141,440 matches
-
a problemelor majore și de la începutul Războiului Succesiunii Spaniole a avut o privire de ansamblu asupra conflictului. A fost una din puținele persoane influente care au lucrat pentru o unitate reală în cadrul Marii Alianțe, dar dorința sa de a prelungii războiul pentru înlocuirea lui Filip al V-lea pe tronul Spaniei, a fost o eroare fatală. Marlborough a fost acuzat - probabil din motive politice și diplomatice - că nu s-a bazat pe îndoielile lui, pentru a evita erorile sale. În calitate de militar
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
fără egal, atenția la detalii a lăsat rareori trupele sale neaprovizionate și armata sa sosea la destinație intactă și aptă de luptă. Preocuparea sa pentru bunăstarea soldaților, capacitatea de a inspira încredere și dorința sa de a împărtășii pericolele în război, au făcut să fie adulat de trupele sale: "lumea nu ar putea produce un om de o mai mare umanitate", a spus caporalul Matthew Bishop. Această gamă de calități, au făcut ca el să fie un om deosebit. Chiar și
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
său direct Winston Churchill a scris " El a comandat zece campanii armate ale Europei împotriva Franței... Nu a fost nici o bătălie pe care nu a câștigat-o, nici o cetate asediată pe care nu a cucerit-o...El a plecat din război neînvins". Nu există un alt soldat britanic care a avut o asemenea povară pe umeri și atâtea responsabilități. După moartea fiilor lui John Churchill, printr-un act special al Parlamentului, titlul a fost primit de fiica sa mai mare, Lady
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
(în limba germană: "Skagerrakschlacht") a fost o bătălie navală purtată de "Grand Fleet" a Marinei Regale Britanice (care includea de asemenea nave și personal de la Marina Regală Australiană și Marina Regală Canadiană ) împotriva Marinei Imperiale Germane în Primul Război Mondial. Bătălia s-a purtat în perioada 31 mai 1916 - 1 iunie 1916 în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, Danemarca. Această bătălie a fost cea mai mare bătălie navală și singura ciocnire pe scară largă dintre cuirasate în război
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
Război Mondial. Bătălia s-a purtat în perioada 31 mai 1916 - 1 iunie 1916 în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, Danemarca. Această bătălie a fost cea mai mare bătălie navală și singura ciocnire pe scară largă dintre cuirasate în război. A fost doar a patra bătălie navală (în ordine cronologică) între nave de luptă de oțel, după Bătălia de la Port Arthur, Bătălia din Marea Galbenă (1904) și Bătălia din Strâmtoarea Tsushima (1905), din timpul Războiului Ruso-Japonez. Marea Flotă Britanică ("Grand
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
scară largă dintre cuirasate în război. A fost doar a patra bătălie navală (în ordine cronologică) între nave de luptă de oțel, după Bătălia de la Port Arthur, Bătălia din Marea Galbenă (1904) și Bătălia din Strâmtoarea Tsushima (1905), din timpul Războiului Ruso-Japonez. Marea Flotă Britanică ("Grand Fleet") era condusă de către amiralul britanic Sir John Jellicoe iar Flota germană de ocean "Hochseeflote" de viceamiralul Reinhard Scheer. Intenția "Hochseeflote" era de a atrage în larg "Grand Fleet" și într-o ambuscadă să distrugă
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
ea a continuat să reprezinte o amenințare, forțând britanicii să mențină mai multe unități în Marea Nordului, dar niciodată nu a încercat să conteste stăpânirea mărilor de la adversarul său. Pe de altă parte, marina germană a dedicat eforturile sale majore purtării războiului pe mare cu submarine. Bătălia a avut loc în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, care este cea mai mare suprafață compactă terestră din Danemarca, la ieșirea strâmtorii Skagerrak. Strâmtoarea Skagerrak se află între coasta de sud-est ale Norvegiei, coasta
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
de Franz von Hipper, formată din: "Flota principală de linie" compusă din Navele de linie britanice totalizau un deplasament de 1.250.000 tone cu un echipaj de 60.000 oameni, iar cele germane 66.000t și 45.000 oameni. Războiul era în desfășurare deja de doi ani, fără ca între Marina Imperială Germană Și Marina Regală Britanică să se fi desfășurat vreo mare bătălie. La începutul secolului relațiile anglo-germane s-au deteriorat tocmai pentru că Imperiului German a început dezvoltarea intensivă a
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
era destinată să opereze pe mările îndepărtate. Navele britanice aveau tunuri de calibru mai mare, dar în luptă s-a dovedit, că acest lucru nu contează atât de mult, cele mai importante fiind protecția navelor și precizia tunurilor. La începutul războiului aceste detalii nu erau cunoscute, flota britanică fiind recunoscută ca cea mai bună. Încă din 1914 au avut loc mai multe ciocniri mici între flota britanică și cea germană, în care s-au implicat în principal mici unități de crucișătoare
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
de armata imperială condusă de Prințul Eugen de Savoia și de către armata britanică condusă de Ducele de Marlborough. Marea Britanie, Provinciile Unite și Sfântul Imperiu Roman, alarmate de alianța dintre Franța și Spania, nu au văzut altă soluție decât începerea unui război de succesiune. Comandantul armatelor aliate era John Churchill, I Duce de Marlborough, al cărui șef adjunct era Prințul Eugen de Savoia, prietenul său apropiat. Forțele franceze se aflau sub conducerea Ducelui de Vendôme și a Ducelui de Burgundia, nepotul regelui
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
Neustadt pe care o va absolvi ca șef de promoție. După absolvirea academiei a fost repartizat în anul 1890 ca locotenent, la dorința lui, în regimentul de infanterie grăniceresc nr. 43 din Caransebeș, de unde a fost trimis la Școala de Război din Viena, pe care a terminat-o pe primul loc. De la regimetul nr.43, avansat în mod excepțional la gradul de căpitan, a fost trecut în cadrul Statului Major al Armatei Imperiale și Regale la Biroul de Operațiuni pe 1 noiembrie
Gheorghe Domășnean () [Corola-website/Science/331805_a_333134]
-
la gradul de maior al Statului Major și mutat la fortăreața Riva del Garda. De acolo s-a înapoiat pe 20 martie 1911 la Viena, unde a preluat un post în departamentul nr. 5 al Ministerului Imperial și Regal de Război. A fost numit locotenent-major la 1 mai 1911 și șef al departamentului nr. 5 la 21 octombrie al anului. În această poziție a fost ridicat la rangul de colonel la 1 noiembrie 1913. În calitate de director executiv al departamentului 5, a
Gheorghe Domășnean () [Corola-website/Science/331805_a_333134]
-
5, a fost responsabil, printre altele, pentru problemele operaționale, atașamentele Dublei Monarhii, comunicațiunea poștală și telegrafică, dislocarea trupelor și instruirea tactică ale armatei. A fost decorat cu Crucea de Cavaler al Ordinului Franz Joseph. De la 14 aprilie 1914 până la sfârșitul războiului Domaschnian a fost șeful de stat major al Armatei a 10-a. În timpul Primului Război Mondial, a participat la a patra bătălie de la Isonzo în calitate de comandant al Brigăzii nr. 60 de infanterie, in primul rând la luptele pentru capul de pod de la
Gheorghe Domășnean () [Corola-website/Science/331805_a_333134]
-
urmă au dus la înfrângerea inamicilor italieni acolo. De aceea a fost onorat ca Cavaler al Ordinului Imperial Leopold de clasa a 3-a și cu Crucea de Merit Militar de clasa a 3-a, ambele premii cu decorație de război. Ofițerul a fost ridicat la rangul de general-maior ("Generalmajor") la 1 august 1917 (cu rang din 7 septembrie al anului). A mai luptat de la 15 iunie 1918 până la sfârșit pe frontul din Tirol. Generalul fost pensionat la 1 ianuarie 1919
Gheorghe Domășnean () [Corola-website/Science/331805_a_333134]
-
a fost ridicat la rangul de general-maior ("Generalmajor") la 1 august 1917 (cu rang din 7 septembrie al anului). A mai luptat de la 15 iunie 1918 până la sfârșit pe frontul din Tirol. Generalul fost pensionat la 1 ianuarie 1919., După război, Domășnean a intrat în serviciile militare românești la gradul de general de divizie și s-a pus la dispoziția Consiliului Dirigent de la Sibiu, condus de Iuliu Maniu. I s-a încredințat misiunea de a proceda la organizarea armatei naționale a
Gheorghe Domășnean () [Corola-website/Science/331805_a_333134]
-
în ceea ce privește cuirasatele, dar a și declanșat o cursă a înarmărilor pe scară largă, fiind de aceea considerat că ar fi fost o cauză indirectă de declanșare a Primului Război Mondial. "Dreadnought" nu a participat la la niciuna dintre bătălii navale în Primul Război Mondial, a fost recondiționat în timpul Bătăliei Iutlandei în 1916. Aceasta a fost singura dată când un cuirasat britanic din clasa dreadnought a tras foc împotriva unui adversar german în timpul războiului. A devenit singurul cuirasat care a scufundat un submarin, atunci când
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
a participat la la niciuna dintre bătălii navale în Primul Război Mondial, a fost recondiționat în timpul Bătăliei Iutlandei în 1916. Aceasta a fost singura dată când un cuirasat britanic din clasa dreadnought a tras foc împotriva unui adversar german în timpul războiului. A devenit singurul cuirasat care a scufundat un submarin, atunci când a lovit submarinul german SM U-29, atunci când acesta a apărut pe neașteptate la suprafață după ce a lansat o torpilă asupra altui cuirasat în 1915. După Bătălia Iutlandei a primit sarcina
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
au demonstrat o putere și precizie, pe lângă care prestația tunurilor de 10 țoli a trecut neobservată. Amiralul John Arbuthnot Fisher a solicitat de la comitetul său să confirme, să cizeleze și să pună în aplicare ideile sale cu privire la o navă de război să dispună atât de viteză mare cât și de tunuri de mare calibru, respectiv viteză de 39 km/h (21 noduri) și tunuri de 12 țoli, subliniind că în Bătălia din Strâmtoarea Tsushima amiralul Tōgō Heihachirō a fost în măsură
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
navelor torpiloare, cel mai important fiind să adauge pereți longitudinali pentru a proteja magaziile de muniție de explozii subacvatice. Acest lucru a fost considerat necesar după "cuirasatul rus Țesarevici" s-a considerat că ar fi supraviețuit unei torpile japoneze în timpul Războiului ruso-japonez mulțumită pereților de compartimentare interne groase. Pentru a evita creșterea deplasamentului navei, grosimea cuirasei de centură de la linia de plutire a fost redusă cu 1 țol (25 mm). Dreadnought a fost semnificativ mai mare decât cele două nave ale
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
cunoscută și cu numele de ruperea liniilor în Brabant a fost o bătălie a Războiului Succesiunii Spaniole. Ducele de Marlborough străpunge cu succes liniile franceze din Brabant, un set de sisteme de apărare în formă de arc ce se întindeau pe o arie de aproximativ 115 kilometri, de la Anvers la Namur. Cu toate că s-a aflat
Bătălia de la Elixheim () [Corola-website/Science/331812_a_333141]
-
a avut loc pe 11 septembrie 1709 și a fost una din bătăliile Războiului Succesiunii Spaniole, opunând armata franceză condusă de mareșalul Villars, unei armate a Marii Coaliții aflate sub conducerea Ducelui de Marlborough și a Prințului Eugen de Savoia. A fost una din cele mai crude bătălii ale secolului: francezii au lăsat pe
Bătălia de la Malplaquet () [Corola-website/Science/331794_a_333123]
-
prințul moștenitor Frederic, viitorul rege al Suediei. Pe câmpul de bătălie au luptat doisprezece mareșali francezi. După bătălie Prințul Eugen de Savoia a renunțat să invadeze Franța. Situația militară și economică din Franța, după înfrângerile suferite și șapte ani de război, era agravată de declinul economic și de o iarnă grea care a dus la moartea a mii de francezi. Poporul dorea pacea și o parte a Curții era de aceeași părere. Cu toate acestea, din cauza condițiilor inacceptabile impuse de către Marea
Bătălia de la Malplaquet () [Corola-website/Science/331794_a_333123]
-
la ora 15, sub focul infanteriei britanice, Boufflers ajunge la concluzia că nu poate câștiga și ordonă retragerea. Aliații, care au suferit pierderi grele (21000 de oameni), renunță să-i hărțuiască pe francezi. a fost cea mai sângeroasă bătălie a Războiului Succesiunii Spaniole, aliații pierzând între 20000 și 25000 de oameni și renunțând la invazia Franței. După normele de război din acele timpuri, bătălia a fost o victorie a Marii Alianțe, francezii retrăgându-se șilăsând câmpul de bătălie în posesia aliaților
Bătălia de la Malplaquet () [Corola-website/Science/331794_a_333123]
-
care au suferit pierderi grele (21000 de oameni), renunță să-i hărțuiască pe francezi. a fost cea mai sângeroasă bătălie a Războiului Succesiunii Spaniole, aliații pierzând între 20000 și 25000 de oameni și renunțând la invazia Franței. După normele de război din acele timpuri, bătălia a fost o victorie a Marii Alianțe, francezii retrăgându-se șilăsând câmpul de bătălie în posesia aliaților. În contrast cu victoriile precedente ale Ducelui de Marlborough, armata franceză aparent intactă (a pierdut 6000 de oameni) s-a retras
Bătălia de la Malplaquet () [Corola-website/Science/331794_a_333123]
-
a pierdut 6000 de oameni) s-a retras în ordine la Bavay și Valenciennes. Această evaluare i-a permis Franței să continue să se apere până la victoria din Bătălia de la Denain, să negocieze Tratatul de la Utrecht și să pună capăt războiului într-o poziție avantajoasă. După cronicile timpului, în cursul bătăliei a început să circule în rândurile francezilor știrea eronată că Ducele de Marlborough fusese ucis. În semn de bucurie pentru „ieșirea din scenă” a dușmanului lor, soldații Regelui Soare au
Bătălia de la Malplaquet () [Corola-website/Science/331794_a_333123]