KorAP: Find »[drukola/base=weber & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...142 >

3,544 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

forma creierului. Creierul care recupera o amintire nu era creierul care o formase. Până și recuperarea unei amintiri deforma ceea ce existase până atunci acolo. Fiecare gând, năruind și reconstruind. Până și acompaniamentul acestei mierle, acesteia de acum, îl transforma pe Weber, făcându-l de nerecunoscut. Hățișul se complica pe măsură ce mergea pe urmele sale: grupurile de neuroni conectați care modelau și memorau lumina schimbătoare erau modelați, la rândul lor, în alte grupuri de neuroni. Sectoare întregi de circuite rezervate îngrădirii altor circuite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
circuitelor empatiei, selectate și conservate cale de atâtea specii datorită valorii lor obscure pentru supraviețuire. Girusul supramarginal al micuței Jess evoca o ficțiune, un model imaginar al modului în care ar arăta corpul ei dacă l-ar imita pe el. Weber văzuse oameni cu leziuni în zona asta - apraxie ideomotorie. Reușeau să agațe un tablou, dacă li se cerea. Dar dacă li se cerea să mimeze că agață un tablou, băteau neajutorați în perete, fără ciocan sau cuie imaginare. Când fetița

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
lui avea patru ani și se uita prin cărțile ei cu poze, fața ei împrumuta expresiile desenate acolo. Un zâmbet o făcea să zâmbească, inducându-i o bucurie de fetiță. O grimasă o făcea să sufere cu adevărat. Și pe Weber, din rolul lui de spectator: emoțiile puneau în mișcare mușchii, dar simplul fapt că mușchii se mișcau crea emoții. Cei cu leziuni la nivelul insulei nu mai aveau reprezentările mimetice, integrate, ale stărilor corporale necesare pentru a descifra sau imita

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
se restrângea la o unitate. Pasărea își continua imitațiile de pe o creangă de lângă fereastra dormitorului lor, fragmente de fraze muzicale furate de la alte specii și înghesuite în cântecul tot mai amplu. Folosindu-și aceleași regiuni cerebrale ca pentru văzul real, Weber privea, în spatele pleoapelor, un băiețel pe care nu-l recunoștea - putea fi Mark sau cineva care-i semăna mult - pe un câmp înghețat, privind niște păsări mai mari decât el. Și, văzându-le pe ele cum se arcuiau, săreau, își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
pe ele cum se arcuiau, săreau, își răsuceau gâturile și băteau din aripi, băiatul bătu și el din aripile lui. Să fii treaz și să știi asta - deja era groaznic. Să fii treaz, să știi și să-ți amintești - insuportabil. Weber nu reuși să opună acestui triplu blestem decât o singură consolare. O parte din noi ar putea modela un alt modelator. Și din bucla asta simplă se năștea toată dragostea și cultura, abundența ridicolă de daruri, fiecare dintre ele fiind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
nostru nu era niciodată „noi“ pe de-a-ntregul, cel puțin o parte din noi era liberă, la îndemâna celorlalți, oferind la schimb tot restul. Circuitele altora se scurgeau prin ale noastre. Acesta era gândul matinal care se forma în creierul lui Weber, în sinapsele sale aflate în mișcare - o cunoaștere care ar fi trebuit să-i ajungă pentru toată viața. Dar se risipi odată cu noile descărcări, când Sylvie gemu, se răsuci și se trezi, deschise ochii și îi surâse. —Bine? întrebă ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Ce-ai face tu, dac-ai fi tu? Daniel se zgâi la berea lui, beat ca un boboc de liceu. Îl cuprinse o nouă amețeală: el ce ar face, în locul lui Mark? Stătuse în camera de hotel a lui Gerald Weber alături de Karin, adoptând poziția aia previzibilă de înaltă ținută morală. Poate că ar fi schimbat refrenul, dacă propriul lui frate, proaspăt ieșit de la tratamentul de dezintoxicare pentru cocaină, în Austin, ar fi refuzat brusc să-l recunoască pe el. Daniel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
mai vii! Abia când se întoarse în apartamentul lui și-și verifică robotul telefonic își aminti Daniel Riegel, pândar de o viață întreagă, unde o auzise prima oară pe Barbara Gillespie. La mijlocul lui februarie, păsările se întoarseră. Sylvie și Gerald Weber văzură la știrile de noapte un reportaj cu cocorii, în timp ce stăteau împreună în pat, în casa lor acoperită de zăpadă din Setauket, Chickadee Way. În timp ce camera de filmat plana deasupra malurilor nisipoase ale râului Platte, soțul și soția priveau, jenați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
în casa lor acoperită de zăpadă din Setauket, Chickadee Way. În timp ce camera de filmat plana deasupra malurilor nisipoase ale râului Platte, soțul și soția priveau, jenați. —Ăsta-i locul tău? întrebă ea. Nu prea avea cum să nu spună nimic. Weber mormăi. Creierul lui se lupta cu o amintire blocată, cu o problemă de identificare care-l chinuia de opt luni. Dar pe măsură ce se apropia de soluție, gândurile sale o împingeau mai departe. Soția lui îi interpretă greșit frământarea. Își ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Iese din cea de-a doua comă, o simplă nălucă a celei dintâi. Din nou conștient, refuză orice tentativă de comunicare, limitându-se să spună: „Vreau să vorbesc cu Doctorașu’. Nu vorbesc decât cu Doctorașu’“. Doctorul Hayes îl sună pe Weber, să-i dea vestea. Weber o primește ca pe un verdict, fructul îndelungatei, egoistei sale ambiții. Îl sună imediat pe Mark, dar Mark refuză să vorbească. Nu la telefon, îi spune Mark asistentei de serviciu. Toate liniile telefonice sunt ascultate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
doua comă, o simplă nălucă a celei dintâi. Din nou conștient, refuză orice tentativă de comunicare, limitându-se să spună: „Vreau să vorbesc cu Doctorașu’. Nu vorbesc decât cu Doctorașu’“. Doctorul Hayes îl sună pe Weber, să-i dea vestea. Weber o primește ca pe un verdict, fructul îndelungatei, egoistei sale ambiții. Îl sună imediat pe Mark, dar Mark refuză să vorbească. Nu la telefon, îi spune Mark asistentei de serviciu. Toate liniile telefonice sunt ascultate. Toate cablurile și toți sateliții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
verdict, fructul îndelungatei, egoistei sale ambiții. Îl sună imediat pe Mark, dar Mark refuză să vorbească. Nu la telefon, îi spune Mark asistentei de serviciu. Toate liniile telefonice sunt ascultate. Toate cablurile și toți sateliții. —Trebuie să vină aici, personal. Weber face mai multe încercări de a-l contacta, toate eșuate. Mark e în afara pericolului, cel puțin pentru moment. Weber s-a implicat deja în acest caz dincolo de limitele corectitudinii profesionale. Ultimul său voiaj aproape că-l terminase. Dacă se implică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
îi spune Mark asistentei de serviciu. Toate liniile telefonice sunt ascultate. Toate cablurile și toți sateliții. —Trebuie să vină aici, personal. Weber face mai multe încercări de a-l contacta, toate eșuate. Mark e în afara pericolului, cel puțin pentru moment. Weber s-a implicat deja în acest caz dincolo de limitele corectitudinii profesionale. Ultimul său voiaj aproape că-l terminase. Dacă se implică și mai mult, s-a zis cu el. Dar acum, neurologul înțelege pe undeva: reponsabilitatea nu are limite. Studiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
cum să-i spună soției lui. Să-i spună lui Sylvie. După ceea ce-i spusese deja, orice motiv ar fi invocat ar fi părut cea mai mare autoamăgire. Ea, care acum n-ar mai fi întins o mână dacă Gerald Weber, scriitor-vedetă, sfânt decăzut al cunoașterii neurologice, ar fi devenit o efigie a falsei empatii: era imposibil să-i explice. El se pregătește pentru reacția ei, dar nimic nu-l pregătește pentru cât de tare o zgâlțâie vestea pe femeie. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
iarnă târzie i se par vii cum nu i se mai păruseră de la șaisprezece ani. Îi e foame tot timpul, iar zădărnicia muncii ei îi dublează energia. Conexiunile ei se accelerează. Seamănă cu acel caz din ultima carte a doctorului Weber, femeia cu demență frontal-temporală care a început brusc să producă cele mai somptuoase tablouri. Un fel de compensație: când o parte a creierului e copleșită, alta preia controlul. Țesătura pe care o întrevede e atât de complicată, atât de amplă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
clădire, așteptând să plece. La douăsprezece fără douăzeci noaptea o sună, în sfârșit, pe prietena fratelui ei. —Bonnie? Scuză-mă că te-am trezit. Mă primești și pe mine? Doar pentru o noapte sau două. Nu sunt nicăieri. Nimic. Gerald Weber oprește cea de-a treia mașină închiriată de el în Nebraska lângă un bancomat. Mâinile îi tremură, scoțând mult mai mulți bani decât avusese intenția. De la aeroport se întoarce instinctiv la hotelul unde devenise deja client fidel. Bun venit amatorilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
oamenii dădeau viață lumii. Chiar și o singură propoziție declanșa evenimente la fel de solide ca experiența. Călătorie, complicație, criză și izbăvire - e de-ajuns să pronunți cuvintele ca să ia formă. Timp de zeci de ani, cazul acesta bântuise toate scrierile lui Weber. Această unică idee delirantă - poveștile devin realitate - părea germenele vindecării. Ne povestim pe noi înșine înapoi, până la diagnostic, și înainte, înspre vindecare. Povestea era furtuna din inima cortexului. Și cea mai bună soluție de a ajunge la adevărul fictiv erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
un sens suportabil catastrofei. Apoi, povestea se schimbase. Undeva, adevăratele instrumente clinice făcuseră ca studiile de caz să pară colorate și atât. Medicina s-a făcut mare. Instrumentele, imaginile, testele, măsurătorile, chirurgia, farmaceuticele - nu mai era loc pentru anecdotele lui Weber. Și toate aceste terapii literare se transformau în numere de circ și spectacole gotice cu monștri. Întâlnise odată un om care credea că dacă spune poveștile altora, i-ar putea face să redevină reali. Iar poveștile celorlalți îl reconstruiau. Iluzie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Întâlnise odată un om care credea că dacă spune poveștile altora, i-ar putea face să redevină reali. Iar poveștile celorlalți îl reconstruiau. Iluzie, pierdere, umilire, rușine - dacă pronunți cuvintele, se și întâmplă. Omul însuși se născuse din relatări cârpăcite; Weber îl inventase, din toată țesătura asta. Istoricul complet și examenul fizic - fabricate. Acum, textul se clarifică. Până și numele cazului - Gerald W. - pare un pseudonim dintre cele mai neizbutite. Se pomenește în picioare, lângă patul lui Mark, căutând izbăvirea. Băiatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
cele mai neizbutite. Se pomenește în picioare, lângă patul lui Mark, căutând izbăvirea. Băiatul stăruie pe lângă el. — Dom’ doctor. Ce-ai întârziat așa? Credeam că ești mort. Mai mort decât mine. Vorbește încet, împleticit. —Ai auzit ce s-a întâmplat? Weber nu răspunde. Am încercat să-mi fac felu’. Și, din câte se pare, n-ar fi fost prima oară. Cuvintele îl trag pe Weber în jos, pe scaunul de lângă pat. —Cum te simți acum? Mark își întinde coatele, arătând perfuzia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
că ești mort. Mai mort decât mine. Vorbește încet, împleticit. —Ai auzit ce s-a întâmplat? Weber nu răspunde. Am încercat să-mi fac felu’. Și, din câte se pare, n-ar fi fost prima oară. Cuvintele îl trag pe Weber în jos, pe scaunul de lângă pat. —Cum te simți acum? Mark își întinde coatele, arătând perfuzia care-i picura în brațul stâng. — Păi, vreau, nu vreau, o să încep imediat să mă simt mai bine. Mda, or să mă refacă așa cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
își întinde coatele, arătând perfuzia care-i picura în brațul stâng. — Păi, vreau, nu vreau, o să încep imediat să mă simt mai bine. Mda, or să mă refacă așa cum eram. Mark Trei. Știi că se vorbește de electroșocuri? Cred... începe Weber. Cred că trebuie să fi înțeles tu greșit. O confuzie. —Mda, eletroșocuri. „Foarte ușoare“, cică. O să plec de aici zburdând de fericire. Nou-nouț. Și n-o să țin minte nimic din ce știu acum. Din ce am reușit să pricep. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
înțeles tu greșit. O confuzie. —Mda, eletroșocuri. „Foarte ușoare“, cică. O să plec de aici zburdând de fericire. Nou-nouț. Și n-o să țin minte nimic din ce știu acum. Din ce am reușit să pricep. Se scutură și-l apucă pe Weber de încheietură. — Tocmai de-aia trebuie să vorbesc cu tine. Acum. Cât încă mai sunt în stare. Weber cuprinde podul palmei lui Mark cu mâna sa, iar Mark îl lasă. Atât de mare e disperarea băiatului. Când Mark vorbește, vocea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Și n-o să țin minte nimic din ce știu acum. Din ce am reușit să pricep. Se scutură și-l apucă pe Weber de încheietură. — Tocmai de-aia trebuie să vorbesc cu tine. Acum. Cât încă mai sunt în stare. Weber cuprinde podul palmei lui Mark cu mâna sa, iar Mark îl lasă. Atât de mare e disperarea băiatului. Când Mark vorbește, vocea lui e rugătoare. Tu m-ai văzut, la puțin timp după accident. Ai făcut teste pe mine și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Tu m-ai văzut, la puțin timp după accident. Ai făcut teste pe mine și de-astea. Am discutat tot ce trebuie despre teoria ta, ideea aia cu leziunea, chestia posterioară dreaptă care s-a desprins de migdala respectivă. Migdăluța? Weber se lasă pe spate, uluit de exactitatea amintirilor lui Mark. Până și el uitase discuția lor. —Amigdala. — Știi ceva? Mark își retrage mâna din mâna lui Weber și mimează un surâs slab. Atunci, când mi-ai spus asta, eram convins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]