141,440 matches
-
qașīdele" ajunse la noi, primul loc îl ocupă cele șapte "muʼallaqăte" (poeme suspendate - înșirate - ar. المعلقات), considerate până în ziua de azi capodopere poetice. Tradiția spune că în fiecare an, în primele trei luni ale primăverii, considerate luni sacre în care războiul era interzis, se organiza un târg la ʿUkăẓ unde poeții triburilor se întreceau în arta poeziei. Se spune că prima odă care a câștigat aprecierea juriului ar fi fost cea a lui Imru-l Qays și că acestea ar fi fost
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
, cunoscută și cu numele de bătălia de la Donauwörth a avut loc pe 2 iulie 1704 în timpul războiului de succesiune spaniol. Bătălia a făcut parte din campania Ducelui de Marlborough pentru salvarea capitalei Austriei habsburgice, Viena, amenințată de armata franco-bavareză a regelui Ludovic al XIV-lea. Marlborough a început marșul său de 400 de kilometri de la Bedburg, lângă
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
trupele Electorului de Bavaria și Prințul Eugen de Savoia a sosit de pe Rin pentru a-i susține pe aliați, a avut loc întâlnirea decisivă în Bătălia de la Blenheim în 3 august 1704. a fost parte a campaniei din 1704 a Războiului Marii Alianțe, pentru a preveni cucerirea capitalei Austriei Habsburgice Viena, de către armata franco-bavareză a regelui Ludovic al XIV-lea. Campania a început în mod serios pe 19 mai când Ducele de Marlborough a început marșul său de 400 de kilometri
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
Țările de Jos, el a prezis corect că ținta reală a aliaților era Bavaria. Împăratul Sfântului Imperiu Roman Leopold I dorea ca Electorul de Bavaria să se alăture Marii Alianțe, după ce acesta se aliase cu Ludovic al XIV-lea înainte de război. Având în vedere această duplicitate, Ducele de Marlborough a considerat că cea mai bună metodă de a asigura trecerea Bavariei de partea Marii Alianțe era aceea de a negocia dintr-o poziție de forță prin invadarea teritoriilor Electorului de Bavaria
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
poziție privilegiată pentru orice apărător. Cu toate acestea vârful de formă ovală cu diametrul de un kilometru, era plat și deschis și era apărat de un vechi fort neglijat și aproape în ruină, construit de regele suedez Gustav Adolf în timpul războiului de treizeci de ani. În cazul unui atac neașteptat asupra bastioanelor, șanțul era destul de complet pe partea de est de la malurile Dunării până la dealul împădurit, dar în secțiunea scurtă dintre pădure și fort - unghiul în care va ataca Marlborough - terasamentele
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
devenit victime. Printre cei decedați au fost șase general-locotenent, patru generali, 28 de generali de brigadă, colonei și locotenent-colonei, ceea ce reflectă pozițiile expuse ale ofițerilor de rang înalt, deoarece și-au condus oamenii în toate acțiunile. În nici o acțiune a Războiului de Succesiune Spaniol nu au murit așa de mulți ofițeri superiori. Victoria a permis aliaților capturarea tuturor steagurilor regimentelor lui La Colonia, tunurilor și munițiilor de la Schellenberg și o pradă bogată. Cu toate acestea, numărul mare de victime a provocat
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
Carol al II-lea susținuse mereu că singura sa soție fusese Caterina de Braganza. Monmouth era protestant. Numit comandant al armatei britanice de către tatăl său în 1672 și general-căpitan în 1678, a avut câteva victorii în timpul celui de-al treilea război anglo-olandez. Reputația sa militară și religia sa protestantă au făcut din el un personaj popular în Anglia. Războiul Civil Englez lăsase resentimente între populație și monarhie în privința pedepselor impuse susținătorilor Commonwealthului. În aria sud-orientală a Angliei se aflau multe localități
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
comandant al armatei britanice de către tatăl său în 1672 și general-căpitan în 1678, a avut câteva victorii în timpul celui de-al treilea război anglo-olandez. Reputația sa militară și religia sa protestantă au făcut din el un personaj popular în Anglia. Războiul Civil Englez lăsase resentimente între populație și monarhie în privința pedepselor impuse susținătorilor Commonwealthului. În aria sud-orientală a Angliei se aflau multe localități în care opoziția față de monarhie era puternică. Persista teama pentru un potențial monarh catolic intensificată de eșecul lui
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
de a-și recâștiga tronul. Datorită importanței sale simbolice, este una din cele mai cunoscute bătălii din istoria insulelor britanice. Este comemorată și în zilele noastre de către membri protestanți ai "Orange Institution". Bătălia este văzută ca lupta decisivă într-un război pentru recâștigarea tronului de către Iacob al II-lea detronat în 1688 în urma Revoluției Glorioase de către nepotul și ginerele său protestant, William de Orania. A constituit un moment crucial în lupta dintre irlandezii protestanți și catolici. Într-un context irlandez, războiul
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
război pentru recâștigarea tronului de către Iacob al II-lea detronat în 1688 în urma Revoluției Glorioase de către nepotul și ginerele său protestant, William de Orania. A constituit un moment crucial în lupta dintre irlandezii protestanți și catolici. Într-un context irlandez, războiul a fost un conflict etnic și religios, o reluare a revoltei irlandeze din 1641. Pentru irlandezii catolici, Iacob al II-lea însemna șansa de a-și relua poziția în societate - pierdută în timpul războaielor lui Cromwell la jumătatea secolului al XVII
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
protestanți și catolici. Într-un context irlandez, războiul a fost un conflict etnic și religios, o reluare a revoltei irlandeze din 1641. Pentru irlandezii catolici, Iacob al II-lea însemna șansa de a-și relua poziția în societate - pierdută în timpul războaielor lui Cromwell la jumătatea secolului al XVII-lea. În timpul domniei lui Iacob, catolicii își recâștigaseră dreptul de a deține funcții publice și de a purta arme. La rândul lor protestanții din Irlanda îl susțineau pe William pentru a-și păstra
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
a ajutat la formarea Marii Alianțe, coaliție multinațională formată pentru a rezista agresiunii franceze în Europa. Din punctul său de vedere preluarea sa de putere în Anglia și campania ce a urmat în Irlanda, constituia doar un alt front în războiul împotriva lui Ludovic al XIV-lea. Armata lui William era formată din aproximativ 36000 de soldați de mai multe naționalități. Cam 20000, aflați sub comanda lui Schomberg (mareșalul Armand Frédéric de Schombrg, un hughenot exilat după revocarea Edictul de la Nantes
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
cu mult fast trezirea la viață a naturii. "Gökböri", lit. “lupoaica celestă”, are o istorie care se întinde până în epoci foarte vechi, existând posibilitatea să fie o tradiție rămasă chiar de la Turcii Celești, și este considerat și un antrenament pentru război. Este un joc la care participă mii de cai, care sunt hrăniți într-o manieră specială și dresați. Cea de a doua categorie de forme de divertisment specfice zilei de Nevruz este constituită de piesele de teatru popular. Aceste scenete
Nowruz () [Corola-website/Science/331831_a_333160]
-
deja, putând face eventuale corecții de zbor pentru a lansa următoarele bombe și mai precis. Atacul în picaj este și un mijloc de contracarare a eficacității armamentului antiaerian inamic. Cel mai cunoscut bombardier în picaj în cel de-al Doilea Război Mondial a fost avionul german Junkers Ju 87 "Stuka", folosit pe scară largă la începutul războiului. De asemenea, avionul japonez Aichi D3A "„Val”", care a scufundat mai multe nave ale Aliaților decât oricare alt avion al Axei, respectiv avionul american
Bombardier în picaj () [Corola-website/Science/331850_a_333179]
-
în picaj este și un mijloc de contracarare a eficacității armamentului antiaerian inamic. Cel mai cunoscut bombardier în picaj în cel de-al Doilea Război Mondial a fost avionul german Junkers Ju 87 "Stuka", folosit pe scară largă la începutul războiului. De asemenea, avionul japonez Aichi D3A "„Val”", care a scufundat mai multe nave ale Aliaților decât oricare alt avion al Axei, respectiv avionul american Douglas SBD Dauntless, cunoscut pentru participarea sa în Bătălia de la Midway, s-au numărat printre cele
Bombardier în picaj () [Corola-website/Science/331850_a_333179]
-
multe nave ale Aliaților decât oricare alt avion al Axei, respectiv avionul american Douglas SBD Dauntless, cunoscut pentru participarea sa în Bătălia de la Midway, s-au numărat printre cele mai renumite bombardiere în picaj. Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, utilizarea bombardierelor în picaj a scăzut ca intensitate și număr de misiuni de luptă, vulnerabilitatea lor în fața avioanelor de vânătoare din ce în ce mai performante devenind evidentă. După terminarea războiului, rolul bombardierelor în picaj a fost înlocuit cu o combinație de bombe
Bombardier în picaj () [Corola-website/Science/331850_a_333179]
-
cele mai renumite bombardiere în picaj. Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, utilizarea bombardierelor în picaj a scăzut ca intensitate și număr de misiuni de luptă, vulnerabilitatea lor în fața avioanelor de vânătoare din ce în ce mai performante devenind evidentă. După terminarea războiului, rolul bombardierelor în picaj a fost înlocuit cu o combinație de bombe îmbunătățite și mai mari și chiar arme nucleare care au redus mult nevoia de precizie a bombardamentului. Începând din 1960 au devenit disponibile rachetele și bombele ghidate, care
Bombardier în picaj () [Corola-website/Science/331850_a_333179]
-
() pentru englezi sau Bătălia de la Béveziers () pentru francezi a fost o bătălie navală în care flota franceză s-a confruntat cu flota anglo-olandeză pe 10 iulie 1690 în timpul Războiului Marii Alianțe. Această bătălie a fost victoria principală pe mare a francezilor în cadrul acestui război. Flota inamică a pierdut între 7 și 11 nave (sursele variază) în timp ce francezii nu au suferit pierderi semnificative: chiar dacă Canalul Mânecii a căzut temporar în mâinile
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
Bătălia de la Béveziers () pentru francezi a fost o bătălie navală în care flota franceză s-a confruntat cu flota anglo-olandeză pe 10 iulie 1690 în timpul Războiului Marii Alianțe. Această bătălie a fost victoria principală pe mare a francezilor în cadrul acestui război. Flota inamică a pierdut între 7 și 11 nave (sursele variază) în timp ce francezii nu au suferit pierderi semnificative: chiar dacă Canalul Mânecii a căzut temporar în mâinile francezilor, amiralul de Tourville a eșuat în urmărirea flotei engleze permițându-i să se refugieze
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
să părăsească serviciul activ. În martie 1689 Iacob al II-lea al Angliei acompaniat de trupe franceze, a debarcat în Irlanda într-o încercare nereușită de a-și recupera tronul. Ludovic al XIV-lea îl ajuta pe Iacob deoarece un război în Irlanda ar fi deturnat o parte a trupelor lui William al III-lea de pe teatrul de război dezlănțuit în Flandra. În 6 mai 1689 o flotă franceză de 24 de nave de război și vase de transport comandată de
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
debarcat în Irlanda într-o încercare nereușită de a-și recupera tronul. Ludovic al XIV-lea îl ajuta pe Iacob deoarece un război în Irlanda ar fi deturnat o parte a trupelor lui William al III-lea de pe teatrul de război dezlănțuit în Flandra. În 6 mai 1689 o flotă franceză de 24 de nave de război și vase de transport comandată de Châteaurenault, a părăsit Brest pentru a purta ajutorul Franței lui Iacob al II-lea. Dar prezența amiralului englez
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
îl ajuta pe Iacob deoarece un război în Irlanda ar fi deturnat o parte a trupelor lui William al III-lea de pe teatrul de război dezlănțuit în Flandra. În 6 mai 1689 o flotă franceză de 24 de nave de război și vase de transport comandată de Châteaurenault, a părăsit Brest pentru a purta ajutorul Franței lui Iacob al II-lea. Dar prezența amiralului englez Arthur Herbert (cunoscut mai mult ca "Lord Torrington") a făcut imposibilă debarcarea la Kinsale și l-
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
280 de nave de transport. Pe 24 iunie, nestingherit de flota franceză, debarcă la Carrickfergus cu 15000 de soldați pentru campania din Irlanda, spre consternarea locotenentului lui Iacob, Tyrconnel, care a scris mai târziu: "lipsa unui escadron de oameni de război francezi în St. George Channel a fost ruina noastră". Tourville, care are acum sub comanda sa o flotă combinată formată din "la flotte du Ponant" (flota de apus) și "la flotte du Levant" (flota de răsărit), părăsește Brest pe 23
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
nave; centrul sub comanda lui Trouville, 25 de nave, iar avangarda comandată de Châteaurenault, 22 de nave. Tourville se află la bordul lui "Soleil Royal" în mijlocul corpului de luptă. Această navă are trei punți și a fost reînarmată la începutul războiului cu 104 tunuri. Dar pentru motive de stabilitate, pentru această campanie are doar 98. Englezii, sub comanda vice-amiralului Arthur Herbert Torrington iau poziție de luptă cu 60 de nave, din care 22 olandeze. Sunt 4153 de tunuri și 19000 de
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
unit în 1707) să devină prosper și puternic. Puterea marinei a făcut din Marea Britanie o putere mondială dominantă la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, în timp ce Franța a rămas puterea militară dominantă pe uscat în timpul războaielor napoleoniene, în special pe continent.
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]