14,810 matches
-
un post de conducere. Puterea i-o dă funcția pe care o ocupă. Toți ceilalți (în general, subalternii) se agață de acest profil uman pentru a obține cel mai mare profit. În fapt, cooperantul necondiționat dovedește o mare putere interioară, sufletească. El demonstrează că este puternic tocmai prin acest nobil și generos comportament. O știm și o constatăm cu toții, "cooperarea necondiționată nu este un comportament foarte frecvent în viața de zi cu zi. Cel care o practică se bucură rareori de
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
de tot ceea ce generează divizare, separare, despărțire, etichetare (ironică, arogantă, disprețuitoare etc.), comandă, jignire, resentiment, șantaj (sentimental) (Forward, Frazier, 2008). Stă în puterea noastră să (ne) vorbim (unii altora) cu sensibilitate, curaj și sinceritate despre adevăratele noastre stări și nevoi sufletești, în loc să ne evităm, să ne certăm, tatonăm, distanțăm, disprețuim, urâm sau însingurăm. Este foarte importantă prezența deplină, de neîngrădită vitalitate, care se naște dintr-o întâlnire, cu noi și cu ceilalți. Nu există alt bun, o altă beție, o altă
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
în timpul acțiunilor desfășurate. Problema este cum să ne educăm atenția conștientă, astfel încât să (ne) putem mări abilitatea de a ne monitoriza propriile stimări și a putea lărgi intervalul de timp dintre impuls și acțiune. Capacitatea de a transforma o stare sufletească negativă într-una pozitivă este definită de către Ch. C. Manz (2005) drept disciplină emoțională. Ea constă din diverse alegeri pe care le facem (în mod intenționat) în abordarea situațiilor curente și atunci când ne pregătim pentru cele viitoare, pentru a dobândi
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
dintre noi, ne este limpede faptul că orice relație interpersonală se derulează într-un anumit context afectiv, declanșează anumite stări emoționale, cultivă și alimentează dispoziții afective și este afectată într-un grad mai mare sau mai mic de intensitatea stărilor sufletești în care se găsesc partenerii în momentul relaționării (André, 2010). Vom analiza, în continuare, câteva dintre aceste stări emoționale, mai mult sau mai puțin stabile, mai mult sau mai puțin profunde, mai mult sau mai puțin intense, mai mult sau
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
temeri care țin de demnitatea noastră, de prezența noastră în viața comunităților din care facem parte, temeri care țin de rostul nostru și de prestigiul nostru printre semeni (de cele mai multe ori, prea centrați pe sine și, deci, indiferenți la stările sufletești ale celorlalți). Desigur, lista temerilor nu se încheie aici. Mai putem adăuga: frica de despărțire, frica de necunoscut, frica de aneantizare, frica de suferință, frica de dependență, de degradare, de nerealizare, de judecata (dură, nonempatică, neînduplecată a) celorlalți, frica de
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
au primit încă atenția necesară pentru a fi satisfăcute și a ne permite să ne raportăm la "toate acestea" cu mai multă detașare" (p. 198). De aceea, pentru ca lumea să aibă o anumită stabilitate, coerență și relativă deschidere (la stările sufletești ale celuilalt) o anumită amabilitate se cuvine cultivată. În cele mai frecvente situații ne întâlnim cu (sau adoptăm), o anumită amabilitate apropiată de complezență. Este o amabilitate care "nu vine din suflet, din dorința profundă de a dărui și de
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
oarbă. Tot în familia mâniei mai intră, potrivit renumitului psiholog al emoțiilor american, și: indignarea, manifestările demonstrative de mânie, proasta-dispoziție, dorința de răzbunare (Goleman, 2005, p. 244). Tot de mânie, Ch. André (2009) crede că sunt legate și alte stări sufletești, precum: a. amărăciunea: este starea sufletească în care ne repetăm mereu că am fost dezamăgiți, trădați, subestimați, neînțeleși, bătaie de joc. Ea este un amestec de decepție, de tristețe, de resentiment, uneori, de rușine; suntem cuprinși de un sentiment de
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
intră, potrivit renumitului psiholog al emoțiilor american, și: indignarea, manifestările demonstrative de mânie, proasta-dispoziție, dorința de răzbunare (Goleman, 2005, p. 244). Tot de mânie, Ch. André (2009) crede că sunt legate și alte stări sufletești, precum: a. amărăciunea: este starea sufletească în care ne repetăm mereu că am fost dezamăgiți, trădați, subestimați, neînțeleși, bătaie de joc. Ea este un amestec de decepție, de tristețe, de resentiment, uneori, de rușine; suntem cuprinși de un sentiment de "sumbră deziluzie față de viață și față de
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
neînțeleși, bătaie de joc. Ea este un amestec de decepție, de tristețe, de resentiment, uneori, de rușine; suntem cuprinși de un sentiment de "sumbră deziluzie față de viață și față de omenire", scrie Ch. André (p. 183); b. îmbufnarea: este o stare sufletească și o atitudine care nu poate exista decât față de niște persoane care ne iubesc sau care ne apreciază; și despre care credem că se vor schimba sub semnul îmbufnării noastre. Față de persoanele indiferente sau răutăcioase, îmbufnarea ar fi absurdă și
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
regăsește mai ales la persoanele "care se simt incapabile să modifice altfel situația sau relația, sau care se cred în pericol dacă și-ar lua riscul unui conflict sau al unor explicații deschise" (p. 184); c. disprețul: este acea stare sufletească prezentă la persoanele cu o mare stimă de sine sau care încearcă să o scoată în evidență. Cel ce disprețuiește îl pedepsește pe celălalt privându-l de el, cu o dorință afișată clar de a rupe relația, "o dorință mai
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
spontaneitate; mai clar, există tendința de a trage în jos; e. ironia: este "modul indirect de a lua în derâdere sau de a agasa sau de a critica, simulând naivitatea sau necunoașterea", precizează Ch. André (2009, p.186). Această stare sufletească și acest tip de comportament relațional este un teren al răutății rafinate; ceea ce nu îi este dat oricui, fapt de care abuzează ironicii. Ironia este o armă; ca și disprețul, are drept sursă stările sufletești "în care coabitează sentimentul de
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
2009, p.186). Această stare sufletească și acest tip de comportament relațional este un teren al răutății rafinate; ceea ce nu îi este dat oricui, fapt de care abuzează ironicii. Ironia este o armă; ca și disprețul, are drept sursă stările sufletești "în care coabitează sentimentul de superioritate și agasarea condescendentă față de aproapele său" (ibidem); ea se întemeiază pe "dorința de a înjosi sau de a ameliora, ea este toxică din punct de vedere relațional în măsura în care face să crească tensiunile și resentimentele
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
din punct de vedere relațional în măsura în care face să crească tensiunile și resentimentele fără să aducă o apropiere în căutarea soluțiilor" (idem, p. 187). Dacă umorul apropie, ironia îndepărtează; ea face dovada "unei stări de spirit aspre și a unor stări sufletești negative" (ibidem); f. ranchiuna: este acea stare sufletească bazată pe dorința de represalii și de pedepsire. Ranchiunosul a hotărât să încremenească în memorie, blocând "cicatrizarea naturală a rănilor suferite în amorul propriu prin uitare sau prin distanțare" (ibidem). În măsura în care trece
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
crească tensiunile și resentimentele fără să aducă o apropiere în căutarea soluțiilor" (idem, p. 187). Dacă umorul apropie, ironia îndepărtează; ea face dovada "unei stări de spirit aspre și a unor stări sufletești negative" (ibidem); f. ranchiuna: este acea stare sufletească bazată pe dorința de represalii și de pedepsire. Ranchiunosul a hotărât să încremenească în memorie, blocând "cicatrizarea naturală a rănilor suferite în amorul propriu prin uitare sau prin distanțare" (ibidem). În măsura în care trece timpul, ranchiunosul colecționează detaliile care confirmă latura sa
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
pune condiții. Ea este un cadou dăruit dintr-un simț al generozității; este un gest mărinimos față de cel care a greșit. Iertarea este în cele din urmă o alegere: putem să iertăm sau să nu iertăm. Întemeiată pe o stare sufletească de deschidere, de înțelegere, de speranță, de bunăcredință și dorință (sinceră) de bine, iertarea este alegerea de a renunța la pedeapsă și de a primi persoana înapoi în viața noastră. Ea înseamnă să-i anulăm greșeala pentru a reinstaura încrederea
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
sine" (p. 137)51. Pe scurt, relațiile sănătoase, profunde și stabile sunt caracterizate prin parteneri care învață și care acceptă să își ceară scuze atunci când apare o ofensă. Scuzele deschid o întreagă lume nouă de emoții pozitive și de sănătate sufletească. Ele creează o atmosferă mai destinsă și mai plăcută: în familie, la școală, la locul de muncă, oriunde. Invidia Chiar dacă nu se numără printre ceea ce specialiștii au numit emoții fundamentale, invidia este una dintre cele mai prezente stări afective în
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
modificată în viitorul apropiat", scriu Fr. Lelord și Ch. André (2003, p. 71). În momentele sale critice, dominat de această incomodă emoție, pe invidios îl încearcă chinul neputinței (de care vorbește Francesco Albertoni). Odată constatat dezavantajul personal, sunt declanșate stări sufletești precum: furie, tristețe, ciudă, resentiment, chiar ură. Nimic nu împiedică mai mult bucuria și fericirea oamenilor ca invidia, remarca R. Descartes încă din secolul al XVII-lea (1984). Invidiosul "contestă superioritatea celorlalți, fără a putea invoca o motivație clară, scrie
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
însă întotdeauna activă, care se insinuează pe ascuns în judecățile și simțămintele noastre (Braud, 2008). Având în centrul ei o puternică notă de răutate, de ostilitate rece, de ranchiună tăinuită și de ciudă (Epstein, 2008), invidia este în raport cu celelalte stări sufletești o emoție ascunsă. Ea constituie un mecanism major, cvasipermanent al raporturilor sociale, însă, în majoritatea copleșitoare a cazurilor, camuflat; este o pasiune cutremurătoare foarte greu sau imposibil de mărturisit (Braud, 2008). Putem recunoaște că suntem furioși, fricoși, speriați, triști sau
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
să deslușim cât mai clar și cât mai complet această emoție, putem remarca faptul că invidia nu se manifestă în stare pură. Amestecată cu mânia, cu snobismul, cu ura, cu tristețea și/sau cu nefericirea, această descurajantă și epuizantă stare sufletească "ne conferă sentimentul întunecat și apăsător de neajutorare permanetizată" (Epstein, 2008, p. 137). Adeseori, în spatele invidiei se află resentimentul o emoție apropiată de mânie, de dispreț, provocată de o situație care lezează simțul dreptății. Avem tendința să îmbrăcăm invidia ostilă
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
ca rival). Ea are un sentiment de penibilă iritare, de furie și de revoltă asociat cu impulsul de a-l alunga pe concurent. Văzută ca expresie a tulburării unei relații (Baumgart, 2008), gelozia este una dintre cele mai chinuitoare stări sufletești. Aflată într-o perioadă de gelozie, dispoziția persoanei devine tensionată, gândurile îi aleargă neîncetat la relația compromisă și la cei care i-au destabilizat-o, indiferent de locul unde se află sau de acitvitatea la care ia parte. În această
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
de a fi gelos, rușinea de a pierde (Lelord, André, 2003), de a fi înșelat. Prin urmare, gelozia se manifestă prin neîncredere, respingere, ostilitate, furie urmate de frica de a pierde obiectul și de rana narcisică (Cosnier, 2002). Această stare sufletească gelozia este strâns legată cu sentimentul prețuirii de sine, pe de o parte, și cu prețuirea persoanelor iubite, pe de altă parte. Specialiștii consideră că elementul esențial al oricărei gelozii este ceea ce S. Freud numea lezarea/ofensa narcisică: gelosului îi
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
ocupe tot timpul gândurile (Goleman, 2005). Dar ura diferă de resentiment într-o privință importantă: "deși este concentrată asupra unei persoane, ea nu se concentrează asupra unei nedreptăți sau unei incorectitudini precise" (idem, p. 227). Pe scurt, ca orice stare sufletească negativă, ura ne împinge la "înecul în detalii" (André, 2009, p. 180). Supărarea și suferința Suferința este o stare emoțională negativă în care suntem dezamăgiți de celălalt, de noi. Așteptările noastre au fost zadarnice, neconfirmate, distruse. Trecem printr-un moment
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
ființă umană imperfectă și ne exprimăm regretul pentru comportamentul ei; ea supărarea benefică conduce la o afirmare de sine fermă, dar respectuoasă (idem, p. 103) și, în general, nu alterează (adânc) relațiile interpersonale. Ca și supărarea, tristețea este o stare sufletească firească. Ea dă o anumită profunzime și tonalitate afectivă raporturilor interumane. În principiu, aceasta este o emoție provocată de o pierdere, de o decepție sau de o despărțire. Tristețea subliniază golul sau lipsa. Ne spune cât de mult am iubit
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
a avut pentru noi ceea ce am pierdut, tristețea poate fi mai mult sau mai puțin îndelungată (Lelord, André, 2003): pierderea unui obiect (preferat), pierderea speranțelor (în profesie, în viață, în oameni etc.), dispariția celei mai dragi ființe. Ca descumpănitoare stare sufletească, tristețea este însoțită de o senzație de suferință morală și chiar de durere fizică; ea declanșează "nu numai un rău corporal sau lipsa energiei, ci și un mod de gândire ineficient care zăbovește asupra unui număr mic de idei deprimante
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
plâns este de părere psihoterapeutul francez rămâne blocată timp de ani întregi" (2006a, p. 134). Cu toate acestea, nu ne este la îndemână să plângem. Ne este rușine (chiar dacă știm că ele ne ușurează sau ne-ar putea ușura starea sufletească prin care trecem). Tristețea nu este o emoție încurajată social. În particular, observă Fr. Lelord și Ch. André (2003), cu cât o societate valorizează mai mult independența personală și capacitatea de a fi stăpân pe propria soartă (cum se întâmplă
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]