200,946 matches
-
ilustrat de noi mode, ticuri și tendințe. Formate cu mare ușurință, respinse de registrul înalt, devalorizate prin excesul afectiv, revenind prin ironie, diminutivele sînt aproape întotdeauna marcate stilistic. Cîte o formă se banalizează însă, prin exces de întrebuințare publicistică. În urmă cu cîteva luni, cu ocazia discutării unor proiecte de legi privind concediile de maternitate, a fost vehiculat în presă, cu mare insistență, diminutivul ( folosit mai ales la plural) mămică ( mămici). Abuzul stilistic a transformat cuvîntul într-un adevărat clișeu lexical
Duioșia clișeelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13664_a_14989]
-
comuniste. Dar de aici pînă la a generaliza, spunînd că în România comuniștii au fost tratați la fel de rău ca evreii, în perioada lui Antonescu, e o cale astronomică, un neadevăr flagrant. Cînd Guvernul României a decretat cu cîteva săptămâni în urmă că în România n-a fost Holocaust, dl Iliescu a declarat că era mai bine dacă Guvernul se abținea de la o asemenea afirmație. După scandalul de atunci, care nu s-a amplificat și grație intervenției președintelui Iliescu, iată că acum
Scandalurile președintelui Iliescu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13675_a_15000]
-
curate și lustruite. Pe maluri creștea iarbă fină, amestecată cu trifoi. Și arbori cu coroana rotundă, încărcați de poame, creșteau în grădina aceea. De îndată ce ajungem, a spus ea, mergem să facem baie în pârâu. Facem baie în pârâu și pe urmă ne culcăm să ne odihnim pe iarbă, a spus bărbatul, cu ochii tot ațintiți pe șosea. Și atunci ea, însetată, și-a imaginat că simte apa limpede și rece învăluindu-i umerii și și-a mai imaginat și iarba pe
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
părul; râdeau veseli, răcoriți, uitând de oboseală, de drumul rătăcit, de călătorie. Femeia s-a așezat pe o piatră acoperită de mușchi, bărbatul a luat loc lângă ea și au stat acolo ținându-se de mână, nemișcați și tăcuți. Pe urmă, o pasăre s-a oprit lângă izvor și bărbatul a spus: Trebuie să mergem. S-au ridicat și au pornit spre grădina de zarzavat, în căutarea omului. Dar când au ajuns la grădină, omul nu mai era acolo. Au văzut
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
până se întorc locatarii ca să ne arate drumul și să ne ajute. Și din nou au traversat păduricea de pini. Dar acolo unde fusese casa nu mai era acum decât un luminiș mic, presărat cu stânci. Au amuțit amândoi. Pe urmă femeia s-a lăsat să alunece jos și, întinsă pe pietre, a plâns cu fața îngropată în țărână. Să mergem, a spus bărbatul. Încotro? a întrebat ea. Trebuie să găsim vreun drum. Pentru ce? Pierdem tot ce găsim. Au străbătut
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
și rotunde. Sunt frumoase a spus femeia. A cules unul pentru ea și altul pentru bărbat. S-au așezat amândoi pe iarbă la umbra liniștită a pomului, și pulpa elastică, răcoroasă și curată a mărului plesnea între dinții lor. Pe urmă, bărbatul a spus: Să mergem. S-au ridicat și au pornit mai departe. Ajunși la capătul câmpului, lângă gardul care-l despărțea de alt câmp, femeia a exclamat: Ar fi trebuit să culegem câteva mere ca să le luăm cu noi
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Așteaptă, a zis femeia. Vreau să iau mure cu mine. Și, deznodându-și basmaua de la gât, a despăturit-o și a întins-o pe jos. Au început amândoi să culeagă mure și au adunat o piramidă mare în basma. Pe urmă i-au legat colțurile două câte două. Să mergem, a spus bărbatul trecându-și degetul prin cele două noduri. Însă femeia a întors capul și a respirat adânc mirosul copacilor și al pământului. A ridicat mâna și pe vârful degetelor
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
baie. S-au dezbrăcat și au intrat în pârâu. Când râzând, când tăcuți, au înotat mult. Se cufundau cu ochii deschiși, atingând pietricelele lustruite de pe fund, străbătând o lume suspendată, străvezie și verde. Păstrăvi albaștri lunecau pe lângă gesturile lor. Pe urmă s-au întins, în umbra aurie a pădurii, pe iarba de pe mal. Profilul femeii se decupa printre flori. Aici e ca în ținutul unde ne ducem, a spus ea. Așa e, a răspuns el, dar aici e doar un loc
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
îmbrăcat. ( ...) Și au mers înainte. Acum ziua începea să scadă. Mi-e foame, a spus femeia. Avem mure, a spus bărbatul. A pus basmaua pe jos și a desfăcut nodurile. Dar basmaua era goală. Câteva clipe au rămas tăcuți. Pe urmă bărbatul a zis: Colțurile basmalei au fost desigur prost înnodate și murele au căzut una câte una, pe măsură ce umblam. Una câte una. Nici nu le-am simțit căzând. Mi-e foame, a spus femeia. Să mergem tot înainte, a spus
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
pe femeie de mână și au început să alerge amândoi spre dreapta. Dar pe măsură ce alergau, vocile se auzeau tot mai departe. Merg mai repede decât noi s-a plâns femeia. Dar, a răspuns bărbatul, dacă vom putea măcar să mergem pe urmele lor, vom fi salvați. Așa au făcut, ascultând și alergând, în timp ce umbrele asfințitului creșteau. Până ce vocile nu s-au mai auzit și s-a lăsat noaptea, o noapte deasă și întunecată. Luna încă nu răsărise. Din toate părțile îi înconjurau
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
adică monoton) și că nu s-a învechit, două favorabile negații. Și acestea în ciuda eticii lui elementare, maniheiste, explicația constând în neobișnuita plasticitate a teatrului său, capabil să absoarbă cele mai viabile influențe un spirit comparatist ar zice că pe urmele lui William Shakespeare În text ( autorul acestuia ne rămâne necunoscut), A. B. "execută sârguincios «exercițiile» obligatorii ale vremii, scriind despre industrializarea socialistă și sabotorul industrial, colectivizarea agriculturii și reacția chiaburilor de la sate, lupta comuniștilor în ilegalitate etc. etc., "șovăind între
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
Eugen Uricaru. Consiliul a purtat discuții pe marginea rapoartelor prezentate de Ioan Floră, președintele Comisiei de validare, si Dan Tărchilă, președintele Comisiei sociale. A fost aprobată propunerea de a se înființa o reprezentantă a Uniunii Scriitorilor în orașul Deva. În urmă aprobării propunerilor prezentate de Comisia de validare (Ioan Floră, președinte, Gabriel Chifu, Al. Cistelecan, Mircea Ghițulescu, Mircea A. Diaconu, Nicolae Prelipceanu, Constantă Buzea, Cezar Ivănescu) au devenit membri ai Uniunii Scriitorilor următorii: Asociația Scriitorilor din București Poezie: Iulian Tănase, Ioan
Consiliul Uniunii Scriitorilor () [Corola-journal/Journalistic/13782_a_15107]
-
-te/ în suflet te adun// deodată/ aud timpul/ în umila supunere// o clipă simții/ că/ inima-i tace// rugăciune/ dar unde e oare adevărul/ cu tine l-ai luat?// sfârșit de iarnă/ se-ngreuiaza semințele/ de plictiseală// iubire/ cenușă din urmă/ spre ființă ta/ jocul mișcării,/ icoane icoane.../ exist?// visul/ beata opunere/ în jocul distanței Interesant și poemul în 9 părți ce se deschide, si se încheie cu această strofa: Această poveste/ procesiune formală/ în timpul singur/ Unică, frumos lucrat, cu maximă
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13756_a_15081]
-
însă, inevitabil, artificial, astfel că opoziția civilizație ( naturalețe) vs. cultură ( artificiu) este esența relației dintre cele două căi posibile de a face azi poezie" ( p. 77). Ideea a fost confirmată nu doar de evoluția fenomenului poetic românesc din anii din urmă, dar și de lirica autorului, o combinație sintetică între cele două soluții programatice enunțate mai sus. Titlul actualului volum, Pururi tînăr, înfășurat în pixeli ( între noi fie vorba, nu sună deloc grozav) sugerează prin parafrazarea high-tech a celebrului vers eminescian
De la Camus la Nuova Guardia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13765_a_15090]
-
necunoscută. Filosofia românească este marea necunoscută a culturii române și, pentru ea, muncesc foarte mult și sînt bucuroasă că am ce spune. Iar dacă printre cadrele didactice din universitate sînt și bărbați misogini, asta e problema lor. Tristețea lor, la urma urmelor. D.P.: Ca intelectual, nu ai nici un fel de complexe în fața bărbaților, iar forța ta interioară cred că îi șochează pe mulți dintre ei, îi intrigă, poate... M.P.: Eu nu mă simt puternică, eu mă simt fragilă..., fragilă în sine
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
Filosofia românească este marea necunoscută a culturii române și, pentru ea, muncesc foarte mult și sînt bucuroasă că am ce spune. Iar dacă printre cadrele didactice din universitate sînt și bărbați misogini, asta e problema lor. Tristețea lor, la urma urmelor. D.P.: Ca intelectual, nu ai nici un fel de complexe în fața bărbaților, iar forța ta interioară cred că îi șochează pe mulți dintre ei, îi intrigă, poate... M.P.: Eu nu mă simt puternică, eu mă simt fragilă..., fragilă în sine. Vulnerabilă
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
D.P.: "N-am fost fericit"... M.P.: Am ajuns la concluzia că există un domeniu unde poți fi fericit de unul singur, și anume, cînd muncești. Așa că... muncesc! N-aș spune că sînt chiar fericită, pentru că am "încasat-o" îngrozitor de pe urma unor texte de-ale mele, și anume am încasat-o de pe urma a tot ceea ce am scris despre Nae Ionescu, despre legionari, despre Cioran, despre Eugen Ionescu. Au sărit la mine tot felul de troglodiți, de primitivi, de legionari, de tîmpiți
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
din cînd în cînd, ne spunea glume. Era un om minunat. Eu rîdeam atît de tare încît se auzea peste trei săli de clasă, deși zidurile sînt groase de un metru douăzeci, pentru că școala este un vechi castel transformat. Pe urmă, mi-a pierit pofta de rîs. D.P.: Ce și cine te mai face astăzi să rîzi, totuși? M.P.: Ce mă face să rîd? Tot felul de lucruri... Replicile unora... Balotă mă face să rîd foarte mult cu ceea ce-mi
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
apropiat de substanța lui literară pentru a fi altceva decît o ilustrare frumoasă, decorativă, a unor nevroze. Are ceva de teatru filmat, cu un montaj virtuoz și cu mult, mult bun gust ( rimele florale, rimele temporale, rimele umorale...). Pînă la urmă, problema filmului stă chiar în aceste rime repetate și căutate - inteligente, auto-suficiente - care se precipită, demonstrativ, nelăsîndu-i spectatorului răgazul de a le mistui... Un roman îți dă timp să revii, să te gîndești, să savurezi minutele și secundele; Orele te
De X ori femeie by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13751_a_15076]
-
evreii, au acea subțirime extraordinară. Și eu, la 10 ani, purtam cu el discuții intense. În fine, nea Garabet, prietenul meu greu, așa cum am mai scris, a fost primul care a prevăzut ceva. Probabil că eram un copil precoce. Pe urmă, au mai urmat două întâmplări care se înlănțuie cu aceasta, în privința devenirii mele literare. Nici vorbă, că abia la maturitate am conștientizat importanța acestor momente. Tu seras un écrivain! - Liceul l-am făcut la Dr. Ioan Meșota din Brașov. Aveam
“Dinu Păturică este un prototip al activistului” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13745_a_15070]
-
acestor momente. Tu seras un écrivain! - Liceul l-am făcut la Dr. Ioan Meșota din Brașov. Aveam prieteni foarte buni acolo; unul dintre ei era Gelu Leonard, care mai trăiește și acum. El învățase la Honterus, liceul german și pe urmă se mutase la noi. Îl pomenesc pentru că el a fost martor la una dintre întâmplări. La prima întâmplare am fost singur. Eram în clasa a VIII-a. Într-o duminică după-amiază, eram învoit de la internat și mă dusesem să mă
“Dinu Păturică este un prototip al activistului” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13745_a_15070]
-
în clasă, pe loc. Toți scriseseră despre Corneille, despre eroism, eram în plin război; numai Țoiu despre Racine. Profesorul a întrebat cine e Țoiu, s-a uitat atent la mine și a spus, în franceză: Tu seras un écrivain!. Pe urmă s-a dus jos, la Cancelarie și le-a spus celorlalți profesori că are impresia că Țoiu va deveni scriitor. Același pedagog care îmi comunicase ce spusese Bălăceanu, mi-a spus și de Landry: Măi, și ăsta a zis că
“Dinu Păturică este un prototip al activistului” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13745_a_15070]
-
-i cu tine?. Cred că-ți dai seama că, din acel moment, mi s-a urcat la cap. Am și scris, undeva, că destinul meu a fost un extemporal. Eu am făcut disidență mentală Iată, așadar, două premonițiuni fantastice. Pe urmă, viața mea a fost bulversată de comunism. Totuși, marea șansă a fost că am lucrat la Editura de Stat. Deși fusesem exclus din partid, chiar la dorința mea, pentru că nu mai suportam, m-au primit acolo, datorită unor intelectuali evrei
“Dinu Păturică este un prototip al activistului” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13745_a_15070]
-
să ne înfățișeze în fața lumii ca un popor european, cu o cultură ce ajunsese în interbelic să fie pe multe paliere, sincronă. Dar instaurarea comunismului după 1945 ne-a întrerupt mersul ascendent, ba ne-a împins cu numeroase decenii în urmă, impunându-ne o gândire simplist-primitivă, menită să ne reducă la condiția unor ființe depersonalizate, elementare, dar bune de muncă, și care, printr-o politică ingenios-diabolică, erau programate să li se șteargă memoria. Și Cartea cărților interzise, așa cum o intitulează în
Cum se distruge o cultură by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13762_a_15087]
-
făcut un admirabil gest pedagogic, prin puterea exemplului negativ, și a oferit un bogat material viitorilor istorici literari, gest care trebuie încă o dată apreciat. comunismul a operat sângeros nu numai în lagăre și închisori, dar, și nu în cele din urmă, în planul culturii, al modificării (deformării) conștiințelor, și lucrul acesta cred că se cade a fi bine cunoscut de către tinerele generații. Distrugerea tezaurului de valori, anularea memoriei, echivalau cu un gulag, cu o lentă condamnare la moarte a înseși ființei
Cum se distruge o cultură by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13762_a_15087]