16,454 matches
-
la Mihai. Dacă m-aș fi dus acolo, l-aș fi văzut și pe el. Terminase studiile și făcea un masterat. Era foarte bine apreciat. Începuse să fie solist în concerte. Seara, când am ajuns acasă, Camelia era toată numai zâmbete. Ce s-a întâmplat, de ești atât de veselă? Am primit o scrisoare de la Mihai, în care ne comunică faptul că este invitat să participe la Festivalul Wagner de la Bayreuth. Nu-mi credeam urechilor! Cum se poate o asemenea coincidență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
la 11,00. Dimineață se sui în mașină, îl luă și pe Toni, care dădea vesel din coadă, presimțind el ceva. Când Ana coborî din vagon, Toni o și luă în primire cu mângâieri și tumbe! Ana era toată numai zâmbet și Petre se minună din nou ce fată frumoasă are și ce mare crescuse. Au zburat până la Bucura, de la poartă Ana nu mai sfârșea cu mirările când văzu livada plină cu fructe, potecuța străjuită acum de tufe de trandafiri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
care moașa pune următoarele obiecte și spune: - busuioc „Uite, îți pun busuioc, Să ai în viață noroc, Răul să te ocolească Binele să te însoțească.” - flori (petale) „Să cii mândră floricea, Fata să-ți fie calea, Ochii ca două zambile, Zâmbetul de crizantime.” - zahăr „Ca zahărul să cii dulce, Pe unde soarta te va duce. Să cii bună, omenoasă Și la suflețel, miloasă.” - boabe de grâu „Și să ai și multe grâne Să cii bună ca o pâine, Să cii bună
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
crești, Să ții minte toată viața Ca sara și dimineața Să te rogi și să te-nchini Și să cazi și în genunchi Cu fața la răsărit De unde Iisus o venit Pentru noi o patimit. Iar în chip de răgaz Când ai zâmbet pe obraz Sau când rău ai să pățești Biblia să o citești, Că te ajută ca să treci Mai ușor prin zile reci, Îți alungă supărarea Și îți luminează calea.” - cruciulița „Cruciulița tu s-o porți, Niciodată să n-o scoți
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
al cenaclului umoriștilor al Casei de cultură „Constantin Tănase” (în prezent „Constantin Silvestri”) din Vaslui. Are apariții editoriale epigramatice: - „Plecat-am nouă din Vaslui”; - „Numai înțelepții râd”; - „Satana în minijup”; - „Cupidon în avion”; - „Treptele devenirii”; - „Sechestrați în umor”;„Corecții cu zâmbete”; - „Tichia de mărgăritar”; - „Când pleca odată, la război, un om ...”. Pentru talentul său literar a primit 6 diplome de excelență, ultima la Festivalul Internațional al Umorului „Constantin Tănase” unde au fost participanți din 12 țări. Este căsătorit, are patru copii
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
Am dat un țipăt scurt. Ce s-a întâmplat? mă întrebă mama, de data asta. Am schimbat câteva priviri, dar nici nu ne trebuia prea mult ca să ne înțelegem. Am chicotit ușor și chipul mamei s-a destins într-un zâmbet. De câte ori mă apăsa vreun gând tulburător, îmi ieșea de pe buze țipătul acela ciudat. Îmi amintisem, fără să vreau, evenimente legate de divorțul meu de acum șase ani. Oare de ce țipase mama? Imposibil să-și fi amintit și ea ceva penibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Am impresia că e absolut necesar să stăm de vorbă cu cei care vând, așa că te rog să vii mâine la mine, la biroul din Ginza.“ — Te duci, mamă? — E o rugăminte, așadar n-am încotro, zise ea cu un zâmbet sfâșietor de trist. Mama a plecat a doua zi, imediat după prânz. A condus-o fostul nostru șofer, Matsuyama, care a adus-o înapoi în jurul orei opt seara. A intrat în camera mea, s-a rezemat cu mâinile de birou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
un cot pe masă, și-a trecut ușor mâna peste frunte și a oftat adânc. — Unchiul Wada spunea că e un loc foarte frumos. Îmi vine să mă mut cu ochii închiși. Și-a ridicat capul și a schițat un zâmbet. Era trasă la față, însă părea foarte frumoasă. — Da, ai dreptate. Mă simțeam învinsă de încrederea ei oarbă în unchiul Wada. — Atunci, închide și tu ochii. Am râs amândouă, dar apoi ne-am simțit tare deprimate. Din ziua aceea au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
apariția pe verandă. Privea, tăcută, focul. Sufla un vânt rece dinspre vest și fumul cenușiu plutea destul de jos. M-a izbit paloarea chipului ei, mai alarmantă ca oricând. — Mamă, nu te simți bine? N-am nimic, răspunse ea cu un zâmbet palid. S-a întors în camera ei fără să mai scoată un cuvânt. Deoarece ne împachetasem deja așternuturile, Okimi a dormit în noaptea aceea pe canapeaua de la etaj, iar eu și mama în camera ei, pe așternuturi împrumutate din vecini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
-o pe fata domnului Nishiyama, care locuia vizavi, strigând: — Cineva n-a fost atent la cazan. Văd că e curățat. Primarul satului - domnul Fujita, polițistul Ninomiya și pompierul Ōuchi și-au făcut și ei apariția. Domnul Fujita, amabil, veșnic cu zâmbetul pe buze, zise: — Te-ai speriat îngrozitor, nu? Cum s-a întâmplat? — Numai din vina mea. Am crezut că lemnele s-au stins de tot... Au fost singurele cuvinte pe care le-am mai putut articula. Lacrimile mi-au inundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
uluită. Am întrebat-o pe fata de lângă mine, care căra și ea pământ, ce-au vrut să spună băieții. — Poate pentru că ai aer de străină, răspunse ea, serioasă. — Zău? Și tu crezi că sunt spioană? — Nu, răspunse ea, schițând un zâmbet. Sunt japoneză, m-am trezit spunând. Am pufnit și eu în râs când mi-am dat seama de caraghioslâcul propriilor mele cuvinte. Într-o dimineață frumoasă în care trăgeam bușteni cot la cot cu bărbații, tânărul ofițer s-a încruntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
S-a apropiat de pat și m-a strigat. Glasul ei era blând. M-am ridicat și m-am așezat pe marginea patului, trecându-mi mâinile prin păr. Am privit-o și am zâmbit. Mama a schițat și ea un zâmbet și s-a așezat pe canapeaua de lângă fereastră. — Kazuko, pentru prima oară în viață l-am înfruntat pe unchiul tău... I-am scris o scrisoare în care l-am rugat să mă lase să-mi rezolv singură problema copiilor. O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
obicei. — Alcool distilat? Vrei să spui alcool metilic? — Nu, nu-i alcool metilic... — E periculos? Se îmbolnăvește? — Nu, dar... — Atunci, să bea! Osaki se retrase, șovăind. — Bea la han, i-am spus eu mamei. Mama a încercat să zâmbească, însă zâmbetul s-a transformat în rânjet. — Poate că a renunțat la opiu. Te rog, strânge masa. Toți trei o să dormim în camera asta la noapte. Pune așternutul lui Naoji la mijloc. Îmi venea să plâng. Naoji s-a întors târziu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
A doua zi dimineață, Naoji privea în zare, spre mare, stând culcat, cu țigara în gură. — Am auzit că te doare limba. Parcă abia atunci și-ar fi dat seama că mamei nu-i era bine. Mama a schițat un zâmbet. — Sunt sigur că există o explicație psihologică. Poate că dormi noaptea cu gura deschisă. Nu e bine. Ar trebui să porți o mască subțire. Înmoaie niște tifon în soluție de rivanol și pune-l sub mască. Am izbucnit. Ce fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
dansează printre acele flori de glicină. E copilul cuiva. Trăiește. Logică... inevitabil... este dragostea de logică. Nu e dragoste pentru o ființă umană. Bani și femei. Logica, intimidată, o ia la sănătoasa. Și declarația plină de curaj a lui Faust: zâmbetul unei fete este mai prețios decât istoria, filosofia, educația, religia, legea, politica, economia și toate ramurile științei la un loc. Învățătura nu-i decât un alt nume dat vanității. Este efortul ființelor umane de a-și pierde calitățile omenești. (rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
un roman. Atunci e mai bine să-l îmbraci în haine de sărbătoare. Atâta vreme cât nu se pretinde a fi o operă măreață! O să-mi scriu romanul cu stângăcie, făcând dinadins treabă de cârpaci, doar ca să-i pot smulge prietenului un zâmbet de plăcere adevărată. Oh! De-aș vedea chipul fericit al prietenului meu! Dar ce m-a apucat oare să trâmbițez despre proză proastă și personaje negative, să declar public: „Iată-l pe nebunul numărul unu al Japoniei! În comparație cu mine, ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
obicei, a examinat-o îndelung. — Nu e nimic care sa te alarmeze, spuse el într-un final. Dacă ia medicamentele pe care i le prescriu eu, își revine. Îmi venea să râd când l-am auzit, însă mi-am înăbușit zâmbetul și l-am întrebat: — Nu-i faceți injecții? — Nu sunt necesare, răspunse el, grav. E vorba de o răceală și dacă stă liniștită, scapă repede. Temperatura nu a scăzut nici după o săptămână. Tușea mai puțin, însă febra varia între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
eu de data asta. — Nu ți-e frig? — Nu. Doar un pic. Urechile mi s-au umezit de la ceață și sunt sloi. Am râs și l-am întrebat: — Ce s-o fi întâmplat cu mama? Băiatul îmi răspunse cu un zâmbet sfâșietor de trist și plin de compasiune: — E în mormânt. Am țipat. Asta era, deci. Mama nu se mai afla printre noi. N-am înmormântat-o? M-au trecut fiori. Am deschis ochii. Se lăsase amurgul pe verandă. Ploua. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
mai mânca nimic. Nu putea bea nici măcar suc de portocale. Zicea că o doare în gât. Mamă, ce-ar fi să-ți pui iar masca aceea pe care ți-a recomandat-o Naoji? Intenționasem să-mi îndulcesc vorbele cu un zâmbet, dar vocea mi-era toată un tânguit. — Cred că te-a epuizat încordarea asta zilnică, zise mama, blând. Te rog, angajează o infirmieră. Mi-am dat seama că era mai îngrijorată de starea sănătății mele decât de a ei. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
a lăsat instrucțiuni legate de tratament. Zicea că mama putea s-o mai ducă patru-cinci zile cu ajutorul injecțiilor. Era conștientă și inima îi rezista bine. După ce i-am condus pe toți la poartă, am intrat la mama. Mi-a acordat zâmbetul acela intim, care-mi era rezervat numai mie. — Ți-am dat cam multă bătaie de cap, zise ea aproape șoptit. Nici vorbă, stai liniștită, i-am răspuns, zâmbind. Mă simțeam împăcată. Chipul mamei se luminase și părea de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
răspuns cineva. Era însă voce de femeie. Ușa de la intrare se deschise și în hol apăru o femeie trasă la față, cu vreo trei-patru ani mai în vârstă decât mine. Avea un aer demodat. — Cine sunteți? întrebă ea, schițând un zâmbet. Nu mi s-a părut nimic răutăcios sau amenințător în vocea ei. — Oh, vă rog să mă scuzați. Eu... Nu mi-a venit să-mi spun numele. Poate că ar fi considerat dragostea mea necinstită. Timidă, aproape umilă, am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
se ard. Dacă ar fi soțul meu acasă, l-aș trimite să cumpere. N-a venit de două nopți, iar eu și fiica mea ne culcăm devreme... N-avem nici un bănuț în buzunare. Pe când vorbea, pe chip îi flutură un zâmbet. În spatele ei stătea o fetișcană slăbuță, de doisprezece-treisprezece ani, cu ochi mari, timidă, ceea ce dovedea că nu prea era obișnuită cu străini. Dușmance... Nu, nu le consideram așa. Eram însă convinsă că, într-o bună zi, mă vor privi ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
o femeie slabă și palidă, care nu arăta deloc bine. Când am trecut înapoi prin cameră, Chie, tânăra cea drăguță pe care o observasem înainte, stătea în picioare. Mă aștepta. — Nu ți-e foame? m-a întrebat ea cu un zâmbet prietenos. — Nu. Am niște pâine la mine. Nu prea avem ce să-ți oferim, zise femeia cea bolnăvicioasă, rezemându-se, obosită, de sobă. Înghite ceva aici. Dacă stai cu bețivii ăia, n-o să capeți nimic de mâncare toată noaptea. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
că se făcuse miezul nopții. Vântul se mai potolise, iar cerul era plin de stele. Mergeam alături. Puteam foarte bine să dorm în aceeași cameră cu toată lumea. Uehara mormăi somnoros. — Vrei să fim împreună? am întrebat, râzând. A schițat un zâmbet trist. — Ăsta-i necazul. Eram dureros de conștientă de faptul că ceea ce simțea el pentru mine era dragoste. — Bei cam mult. Așa-i în fiecare noapte? — În fiecare zi. De dimineață. Are gust bun băutura? — Pute. Ceva în vocea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
rău. Îmi tot vine să strănut... După atâta balamuc, călătoria îndrăgostiților se termină comic. S-a deschis ușa din față. Un bărbat scund și chel, de vreo cincizeci de ani, într-o pijama colorată strident, ne-a salutat cu un zâmbet ciudat de timid. — Mulțumesc! A fost singurul cuvânt pe care l-a rostit Uehara când a dat buzna în casă, fără să-și scoată măcar paltonul. — E îngrozitor de rece în atelierul ăsta. Vreau camera de la etaj. Haide! M-a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]