14,128 matches
-
interogative, nu pot răspunde la nicio întrebare și nu pot fi negate. Una dintre categoriile de particule modal-pragmatice este cea a indicatoarelor de valori modale de bază. Acestea sunt: Această categorie de particule poate apărea numai în anumite tipuri de propoziții: interogative (prima subcategorie), respectiv exclamative (ultimele două subcategorii). Cealaltă categorie de particule modal-pragmatice cuprinde unele numite „de nuanțare”, care indică valori modale suplimentare, uneori întrepătrunse: Astfel de particule pot fi și reacții directe la situația de comunicare. Sensul lor este
Particulă modală () [Corola-website/Science/316360_a_317689]
-
nuanțare”, care indică valori modale suplimentare, uneori întrepătrunse: Astfel de particule pot fi și reacții directe la situația de comunicare. Sensul lor este identic cu funcția pragmatică, depinzând de situație: Particulele de nuanțare se pot găsi în toate tipurile de propoziții, dar cel mai frecvent în interogative, exclamative și volitive, putându-se referi la toată propoziția sau numai la un element al ei. Uneori într-o propoziție sunt folosite două sau chiar trei particule modale: În unele gramatici sunt incluse printre
Particulă modală () [Corola-website/Science/316360_a_317689]
-
directe la situația de comunicare. Sensul lor este identic cu funcția pragmatică, depinzând de situație: Particulele de nuanțare se pot găsi în toate tipurile de propoziții, dar cel mai frecvent în interogative, exclamative și volitive, putându-se referi la toată propoziția sau numai la un element al ei. Uneori într-o propoziție sunt folosite două sau chiar trei particule modale: În unele gramatici sunt incluse printre particulele modale și elemente pe care alți lingviști le numesc modalizatori sau adverbe modale. Într-
Particulă modală () [Corola-website/Science/316360_a_317689]
-
pragmatică, depinzând de situație: Particulele de nuanțare se pot găsi în toate tipurile de propoziții, dar cel mai frecvent în interogative, exclamative și volitive, putându-se referi la toată propoziția sau numai la un element al ei. Uneori într-o propoziție sunt folosite două sau chiar trei particule modale: În unele gramatici sunt incluse printre particulele modale și elemente pe care alți lingviști le numesc modalizatori sau adverbe modale. Într-adevăr, ele au în comun exprimarea atitudinii vorbitorului față de propriul său
Particulă modală () [Corola-website/Science/316360_a_317689]
-
enunț, dar unii lingviști le delimitează, considerând modalizatorul o parte de vorbire aparte. Kugler, de exemplu, deosebește modalizatorul de particulă în general, nu numai cea modală, prin gradul lor de autonomie. Modalizatorul, pe lângă faptul că poate fi inclus într-o propoziție completă ( "Géza biztosan eltalálta a célt" „Cu siguranță, Géza a nimerit ținta”), poate constitui și singur o propoziție neanalizabilă răspunzând la o întrebare totală, așa cum răspunde la o asemenea întrebare "da" sau "nu": "- Géza eltalálta a célt? - Biztosan" „- Géza a
Particulă modală () [Corola-website/Science/316360_a_317689]
-
de particulă în general, nu numai cea modală, prin gradul lor de autonomie. Modalizatorul, pe lângă faptul că poate fi inclus într-o propoziție completă ( "Géza biztosan eltalálta a célt" „Cu siguranță, Géza a nimerit ținta”), poate constitui și singur o propoziție neanalizabilă răspunzând la o întrebare totală, așa cum răspunde la o asemenea întrebare "da" sau "nu": "- Géza eltalálta a célt? - Biztosan" „- Géza a nimerit ținta? - Cu siguranță”. Dimpotrivă, particula nu poate funcționa singură și nu răspunde la niciun fel de întrebare
Particulă modală () [Corola-website/Science/316360_a_317689]
-
dicționar multilingv, un sistem terminologic sau chiar o traducere automată. O memorie de traducere este formată din segmente de text într-o limbă sursă și traducerile lor într-una sau mai multe limbi țintă. Aceste segmente pot fi paragrafe, fraze, propoziții sau expresii. Cuvintele individuale sunt manevrate de baze terminologice, și nu intră în domeniul memoriilor de traducere. O memorie de traducere poate fi folosită cu eficiență numai la traducerea documentelor cu conținut înrudit cu al textelor din care aceasta a
Memorie de traducere () [Corola-website/Science/316384_a_317713]
-
a început la sfârșitul anilor 1970, iar cele mai timpurii sisteme comerciale au apărut la începutul anilor 1980 — dar au devenit viabile din punct de vedere comercial abia la sfârșitul anilor 1990. La origine, sistemele cu memorie de traducere stocau propozițiile din textul sursă aliniate cu propozițiile traduse într-o bază de date, de unde puteau fi preluate în timpul traducerii. Problema cu această metodă este că nu există nici o garanție că într-un alt text de tradus o propoziție se află în
Memorie de traducere () [Corola-website/Science/316384_a_317713]
-
iar cele mai timpurii sisteme comerciale au apărut la începutul anilor 1980 — dar au devenit viabile din punct de vedere comercial abia la sfârșitul anilor 1990. La origine, sistemele cu memorie de traducere stocau propozițiile din textul sursă aliniate cu propozițiile traduse într-o bază de date, de unde puteau fi preluate în timpul traducerii. Problema cu această metodă este că nu există nici o garanție că într-un alt text de tradus o propoziție se află în același context ca cea din baza
Memorie de traducere () [Corola-website/Science/316384_a_317713]
-
de traducere stocau propozițiile din textul sursă aliniate cu propozițiile traduse într-o bază de date, de unde puteau fi preluate în timpul traducerii. Problema cu această metodă este că nu există nici o garanție că într-un alt text de tradus o propoziție se află în același context ca cea din baza de date. Așadar, toate aceste traduceri necesită verificări ale relevanței în documentul nou din partea unor traducători umani. Deși mai ieftină decât traducerea normală, această metodă tot implică costuri.
Memorie de traducere () [Corola-website/Science/316384_a_317713]
-
ca având în general funcția sintactică de complement circumstanțial al unui verb, al unui adjectiv sau al unui alt adverb, Avram 1997, de exemplu, constata că sunt și adverbe, de exemplu "chiar", "poate", "tocmai", care „se referă la o întreagă propoziție sau numai la o parte a ei, împreună cu care se analizează”. Altfel spus, după cum afirma Constantinescu-Dobridor 1980, există adverbe „fără funcție sintactică”, care ar îndeplini totuși funcția de complement circumstanțial de mod de diverse feluri: de continuitate ("încă"), de îndoială
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
aproape"), explicativ ("adică"). Începând cu anii 1960, când lingvistica s-a îndreptat tot mai mult spre o abordare pragmatică, în gramatici ale diverse limbi s-a delimitat în cadrul adverbelor o subclasă a celor care au rolul de a modifica înțelesul propoziției din care fac parte prin exprimarea unei judecăți subiective pe care o are vorbitorul despre propriul său enunț: certitudine, îndoială, satisfacție, mirare etc. Denumirea acestei subclase de adverbe nu este unitară. În lingvistica franceză se utilizează termenii: Și în engleză
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
subclase de adverbe nu este unitară. În lingvistica franceză se utilizează termenii: Și în engleză se folosesc mai mulți termeni pentru a denumi această specie de adverb: În gramaticile limbii germane acest fel de adverb se numește "Satzadverb" „adverb de propoziție”: "Ich kann leider nicht kommen" „Din păcate nu pot să vin”. În literatura română de specialitate apar cu acest sens termenii: În gramatici ale unor limbi, de exemplu ale limbii maghiare, astfel de cuvinte sunt net delimitate de adverbe, modalizatorul
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
considerate tradițional adverbe, în două situații diferite: atunci când răspunzând la întrebarea „cum?”, având prin urmare funcția de complement circumstanțial de mod, și atunci când nu pot răspunde la această întrebare, nefiind, prin urmare, complemente de mod și nici altă parte de propoziție. De exemplu, în propoziția "Géza biztosan talált be a belső körbe" „Géza a nimerit cu siguranță în cercul interior”, "biztosan" este adverb cu funcția de complement circumstanțial de mod, dar în "Géza biztosan betalált a belső körbe" „Cu siguranță, Géza
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
două situații diferite: atunci când răspunzând la întrebarea „cum?”, având prin urmare funcția de complement circumstanțial de mod, și atunci când nu pot răspunde la această întrebare, nefiind, prin urmare, complemente de mod și nici altă parte de propoziție. De exemplu, în propoziția "Géza biztosan talált be a belső körbe" „Géza a nimerit cu siguranță în cercul interior”, "biztosan" este adverb cu funcția de complement circumstanțial de mod, dar în "Géza biztosan betalált a belső körbe" „Cu siguranță, Géza a nimerit în cercul
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
nimerit cu siguranță în cercul interior”, "biztosan" este adverb cu funcția de complement circumstanțial de mod, dar în "Géza biztosan betalált a belső körbe" „Cu siguranță, Géza a nimerit în cercul interior” este un modalizator, cuvânt fără funcție sintactică în propoziție, însă cu funcție modală, aceea de a exprima certitudinea vorbitorului despre ceea ce afirmă. În unele gramatici ale altor limbi, de exemplu ale limbilor standard din diasistemul slav de centru-sud (sârbă, croată, muntenegreană), se consideră parte de vorbire aparte particula, în
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
o denumire aparte, ci doar cu descrierea funcției sale: "On to, naravno, nije ni mogao znati" „Firește, el nici nu putea să știe asta”. Totuși Klajn 2005, de exemplu, nu include modalizatorul printre particule, ci le tratează ca adverbe de propoziție în capitolul despre adverbe: "Ukratko, cilj je postignut" „Pe scurt, scopul a fost atins”. În gramatici ale limbii maghiare, modalizatorul este cel care a inclus până în anii 1990 și particulele. Apoi unii lingviști au delimitat modalizatorul de particulă, considerând-o
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
Apoi unii lingviști au delimitat modalizatorul de particulă, considerând-o parte de vorbire aparte. Nóra Kugler vede deosebirea dintre cele două clase în gradul lor de autonomie diferit. Argumentul ei este că modalizatorul, pe lângă că poate fi inclus într-o propoziție completă ( "Géza biztosan eltalálta a célt" „Cu siguranță, Géza a nimerit ținta”), poate constitui și singur o propoziție neanalizabilă răspunzând la o întrebare totală, așa cum răspunde la o asemenea întrebare "da" sau "nu": "- Géza eltalálta a célt? - Biztosan" „- Géza a
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
dintre cele două clase în gradul lor de autonomie diferit. Argumentul ei este că modalizatorul, pe lângă că poate fi inclus într-o propoziție completă ( "Géza biztosan eltalálta a célt" „Cu siguranță, Géza a nimerit ținta”), poate constitui și singur o propoziție neanalizabilă răspunzând la o întrebare totală, așa cum răspunde la o asemenea întrebare "da" sau "nu": "- Géza eltalálta a célt? - Biztosan" „- Géza a nimerit ținta? - Cu siguranță”. Dimpotrivă, particula nu poate funcționa singură și nu răspunde la niciun fel de întrebare
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
tratează într-un subcapitol interjecția, în care nu amintește de onomatopee, și în alt subcapitol cuvintele (verbe, substantive) onomatopeice, în care pomenește în treacăt de „interjecții onomatopeice”. Jászó 2007 tratează separat interjecția și onomatopeea ca pe două categorii de cuvinte propoziții, dar apare și la ea termenul „interjecție onomatopeică” într-un capitol despre limbajul copiilor. Aceeași ezitare se reflectă și în dicționare de lingvistică. De exemplu în Bussmann 1998 se afirmă că „interjecțiile au adesea caracteristici onomatopeice”, dar onomatopeea nu este
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
interjection"” se afirmă că unele interjecții provin din onomatopee. Crystal 2008 nu are articol despre onomatopee și nu o amintește în articolul despre interjecție. Nu este clarificat nici dacă sunt onomatopee sau interjecții manifestările sonore omenești nearticulate sinonime cu cuvinte propoziții din alte clase lexico-gramaticale, de exemplu cea transcrisă în maghiară "ühüm", iar în română „îhî”, având funcția lui „da”. Jászó 2007 le consideră „înrudite cu interjecțiile”, iar pentru Balogh 1971 sunt onomatopee. Tot de problema delimitării ține și statutul cuvintelor
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
de limbi, dar nu în toate, diferențele putând fi foarte mari, deși aceste cuvinte sunt motivate natural. Exemple pentru glasul cocoșului: În general, onomatopeele nu se integrează în sistemul gramatical, dar sunt și excepții. Unele pot avea funcții sintactice în propoziție, rămânând onomatopee ca formă: O limbă precum engleza, pe lângă că produce mai multe onomatopee decât limba franceză, de exemplu, le și integrează mai ușor din punct de vedere gramatical. Aceasta se face prin conversiune, adică prin schimbarea clasei lexico-gramaticale, cuvântul
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
conjugat fiind la participiu, acordat cu subiectul. Exemple: Pot fi puse la diateza pasivă verbele active tranzitive, complementul direct de la diateza activă devenind subiect, iar subiectul - complement de agent. De exemplu "Cartea a fost cumpărată de mine" rezultă din transformarea propoziției "Eu am cumpărat cartea". Excepții sunt unele verbe ca "a binevoi", "a comporta", "a durea" etc. În mod tradițional, diateza reflexivă este considerată a fi acea formă a verbului care se distinge morfologic prin faptul că este asociată cu formele
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
voi aduna" (registrul elevat). Neconcordanța dintre timpul gramatical și timpul real este evidentă în unele limbi și în cazul formelor temporale folosite cu valoare relativă. De exemplu în limba sârbă, ca și în română, forma de prezent folosită într-o propoziție subordonată al cărei verb regent este la o formă de timp trecut, exprimă o acțiune simultană cu cea a verbului regent, deci de fapt acțiunea sa se petrece tot în trecut față de momentul vorbirii: "Pitao sam ga šta traži u
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
sistematic exprimată mai ales prin afixe care formează perechi de verbe, unul de aspect imperfectif, celălalt perfectiv, există unele restricții de asociere a timpului cu aspectul. Astfel, un verb perfectiv de regulă nu poate fi folosit la prezent într-o propoziție principală, și nici la imperfect. În limbi în care aspectul nu este marcat în acest fel, cum sunt de exemplu limbile romanice, și ale căror gramatici tradiționale nici nu tratează această categorie gramaticală, aspectele sunt totuși exprimate tocmai prin anumite
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]