16,589 matches
-
și cronici dramatice. Panache Niculescu, deși cam agramat, pare să fi fost un personaj interesant, prieten bun în tinerețe cu N. Filimon, care îl ținea la curent cu proiectele lui literare și care îi arătase, cu puțin timp înainte de moarte, manuscrisul volumului al doilea din Ciocoii vechi și noi, intitulat Ciocoii noi. Lui N. Filimon i se dedică, de altfel, o bine scrisă prezentare, ce însoțea republicarea în foileton a nuvelei Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala. În continuare a
CLOPOTUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286303_a_287632]
-
la Polul Nord și a vizitat Egiptul. În Franța face cunoștință cu Panait Istrati, de care îl va lega o statornică prietenie. Entuziasmat de nuvela Divorțul, devenită Trei aldămașe, Panait Istrati își exprimă dorința de a o traduce în franțuzește. În manuscris lui C. i-au rămas patru piese de teatru și un volum de memorii. În 1970, apare postum volumul de nuvele Trei aldămașe, alcătuit și prefațat de autor. SCRIERI: Doamne, ajută-ne!, București, 1907; Lacrimi călătoare, Iași, 1920; Cutreierând Spania
CIOFLEC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286260_a_287589]
-
popoarelor orientale, iar pe de alta, semnalează, în variantele ei românești, pecetea oralității populare, apropierea de stilul oralității. Ediția Folclor vechi românesc (1990) aduce o importantă contribuție la cunoașterea unora dintre cele mai vechi atestări ale folclorului românesc, antologhează texte manuscrise inedite care au fost notate înainte de apariția colecțiilor lui Anton Pann și V. Alecsandri, unele datând de la începutul secolului al XVIII-lea, altele de la jumătatea acestui secol. SCRIERI: Povestea lui Archirie filosoful. Carte populară din secolul al XVII-lea, București
CIUCHINDEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286284_a_287613]
-
Enescu (1944), manualul Inițiere muzicală (1946), precum și numeroase cronici muzicale în publicațiile „Credința”, „Lumea românească”, „România”, „Azi”, „Cuvântul liber”, „Muzică și poezie”, „Contimporanul”. O altă lucrare de muzicologie, referitoare la perioada romantică, Trei romantici: Chopin, Schumann, Liszt, a rămas în manuscris, ca și romanul Taraful de noapte. În anii de după război, activitatea de scriitor a lui G. se estompează, autorul limitându-se la cariera de pianist în cadrul Filarmonicii din București (1948-1967). Revine nesemnificativ, în 1966, cu o antologie de proză fantastică
GHEORGHIU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
la pierderea inefabilului poetic, a exuberanței jocului metaforic și, în același timp, la tentația de a simula contemplația. Cu doar câteva zile înaintea morții, după cum își amintește criticul Valeriu Râpeanu în prefața antologiei Poezii. 1928-1977 (1986), autorul predase Editurii Eminescu manuscrisul Cartea rondelurilor, ce venea să împlinească o „operă alcătuită cu o discreție exemplară”, în care limbajul rafinat al poeziei și al muzicii interferează, atingând adesea armonia sferelor înalte. Cartea nu a mai apărut, doar câteva poezii fiind incluse în volumul
GHEORGHIU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
După povestirile din Câteva considerații asupra originii bronzului (1985), publică, în anii ’90, o serie de romane a căror originalitate a fost imediat remarcată. Dispare pretimpuriu, pe când se afla angajat în realizarea unor noi proiecte literare; i-au rămas în manuscris câteva romane, unele dintre ele definitivate (Bărbierul, Șobolanii). Scriitor cu debut și afirmare relativ târzii, G. dovedește forță în tematică, stil și mesajul moral. A fost, fără îndoială, un „moralist”, dar nu unul convențional, plicticos, rebarbativ. A pledat, prin cărțile
GHERMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287249_a_288578]
-
Fénelon în 1783 și scrierea Teatrul politic a lui Ambrosius Marlianus. Lui G. i se atribuie traducerea unei culegeri de texte iluministe cu titlul Despre știința stihiilor (1780), deși nu este exclus ca ea să-i aparțină lui Gherasim Clipa. Manuscrisul pune alături de meditații din iluministul J.-B.Massillon, fragmente din Fénelon (Traité de l’existence et des attributs de Dieu și Dialogues des morts) și citate din scrieri antice: din Cicero, un discurs al lui Seneca în fața lui Nero, fragmente
GHEUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287251_a_288580]
-
îndeaproape tratatul filosofic al lui Fénelon), de pământ, agricultură și economie sau de corpul omenesc. Textele tălmăcite care au la bază Pensées sur différents sujets (1751) de Massillon, toate aducând idei de rezonanță socială, au fost singurele fragmente tipărite din manuscrisul Despre știința stihiilor. Ele au apărut însă într-un volum, fără autor, tipărit cu titlul Hrisun Engolpion (1816). Pe plan lingvistic, traducerea probează o etapă de tranziție în lexic, unde apar, alături de cuvinte turcești și grecești, neologisme neolatine. SCRIERI: Despre
GHEUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287251_a_288580]
-
D. Gusti, măcar pentru contribuția lor, în condiții destul de ingrate, la punerea în circulație a scrierilor gustiene. Pentru istoricul sociologiei românești informații și idei foarte interesante se găsesc în cele opt volume din Revizuiri și adăugiri, C. Rădulescu-Motru, rămase în manuscris și editate după 1990. Deși este menționat instituțional Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului, nu se face nici o trimitere la activitatea de cercetare timp de 22 de ani în domeniul studiului problematicii tineretului din perioada comunistă. Pentru că autoarea discută despre
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
Jurnalul lui Andrei Hudici, 1958) și literatură pentru copii (În valea Marelui Fluviu, 1955, Amiralul oceanului, Cristofor Columb, 1957, Un călăreț pierdut în stepă. Din vremea lui Petru cel Mare, 1961, scenarii radiofonice cu subiecte mitologice). I-au rămas în manuscris o masivă monografie despre Goethe, un Tratat de estetică generală, romanele Casa cu cinci fete și Mireasa multiplă, o ediție de autor, dar și un Jurnal intim, mărturie a debusolării și oportunismului, dar și desen în aqua forte al unor
ADERCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285184_a_286513]
-
în prefața primului volum de Texte din literatura poporană română (1899), culegere ce include un mare număr de specii folclorice (balade, cântece, colinde, descântece, ghicitori, frământări de limbă, jocuri de copii, povești, legende, snoave ș.a.). Al doilea volum, rămas în manuscris, a apărut postum, după 67 de ani, și cuprinde texte lirice culese în aceeași perioadă. A mai publicat o monografie a comitatului Timiș (Temes vármegye, 1912), povești românești traduse în limba maghiară (Román népmesék, Budapesta, f.a.) și articolul Din trecutul
ALEXICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285251_a_286580]
-
modei”, Tudor Arghezi își intitulează un eseu Sportul unanim, Al. Davila glosează despre Visul unui popor, în vreme ce Adrian Maniu oferă poemul dramatic Înmormântarea feciorului de domn. Reportajul e, și aici, specialitatea lui F. Brunea-Fox. Scarlat Callimachi comentează în 1934 câteva manuscrise ale lui Apollinaire „rătăcite” prin Moldova și tot acum sunt extrase două fragmente din Adela, recent apărutul roman al lui Ibrăileanu. De anul cinematografic 1937 se ocupă Ștefan Roll. În ultimul an de apariție, 1947, pe lângă numele lui Tudor Arghezi
ALMANAHUL ZIARELOR „ADEVARUL” SI „DIMINEAŢA”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285301_a_286630]
-
strict religioase și dogmatice. În plus, erudiția lui Cantemir depășește cu mult posibilitățile culturii autohtone, în cadrul căreia principele nu putea găsi o tradiție statornică, care să-i slujească drept model. A asimilat ce a putut din credințele populare, din puținele manuscrise și tipărituri și cam atât. În rest, Cantemir se raporta la o imensă cultură europeană și orientală. Dar ce fel de "autor" este Dimitrie Cantemir? În ce tradiție culturală trebuie el plasat; mai corect: în ce epistemă trebuie înscrisă opera
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
un sistem literar propriu-zis13. Cantemir cunoaște foarte bine aceste lucruri. Mai știe și că nimeni nu i-ar fi publicat cartea în Țările Române, câtă vreme tiparul era destinat în special cărților religioase. Iar despre o circulație în copii a manuscrisului nu există nici o știre. Dacă textul ar fi fost copiat, am fi avut semne, ca în cazul Divanului. Și atunci, ne putem întreba, pentru cine și, mai ales, cu ce scop scrie Dimitrie Cantemir o carte stufoasă, labirintică, în limba
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
nu uităm, una pragmatică. E vorba de un pragmatism comun întregii intelectualități din sud-estul european, după cum demonstrează Virgil Cândea: "Realismul medieval al gânditorilor bizantini se transforma la urmașii lor într-un pragmatism..."14. Prin urmare, la ceva tot îi slujea manuscrisul Istoriei ieroglifice. Așa cum, sesiza același editor al operei cantemiriene, graba de a publica Divanul la o vârstă atât de fragedă (25 de ani) urmărea o legitimare politică: "În perioada preparativelor sale pentru o acțiune ce trebuia să-i asigure un
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
streine tâlcuitoare" la început, iar pe cea "a numerelor pasirilor și dobitoacelor și alalte sub alte numere suppusă" la final, așa cum promisese într-un cuvânt înainte, ci invers. O atare eroare nu ar mai fi persistat, de bună seamă, dacă manuscrisul ar fi fost copiat în tihnă, sub atenta supraveghere a autorului. Dimpotrivă, astfel de inadvertențe demonstrează caracterul grăbit, tensionat al redactării textului și chiar tăinuirea sa în "sertar". Finalul precipitat al cărții ar fi și el un argument pentru regimul
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
sa în "sertar". Finalul precipitat al cărții ar fi și el un argument pentru regimul alert în care autorul și-a scris alegoria. Toate semnele ne îndeamnă să credem că Istoria ieroglifică nu a avut, din păcate, decât un unic manuscris, și acela tăinuit de autorul său. Manuela Tănăsescu se întreabă și ea "din ce cauză scria Dimitrie Cantemir și cui dedica el această carte atât de dificilă. Scopul său era să difuzeze un pamflet politic, o istorie ascunsă?"18 Este
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
nu îi este specifică. Operele nu s-au înșiruit atât de firesc, nu s-au influențat așa cum ni se pare nouă astăzi, când dispunem de o cronologie pe de o parte facil de atestat, dar pe de alta nerealistă; circuitul manuscriselor și al tipăriturilor se ignoră adesea, creându-se un climat cultural dens și organic. Or, nimeni nu ne împiedică astăzi să plasăm la momentul redactării lor texte care au intrat însă în circuit mult mai târziu; doar că procedând astfel
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
Un text există din momentul în care este citit, de când devine, altfel spus, public, așa cum o partitură devine muzică din momentul în care este interpretată. De exemplu, Istoria ieroglifică a fost încheiată în 1705, dar nu există nici o dovadă că manuscrisul ar fi avut vreo copie și că ea ar fi ajuns sub ochii cuiva; în orice caz, ea nu a avut o posterioritate imediată. În ce măsură este pertinent să o fixăm, într-un tablou sinoptic, în dreptul anului 1705 și să o
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
metodă". Persistă, de la Călinescu încoace, o schismă printre cercetătorii așa-numitei "literaturi vechi", una pe care o denunța și autorul extraordinarei Istorii a literaturii române de la origini până în prezent: pe de o parte, sunt cei care valorifică orice document, orice manuscris, orice text, indiferent de genul său, indiferent de limba în care a fost scris, realizând mai curând ceea ce se numește o istorie a culturii. Exemplele cele mai ilustre sunt: Nicolae Iorga, Nicolae Cartojan, P.P. Panaitescu, Sextil Pușcariu și, după ei
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
9. Iar aceste considerații se refereau, cel mai probabil, la clasa boierilor, mari și mici, a proprietarilor, a celor cât de cât înstăriți. Ceilalți erau oricum departe de orice posibilitate de a citi vreo carte, fie din cauza circulației restrânse a manuscriselor, fie din pricina prețurilor prohibitive ale tipăriturilor 10. Or, tocmai într-un asemenea context, reticent lecturii, de orice fel, scrie Dimitrie Cantemir Istoria ieroglifică, o operă labirintică, complexă, livrescă, într-o limbă care este la antipodul celei spontane, marcată puternic de
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
1988). Imaginarul epocii lui Cantemir s-a format, nu doar în spațiul românesc, ci și în cel european, profitând de aportul esențial al iconografiei creștine, în special. Dar și al altor domenii în care imaginea s-a manifestat: ilustațiile unor manuscrise, miniaturile, picturile murale ale mănăstirilor (cu un rol esențial în cultura noastră ortodoxă și având handicapul unei imense rate a analfabetismului). Ioan Damaschin este autorul unei formule care sintetizează perfect audiența sporită a imaginii, vreme de secole, în dauna cuvântului
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
la noi, înaintea primelor traduceri în limba română a Fiziologului cunoscute până astăzi", lucru cu atât mai semnificativ cu cât, notează aceeași cercetătoare, "Biserica Ortodoxă a rezistat ornamentației figurale cu îndârjire"38. Animalele din cărți Cum stau lucrurile la nivelul manuscriselor și al tipăriturilor? Prin ce filieră se sedimenta acest imaginar animalier? Nu încape îndoială că sursa cea mai autoritară și cea mai frecventată era Biblia, tipărită într-o traducere completă abia în 1688. Doar că unele echivalențe nu sunt rezolvate
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
pătruns de timpuriu, încă din epoca influenței slavone", observă Nicolae Cartojan 41. Dacă primele ediții tipărite datează din secolul al XIX-lea și al XX-lea, fiind îngrijite de Moses Gaster sau de Margareta D. Mociorniță și Cătălina Velculescu 42, manuscrisele sunt cu mult anterioare. Un lucru nu trebuie să ne scape: dacă cel mai vechi dintre acestea, copiat de Costea Dascălul de la Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, datează din anul 169343, copii în limba slavonă circulau în Moldova mult
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
dintre acestea, copiat de Costea Dascălul de la Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, datează din anul 169343, copii în limba slavonă circulau în Moldova mult mai devreme; Alexandru Mareș pomenește de un fragment succint (doar două file) păstrat într-un manuscris care datează din intervalul 1553-156344. Sunt doar câteva semne că, sub formă de manuscrise, diferite copii și variante, în slavonă, grecește, sârbă, circulau în spațiul românesc, chiar dacă azi nu mai există dovezi palpabile ale acestor prezențe. Dar aceasta este una
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]