27,233 matches
-
timp, tot timpul... Dar ea ...cine este ea? De unde a apărut și s-a așezat tocmai pe banca lui? Se opri la câțiva pași și o privi insistent. Părea tristă. Sau melancolică. Părul de culoarea rubinului i se revărsa peste umeri. Avea un profil frumos. Nas mic, drept, bărbia copilăroasă, buze... Nu și-a dat seama când schița a început să se înfiripe. Desena concentrat, cu o febrilitate pe care nu o mai cunoscuse. De nu s-ar mișca, dacă nu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
sufletul ei, pe care, nici după atâta timp, nu -și explicase cum a reușit să-l cucerească. Uneori avea senzația că e doar un vis din care... se va trezi, fără doar și poate. Dar când îi simțea mâna pe umăr, degetele trecute pe obrazul lui brăzdat de vreme, realiza că e cât se poate de real. - Mia, dragostea mea! Tu vei rămâne mereu tânără și frumoasă. Eu... - Sst! Taci, îi spunea ea, apăsându-i buzele cu degetul arătător. Nimic nu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
acordăm ceea ne lipsește cel mai mult: timpul. Prea multă filosofie, pentru o zi de duminică. Nici n-am observat când au trecut orele și că afară s-a înnorat promițător. Aleg repede o rochie răcoroasă, îmi arunc geanta pe umăr și pe aici ți-e drumul. Deși după amiază, piața geme de lume. Pasămite cele câteva grade în minus din termometre, i-au încurajat pe cei mai mulți să-și părăsească locuința. Pe tarabe, o abundență de fructe atrăgătoare. Cireșe, căpșuni, afine
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
unei închisori. Lumina rară se cernea printre gratii... (Trântorul) Dar ei cu toții uită că uneori și apa și aerul pot fi neînchipuit de grele, că și apa și aerul se pot preface în lespezi și pot apăsa, ca și țărâna, umerii și pieptul celui dus... (Rondul de noapte) Propriul trup este o închisoare pe viață. Iar clipa morții nu eliberează, ci pecetluiește, cu și mai multe lacăte, această închisoare: Am auzit despre unii care înțepenesc așa, în mijlocul unui proces, în cumpăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
un asasin împotriva inimii care bate, vie, sub el... (Meridian) Buzele nuntesc, șoptesc. Zadarnice nunți, șoapte destinate pierzării, fiindcă nu aud nimic. Eu am auzit ca o copleșire, ca o nimicire, ca o prăvălire din munți cărunți, peste creștet, peste umeri încovoindu-i, doar aplauzele. (Aplauze) Un teatru mut, simptom al teatrului în negativ, în care doar aplauzele se năpustesc asurzitoare pe scenă, pe scena unde nu s-a întâmplat nimic, aceasta este viziunea apocaliptică a poetului. Râsul tăcut, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
al ieșirii din sine, prin care creatorul se livrează imensității timpului, sentimentului cosmic. Dar acesta din urmă, în lirica lui Botta, poate provoca, paradoxal, o implozie: Stele ascunse în telescop, Întoarceți-vă în cer. (Fantasmagoria) Spânzuratul a luat noaptea pe umeri A îndopat buzunarul cu recile juvaeruri Și a tulit-o ca un ogar cu limba scoasă prin ceruri. (Jaf) Este sugerată imagistic opoziția schilleriană finit-infinit, real-idee, generatoare de tensiune lirică. Credința că întreg firmamentul poate încăpea într-un telescop, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și cer înfrățiți ca niciodată. Trecea Tatăl prin camera de culcare mormăind o binecuvântare. Verbul, de o sonoritate difuză, "mormăind", are un efect estompator. Nu mai suntem bruscați de contrastul liniște-zgomot, ci de liniște-conștiința ei. Veșnicia este bătută amical pe umăr: Pământul și cerul dormeau duși visând o irealitate. Ape și văi, codri și munți se nășteau din albele frunți. Ideea că viața e vis ("La vida es sueño"), că întreaga existență nu este nimic altceva decât un imens semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
colibele (corespondente ale ruinelor romantice) și această izolare forțată îl împinge să cucerească un spațiu interior. Spectacolul din afară cade în derizoriu și în neverosimil, de vreme ce nu mai există decor și nu mai există personaje. Spânzuratul a luat noaptea pe umeri, a îndopat buzunarele cu recile juvaeruri și a tulit-o ca un ogar cu limba scoasă prin ceruri. Limbajul familiar, ștrengăresc, în contra-pondere cu alienarea fără leac, cu gesticulația invizibilă (pentru că nu are cine s-o vadă) a unui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
lui Ileana, că așa o chema. Când s-a întors de acolo se înserase de-a binelea și se lăsase și o ceață deasă. Ciolac mergeaîncet și clătinându-se, având pușca pe mână, cuțitul și pumnalul la brâu, porthartul pe umăr, iar baltagul în cealaltă mână. Dușmănia și ura îl așteptau în două tufe pe ambele laturi ale drumului. Cum a trecut pădurarul, ucigașii au și sărit, lovindu-l pe la spate în moalele capului, apoi i-au luat pușca și baltagul
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
războiului, Petrache s-a prezentat la unitatea militară, dar nu a mai fost trimis pe front, ci a luat parte la activități în cazarmă, căci războiul era pe sfârșite. Lucache s-a întors și el din război rănit la un umăr. Alții au rămas pentru vecie pe câmpurile de bătaie. Mulți au fost luați prizonieri în lagărele rusești, găsindu-și obștescul sfârșit. Puțini au fost cei care s-au mai întors acasă, căci unii au fost obligați să rămână să populeze
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
necăjit? Care moș? Ăla sărac, cu hainele rupte, care vorbea rar și cu judecată, acela cu căciula ruptă! A, da nu-l vezi? Nu, nu-l văd. Uite, e bărbatul cel înalt cu părul blond și lung de i atinge umerii, cu cămașa cea cu flori. Cu cămașa din borangic și cu brâul lat, cu ițarii de culoarea untului și cu cizmele din piele biulgher. Îl vezi cum poartă înainte? Ia te uită cum se uită lumea la el. Cum, el
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
ultima clipă. Petrache Cioabă Bărbat de un metru șaptezeci, ce purta o cămașă lungă de culoare albă, ițari deasemenea albi și un brâu peste cămașă cu care era încins, încălțat cu opinci, purta pălărie și plete albe ce îi atingeau umerii. Casa lui era cu fața spre apus, acoperită cu paie. În dreapta casei se aflau două bordeie mici cu câte o fereastră fiecare bordei și cu ușa direct de afară. În aceste două bordeie, trăiau două surori ale lui la care
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
părți egale. Și cum vase mici nu mai aveau, au mers acasă și au luat un drug și o frânghie și au legat un butoi de peste o sută de litri cu frânghia de drug și l-au luat amândoi pe umeri, așa plin cu vin cum era și a umplut Lucache glugile de strujeni cu vasele cu vin. Nu s-a plâns Gheorghe Busuioc la nimeni, că până la jandarmerie legea o făceau tot cei doi. La Anul Nou era și mai
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
Un an mai târziu s-a însurat cu Anica, fata cea mai mare a lui Cioabă, iar ea a rămas grea, dar a venit războiul din 1940 și Lucache a fost luat la oaste. În timpul războiului a fost rănit la umărul drept și a fost trimis în țară să fie tratat în spital. A stat mult într-un spital din Craiova, unde a întâlnit mulți pocăiți: creștini după Evanghelie. Lăsat la vatră, inapt pe motiv de invaliditate, Lucache a trecut la
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
a sculat cu noaptea În cap...bombănea Andreea. Ia seama să nu te Înjure cineva...o atenționase mama. Abia scăpate de vacarmul de la casa de bilete, Andreea și mama sa, Teia, cu cele două geamantane uzate și cu poșetele pe umăr, au traversat În fugă peronul, căutând trenul de Constanța. Bun Început de vacanță , spusese Andreea cu năduf. Și de concediu, egoistă mică ce ești...adăugase mama arătându-i trenul căutat. Un personal tras pe linie și deja plin. Prin urmare
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
nu-i scăpase nici aerul puțin amuzat al lui Pavel. Părea un adevărat complot dar, Pavel chiar nu știuse nimic, avea să afle ea mai târziu. Între timp Silviu se apropiase de mama Andreei și-i pusese o mână pe umăr, la fel și pe umărul tatălui său și spusese: Noi asta ne-am priceput, asta am făcut, de aici depinde numai de voi. Apasă pe aceelerație tată... Noi ne ducem să dansăm. O luase de mână pe Andreea și plecaseră
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
puțin amuzat al lui Pavel. Părea un adevărat complot dar, Pavel chiar nu știuse nimic, avea să afle ea mai târziu. Între timp Silviu se apropiase de mama Andreei și-i pusese o mână pe umăr, la fel și pe umărul tatălui său și spusese: Noi asta ne-am priceput, asta am făcut, de aici depinde numai de voi. Apasă pe aceelerație tată... Noi ne ducem să dansăm. O luase de mână pe Andreea și plecaseră râzând amândoi de Încurcătura În
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
care să te oprească. Treci mai departe, obsedat de punțile tot mai subțiri; nu mai privi, în adâncul oglinzii au rămas doar grinzi. Portret Aș chema un gest, să mă înțelegi mai bine, l-aș rotunji după grumaz, sau după umerii aplecați și ei, de atâta oboseală. Acesta-i cuvântul! Tot mai aproape de mine, de voi toți din jur; parcă pornește din capul pieptului, urcă spre obrazul trist, împrejur, până sub cercănele de sub ochii de ametist. Fruntea rătăcește, ca o ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
Femeia avea gleznele legate" Efecte de regie au fost în dezmățul de dimineață, desenat într-o vibrație nervoasă de nerăbdare. La amiază era obosit de marginile amenințătoare în care a intrat năuc. Soarele arde, mici ventuze ciupeau de-a lungul umerilor încovoiați de greutatea aripilor care au uitat să zboare. În amurg, un cer desprins din Chagall dezvăluie lumini roșii dintr-o altă lume, aduse în forme stranii; perdele de grădini, intrate în ogrăzi, stau îmbrățișate, într-o ordine saturniană numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
copacul bântuit de furtuni, a rămas cu rădăcinile înfipte axis mundi Pe bufetul lung și vechi, ornamentat, adus de la bunica mea, priveau cheile din metal strălucitor; în lanțul lor, răsucit, martori ai unei bizare experiențe. Determinism Lectura mea atârnă de umărul meu ca o geantă cu primejdioase învățături o aventură a căutărilor în texte te plimbă de la viață la moarte, prin păduri din ziduri de argint; în strălucirea lor, știu că mă mint. Mă cheamă la moarte ca un destin într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
fără mister; imaginea se subția ca o nuntă din care lipsește un mire. Jalnic și impur țopăiau peste portativ fără sunete, cu slăvi sălbatice de ger, firea a rămas sticloasă și fără cer. * * * Un gest copilăresc era sărutul ce îmbrățișa umărul din care creștea aripa, protectoarea mea. Atunci nu știam câtă candoare era în buzele mele și ce bucurie să găsești un sprijin patimilor pământești! Timpul a fost puțin, zilele numărate tâmplele fierbinți de-ntristare, nu le mai simt ocrotirea, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
și caldă, plăcută. M-am sprijinit de tocul ușii de la dormitor și mă uitam la fetele care dormeau, cap la cap - fata mea și fata fratelui meu. Erau frumoase amândouă și părul creț, lung și auriu li se revărsa pe umeri și pe perne. O întreb pe mama dacă pot rămâne și eu la ea, dar ea îmi răspunde: -„Nu, tu pleci la casa ta care este mult mai frumoasă.” Dau să plec, dar mă întorc și o întreb dacă fetele
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
succed cu rapiditate destul de mare în raport cu letargia care a cuprins România. Este o lehamite și o renunțare la luptă și o acceptare tacită a tuturor relelor ce ni se întâmplă. Toată lumea oftează, plânge, se plânge, cerșește sau ridică doar din umeri și merge mai departe într-o acceptare necondiționată și resemnată a implacabilului, cu formula la fel de generalizată: „Așa vrea Dumnezeu”. Și eu am fost atinsă o perioadă destul de lungă de această letargie și cu toate că nu doream s-o accept, nu puteam
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
o cută pe spate, nu era întinsă bine. S-a uitat la mine lung și se vedea că suferă. I-am spus: - Scumpa mea, fac orice pentru tine! și am îmbrățișat-o. În acel moment și-a lăsat capul pe umărul meu și am simțit cât e de slăbită. Cu o mână o țineam strâns, cu cealaltă i-am îndreptat cuta de pe spate. Am stat așa până cineva de la masă a spus: - Gata, până vineri totul se termină. Asta era vineri
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
ce acum e o slugă răbdătoare, mâine va deveni stăpân, astfel mai bine să suferi de la un stăpân rău, decât să te stăpânească o slugă oropsită. Noțiunea de cuplu scoate la iveală viziunea femeilor referitoare la bărbatul predestinat. El este umărul “odihnitor” prin al cărei reazem Ea ar fi împlinită. În toată pledoaria despre bărbat se concluzionează că bărbatul ideal nu există, la fel cum nu există mâna sigură și blândă de care să te sprijini ușor cu două degete, să
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]