14,795 matches
-
sînt aplicabile în cazul crizei rachetelor din Cuba. Așa că studiul recent al lui Bendor și Hammond (1992), care își propune să arate că Allison nu are suficiente argumente în încercarea sa de a găsi teste care să falsifice teoriile alegerii raționale, se bazează pe o neînțelegere. În primul rînd, modelul actorului rațional propus de Allison a fost conceput ca o alternativă la asumpția realistă a raționalității, și nu la teoria alegerii raționale ca atare. Într-adevăr, al treilea model al său
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
al lui Bendor și Hammond (1992), care își propune să arate că Allison nu are suficiente argumente în încercarea sa de a găsi teste care să falsifice teoriile alegerii raționale, se bazează pe o neînțelegere. În primul rînd, modelul actorului rațional propus de Allison a fost conceput ca o alternativă la asumpția realistă a raționalității, și nu la teoria alegerii raționale ca atare. Într-adevăr, al treilea model al său, departe de a fi total antiraționalist, include multe elemente ale unei
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de a găsi teste care să falsifice teoriile alegerii raționale, se bazează pe o neînțelegere. În primul rînd, modelul actorului rațional propus de Allison a fost conceput ca o alternativă la asumpția realistă a raționalității, și nu la teoria alegerii raționale ca atare. Într-adevăr, al treilea model al său, departe de a fi total antiraționalist, include multe elemente ale unei abordări interacționiste a negocierilor. De asemenea, critica este înșelătoare, deoarece ea lasă de înțeles că modelele lui Allison nu sînt
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
faimoase teorii marxiste, anume teza ultra-imperialismului a lui Kautski (pe care atît Luxemburg, cît și Lenin o resping). Kautski, figură centrală a partidului social democrat german (care era încă marxist la acea vreme), susținea că burghezia ar fi suficient de rațională pentru a împărți lumea fără a se expune riscurilor (și costurilor) războiului. Acest ultra-impe-rialism semnifică exploatarea solidară a lumii de către o alianță a monopolurilor capitaliste. Insistența lui Lenin asupra dezvoltării inegale implică faptul că un astfel de compromis, în caz că are
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
zero. În plus, ambele concepte sînt absolut esențiale pentru marile lor școli de gîndire, respectiv realismul și teoria sovietică a imperialismului. Balanța puterii și corelația forțelor sînt factori obiectivi care limitează domeniul consecințelor posibile în politica internațională, precum și posibilul comportament rațional (și legitim) al statelor. În afară de asemănările evidente între cele două concepte, nu toate diferențele invocate între ele sînt reale. În ciuda faptului că sovieticii pretind contrariul, teoriile balanței puterii oferă adesea liste exhaustive ale mulțimii componentelor ce constituie puterea și forțele
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
aceste abordări se pot numi liberale. Dar un astfel de amestec cu greu poate fi văzut ca un singur tip de teorie explicativă din cadrul disciplinei relațiilor internaționale. Nimeni nu se întreabă niciodată de ce incompatibilitatea valorilor ar trebui să excludă dezbaterea rațională sau apropierea între autori aparținînd unor ideologii diferite. Nu există nici un argument explicit care să arate de ce unele valori sînt automat legate de cadre și explicații specifice. Incompatibilitatea valorilor devine o justificare luată de-a gata pentru utilitatea limitată a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
existența și constanța preferințelor actorilor. Într-adevăr, constrîngerile pieței (anarhiei) pot fi înțelese numai dacă presupunem în prealabil acel homo economicus (unitățile asemenea ale lui Kenneth Waltz), care vrea să supraviețuiască (preferință fundamentală) și reușește să facă aceasta prin calculul rațional al costurilor și beneficiilor acțiunilor între care trebuie să aleagă. Teoria economică este foarte puternică, pentru că ea ascunde și leagă inextricabil cele două niveluri. La nivelul pieței, dinamica este rezultatul comportamentului individual utilitarist, maximizator de valori. În acest caz, preferințele
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
un realist sistemic, și nu structural. Pe scurt, contribuția definitorie a neorealismului este folosirea sistematică a economiei ca model explicativ pentru disciplina relațiilor internaționale. Aceasta înseamnă că Waltz s-a folosit atît de teoria pieței, cît și de modelul actorului rațional, uzual în abordarea bazată pe teoria jocurilor și în cea mai mare parte a literaturii consacrate regimurilor. Din acest ultim motiv, în ultima vreme au fost integrate idei din gîndirea realiștilor tradiționali și a liberalilor (Keohane și Nye 1987: 729
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
există alte motive care să joace un rol important în dilema securității, în afară de dorința de supraviețuire, trecînd prin securitate, de care s-a folosit Waltz însuși. Această dilemă se bazează tocmai pe ideea unui rezultat colectiv neintenționat al acțiunii individuale raționale (capitolul 3). Percepțiile sînt, pe de altă parte, foarte importante și în teoria lui Waltz. Comportamentul de echilibrare se produce numai atunci cînd diferențierile puterii au fost percepute de către unități. Unitățile trebuie să cunoască nivelul diferitelor puteri, dacă intenționează să
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
banii din teoria neoclasică. Agregarea străduințelor individuale pentru putere duce la o ordine internațională concurențială, care, ca și constrîngerile pieței în economie, transferă constrîngerile externe asupra acțiunilor naționale. Iar invers, o dată ce aceste constrîngeri sînt cunoscute, actorii pot decide în mod rațional asupra alocării optime a resurselor lor (puterea), pentru a obține utilitatea cea mai mare cu putință (interesul național sau securitatea). În afară de automatismul comportamental, principala problemă a acestor teorii este analogia bani-putere și ideea corelată de fungibilitate. Într-un răspuns tîrziu
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
trebui să fie o condiție necesară pentru emergența cooperării într-un sistem oligopolist" (Keohane 1984: 30). Cercetarea sa arată că regulile instituționale și cooperarea își pot avea originea chiar în inima asumpțiilor realiste ale interesului egoist de sine și acțiunii raționale. Aceasta este o critică interesantă și semnificativă, din care ar putea decurge două consecințe. Ea ar putea însemna că realiștii au supraestimat natura conflictuală a relațiilor internaționale, adică au construit o imagine mai sumbră a lumii decît e cazul în
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
reia critica lui Bull asupra înțelegerii hob-besiene a anarhiei (vezi capitolul 3). Dar Keohane ar fi putut urmări și asumpția naturii conflictuale a relațiilor interna-ționale, pentru ca apoi să arate că aceasta nu poate fi dedusă dintr-un model al acțiunii raționale egoiste, în condiții anarhice. Aceasta ar fi o critică a neorealismului lui Waltz. Dar corespunde într-adevăr critica lui unei înde-părtări de realismul tradițional? Cu privire la conținutul teoriei, răspunsul este negativ. Keohane pledează pentru o definire a cooperării nu ca absență
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
efect asupra comportamentului, chiar dacă ele nu întruchipează idealuri comune, dar sînt folosite de state și corporații animate de propriile interese, angajate într-un proces de adaptare reciprocă" (Keohane 1984: 64). De asemenea, viziunea sa asupra cooperării este instrumentală: "Analiza alegerii raționale este folosită în această carte nu pentru a întări părerea convențională conform căreia cooperarea este ceva rar în politica mondială, ci pentru a arăta că ea poate fi promovată chiar și de guvernele pur raționale, conduse strict de propriile interese
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
cooperării este instrumentală: "Analiza alegerii raționale este folosită în această carte nu pentru a întări părerea convențională conform căreia cooperarea este ceva rar în politica mondială, ci pentru a arăta că ea poate fi promovată chiar și de guvernele pur raționale, conduse strict de propriile interese și neînsuflețite de vreo preocupare idealistă pentru binele comun sau de vreun angajament ideologic pentru un anume model de relații internaționale". (Keohane 1984: 78) Pentru el, teoriile realiste limitează "interesele reciproce din politica mondială [...] la
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
filiație realistă, din moment ce argumentul se bazează pe sacrificii făcute în interes internațional. Aceasta are sens numai dacă sacrificiile aduc un profit mai mare hegemoniei, pe moment sau mai tîrziu. Din moment ce teoria stabilității hegemonice se bazează pe o asumpție a actorului rațional în discuția asupra bunului colectiv, analiza cost-beneficiu trebuie să dea rezultate pozitive, mai ales pentru statul hegemonic, care este și cel care face prețurile, nu numai cel care le încasează. Fie per-spectiva sa nu mai este realistă, pentru că el susține
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în mod explicit că hegemonia tre-buie să perceapă această ordine doar prin prisma propriului ei interes (poate pe termen lung sau poate luminat) de a furniza bunul public. Numai această abordare este în concordanță cu perspectiva economică fundamentală a maximizării raționale a valorilor (Gilpin 1984: 311-12). El acceptă analogia internă, în sensul că hegemonul preia, în societatea internațională, aceleași funcții pe care le îndeplinește guvernul la nivel intern, adică misiunile de a furniza bunurile publice anume securitatea și protecția dreptului de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
lui Wilson este diametral opus față de diplomația europeană a secolului al XIX-lea: diplomație publică, nu tratate secrete; instituții multilaterale ale securității colective, nu bilateralism și alianțe concurente; și - în miezul problemei - o viziune progresistă asupra naturii umane, considerată ca rațională și cu posibile interese comune, în contra asumpției privitoare la răutatea și egoismul inevitabil al omului. Morgenthau a făcut tot posibilul să convingă bărbații și femeile țării sale adoptive că această viziune asupra lumii nu este doar neajutorată în fața dezastrului pe
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în care evoluția realismului, a politicii externe americane și a disciplinei relațiilor internaționale au devenit inextricabil legate. Pentru a permite principalei puteri internaționale să-și îndeplinească responsabilitățile, Morgenthau a reunit principiile realiste ale scepticismului și prescripțiile politice într-o abordare rațională și științifică. Morgenthau a contribuit la salvarea Statelor Unite de idealism. Dar cum realismul devenise paradigma noii discipline, criteriile academice ale științelor sociale americane subminau din ce în ce mai mult unele dintre asumpțiile lui. Idealiștii erau poate îngroziți de ce făcuse realismul din disciplina relațiilor
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
trebuia să fie înțeles în termeni de știință verificabilă. Inginerul social, atît de disprețuit de Morgenthau (1944), a revenit în forță. Și prin efectul pe care l-au avut propriile lui scrieri despre natura politicii mondiale și a interesului național rațional (unic), el a făcut posibilă această întoarcere. Morgenthau se afla în fața unei dileme. Dacă realismul este cunoaștere practică, atunci se poate spune că el există întrucît este împărtășit de o comunitate diplomatică; este real și nu are nevoie de o
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
consecințele neintenționate ale acțiunii individuale (Elster 1989). Într-ade-văr, programul său de cercetare este foarte mult orientat către elaborarea unor tipuri sau modele ideale (depinzînd de situația epistemologică), care să explice consecințele acțiunilor colective neintenționate. Dilema prizonierului, în care acțiunile individuale raționale produc alegeri colective suboptimale, este doar exemplul cel mai faimos. Problema nu este că există niveluri diferite de analiză și că toată lumea știe că ele trebuie îmbinate. Chiar dacă declarăm că ambele niveluri sînt reciproc constitutive, adică adoptăm soluția cea mai
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
holismului se lovesc de unele dificultăți cînd e vorba să surprindă această distincție, așa cum arată dezbaterea Wendt contra Hollis și Smith. Al doilea exemplu se referă la dificultatea distincției dintre naturalism și interpretivism atunci cînd avem în vedere teoriile acțiunii raționale. Matricea propusă deosebește între o versiune mai interpretivistă și una naturalistă, prima fiind subsumată unei sociologii istorice weberiene, iar cealaltă alegerii raționale. Însă aceasta nu este o distincție de la sine înțeleasă. Elementul înșelător este faptul că însăși alegerea rațională se
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
doilea exemplu se referă la dificultatea distincției dintre naturalism și interpretivism atunci cînd avem în vedere teoriile acțiunii raționale. Matricea propusă deosebește între o versiune mai interpretivistă și una naturalistă, prima fiind subsumată unei sociologii istorice weberiene, iar cealaltă alegerii raționale. Însă aceasta nu este o distincție de la sine înțeleasă. Elementul înșelător este faptul că însăși alegerea rațională se referă la o acțiune intențională: ea se referă la gîndirea individuală. În confruntarea cu această referire la gîndire și intenții, au existat
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
acțiunii raționale. Matricea propusă deosebește între o versiune mai interpretivistă și una naturalistă, prima fiind subsumată unei sociologii istorice weberiene, iar cealaltă alegerii raționale. Însă aceasta nu este o distincție de la sine înțeleasă. Elementul înșelător este faptul că însăși alegerea rațională se referă la o acțiune intențională: ea se referă la gîndirea individuală. În confruntarea cu această referire la gîndire și intenții, au existat două soluții, ambele sfîrșind prin a include toate acțiunile raționale într-o singură categorie. Pe de o
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Elementul înșelător este faptul că însăși alegerea rațională se referă la o acțiune intențională: ea se referă la gîndirea individuală. În confruntarea cu această referire la gîndire și intenții, au existat două soluții, ambele sfîrșind prin a include toate acțiunile raționale într-o singură categorie. Pe de o parte, Davide Sparti (1992) reunește atît alegerea rațională, cît și o teorie weberiană, mai hermeneutică, a acțiunii intenționale și dătătoare de înțelesuri sub aceeași etichetă interpretivistă. Atunci cînd descrie regiunea individualist-na-turalistă, el se
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
se referă la gîndirea individuală. În confruntarea cu această referire la gîndire și intenții, au existat două soluții, ambele sfîrșind prin a include toate acțiunile raționale într-o singură categorie. Pe de o parte, Davide Sparti (1992) reunește atît alegerea rațională, cît și o teorie weberiană, mai hermeneutică, a acțiunii intenționale și dătătoare de înțelesuri sub aceeași etichetă interpretivistă. Atunci cînd descrie regiunea individualist-na-turalistă, el se referă la acele abordări care deduc acțiunea din impulsuri psihologice. Analiza se bazează în întregime
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]