50,154 matches
-
verde, de concentrare. E-un bot fragil și catifelat, de aspru arici vegetal. Ca un profesor pare, ce-n mijlocul Marii Prelegeri și-ar arunca, surâzând complice, cravata pedagogică. Așa va fi fost, gândesc, neprihănita Fecioară trezită din somn de vocea Arhanghelului. O rană e, deschisă foarte încet, pe dinăuntru. Un trudnic gând odihnindu-se, în sfârșit, o clipă în oboseala lui luminoasă. Un Drept, ajungând târziu să vadă fața lui Dumnezeu și pedepsit de îndată pentru că-a îndrăznit s-o
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12580_a_13905]
-
de cei care au călătorit pe malul fluviului pentru a convinge anotimpurile țin la oarecare distanță instrumentele noilor arte mai buna noastră relație strînge cioburile sub ziduri vechi în jurul dezastrelor cu ochii spre indicatoarele inversate în fiecare seară auzi ecoul vocii noastre de temut și-un arbore din occident se prăbușește ireproșabil la propria-i rădăcină cu toate camerele de supraveghere din jur ca o imagine din cărțile viitorului . recunoaștere avem suficiente motive să urmăm calea păsărilor cuvîntul dublu orizontul amestecat
Poezie by Ioan Vieru () [Corola-journal/Imaginative/12534_a_13859]
-
numai de tine" Și totul se derulează cu o rapiditate îmbătătoare" Nu mai are nici o importanță nimic" Rămîne doar dorința de-a o vedea cum se mișcă, cum respiră, cum hohotește cristalin, picurat" hi, hi, hi" de a-i sorbi vocea tînără, subțire, întremătoare, de a i-o bea ca pe-o apă limpede, rece, păstrată în cana mată, cu temelia solidă, lichid sfînt hărăzit doar mie" de a-i mirosi părul (dar oare i l-am mirosit îndeajuns?)" viața petrecută
Să poți scrie! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12754_a_14079]
-
ci, mai curând, una centripetă. Majoritatea versurilor sale sunt construite în vederea configurării unei mitologii a eului, cu universul său apăsat de taine și de vini neștiute, de fantasme tulburătoare și de figuri ale neputinței ori morții. Sensibilă la ultragiul realității, vocea poetică se modulează, de multe ori, în arpegiile melancoliei dense, ori ale unui patos sublimat. Lirica Ilenei Mălăncioiu nu este una a adeziunii la valorile exteriorității, ci, mai degrabă, una a retranșării în spațiul propriului sine, într-un teritoriu imaginar
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
dar uite că n-a reușit s-o distrugă, n-a făcut din ea o ruină... în acel moment sună telefonul. - Doamna Dinuța Marinescu? - La telefon. - Aici doamna Angelina Jianu... - Jianu...? - Poate deranjez... Da, doamnă, sunt soția fostului dumneavoastră... Aici vocea se întrerupse. Persoana de la capătul firului își suflă nasul. ...,sunt văduva lui Jiji! - exclamă, izbucnind în plâns. - Nu înțeleg. Veniți-vă în fire, doamnă! Câteva clipe nu se auzi decât o smiorcăială. Doamna Marinescu începu să priceapă: "Așadar asta e
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
orgolios fără măsură. Stricat de femei, alintat, râzgâiat de se credea mare și tare. Și irezistibil. Cu ce aplomb, cu ce tupeu se recomanda la telefon: "Aici domnul inginer Viorel Jianu". Dar cum pronunța "Domnul"! Cu d mare, cu o voce baritonală și foarte importantă. Și ea... Ea spălase zece ani ciorapii Domnului! Orgolios, ba chiar fudul. Fudulia e soră cu prostia. Că altfel nu-și putea explica acea greșeală grosolană. Doar dacă nu fusese beat. Că la el femeile n-
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
-n cot de el și de toate pațachinele lui. Chiar de-ar fi luat-o de nevastă pe Lady Di, că era încă tânără și proaspătă. Ca și asta, cum zicea c-o cheamă?, Angelina, că și asta avea o voce de fecioară neprihănită... Auzi! Porcul naibii! Să moară "ca un înger"! Tocmai el! Bărbații cinstiți mor ca vai de capul lor, cu cancer la prostată ori la plămâni, cu ciroze ori paralizii, pe un pat mizerabil, cu încă patru-cinci amărâți
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
lemn și izbucni în plâns. Se rugă apoi multă vreme, într-o șoaptă întretăiată de suspine. Către ceasul prânzului, Sfântul Petru coborî din Porțile împărătești, veni lângă ea și o mângâie pe cap: "Ridică-te, roaba Domnului - îi zise cu vocea lui baritonală. Ruga îți este primită. A fost iertat!" Revederea Ce mai faci? - a întrebat-o și-a luat-o brusc de mână. - Aaa!, tu erai, dragă? - Da, eu eram - a răspuns el, descumpănit, și-a privit-o mai atent
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
mână. - Aaa!, tu erai, dragă? - Da, eu eram - a răspuns el, descumpănit, și-a privit-o mai atent. Aproape blondă, bluză și fustă, sandale fără toc. Cam neglijentă, poate. - Nu te-am mai văzut de-atâta vreme... - continuă ea cu vocea tărăgănată. Era opt sau nouă, sau, poate, zece. Era întuneric, deja, și cald. Pe lac, câteva felinare rare. Probabil, ultimele bărci. - Tot acolo lucrezi? - făcu ea. - Tot acolo. Mergeau pe marginea lacului, încet, mână în mână. Ea aștepta. Seara era
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
sânii proeminenți, rezemați de masă. - Dacă tu ai fi vrut să păstrăm copilul... Se făcuse târziu. Era douăsprezece și ceva. El se uită la ceas a doua oară. A treia oară ea înțelese. - Tot acolo stai? - îl întrebă, cu acea voce tărăgănată de la început. - Tot acolo. ... S-a trezit târziu, încă puțin amețit. Soarele era sus. își aminti că îl sculase dimineața, pe la șase, poate. Era îmbrăcată și se pieptăna în oglinda cutiei de pudră. I-a cerut niște bani cu
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
recurente sunt chiar cele ale tăcerii, absenței, solitudinii, numelui și fără-de-numelui, luminii în care se pierde totul. Sub aceste semne ale aproape-nimicului stau, însă, straturi de viață secretă, tensiuni ale așteptării, reverii ale apropierii de celălalt, tăcerile sunt dense de voci dizolvate, de cuvinte subînțelese. Între peisaj și privitorul-contemplator jocul dintre apropiere și distanțare e permanent, cuvântul caută obiectul, lucrurile mor în cuvinte și rămân veșnice în cei ce le-au trăit, prezența umană se află într-un soi de solidaritate
Un poet francez in România by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12537_a_13862]
-
lucrurile printre care are loc. Ca și tăcerea, de altfel, în care se topește murmurul lumii, al timpului. Pasul uman înaintează deopotrivă spre viitor, către ilizibil și începutul scrierii ("Tu mergi, mergi către mâine. Spre / ilizibilul care picură " și-n / voce - de-un singur nume scris"), " Cu cretă cerul / scrie. Cu cretă / Pământul", "Litere de spumă /dimineața pe ciucurele / nisipului / și pe care seara-l înflăcărează, litere fără cuvânt / lângă pietre, suspendate. /.../ Litere ghiftuite / de lumină, fredonate, / cu una singură / lipsă
Un poet francez in România by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12537_a_13862]
-
Cu toporașii osteniți De războiul lor cu bruma, Cineva a semănat Vînt în auzul ceresc De nu i-a ascultat Rugăciunile Implorînd milă Și izbăvire Pentru potîrnichile vînate, Pentru melcii prea înceți. Se aud alămurile grele Și zgomot de cruciați, (voci răgușite, silabe agonice, icnete), Foarte încet Păstorul care cîntă în fluier Din biserica lui De iarbă Și pietricele de rîu, Precum și blîndul sfînt Predicînd norilor. * Pereche de șoimi, Făpturi a căror îmbrățișare E mai curînd Deschiderea zilei într-o Crescătoare
POEZIE by Katia Fodor () [Corola-journal/Imaginative/12698_a_14023]
-
și că, de fapt, el însuși, Len Darien, nici nu există. Len Darien e pseudonimul editorului de la Exquisite Corpse, care într-adevăr a scris aceste poeme la el în cameră, adresându-le muzei sale Laura, care-a ajutat la modelarea vocii lui Lu Li în timp ce Weng era la război. Atât Lu Li, cât și Weng Li l-au luat îndată în stăpânire pe Andrei Codrescu, care-a transcris întocmai ceea ce i-au dictat cei doi. Lu Li și Weng Li nu
Andrei Codrescu – Lu Li and Weng Li by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/12357_a_13682]
-
migdalele lui Lu Li sacul de hârtie de la ușa mea a povestit că tot acolo era când m-am întors o săptămână mi târziu de la țară nimeni nu îndrăznește să mănânce migdalele lui Lu Li când e ea plecată * o voce puternică nu are nevoie de tobe un glas dulce șoptind într-o ureche trandafirie n-are nevoie de flaute ceea ce am eu de spus nu-i tot ce este * păpușile n-au voie să fie mai înalte decât dormitorul împăratului
Andrei Codrescu – Lu Li and Weng Li by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/12357_a_13682]
-
oraș îi fac pe negustori să tremure se-adună ei înfricoșați pe după ziduri soldații le pișă zidurile pe-afară se zice și tremură și așteaptă * barbarul a cântat înainte să-l ucidem era prea slab să muncească dar avea o voce melodioasă spunea povești despre spirite era de-acum acasă printre ele se poate spune că Hun și Sen trăiesc împreună ca soț și soție tot așa se și ceartă azi Hun a tăiat ciucurele de aur de la șaua lui Sen
Andrei Codrescu – Lu Li and Weng Li by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/12357_a_13682]
-
de forță peste înfățișarea adevărată a lucrurilor și stau în palma Dumnezeului celui viu și ilustru încăpînd toată în confuzia cosmogonică de după înălțare, și sînt pusă ca priveliște în mijlocul ocărilor în plumb de cuvînt hipnagog și stau de vorbă cu vocea ta, Rabbi, gîndind la fel cum orbecăiesc prin plaur alveolele liniștii, și mănînc miez de nucă în timp ce îl așteptăm cu toții pe fratele Timotei să schimbe tectonica visului în text de cenușă, iar eu atîta te rog, Rabbi, să-mi arăți
RABBI by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/12809_a_14134]
-
mele da voi avea mîinile goale apoi firește voi merge la bal voi dansa ciuleandra cu inima taurului ucis elegant mă voi îmbăia în sîngele lui mă voi masturba în vîrtejul splinei lui lăsînd-o gravidă cu intuiția mea genuină cu vocea mea penetrant colosală scurt pe doi nu vă hliziți la mine cu ochii reci și goi urangutani vicleni ai vremii mele calc pe voi ca plopii și mestecenii pe dealuri păguboase ca vulturul pe stîrvurile argintoase scurt pe doi puterile
Poezie by Nicolae Tzone () [Corola-journal/Imaginative/12775_a_14100]
-
de cumințenie o tot demontez o curăț și o fac la loc întreagă mereu altfel stânca din vis încet o rășină pe scoarța prunului ursuz curcubeu cum sângele ursului în hibernare încet ca o ștergere de contururi în bogata ninsoare vocea aceea tremura încet se târa leoarcă de sărut în liniștea de febră vocea ploua peste tot imaculare de nu se auzea nimic așa cum la tropice nu vedeai stropi nu auzeai răpăit și brusc erai ud statut de realitate îmbinare născută
Poezie by Alexandru Dohi () [Corola-journal/Imaginative/12829_a_14154]
-
mereu altfel stânca din vis încet o rășină pe scoarța prunului ursuz curcubeu cum sângele ursului în hibernare încet ca o ștergere de contururi în bogata ninsoare vocea aceea tremura încet se târa leoarcă de sărut în liniștea de febră vocea ploua peste tot imaculare de nu se auzea nimic așa cum la tropice nu vedeai stropi nu auzeai răpăit și brusc erai ud statut de realitate îmbinare născută dintr-un viciu de asociere cum savantul nu prin formule ci din te
Poezie by Alexandru Dohi () [Corola-journal/Imaginative/12829_a_14154]
-
și întârziase. Mă privea nepăsătoare la tot ce-i în jur. Când se deschidea ușa, se răsucea puțin și ea, plictisită, făcând loc celui care vroia să treacă. Un vagon necompartimentat, supraaglomerat. Fum de țigară. Mirosuri grele, proletare. Zumzet de voci. Din când în când câte un hohot de râs, aproape țipat, dinspre grupul de lipoveni din celălalt capăt al vagonului. Stăteam pe locul din partea culoarului. în fața mea, o pereche de bătrâni terminaseră de mâncat și acum se pregăteau de somn
Mașa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/12431_a_13756]
-
ești? - Am văzut la televizor, la ruși. Era cu ăla, psihopatu, care se uită fix și te face să ridici mâna. Acum pot și io. Dacă mă uit la cineva îi trimit gândul meu. O priveam amuzat. Turuia cu o voce învăluitoare, călduță ca fularul galben de la gâtul ei. - Nu mă crezi, nu? Nimeni nu mă crede. Dar eu știu că așa sunt, când vreau ceva. Și la serviciu am probat-o. I-am demonstrat și șefei, când cu primele. - Unde
Mașa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/12431_a_13756]
-
de sine înseamnă neliniște), a fost cel care a avut firescul sentiment de solidaritate, nu de etnie, ci de omenie și curajul să coboare din autocar, după mine, tremurând de indignare și să declare, împotriva "sentinței de partid", cu o voce guturală, neobișnuit de puternică pentru el: "Dacă nu merge poetul Horia Gane, nu merg nici eu!" În sfârșit, a urmat puțintică tevatură, s-a încercat convingerea lui Florin că eu nu merit un loc în autocarul cu scriitori dar autoritățile
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
La mine, pe balcon. Hî! Hî! Am rămas surprinsă..." Ce șosete roșii, ce miel!... zice mireasa. Acum cîteva zile iar mi-a ieșit în cale vlăjganul cu aerele lui de mort. E atît de deștept că se face frumos. în contrast cu vocea mormăită, cînd rîde, pare un adolescent. Părul ondulat îi stă tot timpul ca unui copil care abia s-a trezit din somn. Indiferent ce mișcări face, parcă nu-și folosește niciodată vîrfurile degetelor. Ca și cum ar fi paralizate. Ca și cum degetele i-
Mireasa cu șosete roșii (fragment) by A () [Corola-journal/Imaginative/12856_a_14181]
-
cîntînd, la rugămintea doamnei Letiția și-a doamnei Venturia, serenada lui Toselli și cea a lui Schubert! Doamne! Cît de bine cunosc toate astea!! La Dolhasca, doctorul veterinar Mihăiescu, cel care trăia cu telefonista, cînta arii de operă c-o voce de tenor disperat, în grajdul-dispensar, plin de vaci blînde, cuminți, bolnave! Pînă la urmă s-a căsătorit cu telefonista (fostă mare curvă a satului) și a plecat, cîntînd sfîșietor, cu trenul... Cu stimă și afecțiune, Emil Brumaru 15-IX-980 1) Cititorul
Fiecare clipă e grea, coaptă, mustoasă, esențială by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12926_a_14251]