16,589 matches
-
anul întâi de la facerea lumii 6860, iar de la nașterea Domnului 1352), versiune, transmisă în limba polonă, a cronicii scrise la Curtea lui Ștefan cel Mare, precum și a analelor ulterioare. Oferă informații prelucrate după letopisețul oficial (o variantă înrudită grupei de manuscrise de la Putna) pentru un interval cuprins între 1352 și 1552, de-aici încolo până la final (1564), un narator mai liber și mai implicat în relatare luând ca sursă mărturiile contemporanilor. Cu un suport real în derularea faptelor istorice e devansarea
CRONICA MOLDO-POLONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286526_a_287855]
-
faptelor istorice e devansarea, numai în redacția polonă, a datei privitoare la descălecat; în plus, textul include două paragrafe cu referire la organizarea statului (dregătorii, oștire, judecăți și împărțirea în ținuturi a Moldovei, în secolul al XVI-lea). După un manuscris descoperit de istoricul K. W. Wójcicki și publicat în 1844, la Varșovia, în seria „Vechi scriitori poloni”, B. P. Hasdeu traduce cronica în românește (în „Arhiva istorică a României”). Alte ediții - și transpuneri - aparțin lui I. Bogdan și, respectiv, P.
CRONICA MOLDO-POLONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286526_a_287855]
-
sociale pentru scriitori, remarcându-se în acest sens seria de interviuri cu diferiți autori, articolele și recenziile din „Universul literar”, din „Porunca vremii” (rubrica „Lampa lui Aladin”) sau amintirile din „Luceafărul” (1966-1968), fragmente dintr-un volum de memorii rămas în manuscris. Între colaborările la periodice se află mai multe traduceri care făceau parte dintr-o mereu anunțată, dar neapărută Antologie a poeților bulgari. Fervoarea sa umoristică s-a manifestat și în preocuparea de a alcătui unele culegeri precum Antologia epigramei românești
CREVEDIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
discutarea critică a celor două variante ale Luceafărului, cea din 1882, din „Almanahul «România Jună»”, și cea din 1883, din ediția Maiorescu, variante care diferă între ele prin dimensiunile vorbirii Demiurgului, abreviată cu patru strofe în a doua variantă. Comparația manuscriselor și a textului tipărit îl conduce pe cercetător spre concluzia că eliminarea a fost făcută de Eminescu însuși, și nu de Maiorescu, argumentul cel mai convingător fiind acela că eliminările au fost însoțite și de modificări ale textului rămas, astfel încât
CREŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
însuși, și nu de Maiorescu, argumentul cel mai convingător fiind acela că eliminările au fost însoțite și de modificări ale textului rămas, astfel încât tranzițiile de la o idee la alta să nu pară bruște și lipsite de legătură. Prin consultarea tuturor manuscriselor, C. reconstituie acum pentru prima oară întreaga vorbire a Demiurgului, într-un ansamblu coerent, o formă deplină ideală, pe care Eminescu va fi avut-o în minte când opera asupra elementelor ei parțiale. Mai importantă decât stabilirea textului este analiza
CREŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
pe Darius. Despre sfârșitul Cronicii... s-a scris mult și contradictoriu. În stadiul de acum al cercetărilor se pot desluși mai multe variante distincte, redactate fiecare în alt timp și din alt punct de vedere, păstrate în tipuri diferite de manuscrise. Toate aceste variante recurg, pentru evenimentele de la Câmpia Turzii, la poemul lui Stavrinos (din a cărui traducere diverși copiști iau părți diferite) și continuă unele cu Povestea lui Simion Vodă (personajele principale sunt tot Buzeștii), altele direct cu un rezumat după
CRONICA DOMNIEI LUI MIHAI VITEAZUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286523_a_287852]
-
C., care intenționase inițial să studieze literele și filosofia, a fost toată viața atras de literatură, a scris și a publicat versuri (în limbile română, franceză și engleză), a scris teatru și librete de operă (acestea din urmă rămase în manuscris). Participă în anul 1932 la ședințe ale cenaclului lui E. Lovinescu, unde citește un tratat despre nemurire și prezintă două volume de versuri; scrie în „Epoca” despre Memoriile amfitrionului, lăudându-l excesiv, încât acesta va socoti aprecierile „insuportabile”. În Destinée
CUCLIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286548_a_287877]
-
bune versiuni existente în lume la Divina Comedie. A lucrat la ea și la redactarea comentariului care urma să o însoțească timp de douăzeci de ani. Ramiro Ortiz a tipărit, în 1924, 1927 și 1932, textul acestei traduceri, rămas în manuscris (Infernul, Purgatoriul, Paradisul). C. și-a început lucrul folosind ediția germană a lui Karl Eitner, apoi a învățat italiana și a raportat totul la original, întreprinzând totodată studiul întregii opere a lui Dante și al interpretărilor ei. Confruntând soluțiile alese
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
putere de construcție nebănuită până acum. Și, pentru a confirma caracterul imprevizibil al drumului său literar, un argument în plus îl constituie apariția în 1990 a volumului de nuvele Îngeri maculați, imposibil de conceput, înainte de această dată, altfel decât în manuscris, fie și numai pentru paginile privind tragedia atâtor generații de tineri condamnați la ratare de-a lungul anilor, în autohtona mucegăire. Pornind de la roman pentru a ajunge la nuvelă, de la realitatea exterioară pentru a-și descoperi propriul univers interior, de la
CRISTESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286507_a_287836]
-
de doctorat, prinzând în acoladă receptarea poeziei eminesciene în epocă, nu a apucat să o încheie. Lexiconul căruia i se consacrase cu un atașament plin de dăruire, Dicționarul literaturii române. 1900-1950, a rămas, în prima lui parte, în stadiul de manuscris. Bazate pe o informație exhaustivă, vădind acuitate a percepției și o profunzime lipsită de ostentație, cele câteva zeci de articole elaborate în cadrul acestui proiect sunt adevărate studii monografice despre Matei Alexandrescu, Ion Al-George, Constantin Antoniade, Ury Benador, Ion Biberi, Dan
HRIMIUC-TOPORAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287459_a_288788]
-
Ion George (Istoria Europei), Eugen Ionescu (Victor Hugo, Mircea Eliade și „Șantierul”, Efortul Arghezi), Virgil Godeanu (Procesul ortodoxiei), Andrei Flor (Ideile d-lui Iorga asupra problemelor actuale, „Pătru Lupu Maglavitu”). Versuri semnează Ștefan Ion George (din viitorul volum premiat în manuscris Argo, precum și tălmăciri din Georg Trakl), Horia Stamatu (poezii originale și traduceri din Villon și din Trakl), Emil Botta (din ciclul Marele Paianjen, cel dintâi care atrage atenția criticii), Ciril Vârnav și Mihail Vâlsan. Sunt plasate sub genericul „Cronica” recenzii
IDEEA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287503_a_288832]
-
de ftizie. „Literatorul” îl comemorează în 1918, „Facla” în 1922, dar abia în 1930 i se tipărește, cu prefața lui Perpessicius, un volum de poezii, Quasi. Titlul, împrumutat din Paul Verlaine, este cel pe care I. îl dăduse unui caiet manuscris și trimite la tristețea fluidă, insinuată ori travestită în peisajele sufletului și ale poeziei. Poetul a ales deliberat formula simbolistă și „modul minor”, căruia îi aparțin melodia fragilă, suspendată, ca și sublimarea trăirii ori disimularea ei în spatele unui lunatec joc
IACOBESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287477_a_288806]
-
Studii și cercetări de bibliologie”, „Studia bibliologica”, „Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie” (Cluj), „Studii și materiale de istorie medie” ș.a. I s-a decernat Premiul „Perpessicius” al revistei „Manuscriptum”. I. a depus cu abnegație o muncă susținută pentru depistarea manuscriselor de cronici românești din secolele XV-XVIII, câte se păstrau la acea dată (1956-1958), parcurgând fondurile aflate fie în bibliotecile publice din București, Cluj, Iași, Turnu Severin, Craiova, fie, mai rar, în colecții particulare. A pus astfel la îndemâna cercetătorilor materialul necesar
ILIES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287515_a_288844]
-
particulare. A pus astfel la îndemâna cercetătorilor materialul necesar edițiilor critice de cronici, ediții de care istoriografia română ducea lipsă. Pentru ediția critică a cronicii oficiale a logofătului Radu Greceanu închinată domniei lui Constantin Brâncoveanu, I. studiază douăzeci și trei de manuscrise (câteva în limba germană), aflate atât în colecțiile Bibliotecii Academiei Române, cât și în cele ale Bibliotecii Centrale din București, în Arhiva Bisericii Negre din Brașov sau a Muzeului Regional din Craiova. Cercetătoarea dovedește că suprimarea unei bune părți a acestei
ILIES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287515_a_288844]
-
Centrale din București, în Arhiva Bisericii Negre din Brașov sau a Muzeului Regional din Craiova. Cercetătoarea dovedește că suprimarea unei bune părți a acestei cronici s-a datorat nu lui Nicolae Mavrocordat, ci lui Ștefan Cantacuzino și altor Cantacuzini; unicul manuscris care ducea povestirea evenimentelor până aproape de mazilirea lui Brâncoveanu a stat multă vreme ascuns, rămânând necunoscut. I. mai editează două cronici moldovenești, Pseudo-Enache Kogălniceanu și letopisețul întocmit de Ioan Canta, identificând în autorul textului pe arhimandritul Vartolomei Măzăreanu. De asemenea
ILIES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287515_a_288844]
-
Măzăreanu. De asemenea, a descoperit și a demonstrat că medelnicerul Dumitrache este autorul lucrării Cronologia tabelară. Pentru primul volum din tratatul de Istoria literaturii române (1964) redactează două capitole, Radu Greceanu și Dumitrache medelnicerul, remarcabile prin rigoare științifică. SCRIERI: Repertoriul manuscriselor de cronici interne (sec. XV-XVIII) (în colaborare cu Ioachim Crăciun), București, 1963; Biserica mănăstirii Colțea, București, 1969; Cartea veche românească în colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare (în colaborare), București, 1972; Însemnări pe cartea veche românească, București, 1973; Ecourile descoperirii tezaurului de la
ILIES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287515_a_288844]
-
culturală”, obiectivul fiind: „Nu stil, nu conținut. Descoperita trăire interioară. O săpare cu încă câteva palme în necunoscutul sufletesc.” Poezia este semnată de Gabriel Bălănescu (Lacrimi strivite) și V. Antioh (Sculpturi cu șerpi), proza, de Fabian Paltin (Masa, fragment din manuscrisul Internatul), iar eseistica de Eugen Ionescu, căruia i se publică un fragment din volumul în pregătire Nu, aici anunțat cu titlul Negații. M.Pp.
INCRUSTARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287541_a_288870]
-
și însemnări literare. Volumul de debut, Solitudini, apărut în 1939, poartă amprenta lirismului eminescian și se bucură de o bună primire din partea criticii literare. Anii războiului îl află în plină afirmare, dar volumul de versuri Lumini pentru vămi rămâne în manuscris din lipsă de mijloace editoriale. D. publică fragmente din acesta în revistele „Tribuna”, „Orizont”, „Steaua”, până în 1973, când cartea apare sub titlul Poezii. Versurile aparțin unui elegiac solitar; plaiurile natale, maramureșene, unde scriitorul și-a petrecut copilăria și primii ani
DANCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286681_a_288010]
-
este unul dintre primii propagatori ai literaturii franceze în cultura românească. A tradus sau a îndemnat pe altcineva să traducă, suportând cheltuielile, romanul neterminat al lui Vincent Voiture, Istoria lui Alțidalis și a Zelidiei (1783), răspândit în mai multe copii manuscrise. Versiunea românească, realizată într-o limbă arhaică (cu turcisme și moldovenisme), dar pitorească și fluentă, are un capitol final (absent în originalul francez), compus poate chiar de el sau de copistul Alexandru Ciohoranul. Tot din inițiativa lui s-a tradus
DARMANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286690_a_288019]
-
, Pătrașcu (sec. XVII), traducător. Boier moldovean cu funcții în cancelaria domnească între 1640 și 1665, lui D. i s-a atribuit traducerea unui cronograf grecesc. Dintre manuscrisele păstrate la Biblioteca Academiei Române, cel mai complet este Hronograf den începutul lumii, datat 1689, din care s-au tipărit fragmente în volumul al doilea din Cărțile populare în literatura românească (1963). Este o traducere după scrierea grecului Matei Kigalas Nou
DANOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286686_a_288015]
-
din care s-au tipărit fragmente în volumul al doilea din Cărțile populare în literatura românească (1963). Este o traducere după scrierea grecului Matei Kigalas Nou compendiu de diferite istorii (1637), contaminată cu părți din cronograful lui Dorotei al Monemvaziei. Manuscrisul românesc cuprinde, în cele 226 de capitole de istorie (începând cu Facerea biblică), și texte diverse, apocrife și legende, iar în final, învățături ortodoxe. Unele istorisiri s-au desprins și au circulat independent (Istoria Troadei, Boieriile curții bizantine ș.a.). Alături de
DANOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286686_a_288015]
-
București, 1913, 39-81, 348-351, 357, III, București, 1931, 35-36, 45; Demostene Russo, Studii istorice greco-române, I, București, 1933, 87-100; Cartojan, Cărțile pop., II, 25-26, 51-52; Iulian Ștefănescu, Opere istorice, îngr. D. Bodin, pref. C.C. Giurescu, București, 1942, 111-186; Nicolae Comșa, Manuscrisele românești din Biblioteca Centrală din Blaj, Blaj, 1944, 52-63; Dan Simonescu, Introducere la Povestiri din Hronografe, CPL, II, 237-240; Ist. lit., I, 463-469; Doru Mihăescu, Cronografele românești (cu privire specială asupra tipului Danovici), „Memoriile Secției de științe filologice, literatură și
DANOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286686_a_288015]
-
București. Și-a luat doctoratul în 1967. Între 1970 și 1973, lucrează ca profesor de limba și literatura română la Salzburg. Din 1993 este membru corespondent al Academiei Române. Lucrările sale de lingvistică privesc mai ales dialectul aromân. Publică, în 1962, manuscrisul inedit al unui Liturghier aromân, însoțit de un studiu filologic amplu și de un glosar al textului, lucrare premiată în același an de Ministerul Învățământului. Printre cele mai valoroase lucrări pe care le-a semnat figurează Compendiu de dialectologie română
CARAGIU MARIOŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286094_a_287423]
-
cele despre Anton Zigmund Cerbu detașându-se, nu numai prin vibrația confesiunii, dar și prin valoarea informației. În fine, ar mai trebui menționat dramaturgul C. Despre acesta a scris printre primii, plecând de la texte în marea lor majoritate păstrate în manuscris, Mircea Zaciu, care analizează piese ca Mișcarea ireversibilă (1970) sau Lupta cu îngerul (1977), publicate de autor în versiune franceză și, respectiv, italiană. Este vorba de utopii dramatice, dezbatere de idei, expunere poematică a visului și mai puțin sau aproape
CARANICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286100_a_287429]
-
și redactor, la „Poetul”, „Itinerar”, „Front literar”, „Curentul literar”, „Festival” ș.a. A fost membru fondator al Societății Scriitorilor din Basarabia. După al doilea război mondial lucrează ca profesor de liceu, inspector școlar și ca redactor la câteva periodice din București. Manuscrisul volumului de debut, Poezii (1934), obține Premiul pentru scriitorii tineri needitați al Fundației pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”. A mai publicat volumul Răsadul verde al inimii stelele de sus îl plouă (1939). G. Călinescu îi găsește filiația în
CAVARNALI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286146_a_287475]