10,579 matches
-
fiecare purta În ochi culoarea celuilalt. Ea avea ochi negri, iar el albaștri. Se apropiară din nou și se Îmbrățișară. Apoi, el o luă de mână și intrară sub arcadele ce ascundeau scara atelierului. Ceasul din turn abia se mai zărea. Pași grăbiți răsunau pe scară. Când zgomotul lor Încetă, Înțelese că erau În fața ușii. Szant Își găsea Întotdeauna cu greutate cheia În mulțimea de buzunare ale hainelor sale. Ca să-l scutească de Încă o dovadă a spiritului său deloc practic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Îi alunecă În grimasă, Flavius-Tiberius dădu un pas. Înapoi, Încă unul și ar fi coborât toata scara de-a berbeleacul. Așteptai pe cineva? Îmi cer scuze că am dat buzna așa... Ea tăcea, privindu-l cu atenție, sperând parcă să zărească ascunse În spatele său fețele zâmbitoare ale celor doi, Încântați de farsa pe care i-o jucaseră. Nu contează, intră, te rog. Îi arătă un fotoliu În care să se așeze, socotind că e mai bine așa decât să trăiască de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Încântat, cel puțin mai bine dispus de insolitul asemănării. Ceea ce Îl Încânta cu adevărat era culoarea și mirosul stepei de lavandă În care curgea leneș un râu roșu care izvora din călcâiul rănit al unei fete ce nu se mai zărea demult. Era liniște... Nici măcar sirena Salvării nu se auzea cu lumina ei rotitoare. Decât, dacă nu cumva, prin cine știe ce miracol, cuțitul nu se preschimbase cu adevărat Într-o cometă, iar el Într-o anexă a deșertului din Nevada ori Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
umbre; nici acolo nu reușeam să mă regăsesc. M-am dus la geamul dormitorului. Lumea exterioară era alcătuită dintr-o stradă lungă și, de cealaltă parte a ferestrei, un șir de case terasate. Din loc în loc, la distanțe egale, se zăreau stâlpi de iluminat. La distanțe inegale se zăreau stâlpi de telegraf. În depărtare, se auzeau sunetele unui drum aglomerat - huruit continuu de motoare, hurducăit de camioane și, din când în când, o zdrăngăneală de difuzare. Dar - mi-am lipit nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
M-am dus la geamul dormitorului. Lumea exterioară era alcătuită dintr-o stradă lungă și, de cealaltă parte a ferestrei, un șir de case terasate. Din loc în loc, la distanțe egale, se zăreau stâlpi de iluminat. La distanțe inegale se zăreau stâlpi de telegraf. În depărtare, se auzeau sunetele unui drum aglomerat - huruit continuu de motoare, hurducăit de camioane și, din când în când, o zdrăngăneală de difuzare. Dar - mi-am lipit nasul de sticlă și m-am uitat în stânga și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mult sau mai puțin interesul. Agăță masca și tubul de respirat de spițele umbrelei noastre mari și luă prosopul care-mi ferise picioarele de soarele perfid. Avea o expresie dezaprobatoare puțin cam prea exagerată; dacă te uiți atent la ea, zărești un zâmbet care pândește în colțurile buzelor și deseori la trage spre exterior. — Repetă după mine, zise ea. Nu-i deloc comic să saluți ca Hitler. — Nu-i deloc comic să saluți ca Hitler, am spus, dându-mi jos ochelarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
asupra acestui cerc și-a respirației mele. Deși aveam nevoie de cea mai mult timp de adaptare, până și acea slabă pojghiță polenică de lumină avea să-mi fie de-ajuns ca să văd. Și odată ce reușeam să văd și să zăresc ușa, aveam să fiu în stare să-mi silesc picioarele să iasă din amorțeala lor adâncă și să fug. Ceva violent se izbi de celălalt capăt al sofalei, iar zdruncinătura puternică ce urmă mută totul din loc. M-am lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
care pornea din fața hotelului, urmându-i traseul șerpuit în sus pe deal. Lângă un spațiu de odihnă am găsit o bancă și m-am hotărât să mă așez. În vale, case și fabrici masive din gresie alcătuiau un orășel. Am zărit drumul pe care apucasem din greșeală cu o noapte în urmă și parcul neîngrijit în care râul maro și viu se revărsase din matcă. Acum, printre copacii de acolo licăreau farurile camioanelor și vehiculelor administrației locale. Alte lumini galbene, intermitente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cu umeri ridicați de o parte și de cealaltă a gâtului. În această poziție, cămașa albastră, care păruse să-l prindă bine, era acum puțin lălâie, atârnându-i în dezordine peste piept. Acolo unde materialul se întinsese, la subsuori se zăreau pete de transpirație. — Vă simțiți bine? Da, da. Se îndreptă în scaun, dar nu fu deloc convingător. Cumva, nu părea să-și mai umple întregul corp, ca înainte. Amintiri neplăcute, zise. E... ei bine, nu-i nevoie să vă spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
știam eu despre ființele umane, ce erau și ce nu erau? — Deci, am zis, respirând adânc și, schimbând subiectul, unde ne ducem și de ce ne-am trezit așa devreme? Nici un răspuns. Când am ridicat privirea, Scout se uita la mine. Zăream ceva călduros pe chipul ei, ceva bine pitit în spatele expresiei obișnuite, dar totuși, era ceva acolo, chiar în spatele buzelor și ochilor ei. Tu n-o să sfârșești ca el, să știi, zise ea. Am încuviințat încet din cap - Știu - dar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
foarte drept, de ciment. Becuri slabe, portocalii, atârnate de cabluri și garnituri îngălbenite luminau spațiul până destul de departe în ambele direcții. De-a lungul unui perete erau prinși colaci de cabluri groase și negre, iar de-a lungul celuilalt se zăreau la anumite intervale scări precum aceea pe care coborâserăm noi. — Avem lumină, am spus, trăgând rucsacul pe podea. Vocea mea iscă ecouri puternice, ca pocnetul unor palme într-o cameră goală. Aerul era uscat și avea un miros industrial. Scout
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
personalității lui Mark Richardson, să instalez din nou dictafoanele. Astăzi, Eric Sanderson ieșise la suprafața lacului precum acoperișurile și turlele unei vechi sat scufundat într-o secetă din miezul verii, dar după ziua de azi nu avea să se mai zărească decât întinderea netedă a apelor liniștite. Nu voiam să fiu din nou asta, orizontul gol. M-am gândit la spusele lui Nimeni - Renunță, lasă-te să te scufunzi pe fund, lângă crabi. Oare asta făcusem eu? Mă scufundasem oare în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și spătarul erau vizibile, restul fiind acoperit și îngropat și încorporat în tumul. — Nu înțeleg. — Lasă-te în genunchi și uită-te. Așa am făcut. Mărginit de șezutul și picioarele din spate ale scaunului și dispărând în adâncimile tumulului am zărit un mic tunel întunecat. Am ridicat privirea spre ea. — Glumești, nu? Scout zâmbi, se aplecă și mă sărută pe frunte. — Mi-e teamă că nu, spuse. Pe-acolo o luăm. 23 O lume de pix Am îngenuncheat amândoi la marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
s alungită. Ian lipăi pe coridor înaintea noastră, cu urechile date pe spate, cu coada în jos, alergând așa cum fac pisicile atunci când nu le place faptul că oamenii vin repede în urma lor. Coridorul se bifurca, se iviră uși și se zăriră fișete și cutii de sticlă; lucruri expuse pe care nu aveam timp să mă opresc și să le admir. Într-un anumit punct, coridorul se deschise spre o cameră mare, plină de radiouri, sute și sute de radiouri stivuite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cușca în mână. Pereții de cărți erau nesfârșiți. Eu eram nedumerit, nehotărât, năpădit de sentimente. — Pis pis pis pis. Cabinetele lui Fidorous treceau pe lângă mine. Nu m-am sinchisit să mă opresc și să cercetez vreunul dintre ele. Nu se zărea nici urmă de Ian. Am ajuns la o ramificație a coridorului, un al doilea pasaj deschizându-se în stânga. La colțul format de cele două coridoare, doctorul, sau altcineva, pusese un scaun mic, de lemn. Am pus cușca jos și, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
însă pregătit pentru genul de carte pe care am găsit-o. Enciclopedia peștilor insoliți de Dr. Victor Helstrom. Cartea părea veche de șaizeci, poate optzeci de ani. Un volum cartonat cu o supracopertă șifonată, ruptă și ștearsă, pe care se zărea un desen de modă veche, în tuș, care înfățișa un pește foarte urât. Într-o străfulgerare, mi-am amintit cartea trimisă de domnul Nimeni și scârbosul, sinuosul luxofag ascuns în ea. Aproape c-am aruncat Peștii insoliți de pe masă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
acum, mai aproape. Un coridor secundar. Încercând să încetinesc ritmul și să mă strecor pe după colț, reușind dar lovind un zid și răsturnând niște cărți. Dang - doisprezece. Am reușit cu greu să mă țin pe picioare și, sprintând înainte, am zărit o arcadă. O arcadă în peretele coridorului dinainte. Sunetul venea dinăuntru. Trebuia să fie... Dang - treisprezece. Plămânii parcă îmi luaseră foc. M-am oprit, m-am aplecat, cu mâinile pe genunchi și trăgându-mi răsuflarea. Trecu un moment. Două momente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cutiuțe pentru ceai și alte mărunțișuri aranjate cu mare grijă înăuntru. Am recunoscut laptopul lui Nimeni așezat pe o ladă de lemn răsturnată, în mijlocul montajului. Un cablu, probabil prețioasa conexiune internet, ieșea din spatele lui și dispărea în tavan. Am mai zărit încă cinci computere, modele vechi, din anii 1980, cu carcase de plastic alb, groase. Fiecare fusese așezat într-un colț al machetei, în felul acesta: x x x x x Două lucruri mă frapară la aranjamentul acela. Nu știam care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
construirea căruia contribuiseră toate țările prietene ale Mongoliei socialiste, inclusiv România, fapt reliefat prin edificarea Circului de Stat în chiar centrul capitalei după modelul original de la București, cu inconfundabila sa cupolă ondulată. Totuși, printre clădiri și blocuri ,ici-colo se puteau zări și tradiționalele iurte, corturi circulare cu acoperișuri conice, specifice poporului de păstori nomazi și călăreți abili. În scurtele perioade când s-a aflat în țară, a îndeplinit și diferite misiuni ce îi erau încredințate de către conducerea instituției. Astfel, a participat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
de obraz, avea culoare hipnotică: verdele hipnotic al ochiului de șarpe. Fata întinsă pe iarbă (albastră?) și ridicată de iarba-iarbastră crescînd spre cer eram eu. Rusalin îmi vindecase frica. Erau multe reptile (ce cuvînt urît!) în Edenul nostru. Țipam cînd zăream șerpii țîșnind prin ierburi. Surprinzînd unul care înota aproape, cu privirea pironită asupra mea, am fost gata să mă înec. Pentru el, șarpele de apă nu era decît o formă blîndă a viului. Și-i plăceau toate formele blînde ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
întîmplat să-l și văd în oglinda de la Liselle. "Știam c-o să ne revedem. "Te iubesc". Iordan, zeul meu absurd, nu-mi spusese niciodată te iubesc. Atît. A dispărut. Vorbise fără să-și miște buzele, dar l-am înțeles. Îl zăream printre lacrimi și voiam să nu mai plîng, ca să-l văd încășiîncă. Să nu dispară. M-a îmbrățișat. Jur că a fost om viu, nu vedenie. Terapia cititului nu-mi mai ajungea. Cine, dacă nu Montesquieu declara că n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
probleme de cultură. Și cît se zbătuse! Chiar în seara de 22 din '89 stătea pe țeavă cu o emisie specială. Odă pentru Ody. Nici eu n-am ajuns redactor în subordinea lui. Cînd am ieșit din secretariat, l-am zărit printr-un geam pe Iordan, încolăcit de două vipere focoase. "Puppy, îi șuiera una dintre ele, sașie de admirație, puppy, vrei...". Și "puppy" o voia, cum să nu. Voia să le fericească pe amîndouă. Se prostitua acolo, pe mobilierul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mai rar, binescriu) nu-i a bine. L-am părăsit din nou pe Russ, cum am mai facut-o pe timpuri apuse, dar amăgindu-mă cu scena finală din Jane Eyre. Tano se repede la poartă, despicîndu-mi urechile cu lătratul. Zăresc basmaua trențăroasă, capul îmbodolit al cerșetoarei care mă blestemă cînd n-am nimic să-i dau: "Muri-ți-ar morții!" Păstrez la îndemînă ceva bani, să nu mă mai ocărască așa. Cînd o satisface suma, cînd nu-i pare prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
am amintit de cei doi bătrâni pe care-i vedeam de câte ori o vizitam pe mătușa mea. Stăteau în parc pe bancă, lipiți unul de altul sau se plimbau ținându-se de mână. Fețele lor erau întoarse de la lume, nu le zăreai decât profilul când se uitau unul în ochii celuilalt; nu aveau nevoie să vorbească cu nimeni, și nici măcar prea mult între ei... Într-una din zile, cutreieram pe o plajă goală la asfințit și am întâlnit o fetiță ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
retușate ale copilăriei. Mi-a vorbit de un careu, care-i apărea din când în când pe malul acestei plaje, format dintr-o țestoasă, un inorog, o floarea-soarelui și un creion arlechin, ascuțit la ambele capete. Nu l-a mai zărit din anul în care a murit una dintre prietenele mamei, care venea în fiecare an cu noi la mare. De atunci îl caută mereu... Un tânăr cu o înfățișare plăcută mi-a atras în mod deosebit atenția. Fusese ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]