15,139 matches
-
b) Sinuciderile agresive, ca forme de agresivitate sublimată, orientată împotriva altuia, sau „proiectată” asupra unei alte persoane sau a unui obiect: răzbunare, crimă, șantaj, apel suicidar. c) Sinuciderile jertfă, ca formă de autorenunțare la propria sa existență, având semnificația unui ideal simbolic realizat. Ele apar sub următoarele forme: sacrificiul, trecerea de la starea actuală la o alta considerată ca ideală. d) Sinuciderile lucide au caracter de ordalii sau de jocuri: ordalia ca probă, jocul cu propria sa viață. Dimensiunile socio-culturale și morale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihiatria franceză. Din punct de vedere psihopatologic acest tip este dominat de aspectul fanatic și cverulent. Personalitatea paranoiacă submisivă corespunde tipului de personalitate fanatică ternă, descrisă de K. Schneider. Trăsăturile sale psihopatologice caracteristice sunt următoarele: originalitate, izolare, lupta pentru un ideal sau pentru o idee. Personalitatea senzitivă diferă de precedentele. Personalitățile senzitive sau sensibile, sunt „acele naturi care nu numai că sunt profund impresionabile de experiențele trăite, ci care le elaborează îndelung și în profunzime, fără a lăsa să se întrevadă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cursul căreia omul refuză să mai lupte. Viața rătăcitoare, la întâmplare, este cea în care Eul personal se simte liber, dar de fapt el nu are nici un scop, fiind nesigur de el și de destinul său. Individul nu are aspirații, idealuri și, din acest motiv, el nu-și poate configura nici un destin. Omul cedează ușor în fața tentațiilor și capriciilor, fiind o persoană labilă. Se manifestă o mare dorință de independență, dar ea nu este orientată către un scop precis. Omul, în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sale vieți, prin cultivarea valorilor pozitive, în mod selectiv, și prin apărarea lor. Ea este tipul de viață echilibrată, egală, morală. Viața devotată sau de devoțiune are în plus față de viața medie dăruirea de sine, spiritul de sacrificiu pentru un ideal care depășește persoana. Se remarcă o proiecție dominantă în domeniul unor idealuri superioare de viață morală, care depășesc persoana. Acestea sunt, în primul rând, credința și devoțiunea. Viața creatoare este corelată vieții de devoțiune. Ea se caracterizează prin actele de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lor. Ea este tipul de viață echilibrată, egală, morală. Viața devotată sau de devoțiune are în plus față de viața medie dăruirea de sine, spiritul de sacrificiu pentru un ideal care depășește persoana. Se remarcă o proiecție dominantă în domeniul unor idealuri superioare de viață morală, care depășesc persoana. Acestea sunt, în primul rând, credința și devoțiunea. Viața creatoare este corelată vieții de devoțiune. Ea se caracterizează prin actele de creație, fapt care presupune „producerea de valori”. Destinul creatorului este de a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reduce exclusiv la aceasta. Ea este autentică, dar ireală, întrucât anulează sau reprimă identitatea interioară de fond a individului. Asistăm la o răsturnare valorică a tipurilor umane: eroii sunt înlocuiți de celebrități, vedete, staruri, idoli; literatura de publicațiile informative-publicitare (digests); idealurile de clișee. Peisajul social se va transforma într-o lume de iluzii. În locul culturii superioare, care cultivă valorile autentice, se va instaura cultura de masă, o cultură simplificată, vidă de conținut, lipsită de gust, de valoare, supusă fluctuațiilor modei. Această
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
om minimalizat din punct de vedere valoric, necreator, ce se identifică cu temele propagandei ideologice, un automat. Este o ființă angoasată și culpabilizată prin presiunile la care este supus, prin tensiunea în care este obligat să trăiască, prin lipsa de ideal. 4) Omul și tehnica Aceasta reprezintă tema centrală a societății industrializate. Civilizația tehnicistă exercită o triplă influență asupra membrilor societății: fiziologică, psihologică și socială (G. Friedmann, R. Aron). Societățile industriale construiesc un nou mediu uman care transformă condițiile de existență
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
apariția unui „lider carismatic”, cu rol dominant, conducător, și a „grupului de indivizi” aflați sub influența dominantă a acestuia, care-l vor asculta și urma necondiționat. Liderul este un personaj simbolic asupra căruia masele vor proiecta propriile lor emoții, sentimente, idealuri, nevoi, frustări, complexe etc. La rândul său acesta se identifică cu „problemele” maselor, preluând asupra sa frustrările colective. Liderul apare ca „persoana salvatoare”, mesianică ce va „rezolva” problemele maselor. Prin aceasta el se va substitui Supra-Eului colectiv anulat prin degradarea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
obiectul” psihozelor colective este grupul social-uman, considerat ca reprezentând Eul colectiv. Acesta se dispune în planul realității prezente. Eul colectiv are două dimensiuni: a) Dimensiunea verticală, structurală, reprezentată prin: Supra-Eul colectiv, sediul valorilor morale, spirituale și culturale, cel care elaborează idealurile grupului social; Inconștientul colectiv, sediul pulsiunilor și al trebuințelor primare ale grupului, cel care elaborează materialul din care se formează conduitele și acțiunile grupului respectiv. b) Dimensiunea orizontală, dinamică, reprezentată prin istoria psiho-socială a grupului, la care distingem următoarele: experiența
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
au originea în Supra-Eul colectiv, cu referință asupra trecutului istoric al grupului social și în care intră următoarele tipuri de psihoze colective: Psihozele idealiste în relație directă cu Supra-Eul colectiv, manifestate prin tendințele de afirmare, într-o manieră sublimată a idealurilor maselor sociale. Acestea sunt „psihozele utopice. Psihozele de refugiu sau psihozele regresive, caracterizate prin conduite de refugiu sau de retragere în trecut. Ele exprimă situații de „închidere colectivă”, rupere de realitatea prezentă cu întoarcere în trecut. Din aceste considerente le
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
colective, de sublimare și de descărcare, în cadrul cărora remarcăm existența unor forme de manifestări psihopatologice. 1) Psihozele idealiste Acest grup de psihoze colective sunt în relație directă cu Supra-Eul colectiv. Forma și conținutul lor tematic este o afirmare sublimată a idealurilor maselor. Aceste psihoze se pot prezenta sub diferite aspecte, și anume: idei reformatoare sociale, politice, religioase, economice; ideologii social-politice, filozofice etc.; doctrine sau proiecte utopice de schimbare a lumii etc.; pseudoștiințe care cultivă miracolul, misterul, forțele supraumane (bioenergia, terapii nonconvenționale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o identitate originară, sau cei care refuză identitatea modelului lor socio-cultural, o proiectează într-un alt mediu cultural: un „mediu al speranțelor” și al „iluziilor” ideale. Este o atitudine proiectivă prin care această categorie de persoane își caută identitatea ca „ideal al Eului” în alt spațiu cultural în care speră sau cred că vor afla siguranță, realizare, protecție, înțelegere, un statut și un rol care le este refuzat în țara de origine. Aceste aspecte ne revelează însă faptul că acest „conflict
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pihopatologie\Tratat de psihopatologie 1 operat.doc PAGE 562 Inconștientul colectiv Eul colectiv actual Anticiparea proiectivă a viitorului Evenimentele trecutului (istoria) Supra-Eul colectiv Inconștientul colectiv (pulsiunile grupului uman) Eul colectiv (grupul social-uman) Perspectiva viitorului ca evoluție Experiența istorică a trecutului Supra-Eul colectiv (idealurile sociale)
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și contribuie la adevăratul progres social prin ironia sa incisivă. Rolul ironiei în opera lui Caragiale este dominant. Fără a exagera, putem spune că ironia este principala coordonată a umorului caragialian. La Caragiale, ironia are, poate, ca punct de plecare idealul unui stil de urbanitate; ironia sa este foarte ușor de definit, ca și antifraza, din figurile vechii retorici. Ea nu spune lucrurilor pe nume; nu întrebuințează însă forma eufemismului, ci, dimpotrivă, folosește tocmai noțiunea contrară, avantajoasă victimei: inteligența. Aceasta este
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
expresia cea mai semnificativă a acestei autorități care definește în mod esențial personajul; patrularea pe timp de noapte exprimă luarea concretă în stăpânire a teritoriului autorității, marcarea lui. Nucleul familial se proiectează astfel asupra întregii societăți. Jupân Dumitrache întrupează totodată idealurile civice și sociale cele mai „solide“ ale burgheziei, considerându-se un demn reprezentant al poporului. Pentru Jupân Dumitrache, toți oamenii care aparțin unei categorii sociale inferioare sunt „bagabonți“, „coate-goale“, „mațe-fripte“, iar cei care o depășesc pe a sa reprezintă ciocoimea
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
de: condiții de stimulare și sprijin a dezvoltării din cele mai timpurii perioade; adaptarea curriculumului la posibilitățile individuale; flexibilitate didactică - individualizarea educației; protecție specială - programe individualizate de intervenție; integrare școlară și socială. O asemenea manieră de Înțelegere este mai aproape de idealul școlii viitorului, care se dorește un serviciu capabil să se adapteze el Însuși varietății de cereri educative exprimate de copilul cu CES. Cerințele educative speciale, actualmente, sunt interpretate ca unitate În dezvoltarea copilului: În ritmul de dezvoltare, În stilul unic
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Lidia BÂRCĂ, Viorica MANOLACHE, Gianina POPESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2131]
-
studiază nu realitatea fizică, ci acte de observație care produc "fenomene". Bohr crede că raționamentul științific trebuie să părăsească ideea unei realități fizice elementare, cu existență independentă de procesul de observație: fără observație, fără unitate de măsură nu există realitate. Idealul fizicii clasice este abandonat: "Este greșit să crezi că scopul fizicii este de a afla cum e construită natura. Fizica se preocupă doar de ceea ce putem spune despre natură." Altă reacție notorie aparține lui Wolfang Pauli: "Este probabil ca, la
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
potrivit căreia realitatea considerată un dat exterior se oglindește în spirit și se imprimă în corp. Teoria reflectării stipulează că o reprezentare poate și trebuie să fie oglinda realității (fizice, sociale...). Poezia lui Pessoa, semnată Alberto Caeiro, e străbătută de idealul comuniunii cu natura: Închid ochii, și pămîntul tare pe care mă întind/ E atît de real încît spatele meu îi simte realitatea./ N-am nevoie de gîndire acolo unde am umeri 162." Dacă realitatea se impune de la sine spiritului și
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Nintendo des întâlnit în domeniile de înaltă tehnologie: TM-IAO sau „timpul mediu între alte oferte”. Generația Nintendo este încrezătoare în capacitățile și abilitățile sale, iar dacă actualul loc de muncă nu îi oferă ceea ce îi trebuie pentru a-și împlini idealurile, atunci va pleca în altă parte. O epidemie de deficit de atenție Nu constatați nici o problemă la copiii născuți într-o lume Nintendo în care primesc între 60 și 100 de factori întăritori pe minut atunci când ajung într-o clasă
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
și cât mi se părea de străin”. Volumul Rouă medievală (1996) se deschide, dantesc, cu precizarea metaforică a vârstei spirituale a autorului, aflat „în zenitul vieții” ca un „cerc, un alburiu disc”. Aici se adună teme majore: moartea, neputința atingerii idealului, dragostea, teama, resemnarea prin meditație, condiția poetului. Permanenta luptă a spiritului cu trupul culminează în poezia Umbră și semn, unde corpul împietrit, ca mort, ascunde liniștea interioară ce așteaptă fiorul declanșator de energii. În imaginarea trupului se mizează pe o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]
-
presă (una dintre ele, Moartea din fereastră, câștigă Premiul revistei „Amfiteatru”), iar în 1967 îi apare primul volum de proză scurtă, intitulat tot Moartea din fereastră. Ca romancier, începe cu Prins (1969), o descriere sinceră și tristă a „generației fără idealuri”, captivă a comunismului. Romanul Dulce ca mierea e glonțul patriei (1971) îi aduce scriitorului succesul. Cele două romane sunt transpuse imediat în limbile polonă, cehă, slovacă, maghiară și germană, iar altul, Sfârșitul bahic (1973), este tradus de îndată în Marea Britanie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
de fosilă vie antropologică. Scriitorul acesta cu aer de dandy, de „monden”, făcând oricând figură bună în înalta societate, a „căzut” peste câteva „mituri” ale generației anilor ’70: singurătatea colectivă, limbajul secret al muzicii „tinere”, subversivitatea adolescenței, drama lipsei de ideal etc. Scriitor citadin prin natură și cultură, descendent, cum îi place să spună, dintr-o familie de ofițeri patrioți, Petru Popescu n-a disprețuit, de la primele cărți, succesul, ci l-a căutat cu lumânarea. L-a avut, pe merit, căci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
dintre ele producîndu-se atunci cînd vorbitorii (cei care o întrebuințează în vorbire și în scris) constată că ea nu corespunde unor aspirații culturale, unui anumit nivel de cultură, de civilizație și social și, de aceea, propun modificări în perspectiva unui ideal spre care tind. De obicei, asemenea vorbitori ajung la ideea unor modificări atunci cînd, venind în contact cu o cultură superioară și cu limba ei, constată nivelul mai scăzut al posibilităților limbii lor și se antrenează în ameliorarea acestora. Privită
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
literare. Cultivarea limbii Cultivarea este acțiunea umană orientată spre asigurarea unei evoluții și unui aspect determinat pentru o realitate și, în acest context, cultivarea limbii reprezintă activitatea care urmărește desăvîrșirea mijloacelor de expresie, perfecționarea tuturor aspectelor limbii din perspectiva unor idealuri culturale generale. O asemenea activitate se desfășoară, desigur, la nivelul limbii literare și reprezintă efortul de a face cultură, de a evolua în domeniul culturii. Acest efort este motivat de scopul de a face cult, de a cultiva, adică de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de a evolua în domeniul culturii. Acest efort este motivat de scopul de a face cult, de a cultiva, adică de a face să fie o creație și o caracteristică a omului instruit și, prin aceasta, de a corespunde unui ideal de cultură. Din aceste motive, limba literară se numește și limbă cultă (sau limbă de cultură, după germ. Kultursprache), limbă care funcționează după regulile stabilite prin acțiunea de cultivare. Emanciparea prin cultivare a limbii nu se realizează decît ca o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]