3,080 matches
-
satinată. Tați în sala de mese, asemeni copiilor la grădiniță. Iar mâncarea e, clar, o porcărie. Dar e minunat așa, în spatele clinicii, ca într-o tabără, ca într-o pedeapsă. E cam târziu, pastele sunt moi și umflate, friptura de vițel cu lămâie are marginea întunecată și un sos ce pare lipici de tapițerie. Dar nimeni nu se plânge. Voci șoptite ca în sacristie, clinchet de pahare întoarse cu gura în jos lângă tacâmurile așezate pe foaia de hârtie ce alunecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de lux americane, ca frigiderul, mixerul, storcătoare de tot felul, o mașină de spălat vase non plus ultra de la General Electric, o bucătăreasă nemaipomenită. Acolo apăruseră sub îndrumarea ei „scoicile umplute cu creier“, un fel de mâncare din creier de vițel, curățat bine de pielițe, a cărui masă albă era împărțită apoi în cochiliile scoicilor, stropită cu vin alb, presărată cu parmezan și pusă la cuptor Cochiliile scoicilor - pentru noi, copiii, „scoici decojite“, dintre care una atârna ca semnal la noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
obraji plini de riduri și mâini butucănoase și reușea de fiecare dată - ca la maistrul rotar și dogar care fabrica schiuri - să inspire încredere. Apucatul ăsta de cot, acest „voi“ în loc de „dumneavoastră“, întrebările astea despre „iugăre“ și despre cât „face“ vițelul, și pe urmă tăcerea și datul din cap, privitul în depărtare, până ce ochii țăranilor, care îl priveau cu pleoapele strânse, nu din cauză că fumau chiștoace, ci pentru că, de când se știau, nu avuseseră încredere în domni cu cravată și pantofi lustruiți, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fusese nevoit să-și lichideze proprietatea și să evite mutarea într-un cartier de blocuri, unchiul îl strigă în mijlocul unei discuții pe un băiat ce trecea pe stradă. Tocmai ne așezaserăm, după aperitivul de scoici cu creier, o friptură de vițel și desertul de rigoare, la o cafea în grădină. Razele calde făceau și mai plăcută zăbava în aer liber, chiar dacă în jurul copacilor bătrâni se simțea deja un abur de răcoare. Armin era cu un an mai mare decât mine, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
farfurie: la Mövenpick, tata era convins de asta, găseai cel mai bun riz colonial și oamenii făceau o călătorie la Zürich ca să-l savureze, această simultaneitate de dulce și acru, de felii de ananas, cuburi de carne de vită și vițel care-ți aduceau pe furculiță o bucată din Marea Sudului și preriile nesfârșite ale Americii se transforma apoi în gură într-o zbatere de valuri, când îți puneai pe limbă una din delicatesele roz ce se numeau creveți, în timp ce fructul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
copaci, să se uite la căprioarele din cercul de sticlă, cum pășeau seara ieșind din pădure pe ogoarele însămânțate, să fotografieze trandafirii când înfloreau și când se veștejeau. Dar făcea și ce îi recomandase Gaston D.: duminica prăjea pulpă de vițel și de oaie la grătar, și o zi întreagă arăta de parcă am fi putut s-o luăm de la capăt, înainte de a fi fost forțați de „cuvântul de ordine“ al bunicului să părăsim B.-ul ca să ne mutăm într-un sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
vadă la ea la ușă. Acum înțelegi de ce nu am mai făcut asta până acum, am îngăimat eu, când ea m-a invitat cu reticență să intru. Nu se poate spune nici despre tine, nici despre Maria că ați tăiat vițelul cel gras când am venit eu. Nu mi s-a oferit nici măcar un sandviș cu șuncă. Lisa se scuză. —Kieran e încă supărat pentru faptul că merg cu tine la petrecerea alternativă a lui Phil, de mâine seară. —Dumnezeule, uitasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
numai cu tine nu. Și sufletele noastre alunecară în mlaștină, adânc și pentru totdeauna. A fost prima și ultima noastră apropiere trupească. Războiul cel mare m-a încolonat alături de Moarte. Scheletul cenușiu avea picioarele vârâte în bocanci din piele de vițel. De după omoplat, peste claviculă, îi cădea cureaua neagră și lată, prinsă de toba mare, în care sincopă, cu pumnul strâns al oaselor, marșul macabru luat dintr-o simfonie eroică. Am făcut războiul așa cum August Prostul ajută la strânsul covorului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sânge până la ochi, în timp ce Johann Tzindl trage din pipa stinsă, scuipă în lături, și-mi vorbește de vaca lui: „Era prea mică și taurul căpățânos, îmi explică el cazul, cu mâna vârâtă între nasturii închiși ai scurtei. Fătase cu greu vițelul și totuși vaca n-avea liniște. Îl lingea de sânge, întinsă pe dușumeaua grajdului, însă izbea și cu picioarele. Mă uit sub coadă și văd altă căpățână, prea mare să iasă. S-a scremut vaca din toate puterile și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mari ca sâmburii de piersică. Maiorul ținea să știe la ce se gândește boierul, dar impozantul octogenar tăcea, scărpinându-și țepii de păr albi și rari, ai fălcii nerase. Privea cu mâna streașină peste ochii vineți și mari ca de vițel, după cele vreo două sute de găini pe care soldații batalionului se grăbiră să le înșface. „Numai sonda cu care trebuie să-mi deșert bășica udului să nu mi-o luați, că mă supăr, - încolo, nu aveți decât să radeți moșia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
limpezite și înălțate dincolo de moarte. De sub mantaua încheiată îi coborau izmenele albe ca zăpada, legate în jurul gleznelor. Pe cap își pusese capela cazon, care-l prindea minune, iar în picioare încălțase o pereche de sandale noi, din piele groasă de vițel. Trecuse grăbit cu mâinile vârâte în buzunarele mantalei, încadrat de zece rezerviști cărunți din al treilea batalion de infanterie din Cottbus. Clopotul sună de astă dată ca un gong, la o lăsare de cortină... ...Acolo, sub o brazdă de pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sau mai nedrepte decât de obicei, atunci... Lasă fraza neterminată. — Știu foarte bine cum e, zice dna James. Am fost și eu căsătorită cu unul. Ciudat cum apare și dispare memoria, meditează Theodora, trăgându-și mănușile groase, din piele de vițel, și observând la stânga o cusătură desfăcută, care trebuie reparată. Cum a Înșirat toate numele celor din familia Du Maurier... Mă Întreb ce a vrut să spună când a zis - despre George Du Maurier - că „Trilby a fost problema“. — Eu, una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
s-a refugiat cu bunica ei din Breslau. Acum, fata îmi mângâie părul. Mi se permite s-o țin de mână, mai mult nu. Asta se petrece cu intensitate în grajdul nevătămat al unei case țărănești ciuruite de gloanțe. Un vițel ne privește. Ah, dacă povestea asta ar avea și o poantă de dragul căreia să merite să sacrific adevărul plicticos. În jurnal, însă, aș fi putut să scriu doar atât: „Susanne poartă un șirag de mărgele de lemn, roșii precum cireșele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ca fiind un dezastru general, am comparat scaunele tari cu cele moi, am invocat apoi puiul duminical din oala oricărui francez și ne-am certat - în timp ce, după supa de pește, prietenii mei savurau o mâncare de râșcovi cu momițe de vițel pane - în legătură cu sărăcia din timpul Iluminismului, după atâta progres. De asemenea, importantă pentru noi era și întrebarea, neprescrisă încă, dacă Parisul era demn de un târg internațional. Și, de îndată ce alături de platoul de brânzeturi am servit recolta nucului nostru din Behlendorf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
rac, spre deliciul papilelor gustative, mi-a rămas atât de prezent în minte ca putere ce merită invocată, încât și astăzi, de îndată ce împănez o pulpă de batal cu usturoi și salvie ori trag pielea cea aspră de pe o limbă de vițel, el stă cu ochii pe degetele mele. Tot așa am fost sigur de supravegherea maestrului în timp ce, confruntat cu o gâscă pe care am golit-o ca s-o gătesc pentru seara de Sfântul Martin, când îl invitasem la masă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
se pricepea s-o gătească pentru tatăl ei; batog în sos de mărar, așa cum îl înăbușea bucătăreasa pentru poetul Opitz, când era puțin bolnav; supa de cartofi a Amandei pentru Ollefritz; și mâncărica de ciuperci cu care umplea capul de vițel, de care guvernatorul lui Napoleon, generalul Rapp, nu a scăpat decât ajutat de noroc; și rinichii pregătiți de Lena Stubbe în sos de muștar când August Bebel a fost oaspetele ei și când i-a arătat cartea ei de bucate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
lectură la radio și l-am adus la Paris, pe care am ascultat Încoronarea primăverii a lui Stravinsky și Casatelul lui Barbă-albastră a lui Bartók, iar și iar. De acum nu mai eram săraci și puteam să cumpărăm ficat de vițel și discuri. La Paris, Anna și cu mine dansam deschis și strâns. La Paris eram fericiți și nu bănuiam cât timp aveam să mai fim. La Paris a ajuns la putere Charles de Gaulle, iar eu am învățat să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
un neglijeu sexy, să-i zâmbesc și să-i declar cu voce răgușită: „Bine-ai venit, iubitule“? Sincer, eram absolut nedumerită. Nu eram sigură ce-ar fi trebuit să spun. Ne pare rău, domnule, dar tocmai am terminat stocul de viței grași. James părea bosumflat. De parc-ar fi vrut ca eu să fi zis: „Vai, nu fi prostuț, James. Sigur că ești bine-venit“. Dar James nu s-a bosumflat. Era mult prea matur pentru așa ceva. Și nici un bărbat normal la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de detenție de la secția generală de poliție“, Îi veni să borască. CAPITOLUL 6 Dudley Smith spuse: — „Flăcău, văd că nu mănînci. Statul pînă tîrziu cu ortacii tăi ți-a stricat pofta de mîncare? Jack se uită În farfurie: cotlet de vițel, sparanghel, cartofi copți. — Comand Întotdeauna mai mult cînd plătește Procuratura. Unde e Loew? Vreau să vadă ce cumpără. Smith rîse. Jack aruncă o privire la croiala costumului lui: lăbărțat, bun de camuflaj, face din mine un irlandez de vodevil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Mortimer n-a mai văzut-o niciodată vorbind. Îi sticlesc ochii. Și în acest timp, nătărăul ăsta de George își lasă în continuare găinile să ciugulească pe afară ca și cum ar fi niște animale de companie. Ca să nu mai pomenim de vițeii lui, care sunt lăsați să doarmă pe paie și fac mai multă mișcare decât câinii lui nenorociți, probabil. Și se mai miră că nu scoate din ei carne albă gustoasă! — Ce să spun? îi răspunde Mortimer. Poate că are alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
s-au îndesit și mai mult. Unori, mama îmi făcea pachete cu sandiviciuri pe care le mâncam în livadă sau lângă iazul cu rațe, înainte de a porni să explorez clădirile de unul singur: nu uitam niciodată să arunc o privire vițeilor - animalele mele preferate - și să mă cațăr pe clăile de fân din fundul celui mai mare hambar, unde erau întotdeauna o mulțime de pisici tigrate slabe și adormite. Mă întindeam pe fân lângă ele, nedumerit de misteriosul mecanism al torcăitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Cu toate acestea, se bucura în mod regulat de lungi și drăgăstoase îmbrățișări, de cele mai multe ori furate în colțurile întunecate ale fermei pe care fusese odinioară fericit s-o considere a lui. Ultima ființă care-i acceptase avansurile era un vițel pe nume Herbert. Totuși, contrar bârfelor locale, George nu făcuse niciodată sex cu animalul. Deși probabil nu fusese niciodată conștient de asta, trăia cu convingerea adânc înrădăcinată că o viață lipsită de dragoste fizică nu avea nici un rost. Mama lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fericită să le bage pe gât unui public care nu se plânsese niciodată. — Ecologiștii ăștia ne calcă pe nervi și pe noi, nu doar pe voi, spuse Henry, înfulecând cu poftă. De exemplu, ne-au distrus comerțul cu carne de vițel. Era adevărat: cei mai mari producători angrosiști de carne de vițel renunțaseră de curând la țarcurile lor înguste și reveniseră la curțile cu paie. Reacționând la presiunea publică, directorul general recunoscuse că sistemul intensiv era „respingător din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
plânsese niciodată. — Ecologiștii ăștia ne calcă pe nervi și pe noi, nu doar pe voi, spuse Henry, înfulecând cu poftă. De exemplu, ne-au distrus comerțul cu carne de vițel. Era adevărat: cei mai mari producători angrosiști de carne de vițel renunțaseră de curând la țarcurile lor înguste și reveniseră la curțile cu paie. Reacționând la presiunea publică, directorul general recunoscuse că sistemul intensiv era „respingător din punct de vedere moral“. — Eu voi continua să folosesc țarcuri, spuse Dorothy. În fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
presiunea publică, directorul general recunoscuse că sistemul intensiv era „respingător din punct de vedere moral“. — Eu voi continua să folosesc țarcuri, spuse Dorothy. În fond, putem încă să-i exportăm. Și în plus, ce-i cu sentimentalismul ăsta stupid față de viței? Sunt cele mai împuțite animale. Dacă nu le dai nimic de băut câteva zile, știi ce fac? Încep să-și bea urina. Henry clătină din cap neîncrezător față de ciudățeniile regnului animal și reumplu paharele cu Sauterne. Între timp, Dorothy tăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]