15,766 matches
-
am admirat prin magazine florile de seră, dar niciodată nu m-am simțit pătruns de fiori ca în fața acestui arbore exotic, a cărui soartă ar fi fost să ajungă lemn de foc dacă nu s-ar fi gîndit la el moș Toader, bătrînul acela cu părul alb, cu ținuta dreaptă, plină de demnitate și cu vorba cumpătată, inteligentă. O clipă îmi amintesc de nopțile din vara lui '63, cînd mă angajasem la " Spații verzi" și udam florile cu consăteanul meu, nașul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o cutie de carton. Șefa Serviciului protocol mi-a mai cerut vreo zece cutiuțe, îmi răspunde Tomiță, continuînd să jupuiască pomul de flori. De ce vă uitați așa la mine?! se miră el. Să las florile aici, pe crengi?! Nu... Chiar moș Toader, ba și tehnicianul, spune că soarta florilor e să aducă fericire celor care le primesc. Altfel, aici, neștiute de nimeni, ar înflori, s-ar ofili și s-ar scutura. Vreți să vă dau și dumneavoastră o cutiuță? Nu, Tomiță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cabana aceea cu vînat, păstrăvi și femei... Au făcut niște ochi toți!... Dacă vă cheamă să vă ceară socoteală, spuneți-mi; merg și eu să întăresc afirmația, că la cabana aceea, construită din banii noștri, chefuiesc alții. Cînd a ieșit moș Andone la pensie și-am vrut să-l sărbătorim, nu ne-au aprobat petrecerea la cabană. Las' că-i ard eu la viitoarea adunare generală a oamenilor muncii! Nu mergeți? Eu plec. La revedere! Mulțumesc! Ați făcut treabă bună, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
parametrii de pe tabloul de comandă, apoi mă îndrept către ieșire. Afară, simt miros greu, de la Secția Reziduuri, pe lîngă care am trecut dimineață. Îmi amintesc de seră, care e destul de aproape, și-mi zic să trec pe acolo, că-i moș Toader de noapte. Vreau să-i cer o cutie cu trei flori de magnolie, o duc Liviei. Cîinele serei a ieșit din cușcă și latră de zor. Ușa mare a serei din mijloc se deschide și-l văd pe moș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
moș Toader de noapte. Vreau să-i cer o cutie cu trei flori de magnolie, o duc Liviei. Cîinele serei a ieșit din cușcă și latră de zor. Ușa mare a serei din mijloc se deschide și-l văd pe moș Toader. Care ești? întreabă el. Eu, moș Toader, Vlădeanu... Aa... Ce faci, Mihai, noaptea pe aici? mă întreabă bătrînul. Moș Toader, am fost dimineață pe aici și-am văzut magnolia. Am venit acum să-mi dai și mie o cutiuță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cer o cutie cu trei flori de magnolie, o duc Liviei. Cîinele serei a ieșit din cușcă și latră de zor. Ușa mare a serei din mijloc se deschide și-l văd pe moș Toader. Care ești? întreabă el. Eu, moș Toader, Vlădeanu... Aa... Ce faci, Mihai, noaptea pe aici? mă întreabă bătrînul. Moș Toader, am fost dimineață pe aici și-am văzut magnolia. Am venit acum să-mi dai și mie o cutiuță cu flori... Mda, mormăie bătrînul, ai văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a ieșit din cușcă și latră de zor. Ușa mare a serei din mijloc se deschide și-l văd pe moș Toader. Care ești? întreabă el. Eu, moș Toader, Vlădeanu... Aa... Ce faci, Mihai, noaptea pe aici? mă întreabă bătrînul. Moș Toader, am fost dimineață pe aici și-am văzut magnolia. Am venit acum să-mi dai și mie o cutiuță cu flori... Mda, mormăie bătrînul, ai văzut... Hai înăuntru... Moș Toader a deschis ușa din capăt și a aprins lumina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Aa... Ce faci, Mihai, noaptea pe aici? mă întreabă bătrînul. Moș Toader, am fost dimineață pe aici și-am văzut magnolia. Am venit acum să-mi dai și mie o cutiuță cu flori... Mda, mormăie bătrînul, ai văzut... Hai înăuntru... Moș Toader a deschis ușa din capăt și a aprins lumina, apoi îmi face semn să-l urmez. Vreau să intru, dar mă opresc de îndată ce-mi arunc privirea înăuntru. Nu-mi vine să cred! Muntele de diamante de dimineață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o magnolie. O urmăresc cu privirea cum se rostogolește în aer, lovindu-se de cîteva ramuri întîlnite în cale. Una din petale i se desprinde, plutind încet în urma florii, care se lovește de pămînt, pocnind înfundat. Mă uit speriat spre moș Toader. Bătrînul strînge din umeri: Asta-i, murmură el. Căscatul acela de băiat, Tomiță, a făcut aerisirea prin obloane. E băiat fin, se strîmbă bătrînul, îl dureau urechile de zgomotul rulmentului spart. Dar nici să repare rulmentul n-a vrut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cît de cît înspre bine. Poate c-aș fi făcut-o. Acolo, în secție, greșelile se văd imediat, Tomiță ar fi fost descoperit repede, dar el a avut grijă să-și aranjeze transferul la seră, printre flori. Îmi pare rău, moș Toadere! spun eu, ridicîndu-mă. Lasă, Mihai, că are ea grijă natura, mă asigură bătrînul. Uite aici, îmi arată el spre o creangă, mîine-poimîine se vor deschide noi muguri... Viscolul de azi a scuturat doar flori, care erau aproape trecute, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu trei flori aproape deschise, pe care el le încearcă, să-mi arate că nu se rup. Astea au stat lîngă fereastră, la loc mai răcoros, n-au fost luate prin surprindere de viscol. Ai vreo prietenă? mă întreabă brusc moș Toader. Am, răspund timid. Bătrînul scoate din buzunar un cuțitaș, îl deschide și taie crenguța cu cele trei flori de magnolie. Să-i duci asta, îmi arată bătrînul crenguța. Mulțumesc! O să se bucure foarte mult. Ehe !... Mihai-Mihai, clatină el din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să fie și el alb... Mă conduce pînă la ieșirea din seră, ținîndu-mă de braț ca pe un bun prieten. Ia spune-mi: e frumoasă? E... Te iubește? Da... Ce iubește mai întîi? Pe tine, sau gradul? N-am grade, moș Toadere... Ha-ha-ha! rîde bătrînul. Să treci mai des pe la mine, îmi spune întinzîndu-mi mîna. Vreau să te iau într-o zi pînă acasă, am o bibliotecă mare, poate găsești cărți care te interesează, că-i păcat să rămînă vreunuia care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-mi plac: sunt prea rezistente la vreme rea... Magnolia e altceva... face bătrînul un gest larg cu brațele, privind îndelung spre stele; magnolia e ca femeia; toate Anele tinereții mele au fost magnolii... Gata, fugi, că-i tîrziu. Noapte bună, moș Toadere! îi spun. Pornesc pe aleea dintre sere, sub privirea calmă a cîinelui, care a înțeles că sînt un prieten de-al bătrînului și nu mă mai latră. Merg încet, cu grijă, să nu deranjez tăcerea. Noaptea e senină, vremea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să-mi doresc din nou să mă întorc la masa de scris: trebuie să răzbesc cu scenariul acela despre viața de uzină! Aș vrea să se cheme Poeme pentru schimbul trei... "Ana de Niciunde"... gîndesc eu la cele spuse de moș Toader. Pentru el, toate Anele sunt sus, între stele; Doamna Ana a mea a rămas în mine, o simt în tot ce fac mai bun, dar mai ales în patima mea pentru literatură, pe care a știut să mi-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
reținut actele, am fost chemat a doua zi în altă clădire iar cel de dincolo de birou, din spatele lămpii ca un reflector, a rîs de mine, spunîndu-mi că ești una dintre fostele Ane de Niciunde, cum le-a numit seara aceasta moș Toader. Ei și?! În fiecare femeie pe care-am s-o iubesc, voi căuta să descopăr o fărîmă din tine..." Îmi încetinesc pasul, uitîndu-mă lung în sus, spre stele: tare s-a mai liniștit cerul!... Strănut de două ori în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
urmă cafea oribilă la Muedin, apoi întoarcere acasă, în camera asta dreptunghiulară care mă odihnește prin faptul că este banală și impersonală, prin culoarea asta calmă, aproape ca a untului. Apoi la Menaru între 5 și 7, tot la Amidée - Moșu era bolnav în camera lui Menaru; alte tătăroaice au venit să se minuneze de frumusețea hainelor lui Șucuran și de plecarea ta. Menaru a ghicit , în timp ce Amidée făcea chifle pentru prăvălia lui Muedin. Pălăvrăgeală tătărească; una dintre ele avea o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nopților, fără putința să vorbești cu cineva lucruri intime, calde; să auzi un glas, fie el mânios uneori, dar să știi că pentru el numele tău e o poftă ca pentru apa rece, o dorință ca a unui copil de Moș Crăciun. Iar am impresia scrisorilor-testament; a fost scris în viața noastră să ne rupem ca creanga de pom, să auzim pârâitura despărțirii; dar eu doresc ca această creangă să-și găsească și în altă parte pământ de aclimatizare și înflorire
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nevoia să te caut, deși am siguranța că nu te voi găsi. [...] Draga mea Mica, nu sunt o mamă bună. Mă tângui și mă jelui, în loc să-ți fiu sprijin. Sunt la o vârstă când Maica sta în vârful patului, Taica - Moșu B[ălăcioiu] - se plimba în halat gris-bleu pe drumul ce duce spre șoseaua mare, o vârstă la care bietul tata nu a ajuns. Și toți au trăit cu ai lor, între ai lor. Fie că băteau din palme sau sunau
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mă săltam înapoi pe pernele de piele și tata îmi spunea, pe jumătate mândru de mine, pe jumătate sever: „Nu te astâmperi?! Stai odată’n loc!“ Și eu răspundeam intimidată: „Alunec!“ Apoi așteptam, plictisită și plină de dispreț față de celelalte „moșii“ pe care le străbă team. Îmi închipuiam că noi suntem cei mai mari boieri din România și că saluturile proprietarilor și ale țăranilor erau un omagiu firesc, fiindcă numai noi singuri eram „boierii“. Nu știu cine-mi vârâse asta în cap, dar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în același timp, acea inexplicabilă eleganță care domina totul, în ciuda bietelor lor rochii pătate, greșit în cheiate și de o curățenie îndo ielnică. Nu știu prin ce stranie asociație de idei îmi vine în minte pen siunea Vauquer a lui Moș Goriot. Nici un fel de grijă pentru cochetăria feminină. Pica povestește ca o bătrână doamnă. Iar când și-a făcut apariția și Lily, smochinită, dar cu rată, având gesturile și râsul tatălui ei, tabloul a fost com plet: vechiul tablou, reflectat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
venit să urlu de furie neputincioasă. În fond, de mult ar fi trebuit să mă aștept la asta. Și încă mă număr printre cei norocoși. Alții s-au smintit. Mama celor doi veri ai lui Șaga care învățau la Pitar Moș se duce la botezuri și la nunți împreună cu servitorii și îi îndeamnă: „Spuneți-mi Jeanne“. Alta repetă întruna: „Bărbatul meu, bijuteriile mele, banii mei“. Eu, slavă Domnului, sunt sănă toasă, nu mi-am pierdut mințile, îți scriu scrisori din care
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aveți nevoie de mine, strigați-mă! — Super! Mulțumesc foarte mult! Bud se îndepărtează și eu mă uit în jur prin magazin, cu un fior de nerăbdare. N-am mai fost atât de încântată de când eram mică și-i scriam lui Moș Crăciun. Și, chiar și atunci, mami se uita peste umărul meu și zicea chestii de genul: „Nu cred că Moș Crăciun poate să-ți dea pantofii cu rubine adevărate, scumpa mea. De ce nu-i ceri tu, mai bine, o carte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
magazin, cu un fior de nerăbdare. N-am mai fost atât de încântată de când eram mică și-i scriam lui Moș Crăciun. Și, chiar și atunci, mami se uita peste umărul meu și zicea chestii de genul: „Nu cred că Moș Crăciun poate să-ți dea pantofii cu rubine adevărate, scumpa mea. De ce nu-i ceri tu, mai bine, o carte de colorat? Dar acum nu mai e nimeni lângă mine care să-mi spună ce am voie să cer și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și mânca ciocolatele pe care le cumpărasem pentru colega mea de serviciu Samantha. Iar începi cu chestia aia? Ce era să cred? spune defensiv. Era Crăciunul, erau împachetate ca niște cadouri... care păreau să-mi spună foarte clar: Da, Daniel, Moș Crăciun există... Ia sticla de Martini și toarnă o bună parte din ea în shakerul de cocktail. Tare? Foarte tare? — Danny, pe bune, chiar trebuie neapărat să dau telefonul ăla. Mă întorc imediat. Scot telefonul din priză și îl duc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
măști de „evreu”, purtată de un țăran român În cadrul piesei rituale Irozii : „Un jidov ghebos, cu barba de câlți, sare În toate părțile cu țipete de spaimă, cu degetele rășchirate de o parte și de alta a bărbii. În sală, moș Ilie Îl așteaptă, Îi iese Înainte, Îi dă foc bărbii c-o lumânare, și toate slugile se grămădesc cu haz mare” <endnote id="(411, p. 123)"/>. Pentru locuitorii iudeofobi ai mahalalelor, zgâlțâirea evreului de perciuni și de barbă („Lasă-mă
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]