1,530 matches
-
bat capul cu explicațiile care au urmat. E de ajuns să spun că am mers în Camera Trandafirului înțeleși unul cu altul. Dintr-odată m-am simțit stingher. Cum să explic? în cameră exista o anumită senzație, un fel de vuiet ușor și imperceptibil. Nu, nu în cameră. înăuntrul capului meu. Și era mai puternic în apropierea Trandafirului. L-am întrebat pe Grimus, oarecum îngrijorat, ce era asta. El nu i-a dat atenție: nu afectase în nici un fel calitățile Trandafirului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Nu, nu în cameră. înăuntrul capului meu. Și era mai puternic în apropierea Trandafirului. L-am întrebat pe Grimus, oarecum îngrijorat, ce era asta. El nu i-a dat atenție: nu afectase în nici un fel calitățile Trandafirului. — Era doar un vuiet, a zis el. Gorful Dota nu s-a îngrijorat din pricina lui. A aranjat Trandafirul și ne-am fixat gândurile asupra intențiilor noastre, repetând acest șir de cuvinte: IXSE SIXITES SIXE IXSETES EXIS EXISTIS. Presupun că era o variantă a formulei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
e suficient să-l expulzăm pe Deggle. Trebuie să mutăm Trandafirul într-un loc mai sigur. Am eu un plan. De-abia îi mai auzeam vocea... care se-auzea și dispărea, dispăreaă îAcum, Virgil, povestește totul cu calm, fără patimă.) Vuietul. A fost vuietul. Cumva, vuietul trebuie să fi fost. Din cauză că ținusem Trandafirul atât de aproape și atât de mult timp. Mă întreb de ce Grimus nu era afectat... Vuietul îmi umplea capul cu forme și imagini, cu monștri și spaime. Orori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
-l expulzăm pe Deggle. Trebuie să mutăm Trandafirul într-un loc mai sigur. Am eu un plan. De-abia îi mai auzeam vocea... care se-auzea și dispărea, dispăreaă îAcum, Virgil, povestește totul cu calm, fără patimă.) Vuietul. A fost vuietul. Cumva, vuietul trebuie să fi fost. Din cauză că ținusem Trandafirul atât de aproape și atât de mult timp. Mă întreb de ce Grimus nu era afectat... Vuietul îmi umplea capul cu forme și imagini, cu monștri și spaime. Orori. Orori. Am încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pe Deggle. Trebuie să mutăm Trandafirul într-un loc mai sigur. Am eu un plan. De-abia îi mai auzeam vocea... care se-auzea și dispărea, dispăreaă îAcum, Virgil, povestește totul cu calm, fără patimă.) Vuietul. A fost vuietul. Cumva, vuietul trebuie să fi fost. Din cauză că ținusem Trandafirul atât de aproape și atât de mult timp. Mă întreb de ce Grimus nu era afectat... Vuietul îmi umplea capul cu forme și imagini, cu monștri și spaime. Orori. Orori. Am încercat să scap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
auzea și dispărea, dispăreaă îAcum, Virgil, povestește totul cu calm, fără patimă.) Vuietul. A fost vuietul. Cumva, vuietul trebuie să fi fost. Din cauză că ținusem Trandafirul atât de aproape și atât de mult timp. Mă întreb de ce Grimus nu era afectat... Vuietul îmi umplea capul cu forme și imagini, cu monștri și spaime. Orori. Orori. Am încercat să scap dar nu exista scăpare. Erau înăuntru. Halucinații? Nu, erau prea reale. Puteau să provoace durere. Nu, nu voi descrie scenele infernale pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
o dată, precum un alpinist căzut. A îndreptat Trandafirul spre Thera și l-am prins amândoi cu mâinile. Eu nu am Călătorit! Oricât am încercat, nu am putut folosi Trandafirul. E un fel de paralizie a minții. Mă izolează de acel vuiet insidios - dar mă izolează și de nenumăratele universuri pe care încă nu le-am văzut. Acum insula Calf este tot ce am. Și ce moștenire sumbră e ea! Voi fi scurt, altminteri voi deveni sentimental. Grimus a folosit pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de o mașinărie. Soldați, polițiști, actori, vânători, curve, bețivani, pierde-vară, filozofi, îngrijitori, nătărăi, artizani, fermieri, vânzători de pantofi, artiști, toți uniți prin neputința lor comună de a face față lumii în care și-au impus să trăiască. Mai ales că vuietul se intensifică, zic ei. Eu nu pot să-l aud. Pe unii i-a scos din minți. A dus la ceea ce ei numesc acum Calea aleasă de K. Calea lui Gribb. Gribb și doamna Gribb, care au sosit de curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
stoluri și zburau în sus, către vârful muntelui. Vultur-în-Zbor trebuia să-și ferească deseori fața de bătăile unor aripi întinse. Aruncă o privire în spate, către Media. în ochii ei se citea frica, dar femeia se strădui să zâmbească. Iar vuietul îl înconjură în continuare, devenit acum tare și pătrunzător, dar minunile care-i înconjurau le atrăgeau mult mai mult atenția. în cele din urmă ajunseră aproape de vârf. Prepelicarul păstrase o tăcere ostilă pe tot timpul urcușului, dar acum o rupse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Acum Prepelicarul se retrăgea, îndreptându-se spre mica ei carapace. Vultur-în-Zbor strigă în urma ei: — Unde e Grimus? Așteaptă, îi spuse ea și închise ușa. Indianul auzi sunetul scos de un zăvor închis. Zgomote. Un șir de zgomote neobișnuite și tulburătoare. Vuietul, asurzitoarea sporovăială pestriță a păsărilor și scârțâitul. — Ți-e bine? întrebă el. Media era întinsă pe pat, acoperindu-și urechile cu mâinile, și se străduia să țină la distanță această lume nouă și înfricoșătoare. E o femeie plină de energie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ești o proastă neîndemânatică. — Da, Grimus, a răspuns ea. Vultur-în-Zbor și-a înăbușit o izbucnire de mânie, amintindu-și sfatul lui Virgil: Așteaptă momentul potrivit. Hipnotizarea Mediei a fost un succes total. Sugestia post-hipnotică i-a îndepărtat complet din minte vuietul. Vultur-în-Zbor s-a înveselit puțin, apoi s-a gândit: Mă întreb câtă hipnoză a folosit asupra Prepelicarului? Media dormea. Prepelicarul stătea ascunsă în camerele ei. Grimus și Vultur-în-Zbor stăteau în Camera Păsărilor, printre picturi și zburătoare împăiate sau adormite. — Pașnice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
putut și când au ieșit, colecția secretă a lui Grimus zăcea țăndări în jurul piedestalelor - rămășițele unei Călătorii de-o viață. Cristalele au fost sparte sparte. Ochiul Ion călcat în picioare și zdrobit. Deodată, pe când ieșeau în lumina cețoasă a zorilor, vuietul a încetat. Brusc și fără veste. Pur și simplu nu se mai auzea. Flann O’Toole îl privea pe Grimus, așa că a văzut cum fața i se lungea, a văzut privirea plină de groază din ochii înnegriți, a văzut epuizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zbura în cercuri, păsări gureșe care se agitau și țipau, rostindu-i epitaful. De-acum nu mai exista nici o Poartă. Insula Calf era din nou un loc unitar. Treptele coborau până la casa lui Liv, devenită solidă și vizibilă. Odată cu sfârșitul vuietului, venise și sfârșitul Subdimensiunii. De-acum nu mai existau stafii. Prepelicarul stătea ghemuită la capătul treptelor și rămase nemișcată atunci când cei trei oameni ajunseră în dreptul ei. Ei au trecut pe lângă ea fără să vorbească. Femeia în văluri negre ieși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nicăieri, spuse. Trandafirul a fost spart, îi explică Virgil Jones. — Ce vrei să spui? — Vreau să spun că Vultur-în-Zbor a reușit. Extraordinar! Nicholas Deggle se repezi înspre pădure. Ceva mai târziu se întoarse, plin de mirare. — Nu se mai aude vuietul, spuse el. Nici un pic. Putem urca în K. — Eu mă duc pe plajă, spuse Virgil Jones. Domnului Virgil Jones, un om lipsit de prieteni și cu o limbă cam prea mare ca să-i încapă bine în gură, îi plăcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fl potoli Mitică Ciolan, cât te-ai văita, mai bine am porni-o la drum! Și-o luă înainte. Ceilalți îl urmară. Să fi mers un sfert de ceas. Se întunecase și liniștea serii de iarnă fu spartă de un vuiet îndepărtat. Părea că dincolo de turlele vechi ale Bucureștiului, care se zăreau în depărtare, se prăvălește ceva greu. Asta dură numai o clipă, pe urmă tăcerea cuprinse iar locurile. Crengile înghețate ale păduricii din apropiere sunară încă, abia scuturate. Parcă se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ud și lupii se depărtară speriați. Dumitru, însuflețit și el deodată, bătu coardele țambalului și-l înghionti pe Anghel: - Trage și tu din arcuș, poate-or pleca! 338 - Mai tare, mai tare! îi ațâța Mitică Ciolan în sudorile spaimei. Și vuietul viscolului fu acoperit de cântecul fără Dumnezeu al tarafului. Spre ziuă starostele înțepenise. Vioara îi căzuse din mână și o acoperise zăpada. Plângea degerat: - Mă prăpădesc, fraților, mă prăpădesc, nu mă lăsați, nu mă lăsați... Cântecul ciudat, care nu semăna
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Uită-te, asta e mânia lui Dumnezeu!“ M-am aplecat cu teamă. Eram în vârful colinei Mauror. La dreapta mea se vedea noua Casba, noul palat al Alhambrei, la stânga, vechea Casba cu minaretele albe ale cartierului meu, Albaicin, dincolo de ziduri. Vuietul pe care-l auzisem pe uliță era acum asurzitor. Căutând din priviri de unde venea zgomotul, am cătat în jos și nu mi-am putut reține țipătul de spaimă. „Dumnezeu să aibă milă de noi, ăsta e potopul lui Noe!“ bombănea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
da curaj. Deodată, un zvon. Nu dintre cele care se răspândesc precum ploaia fină căzând dintr-un nor prea mare, ci dintre cele care se năpustesc precum o aversă de vară, acoperind cu tumultul său asurzitor plictiseala zvonurilor zilnice. Un vuiet care-i aducea orașului nostru acea nuanță de deriziune de care nu e cruțată nici o dramă. — S-a aflat că Abu-Khamr făcuse rost de un tun, capturat de la dușmani de către o mână de soldați cutezători care se învoiseră, în schimbul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
căreia un călău tocmai arunca o funie. Tumanbay păru surprins, dar zâmbetul nu-i pieri de pe buze. Doar privirea pierdu din vioiciune. Strigă atunci mulțimii: — Spuneți Fatiha de trei ori pentru mine! Mii de murmure se făcură auzite, ca un vuiet tot mai vibrant: — Lăudat fie Domnul, stăpânul universului, cel Iertător, cel Milostiv, stăpânul zilei Judecății... Ultimul Amân a fost un strigăt prelung, furios, răzvrătit. Apoi nimic, doar tăcerea. Otomanii păreau și ei tulburați, astfel că Tumanbay a fost cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
părea că se amuză, de parcă s-ar fi simțit deja altundeva, într-o lume în care curajul capătă o cu totul altă răsplată. Călăul a legat funia pentru a treia oară. De data asta nu s-a mai rupt. Un vuiet s-a înălțat, alcătuit din plânsete, gemete, rugăciuni. Ultimul împărat al Egiptului, omul cel mai curajos care cârmuise vreodată valea Nilului, își dăduse sufletul, atârnat în ștreangul de la poarta Zuwaila precum un vulgar hoț de cai. Toată noaptea, imaginea celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
uscați. Ca și cum oroarea asta ar fi fost prea îngrozitoare ca să poată fi exprimată prin lacrimi. Se auzi un sunet, cel al unei uși deschizându-se, al altcuiva intrând în cameră. Ajunge, spuse o voce la doar câțiva pași depărtare. Între vuietul din capul ei, bătăile puternice ale inimii și efortul de a-și înghiți lacrimile, nu reuși să priceapă ce era cu vocea aceea, nu reuși să-și dea seama dacă era același bărbat care vorbise mai devreme. Până când nu vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în Cer și se înfățișează prin fenomene meteorologice: tunet, trăsnet, furtună, meteoriți etc. Unele structuri privilegiate ale Cosmosului - Cerul, atmosfera - alcătuiesc așadar epifaniile favorite ale Ființei supreme, care-și dezvăluie prezența prin ceea ce-i este propriu: măreția (majestas) imensității cerești, vuietul înfricoșător (tremendum) al furtunii. Zeul de departe Istoria Ființelor supreme de structură cerească are o importanță capitală pentru cine dorește să înțeleagă istoria religioasă a omenirii. Departe de noi intenția de a o relata aici, în câteva pagini.3 Trebuie
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Times peste fălcile negre fumegânde ale căminului, camuflând astfel complet cavitatea lui deschisă. Începea să se audă un sfârâit de sub hârtia Întinsă care căpăta netezimea unei piei de tobă și frumusețea unui pergament fosforescent. Dintr-odată, sfârâitul se transforma În vuiet, În mijlocul foii apărea o pată portocalie și porțiunea de text tipărit care din Întâmplare era acolo (de pildă, „Liga nu deține nici un ban și nici o armă...“ sau „...Nemesis s-a răzbunat pe ezitările și indecizia Aliaților În Europa Centrală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
inimii lui, și cu ochii buzduganul, ce sclipea prin nori și prin aer ca un vultur de oțel, ca o stea năzdrăvană. Când era-nspre sara zilei a treia, buzduganul căzând se isbi de o poartă de aramă, și făcu un vuiet puternic și lung. Poarta era sfărâmată și voinicul intră. Luna răsărise dintre munți și se oglindea într-un lac mare și limpede, ca seninul cerului. în fundul lui se vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip de aur; iar în mijlocul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pe sânul ei rece - cine-ar fi văzut fața ei de-o durere mută, săpată parcă cu dalta în trăsăturile ei, ar fi gândit că-i o înmărmurită zână a undelor, culcată pe un mormânt de prund. Dar cum auzi vuietul venirei lui, fața ei se-nsenină; ea luă o mână de lacrimi din bae și stropi grădina. Ca prin farmec foile galbene ale aleilor de arbori și ale straturilor se-nverziră ca smarandul. Florile triste și turburi se-nălbiră ca mărgăritarul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]