279,258 matches
-
directori ai postului ori redactorul Actualității românești, Emil Georgescu, încep să aibă o explicație. Știm astăzi și numele (Tiseanu, Bogdan, Pleșiță) care hotărau notele, adică măsurile, de lichidare. Pe ei, de ce nu i-a identificat nimeni după 1989? Chiar dacă ordinul venea de la Arhitectul Șef și ei nu erau decît simpli executanți, tot crimă se numește ce au făcut. Documentele descoperite de dl. Rateș prezintă o importanță excepțională. Nu cred că ne mai putem limita, precum președintele Iliescu atunci cînd i-a
Crimele Arhitectului Șef by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14298_a_15623]
-
a dialogului și o solidă cultură a statuarului. 2001 sau structurarea instituțională De data aceasta, îngăduindu-și o derogare de la regulile instituite în edițiile trecute, n-au mai participat cinci sculptori, ci doar patru: Mircea Bochiș, Ioan Marchiș, Mircea Roman, venit special din Anglia, și Vasili Djabrailov din Ucraina. Ca element de noutate imediată, marmura n-a mai constituit acum un material unic, ea fiind înlocuită de către Mircea Roman și de către Ioan Marchiș cu granitul, iar Marchiș i-a asociat granitului
Un moment aniversar by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14983_a_16308]
-
trunchiată chiar și în afara combinației cu conjuncția să: atunci cînd e însoțit de pronumele reflexiv - "Păi zău așa, se poa'?" (EZ 22.02.2000); cu aceeași formă abreviată e folosit - ba chiar mai des - și adverbul provenit din verb: "poa' vin cu o idee" (gameszone.ro); "poa' se cară" (colegi.ro); "poa' facem ceva" (misu.dc.ro); "poa' mă ginesc ăștia" (telenoiz). în ceea ce privește o eventuală evoluție spre fixare și autonomizare - asemenea celei care a produs adverbele parcă și cică - se pot
Tre', trebe și trebu by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15027_a_16352]
-
au mai puțin autonomie decît combinațiile cu că: las'că devine o marcă discursivă, un conector pragmatic, în care suspensia subordonatei produce insinuări și subînțelesuri - las' că (vezi tu...) - , iar cre'că e folosit cu destulă ușurință în construcții eliptice: Vine? - Cre'că (da)! Pentru tre' și poa' folosirea trunchiată este de semnalat și pentru că este posibilă interpretarea ei ca particularitate a clasei verbelor modale, manifestată exclusiv la nivelul limbii populare. De altfel, impersonalul a trebui atrage și mai mult atenția
Tre', trebe și trebu by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15027_a_16352]
-
îi trebe cărămizi din Odiesa" (infotim.ro); "îmi trebe gozăriță, cuțât, trei boabe de t'iper, o țâră de poprică" (thinquest.org; despre Țara Lăpușului); "Amu, trebe să-i cresc oameni în lume. Altădată meream la pădure, ori la șantier. Veneam o dată vara, o dată iarna. Iaca, trebe să merg la Paris"; "noi tăt ca hoții trebe să ne ferim" (EZ 20.04.2000 - reportaj despre oșeni). Forma apare și în mesaje pur familiare, pentru că și acestea sînt marcate de unele particularități
Tre', trebe și trebu by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15027_a_16352]
-
atenție este rezervată și traducerilor pe care Duiliu Zamfirescu încerca a le face, mai ales din poezia italiană, atît pentru relevarea filonului neo-clasicizant al poeziei sale, cît și pentru accentele inedite, simboliste și parnasiene. Alte surse și posibilități de identificare vin dinspre literatura engleză. Există la Duiliu Zamfirescu un filon poetic epopeic și romantic ce amintește de Byron și de Shelly. Mircea M. din Lydda este prototipul acestui tip de eon romantic. Există în cartea lui Ioan Adam și docte referiri
Identificarea surselor by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15019_a_16344]
-
sfîrși cu amara constatare că pruncul murise în brațele părintelui său). Printr-o malițioasă analogie, criticul primește porecla literară fiindcă în îmbrățișările lui mult prea strînse autorii și cărțile lor și-ar da duhul. Ideea trebuie însă să-i fi venit lui Martin Walser încă în 1960, cînd, în paginile cotidianului "Frankfurter Allgemeine Zeitung", un alt critic decît Marcel Reich-Ranicki făcea praf în stil elegant un alt roman al aceluiași autor: Halbzeit. Un fragment din zdrobitoarea cronică suna cam astfel: Cînd
Furtună într-un pahar cu apă tulbure by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15007_a_16332]
-
mine ea nu se mai teme,/ fîlfîie fericită la picioarele mele/ ferecată-n arginturi: o carte" (Rîndunica). Graurului i se consacră un imn complicat de fervori trase în luxurianța asociațiilor: "L-am recunoscut după petele mari de pe gît/ din Zerolandia vine, ce are hotarele dincolo/ de frumos și urît.// Graurul ascuns în Casa scărilor, în Colivia Liftului/ astă iarnă, de frig, dintr-acolo sosește,/ din Țara Nimănui" (Graurul). Nu sînt neglijate nici obiectele, în raza aceleiași incantații ambigue ce înfrățește vitalitatea
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
ziarul Evenimentul zilei. Cronicarul a preluat, cu această ocazie, supoziția directorului ziarului citat cum că (dar sub semnul întrebării?) interviul acordat de Mircea Eliade lui Păunescu este o "minciună gogonată" pusă în cîrca savantului român de peste hotare. Mai mult, Cronicarul vine și cu o supoziție personală: "De ce n-am accepta că atunci cînd A.P. s-a întîlnit cu M.E., el a reușit un tur de forță, convingîndu-l, cel puțin vremelnic, pe acesta asupra însușirilor lui Ceaușescu..." Cronicarul mai spune: "Nu știm
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15011_a_16336]
-
încercarea lor de a lua în răspăr toată literatura anterioară. Ar trebui să le reamintesc ce a făcut Tzara, speriat de oficializarea dadaismului. L-a declarat mort și îngropat. E o lecție de care ar trebui să țină cont cînd vine Mincu și pune întrebări precum aceea de mai sus. În fine, o veste bună: în editorial, Eugen Uricaru descrie Campania "Pentru lectură" inițiată de Ziua literară. E prea frumos, ca să nu fie adevărat. Din EVENIMENTUL ZILEI din 10 iulie, culegem
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15011_a_16336]
-
particulară a acestui mod de gîndire. Tot timpul rămîne în subtext teoria despre trecere, comentată în carte, a lui Arnold van Gennep. Gesturi, imagini, cuvinte, obiecte - iată arsenalul pe care comunitatea tradițională îl pune în joc atuci cînd un copil vine pe lume. Toate, cu atenție analizate de autoare și înfățișate cititorului cu abilitate și evidentă pasiune pentru subiectul abordat. Urmînd sugestiile lui Mihai Pop, obiceiurile sînt privite ca acte de comunicare, după model lingvistic, iar descrierea manifestărilor cutumiare prilejuite de
Dincolo de primul prag by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15018_a_16343]
-
Ingenios, simpatic, deși te poți gîndi, dacă ești predispus la asocieri ciudate, la o anume poveste de închisoare în care oamenii citeau frînturi de etichete ca să mai aibă sentimentul lecturii. Dar ăstea sînt lucruri vechi, lumea vrea să se distreze, vine la mare să uite, să se relaxeze... să citească în voie. Pe plajă, un bărbat tînăr citește o carte a lui Denis Delettant. O tînără citește la rîndul ei de cîteva ore bune și cu greu reușesc să descifrez numele
Ce se citește la mare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15030_a_16355]
-
titlu de litere și cuvinte nu mai țin minte, dar asta e prima mea amintire de �scriitor". Apoi mi-amintesc cum pe vremea primei mele clase (iată am fost și eu, totuși, odată, în prima clasă, în elită cum ar veni) și și în clasele a doua și a treia aveam o �materie", o �disciplină" cvasi-medievală: caligrafia. Aveam toc, peniță, sugativă, aveam stecluță cu cerneală, aveam niște caiete cu foi lucioase și înmiresmate (ah, mireasma aceea a caietelor de caligrafie de
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
casnică - stând la marginea pădurii, ascultând ciripitul păsărelelor, foșnetul copacilor, zborul fluturilor ș.a.m.d. și imediat compunând, scriindu-le, descriindu-le într-un caiet, poezii după poezii. O, era, a fost raiul meu de scriitor! După care încet-încet a venit căderea în timp, cum ar zice Cioran, îndoiala, încăpățânarea de a scrie, bucuria de a scrie, mania de a scrie, viciul mîinii, cum numea nu mai știu cine scrisul. Cum ați debutat? Am tot debutat, deși n-aș vrea să
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
pentru prima oară cartea de debut, Viața fără nume (Editura Dacia, 1980), ce-ați simțit - gîndit, cînd ați ținut-o în mîini? Dacă mă străduiesc puțin, pot construi niște amintiri în direcția întrebării, dar la ce bun? Prima carte a venit, după orgoliul meu de pe-atunci, destul de târziu. Aveam deja 28 de ani, trecusem din grădinile paradisiace ale studenției și �Echinox"-ului în �câmpul muncii" și vieții, cu navetă la Cavnic, cu familie, cu profesorat, cu depărtarea de centru, cu
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
aminte de metafore, de comparații: turturelele-n parc pe ramuri încă neînverzite - niște lindeni Da. Și credința, și coerența principiile, dreapta măsură - pe la ore, ani după ani, copiilor, copilelor Aș vrea să dorm tot mai puțin" V-am răspuns (vorba vine) cu poemul de la care cred că ați pornit întrebarea. Altfel, eu chiar cred că inspirația există. Numai că știu tot mai puțin ce este ea. Așa, prin asociere, mi-aduc aminte de poemul acela în proză al lui Baude-laire, �îmbătați
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
sunt un fan al muncii cu generația. Consider că e mai degrabă un concept ordonator în istoriile literare sau în studiile de morfologie literară. A fi �optzecist" e un plasament temporal sau de sintaxă literară. De abia de aici încolo vine obligatoria judecată de diferență sau de individualizare. Așa că generația �optzeci", dacă mai are ceva de spus în literatură, nu o poate face în bloc, precum o armată romană aici la porțile Orientului, ci prin fapte de eroism (literar) individuale. Dar
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
că sunt altfel decât ei... Mai târziu, mult mai târziu, dacă nu prea târziu, aveam să aflu că a fi ca toți ceilalți, nu-i nici o scofală... Greaca așadar, o ratasem. Odată, spre 1970, apărându-mi o carte, nu știu ce îmi venise și mă apucasem să-i vorbesc de Ifigenia, fiica mai mare a lui Agamemnon. Și cum taică-său trebuise s-o jertfească pentru îmblânzirea zeiței Artemis, cu vânătoarea, întrucât Agamemnon ăsta făcuse greșeala să ucidă un cerb de-al ei
Coana Ifigenia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15026_a_16351]
-
fotografiat și un aparat de filmat. A lăsat totul pe masă și s-a așternut din nou la vorbă cu bunicul. Fata a ieșit, iar eu am rămas să ascult ce vorbeau. Bărbatul a spus că e profesor și că venise să caute vestigiile altor vremuri. Că voia în primul rând să fotografieze picturile din peșteră. A mai băut o bere, de data asta fără grabă, apoi a adăugat că îl interesau mai ales lucrurile inexplicabile, fenomenele care la prima vedere
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
magnetofonul. - N-ai putea să vorbești cu ei? Fă-mi, te rog, acest serviciu. Cheamă-i aici, ca să stau de vorbă cu ei. - Bineînțeles, a răspuns bunicul. Cum să nu pot? Ei o să fie încântați. O să le trimit vorbă să vină după cină. S-a uitat la mine și mi-a făcut cu ochiul. - Astă seară o să facem clacă. După cină au venit Ramirín și tușa Paula și o mulțime de oameni. Bunicul i-a poftit pe toți să ia loc
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
ei. - Bineînțeles, a răspuns bunicul. Cum să nu pot? Ei o să fie încântați. O să le trimit vorbă să vină după cină. S-a uitat la mine și mi-a făcut cu ochiul. - Astă seară o să facem clacă. După cină au venit Ramirín și tușa Paula și o mulțime de oameni. Bunicul i-a poftit pe toți să ia loc, iar eu îl ajutam să-i servească cu coca-cola și bere și să pun pahare pe mese. Căutătorul de minuni a așezat
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
au prefăcut bolovanul într-o pulbere fină, neagră, pe care râul o purta la vale încetul cu încetul. Omoară păstrăvii, la fel ca varul ori leșia. Toată iarna apa râului a curs neagră până dincolo de La Granada. Dar când a venit primăvara dispăruse. Ce puteți să-mi spuneți despre asta? Căutătorul de minuni a căzut pe gânduri. Pe urmă, cu un glas neșovăitor, în care se putea bănui o intenție batjocoritoare, a răspuns: - Uite ce este, mi se pare foarte ciudat
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
șir. Atunci căutătorul de minuni s-a întors spre tușa Paula: - Ce mai e și cu oul ăsta, femeie? Tușa Paula vorbea domol. De știrbă ce era, abia pronunța cuvintele. A început să spună că odată, pe când era copilă, îi venise rândul să meargă cu vacile la păscut și s-a dus la pășunea de lângă lac, aproape de peșteră. Acolo a dat peste un ou uriaș. Era înalt ca turnul de clopotniță și alb ca zăpada. Parcă de când lumea se afla acolo
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
așa e, a întărit Ramirín, ieșind din tăcerea în care se cufundase. Nimeni nu l-a putut clinti. Și-a recăpătat graiul, cu timbrul acela ascuțit și intonația de strigăt de luptă. - Oul ăla te lăsa cu gura căscată. Au venit să-l vadă domnii din capitală. Urcau până acolo glumind, dar când ajungeau în fața lui amuțeau. Oul a apărut în august, de Sfânta Maria, și tot satul s-a înspăimântat. Nu ne gândeam la altceva decât la ce-ar putea
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
își continua lenta și meticuloasa pregătire a aparatelor. - Mie mi-e frig, i-a spus ea, și mi-e foame. De ce nu ieșim să mâncăm. - Du-te tu să mănânci, a răspuns el, aproape fără să se uite la noi. Vin și eu curând, nu-ți face griji din pricina mea. Am ieșit amândoi. Ceasul amiezii își pusese amprenta peste întreg platoul. Vacile stăteau nemișcate. Dacă n-ar fi rumegat fără contenire și n-ar fi alungat când și când muștele cu
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]