3,550 matches
-
Calhoun au vorbit mult despre rentabilitatea departamentelor de științe sociale. Dar ca să atragi bani, trebuie să ai prestigiu larg recunoscut. Gata, că îmi e somn! Nu îmi vine să cred că e aproape 12 noaptea, când eu de urât mă vâr în pat la 8,30-9. Nu am fost niciodată în stare să lucrez seara. Am rămas mereu o țărancă. Mă scol mult înaintea găinilor. 3 noiembrie Iată că nu am scris nici sâmbătă, nici duminică. Toate aceste zile au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cu apele Atlanticului sunt mult mai personale. A existat episodul fabulos anterior cu Mary Daly și ziua aceea de august, 1998, când ea se scălda în ocean într-un loc sălbatic și pustiu, înconjurată de pescăruși, iar eu cu greu vâram câte un deget în apa foarte rece, mulțumindu-mă să savurez la soare un alt vis pe care nici nu am apucat să îl am. Atlanticul de acum, din miezul iernii lui 2003-2004, avea ape calde, sărate și foarte catifelate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mănăstire. Poate așa scap de toți activiștii, securiștii și informatorii din patria noastră. Și de orice funcție de conducere. Ei au râs și mi-au replicat: „Dacă te duci la mănăstire, în doi ani te vor pune stareță”. Util. Mi-am vârât mințile în cap. Dar nu am scăpat de acest sindrom nici în tranziție, decât prin demisii. Tinerețea mi-am trecut-o în vremea în care primăvara ne dezmorțeam oasele și curățam străzile și parcurile cu elevii, iar printre picături îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
bleagă și contemplativă într-o lume în schimbare. Și așa mi-am împărțit ultimii 15 ani între izvoarele teoretice beute la mama lor occidentală acasă (cu totul, în medie, una-două luni pe an), viață trăită într-o lume greu de vârât în patul procustian al surselor mele teoretice, la mama mea acasă, tentative instituționale și livrești să ajustez bucăți de viață trăită la bucăți de viață citită, și invers. Poate că am vrut să înțeleg eu cum a fost cu putință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Vladimir Pasti și Cornel Codiță și am publicat-o în 1997, la Nemira. Nu visam atunci că, în scurt timp, și middle class universitar (mai pe scurt, noi) va avea acces pe acolo, în case e drept, cât să le vâri în livingul celor bogați. Dar case, case de felul în care părinții noștri nici n-au apucat să viseze, necum să intre. Curtea din spate. Nimeni nu va plăti pe cineva care are meseria de gânditor. Lipsite de îngeri. „Partidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Paris în halul în care era și pe vremea aceea de ploaie și vânt? Pacea se semnase și fără el, - nu-l chemase nimeni, nici nu avuseseră de gând să-l cheme, pacea se încheie fără cei morți; nu știu cine-i vârâse prostia asta în cap, să se ducă acolo. Nu-și găsea mormântul, și-l tot căutase la întoarcere, dar nu-l mai găsise, nu i se mai știa urma, Lung credea... Mă aflam în camera mea, răsfoiam un album cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
e prea departe pentru noi, domnule judecător. Și ea și soțul vin din când în când, foarte rar; mai merge nevastă-mea cam o dată pe an. Dar au grijă, și ea și soțul, de nepoată, ne-au ajutat s-o vârâm la internat; mare lucru! - Viața își are legile ei, medită domnul Pavel. Nu putem face totdeauna ce vrem. Dar bine c-aveți copii buni - să vă trăiască! Și găsind că rostirea trebuia subliniată cu o anume solemnitate a clipei, binecuvântă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fete mari, să mânânce puțin, să se poarte cuviincios, că astăzi viața-i grea. Glasurile lor se auzeau numai sâmbăta sara, ca niște țipete de moarte, când mamele săreau asupra lor, îi dezbrăcau, îi făceau albi de săpun și-i vârau cu capul în albiile cu leșie. Altfel, pe strada aceasta, a Prefecturii, stăteau numai familii cumsecade de funcționari. Numai în capăt, spre marginea târgului, rămăsese din vechi un om de rând, un fanaragiu. Îl chema Dorobanțu. În amurg pornea, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nici un păhărel de rachiu nu bei, de ce dracu mai trăiești pe lumea asta, ha? Bulgarul, încovoiat între căpățâni violete de varză, mormăi ceva neînțeles, ridicându-și sprâncenele negre. Bătrânul începu a râde, clătinându-și luleaua între dinți. Apoi strigă tare, vârându-și mânile în brâu și dându-se puțin pe spate: —Ceacâi bre? Grădinarul iar își ridică negreața de sub frunte. Moș Gheorghe Cucu se întoarse spre mine, cum mă apropiam. Noi eram prietini vechi. —Iaca, așa mă chinuiesc cu el, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
strigau tot mai prelungi. Putui să deosebesc într-un timp: Un om înecat, adă cangea, moș Gheorghe!... Bătrânul își strânse sumanul roșcat peste cămășoiul de câlți încins cu brâu roșu, scuipă în pipă, îi închise căpăcelul de alamă ș-o vârî în chimir. Cu stânga își ridică de pe frunte căciula jerpelită și porni spre căsuță și spre podul umblător care sta de partea asta de mal, pe când odgonul se întindea neclintit, negru, încovoiat în jos din mijloc, deasupra râului. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Mogoș. Ticălosul a gemut, a scăpat țigla și și-a pus palmele peste pleoape... Îi picura sânge printre degete. Apoi îți arăt eu ție, scrâșni Petrișor Dămian - cu mine, măi, nu merge!... Eu, acu și țigla, dacă vreau, ți-o vâr pe gât... Da’ cu tine nu mai am ce face... Mai bine stăi aici liniștit lângă vatră, că eu mă duc să-mi împlinesc slujba... Boierul mi-a dat o poruncă și eu trebuie s-o plinesc... Petrișor simți o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
el nu pot să trăiesc... Și maică-sa își urmă și ea tânguirea, căutându-și iar călțunul: —...Așa om ticălos să deie Dumnezeu să crăpe!... Ce are el cu noi? Ce are cu fata noastră!... Haie, tu ai să ne vâri în mormânt! Mai bine fugeam de-aici... Mai bine ne duceam acu șase ani la America... America-i altfel de târg... Acolo-i altfel de lume... Acolo poate aveam parte de mai mult noroc!... În noaptea aceea Haia multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la mine... A trecut la doi pași... S-a suit în tren și s-a dus... Maică-sa o trăgea de mână: —Așa-ți trebuie... dacă ai fost o proastă... Ce mai aștepți de la el?... Deodată Haia se smunci, își vârî capu-ntre umeri și începu să tremure. Își smulse șalul cu care-și înfășurase capul și strigă cu disperare: —Mă-năduș! mă-năduș! Unde s-a dus? de ce s-a dus? Lasă-mă, dă-mi pace! ce ai cu mine? dă drumul! Zvârli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
hogeagul lui trecea până la coama de pământ a bordeiului. Pe laturi erau laițe acoperite cu țoluri groase de buci. În fund, o spărtură rotundă, în care era înțepenit și lipit un geam de sticlă, așa de mic încât abia puteai vârî în el ochii și nasul. Lumina cea mare intra prin ușa deschisă. - La vatră, pe un scăunaș cu trei picioare, sta o fată ca de douăzeci de ani și se necăjea să aprindă un foc de ciucalăi. Când bătrânul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acestuia... Se sui cu greutate în sanie și boierul cel bătrân. Din cerdac, cuvioasă, cu genele plecate, privea neclintită călugărița. Stăpânul trecu spre primar și-l luă la o parte. Vorbiră încet, foarte puțin. Avrămeanu se descheie domol la blană, vârî o mână la piept și se scociorî prelung. Trase un portofoliu, îl cercetă, scoase ceva din el, și domnu Vâlcu se grăbi să primească o hârtie. —Vă mulțămesc foarte mult, zise cu un zâmbet larg domnul primar, voi fi ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întinderile de la Prut, mi le-a povestit nu de multă vreme un gospodar de la Bordeieni. Am ajuns într-o zi de vară în satul unde era el județ ș-am poposit în ograda lui împrejmuită cu gard de nuiele. A vârât caiila adăpost într-un grajd lipit cu vălătuci, văruit și stropitcu albastru, și pe mine m-a poftit la odihnă, pe prispa largă. Era un român voinic, cu plete lungi, cu mustața căruntă și cu ochii îngropați sub tufele sprâncenelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Iorgu Canta, trăia, între mulți slujbași ai moșiei, ș-un vătaf, Alexa Grecu, pripășit de prin lume, gospodărit și așezat pe lângă boier. Acest Alexa Grecu era însurat și zuliar; și când umbla călare prin lanuri și pe la mori, întruna își vâra degetele în barba-i neagră și zbârlită și mormăia cu ciudă. Firelepe care și le smulgea din măturoi le risipea repede în vânt; după aceea smulgea din tureatca ciubotei harapnicul și-ncepea să bată în buiestrașul cel alb, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
au dat de veste la curte. De la isprăvnicie a venit a doua zi cercetare. Cum vremea era pe-nserate, boierii au găzduit la curte ș-a rămas să cheme pe vinovată înaintea scaunului lor în dimineața următoare. Iar în fața chiliei unde vârâseră pe Cristina, așezară dorobanț cu pușcă și cu șpangă. Toată vremea femeia stătuse blândă, umilită și supusă, fără să plângă. Când au întrebat-o: „Ai omorât pe Alexa?“, răspunse: „L-am omorât“. Și nu mai spunea altceva nimica. Dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
s-arăta semn de iarnă. Acuma s-au scuturat frunzele fără brume și stau așa, troiene, pe cărări. Nici le umflă vântul, nici fug sunând: parcă-s moarte. Pământu-i ca cremenea. Ce s-adulmece cânii? De atâta secetă s-au vârât jigăniile adânc în codru. Eu socot, uncheșule, că cum s-a pișca lumina, se schimbă vremea... Amândoi își ridicară ochii spre luna plină care cernea ca o pâclă argintie peste satul revărsat pe costișă și fulgera în vale pe gârlele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
urs - căci n-a fost urs cât a fost drac; nu-i plăcea mai ales felul cum a rătăcit, ca și cum ar fi fost străin în pădurea lui. Nu-i plăcea îndeosebi că întârzie. Acuma, mama lui - nana Floarea - tot își vâră nasu-n geam din clipă în clipă și grăiește în sine și se țistuiește pentru întârzierea lui. Așa face totdeauna Culi! O dată i se întâmplă lui Culi să întârzie, numai o dată într-atâția ani de când s-a așezat la Prelunci - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Calul era în picioare; a întors capul și a făcut: Hn-hn! A tras ușa după el și a strâns-o în clanță; s-a aplecat la geamul de alături: —Bezarbarză! Numaidecât s-a auzit frământare dincolo și Bezarbarză și-a vârât creasta de păr în fereastră. —Onule, a poruncit Culi; când s-a face ziuă, să fie Murgu înhămat și sania plină de fân. Auzit-ai? — Auzit; se face întocmai! a răspuns sluga. S-a ferit de la geam și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
veni iar în casă și opri limba ceasornicului. A oprit limba ceasului, zise tainic Bezarbarză cătră nana Floarea. Ea ridică din umeri cu obidă. Faptele lui Culi erau cu totul neînțelese, ca și această plecare pripită, dis-de-dimineață. Sluga făcu: Hm! Vârî carabina și înfipse biciul la bourii săniei, dădu fuga să-și ia căciula, și-o îndesă peste părul răzvrătit, căută un toiag într-un cotlon și o luă repegior pe cărare, spre Braniște. Astfel, între el și stăpân rămânea pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mâni dimineață. Când ajunge ornicul la opt, badea Culi stă cu luare-aminte și așteaptă să bată gheunoaia. Dar ea bate de opt ori câte opt, și mai mult. A făcut o gaură în molid, căutând viermele cel mare, de poți vârî de două ori pumnul. Au și brazii viermii lor, care-i rod la inimă, suspină nană Floarea. Trăiane dragă, are să ne trebuiască și nouă o gheunoaie. Pentru vorba asta Traian s-a veselit; dar nana Floarea n-avea nici o urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
putea să-ți potrivești ceasul după tabieturile ei. În fiecare dimineață, la zece fără zece, pleacă de acasă și merge pe jos la liturghie. În fiecare dimineață, la naiba. Nu-mi vine să cred - provine dintr-o dinastie mafiotă, e vârâtă până la gât în extorsiune și Dumnezeu mai știe ce altceva, și ea merge în fiecare dimineață la liturghie. Apoi la tutungerie, cumpără douăzeci de țigări Benson&Hedges și diverse alte lucruri. Uneori, o pungă de cubulețe cu aromă de cola
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Se ridică, își duse mașinal mâinile la turban spre a și-l potrivi mai bine și își îndreptă privirea spre plafonul împodobit cu arabescuri. „Vizirul al-Mulih este un om renumit pentru inteligența și îndemânarea sa, iar atunci când dorește să le vâre în cap o idee ascultătorilor săi, izbutește cu ușurință. A vrut să ne transmită un mesaj, ne-a pregătit mințile ca să-l primim, iar apoi a tăcut, căci nu vrea să ne întindă cu mâna sa cupa amară pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]