2,308 matches
-
37; Rinaldo di Dego, 36; Rinieri, 137, 139; Smeralda (sora după tata a lui A.), 149 Roger, jurist din sec. al XII-lea, 50 Romă, 28, 29, 36, 40, 44, 48, 53, 56, 59, 64, 65, 70, 76, 86 rugurile "vanităților", 65 Rustici, codex, 77, 110 S. Francesco al Monte alle Croci, 69 S. Marco, 108, 109 S. Maria degli Alberighi, 26, 78 sacrilegiu, 47, 52, 53, 54 Salviati Medici, Lucrezia, 128 Salviati, Jacopo, 73 Sangallo, Antonio da, arhitect, 79 Șanț
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
mai chibzuite Înainte de a se lăsa Însămînțate; tații crescători ar fi știut, de la an la an, la ce să se aștepte de la copiii cărora le dăduseră totuși un nume; uneori, ar fi cerut sprijin chiar de la părintele adevărat, lăsînd deoparte vanități nepotrivite. Și totul, În primul rînd, pentru copilul care nu știa cu adevărat al cui este, mirat, deseori, că nu seamănă mai deloc, la fire și chip, cu bărbatul din casă. Peste cine știe cîți ani, s-ar fi putut
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
apropierea sa, rostea anumite cuvinte; erau reinterpretate iar și iar, păreau acuze. Thomas nu se mai recunoștea; nu avea mustrări de conștiință - pentru ce? -, totul era mai degrabă doar o neașteptată curiozitate: vroia să-și vadă cîțiva dintre urmași. Și vanitate: Eu sînt părintele vostru! Eu! Chiar dacă, Întîlnindu-i, nu ar fi rostit aceste cuvinte În fața lor, le-ar fi strigat din răsputeri În gînd, privindu-i; le-ar fi repetat În minte ori de cîte ori s-ar fi simțit neînsemnat
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
GÎnditori. Thomas nu avea să sfîrșească Într-o mănăstire, era sigur, dar că va deveni mai smerit cîndva i se părea posibil. Nu mai era liber. Urmașii! Nu avea remușcări - pentru ce? Nici obsesii, cum s-ar fi părut. Doar vanitate. Și un dram de curiozitate. Un sîmbure de simț patern. Cum să nu-mi văd fiii, fiicele? SÎnt ai mei, ale mele! SÎnt Tatăl! Creatorul! Eu! Ai mei! Ai mei! Ai mei! În vintrele mele au fost mai Întîi!!! Niciodată
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
unei binale. În apropierea casei, invadat de criza de bunătate, uită jură-mîntul și intră în curtea Aglaei, mințindu-se singur că vrea să vadă pe Simion. Găsi numai pe Aglae și pe Aurica. Deși își dădea seama de excesul de vanitate, după câteva schimburi de cuvinte banale, nu putu să nu mânuiască revista în așa chip, încît s-o vadă Aurica. G. Călinescu - Dar ce-i acolo? Un roman nou? întrebă ea.Felix își sili intonația la modestie: - Este o revistă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în Felix: - Și-ți plătește ceva pentru comediile alea? - Nu! - Apoi, fără bani cine mai face azi ceva? Atât spuseră cele două femei și-și văzură de treabă cu o indiferență ostentativă. Felix, întors acasă, se mustră de exces de vanitate. Ce nevoie să se laude unor femei răuvoitoare și fără cultură serioasă?! Un om simplu nu are stimă decât pentru bunurile materiale, pentru autoritățile de toate zilele. Asta nu înseamnă că valoarea științifică rămâne nepremiată. Felix nu crezu totuși că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de invidie. Felix își strânse pumnii pe ascuns. Jură să lucreze și să studieze atât, încît la vârsta când unii își dau doctoratul el să aibă îndărătul lui o activitate publicistică remarcabilă. Și se hotărî totdeodată să-și reprime orice vanitate și să nu mai comunice nimic nimănui, să nu mai amintească de scopurile lui, să se poarte în sfârșit astfel, până când meritul lui va izbucni singur și indiscutabil peste câțiva ani. Urî în clipa aceea cu pasiune pe toți colegii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ieși de la Georgeta mai optimist, cu o încredere în viață mai solidă. O mândrie virilă liniștită îi regulariza bătăile inimii. Georgeta era întîia femeie pe care o cunoștea carnal, lucru pe care se străduise să-l ascundă Georgetei însăși, din vanitate. Nu și-ar fi putut închipui că o cucerire poate fi atât de simplă, fiindcă nu se îndoia de sinceritatea Georgetei. Timiditatea de până acum i se vindecă aproape toată, dintr-o dată, și simți că cu altă femeie ar ști
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-și dea seama cum, se auzi întrebînd: - Dar domnișoara Georgeta nu e aici? Chelnerul se repezi pe ușă și se-ntoarse curând cu știrea că domnișoara tocmai venise și-și dregea coafura în odaia econoamei. Prin sufletul lui Felix trecură vanități de bărbat cu amante frumoase și cu avere. I se spuse că domnișoara, auzind de el, trimisese vorbă că vine și ea, numaidecât. Ceea ce se și întîmplă. Georgeta intră într-o rochie de satin negru, inundând odaia de parfumuri, iar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Ana, încăpă-țînările sale, maniile (printre care nu uită legănatul), supunerea la instrucțiile Aglaei, convingerea lui că Simion era nebun și că un factor ereditar apăsa și asupra lui Titi. Toată fantezia matrimonială a Georgetei, care se ținea numai de o vanitate de fată cu viață neregulată, se spulberă. Georgeta începu să râdă cu lacrimi. - Felix, zise ea, orice om are un gărgăune. Eu, Georgeta,fată cu libertate de gândire și capabilă să sucesc capul la trei generali deodată, măritată cu un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acei a căror sănătate e atinsă. Istoria e mânată de oameni care-și pipăie necontenit pulsul. Elementele care definesc boala: excesul conștiinței; paroxism de individuație; transparență organică; luciditate crudă, energie proporțională "pierderii"; respirație în paradox; religiozitate vegetativă, reflexă; orgoliu visceral; vanitate rănită a cărnii; intoleranță; delicatețe de înger și bestialitate de călău. Un Dumnezeu care cerșește la poarta Raiului pare a fi orice bolnav. De altfel, nu e ca și cum s-ar fi infiltrat în fiecare din celulele lui un paradox? Boala
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sufletele pline de ardoare religioasă, adică arzând de dorința de a ieși din lume, l-au disprețuit și au văzut, cu drept cuvânt, în activitatea politică preocuparea, dar mai ales tentația, ce te leagă atât de mult de pasiunile și vanitățile pământului. Între religie și politică nu este mai multă legătură decât între un sfânt și un primar. Omul s-a simțit totdeauna mai bine soldat decât înger. Asta înseamnă că refuză fericirea... Dacă omul politic este mânat de forțe instinctive
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
La révolte des nations en xe "U.R.S.S."U.R.S.S., Flammarion, xe "Paris"Paris, 1979. Câmpeanu, Pavel, xe "Ceaușescu"Ceaușescu, anii numărătorii inverse, Editura Polirom, xe "Iași"Iași, 2002. Cioroianu, Adrian, Focul ascuns În piatră. Despre istorie, memorie și alte vanități contemporane, Editura Polirom, xe "Iași"Iași, 2002. Costiner, Elias, The American Joint Distribution Committee and the Assistance Work it Carried out in Romania on behalf of the Victims of the Fascist and Nazi Regime before, during and after World War
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
este propriul său eu. Cum l-am putea interpreta? Individul își păstrează pentru sine libidoul. Refuză să îl împartă, să îl transfere asupra unui alt obiect. Auto-admirația și stima față de sine cresc mereu, pînă cînd ajung să se transforme în vanitate. Prin extensie, cultul propriului corp și eu devin iubirea exclusivă a locuitorilor unei anumite localități pentru orașul lor, a membrilor unei echipe de fotbal pentru clubul lor, a cetățenilor pentru țara lor, a francezilor pentru Franța, a militanților pentru partidul
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
de supraoameni și disprețul absolut față de orice altă făptură omenească. Au fost recrutați în special indivizi marginalizați («am făcut 20 de meserii. Ceaușescu mi-a redat demnitatea, angajându-mă în garda sa personală»), cu ridicat instinct de agresivitate și cu vanitate patologică. Medievalitatea acestor formațiuni armate vine și din vasalitatea îndelung și insistent antrenată. Privilegiile erau enorme ș...ț, iar puterea, absolută. Puteau face ce doreau, nepedepsiți, cu condiția să rămână credincioși tiranului. În chiar interiorul formației, suspiciunea era enormă, filajul
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
liturgică a tainei bunătății și iubirii lui Dumnezeu, izvoarele teologiei seacă ori se înfundă. Inteligența profetică cu care Andrew Louth interpretează „semnele vremii” este lipsită de crispare. Autorul scrie și gândește altfel decât un scholar mânat de simple curiozități sau vanități livrești: o tușă existențială marchează fiecare cuvânt sau frază. Sensul cuvintelor este consolidat printr-un discret, dar eficace angajament existențial. Roadele dezamăgirii vestesc din nou începutul dezmărginirii. Fântânile cartezienetc "Fântânile carteziene" Ca un bun partizan al catolicității - în sens larg
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
deslușirea acestor taine ale istoriei, de această dată, Andrew Louth face apel la resursele tradiției ecleziale. Adevărul mărturisit de creștini poartă straiele umilinței, deși ele descoperă rațiunea (logos) de a fi a întregii creații. Imunizarea inteligenței în fața virusului mortal al vanității este condiția recuperării practicilor spirituale ale tradiției, între care exegeza alegorică și hermeneutica liturgică a Scripturii. După o cuprinzătoare propedeutică intelectuală, care deconstruiește raționalitatea iluministă și restaurează demnitatea conceptuală a tradiției, Andrew Louth evocă dimensiunea liturgică implicată în practicile cognitive
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dintre primii gânditori care au meditat asupra sensului istoriei la sfârșitul unei epoci, mai precis la apusul Antichității clasice 1. Lucrarea Civitas Dei este un rechizitoriu drastic la adresa culturii politice romane, văzută ca un aliaj stricat de nihilism triumfal și vanitate cinică, fondat pe mitul violenței originare (uciderea lui Remus de către fratele său, Romulus). Practicii dominației i se opune, în viziunea lui Augustin, modelul pacifist al comunității ecleziale, în care abandonarea pulsiunilor de putere face loc „lucrării mântuirii”. Prin mărturisirea păcatelor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Anselmo d'Aosta 21 sau Pieraccio Tedaldi 22? Sunt autori foarte diferiți între ei, dar la toți există dorința de a materializa prin cuvânt o fărâmă din omul căruia pe măsura scurgerii timpului i se șterge orice urmă. Scriitorii au vanitatea veșniciei și asta adesea îi face nesuferiți. Apropo, am lăsat la intrare în scrin pe Cavalca 23 și pe Filelfo 24 pe care ați binevoit să mi-i împrumutați. Adevărul e că mulți scriu fără o chemare anume. Tommaso se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
judecătorii își pierdeau repede răbdarea și, dacă izbutea să vorbească timp de două-trei ceasuri, ei credeau ușor că dominicanul acela otrăvit nu-și apără propria viață, ci pe cea a altcuiva, a unui nevinovat. Existau momente în care, pradă propriei vanități de om cult și plăcerii digresive, ajungea la urzeala deasă de referiri istorice, filosofice, ce-i țineau ca în clește pe judecători și pe cei de față. Acel bărbat cu temperament înfocat își stăpânea impulsurile și-și alegea frazele, calibrându
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
a sexualității e frica de noțiunile sexuale, misticismul cel mai eteric. Sunt femei care sugerează corporal intangibilitatea. Ca spre pildă tu... Ioanide spuse asta ca un profesor de erotologie, iar Erminia acceptă învățătura ca pe o decizie ex cathedra. Orice vanitate carnală murise în ea, dacă existase vreodată, și soiul acesta de dispute înfățișa pentru ea cea mai înaltă voluptate posibilă. G. Călinescu - Prerafaelitismul, continuă Ioanide, nu e totul. Îndrăgostit sau căsătorit, bărbatul - vorbesc de cel normal - caută mereu altceva. Sunt
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
tată, o sută cincizeci de mii pentru tine. - Un monument de Ioanide n-are preț, e cel mai marearhitect al nostru, recunoaște și străinătatea, uite, mă jur. Dar sculptura? - Vasăzică, recunoști că nu facem un rău dacă vindem? Luxul e vanitate. - Nu vând, copii, lăsați-mă să mă gândesc, să-mi întreb conștiința. Pe urmă, sculptura arată pe nevastă-mea, ce-o să facă cu ea? - Ce ne pasă nouă? zise Petrișor. Dacă o lasă, se cheamă că figura mamei o să rămână
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
i se spusese unde să depună suma. La întoarcerea în subterană, urma o convorbire de "concepții" între femeie și Jack. Femeia susținea banditului că făcuse o proastă afacere, deoarece bărbatul ei nu va aduce suma. El o luase numai din vanitate și pentru avere, în vreme ce ea stima bărbații viteji, capabili de a săvârși pentru ea o faptă afară din comun. De aceea căsătoria între ei nu se consumase și ea era ca și înainte de nuntă. În momentul loviturii avusese o speranță
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
numai într-o oarecare sentențiozitate a frazei. Evită sistematic orice aluzie la politică. Și de fapt Pomponescu era și mai puțin preocupat de chestiunile publice decât Ioanide însuși, ministeriatul îl concepea ca o demnitate onorifică, un fel de cură a vanității. Numai Saferian, care venise foarte cu greu, suferind din ce în ce mai mult de picioare, îl întrebă implorator, împreunîndu-și mîinile: - Domnule ministru, ce ne facem noi, credeți că mai evreo speranță? Oricine altul n-ar fi înțeles ce voia să spună Saferian, cercul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
rouge. Purtarea părea paradoxală. . - Ești un om fericit, îi zise cu alt prilej Pomponescu luiSmărăndache. Duci o viață liniștită, lipsită de complicații inutile. Așa aș fi visat eu să trăiesc, dacă nu m-ar fi împins înainte mama. Fără nici o vanitate de a impune numele meu altora, mulțumit să fiu îmbrățișat de toată lumea. Toate casele îți sunt deschise, nu te invidiază nimeni și nu pretinzi a face fapte imposibile. Și mai vrei posturi! În filozofia lui Pomponescu intra o mare doză
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]