bine desenată, voluntară. Sportivă, cu o rochie mulată pe coapsele-i modelate de zecile de ore de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de mare, încât îi trăsesem o palmă șefei de cameră, o fată cu un an mai mare, foarte leneșă și gălăgioasă de felul ei. O avertizasem regulamentar, e drept, de două ori, dar până la urmă o pocnisem, lăsând-o complet uluită. Nu neapărat pentru că fusesem impardonabil violentă, ci pentru că o lovisem „deși eram mai mică decât ea“. Teoretic, „meditațiile“ - adică perioadele obligatorii de învățat - durau de la patru la opt, o oră pe lumină și după ora cinci la lumânare, pentru că atunci
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
sau cu Silvia Racliș, replicile fiind, uneori, generate de situatii din dramaturgia consacrată, influența a intertextualității postmoderniste. Personajele se metamorfozează continuu, polaritățile bine/rău schimbându-se ori fuzionând: ,, Anghel ridicând capul din cocoașă crescută pe neașteptate în spatele lui. Ochi omenești, uluiți omenește în orbitele unui om, ochii unui om viu.” între textul scris și realitate nu sunt delimitări clare, ferme, ceea ce impune prezenta naratorului-eon : ,, Aveți nevoie de mine : și în cărți și în viața vie. Unde începe una și sfârșește cealaltă
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
li se pot aplica versurile: „Les plus désespérés sont les chants les plus beaux / Et j’en sais d’immortels qui sont de purs sanglots“. Scrisorile tale sunt atât de vii și vibrante de viață, energie și trepidanță, că rămân uluită și mă tem că ceea ce faci e excesiv. Te rog, îngrijește-te. Te iubesc atât de mult; toată nădejdea, toată viața, toată bucuria vieții mele ești tu. Știu că de multe ori trebuie să duci lipsă de bani și asta
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ne-ar purta ghinion - așa că îți scriu cea mai dramatică scrisoare de la plecarea ta. Evenimentele își vor fi pierdut, în parte, acuitatea și voi suferi mai puțin [când această scrisoare va fi ajuns la tine]; sunt atât de zdrobită, de uluită, încât am să mă las în voia condeiului, fără să-mi pese dacă uit unele amănunte, dacă uneori am să pierd șirul întâmplărilor și am să mă repet. Sâmbătă dimineață, la opt fără un sfert, sună la ușă. O aud
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mi-a răspuns: „Ei cum, credeți că sunt așa de multe persoane ca dumneavoastră în învățământ? Avem prea mare nevoie de dumneavoastră ca să vă dăm drumul“. Și așa mai departe; dar uite că sunt pensionată fără nici un preaviz. Sunt buimacă, uluită, înspăimântată, mai ales că decizia m-a prins fără bani, ba chiar cu un aconto de 3 000 de lei, luat din salariul pe septembrie, pe care trebuie să-l restitui imediat. Bineînțeles, am să răscolesc cerul și pământul ca să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
plastic. — Ce-i asta? o întreb, ajutând-o. Nu spune nimic, zice, făcând eforturi să-și camufleze încântarea. Doar... Mâinile îi tremură în clipa în care desface fermoarul husei de plastic. Doar... uită-te! — E rochia ta de mireasă! zic uluită, în clipa în care scoate dantela albă. Nu știam că o mai ai! — Firește că o mai am! Dă la o parte straturile de hârtie care o protejează. Are treizeci de ani și e ca nouă! Becky, scumpa mea, e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ca totul să fie mai ușor. — Și cum Dumnezeului crezi c-o să putem noi organiza o nuntă în America? Nu știu! spun, înghițind în sec. Poate o ținem la un... mare hotel, de exemplu. — La un... hotel? Are un ton uluit, de zici c-am înnebunit. — Și poate ne ajută și Elinor... îi dau eu mai departe. Sunt sigură că vrea să contribuie și ea... adică, dacă e mai scump... La celălalt capăt al firului, mami trage adânc aer în piept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sfâșie de pe tine, zice Suze, cu ochi strălucitori. — Doamnele mele, spune Cynthia, râzând. Rebecca. Știu că e greu... dar va trebui să alegi totuși, până la urmă! Pentru o nuntă în iunie, e deja destul de târziu. — Cum să fie târziu? spun uluită. Abia ne-am logodit! Cynthia clatină din cap. — În domeniul rochiilor de mireasă, este foarte târziu. Noi recomandăm în general mireselor ca, în cazul unei logodne scurte, să înceapă să-și caute rochie de mireasă înainte de a se logodi. — Of
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Luke. O clipă mă gândesc să ascund ziarul sub haină. Dar ce rost ar avea? Mai devreme sau mai târziu, tot o să-l vadă. — Luke... șovăi, apoi răsucesc pagina spre el, ca să o poată vedea. — Asta-i mama? Luke pare uluit. Nu mi-a zis că a fixat deja data apariției în ziar. Ia dă-mi să văd un pic. — Luke... Trag aer în piept adânc. Tu nu ești pomenit nicăieri. Și nici firma ta. Mă uit la el scanând pagina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
El mi-a zis că vorbesc prostii, dar eu am simțit asta, uite aici. Își duce mâna la piept. O mamă simte lucrurile astea. Și am avut dreptate, așa-i? Vrei să contramandezi nunta, așa-i? Mă uit la ea uluită. Știe că am venit să anulez nunta. De unde știe asta? — Becky? Ești bine? Îmi încercuiește umerii cu brațul. Draga mea, ascultă-mă. Dinspre partea noastră, nu e nici o problemă. Tati și cu mine nu vrem decât ce e mai bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-i așa, Amy? Mă uit peste umărul lui Laurel în cabină. Amy stă în colțul camerei în chiloți și sutien, minus pandantivul cu smarald și pare complet șocată. Încuviințează în tăcere. În timp ce Laurel iese cu pași mari, Christina mă privește uluită. — Becky... Așa! îi spun repede lui Amy, pe cel mai profi stil de angajată la Barneys. Cât o aștepți, ce-ai zice să mai încercăm niște rochițe? Patruzeci de minute mai târziu, Laurel se întoarce, iradiind de fericire. — Le-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pin pe care pășesc își împrăștie parfumul plăcut. E un miros proaspăt de pământ, păsările ciripesc și o cascadă susură undeva în fundal. La fiecare pas, florile din jurul meu înfloresc, frunzele se desfac și toți cei prezenți își țin respirația, uluiți. Și în fața mea se află Luke, prințul meu, care mă așteaptă. Abia acum încep, în fine, să mă relaxez. Să savurez fiecare moment. La fiecare pas pe care îl fac, mă simt ca o primă balerină care face un arabesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
care au dat dovadă ilegaliștii În insurecție (se știe acum că nici n-au dat dovadă de vreun eroism ci, eventual, doar de comiterea a ceva furturi și crime monstruoase printre adversarii de ieri, n.n.): „Pandele: >>Sovieticii unde sînt?>>; Dincă (uluit): <<De ce Întrebi?>>; Pandele: >>S-avem undeva un spate (subl. În orig.)>>; Pandele: <<De asta Îți spuneam de spate. Merg unde vrei dar acoperămă (sic!, n.n.). Acoperă-l și pe fiu-meu. Și pe tine. N-ai dreptul să ne lași
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
să acorde asistență tehnică pe fiecare schimb, În care situație În care ar exista decalajul necesar unui minim de odihnă>>”. Pentru a pasa răspunderea și altora, Costache notase la subsolul informării astfel: „S-a consultat și organul de partid”. Probabil uluit, inginerul Uscatu a Întors a doua zi ziarul pe toate părțile nevenindu-i a crede că el a scris chestia! a.m. Aia da, aia nu! Grijă mare la secretul de stat, tovilor! Este arhicunoscută paranoia de care se Îmbolnăviseră grav
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
cum era Priscilla, experiența a fost complexă și plină de riscuri. Marcată de atmosfera extrem de electrică, Priscilla s-a amestecat printre oficianți și s-a lăsat prinsă În tumultul dansului, care devenea amețitor. Liz și cu mine, de pe margine, priveam uluiți când, deodată, În elanul confuz și de neînțeles pentru un ochi neexersat ca al nostru, Priscilla a dispărut, parcă Înghițită de fumul care Învăluia totul. Alarmați, o căutam din priviri, căci era imposibil să pătrundem printre dansatorii dezlănțuiți. Preotul Însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
zi aparatul pe care am Înțeles că nu-și putea permite să și-l procure. Și-a fixat la Început greșit stânjenitorul obiect, dar nici nu și-l pusese bine că s-a și Întors spre mine cu o privire uluită, minunându-se cu lacrimi de fericire În ochi. Se jură că auzea fiecare cuvânt, fiecare șoaptă a mea. Nu le auzise pentru că, având Îndoielile mele, nu rostisem nici o vorbă. Dacă aș fi rostit vreuna, i-aș fi spus să-i
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mama se referea amuzată la flacăra pe care, fără să știe, o aprinsese. Parcă Îmi amintesc o ușă Întredeschisă dând spre salon și acolo, În mijlocul pardoselei, Ordo, Ordo al nostru, stă Îngenuncheat și Își frânge mâinile În fața tinerei, frumoasei și uluitei mele mame. Faptul că par a vedea cu coada ochiului minții unduirile romanticei pelerine În jurul umerilor ridicați ai lui Ordo sugerează că am transferat ceva din dansul anterior din pădure În acea cameră neclară a apartamentului nostru din Biarritz (sub
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
obrintit rănile... Mai bine "prea cald" decât "prea rece", îngână străinul cu un zâmbet chinuit. Doamne ferește! bombăne bătrânul scuturând tunica, stropind în jur. Tragi rău... zău așa! Să nu... să... să... dar cuvântul îi rămâne în gâtlej. Mă... Măria sa... bolborosește uluit și cade în genunchi îngânând: Ște... Ștefan Vodă... Do... Domnul Ștefan... Ștefan zâmbește ostenit: Sihastrul Daniil, desigur... Înțeleptul Daniil... De mult doream să te cunosc... Ridică-te! Îi întinde mâna. Doamne! Nu-s vrednic de așa cinste, îngână Daniil gâtuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lumii, să creadă prostimea că, totuși, a fost o biruință. Parcă prostimea-i proastă, să nu priceapă. Mi-a povestit de-a fir a păr cum a primit sultanul vestea înfrângerii. Să-l fi trăsnit, n-ar fi fost mai uluit. Nu-și credea auzului. "Cum?! Cum?! Nu!! Nu se poate!! Cum așa?!?! Nu este cu putință!! Oastea Împărăției?!?! Sublima urdie?!?! Stropșită?!?!... Spulberată?!?!... Și... și de către cine?! De o ceată de ghiauri și țărănoi?! Cum a fost posibil?!?!" Orbit de furie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întunecă. Aista-mi amintește că, de Sfântul Gheorghe, turcii ies la război. Turcii și iar turcii, oftează el, o clipă m-ai făcut să uit ... Să râd... Uitasem... În odaie năvălește Mihail, strigând: "Vin turcii!!" A căzut Caffa!!... Caffa?!?! întreabă uluit Ștefan, încremenind. Acu bat Cetatea Albă!! A căzut Cetatea-Albă?!?! strigă înnebunit Ștefan, scuturându-l de piept pe Mihail. A căzut?!?! Nuu!! îi răspunde Radu Gangur care intrase. Se ține tare! O bat cu pușcile! Se ținea, când am plecat eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lăudându-l. Neamțu' tot neamț... Nuuu!!! Nu mai vin!!!... se aude un răcnet pe cărare. Un călugăr-cerșetor, bărbos, desculț, zdrențăros, se năpustește pe cărare, răcnind: Turcii nu vin!!!... Nu mai vin!!!... Ștefan, boierii sar ca opăriți: Ceee?!?!... Ceee?!?! strigă Ștefan uluit. Călugărul, vlăguit, se prăbușește la picioarele lui Ștefan și dă să-i sărute mâna. Ștefan îl înșfacă de rasă, îl ridică, îl scutură, strigând: Cee?!?!... Turcii?!?!... Nu mai vin?!?!... Vorbește căpitane!!!... Vorbește!!!... Călugărul-căpitan gâfâie și râde, mucalit: Trei... trei cai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]