14,325 matches
-
chiar sub el; E. este deasupra, se uită la mine cu dragoste, scoate un caiet, rupe o foaie de la mijloc, scrie ceva repede, o Îndoaie În colțuri, Încă o dată, o aduce la forma unei bărcuțe, mi-o arată, o lansează, zboară; mai Întâi ca un avion, atinge apa, plutește În derivă; ce să fac, „Du-te, prinde mesajul!“, Îmi spun ochii ei; nu știu să Înot, șovăi: bărcuța se Îndepărtează, ea Îmi face semne disperate, „Aleargă, prinde-o, prostule!“; mă avânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe toți, vreau să mor de rușine. Toți și-au bătut joc de mine, mi-e frică de lume, m-a lovit imparabil. 26 aprilie 1960 (marți) Am văzut Împreună cu Fredy un film de patinaj artistic, iar gândul mi-a zburat spre fericirea mea, care numai pe gheață ia aripi și se Înalță spre culmile idealului. Numai acolo pot iubi fără lupta asta pământească, numai acolo pot trăi pentru Dinu, fără ca el să știe că este generatorul forțelor mele și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
tine“ (mâna mea se ridică); „eu sunt opera ta, numai prin tine trăiesc, de ce Îți bați joc de ceea ce s-a creat prin tine, de ce mă ucizi cu disprețul?“ (mâna mea lovește); „tu mi-ai dat aripi, cu tine am zburat pentru prima dată“ (mâna mea coboară); „eu sunt o femeie atât de pură, de ce mă disprețuiești?“ (mâna mea se ridică); „n-o să mă mai revolt, dar tu mă ucizi de fiecare dată, tu nu știi ierta“ (mâna mea lovește); „unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ești tu! Te-aș vrea acum doar așa, fără să spui un cuvânt. Aș vrea să fii lângă mine și să taci. Aș vrea să fim amândoi pe gheață, noaptea și În sunetele minunate ale unui vals să trăim dansând, zburând, visând. Dar ce departe ești tu! Oare cât va mai fi așa? Să strig ajutor? De ce? E zadarnic. Niciodată n-am mai pierdut În același timp atât de mult. Nu mai pot! Nu mai pot! Nu mai pot! 13 martie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Continuă să braveze, să sară garduri cu schiurile agățate de umeri ca niște aripi de Înger, inadecvate, grotești, dar aripi pe care le poartă cât mai la vedere pentru a fi ea, pentru a nu se confunda cu altcineva. A. zboară Însă susținută de o energie neobișnuită printre acești indivizi comuni, care o arată cu degetul, se agață de aripile ei de lemn, trăgând-o În jos și mototolindu-i elanurile În hohote vulgare; În defensivă, ea se preface că râde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
efort imperceptibil, pășește puțin Împleticită, Înalță fruntea, Îi sfidează pe toți cu o privire plină de o imensă milă, Își ia aripile În brațe și fuge cu ele, le ascunde o vreme, apoi, când nimeni nu se așteaptă, Începe să zboare din nou, se ridică deasupra celorlalți, destul ca să se observe diferența, destul ca să creeze invidia, destul ca să trezească ura. (vineri) Acum, când scriu crispat pentru a umple golurile dintre cel de acum și celălalt, năvălește alt timp peste mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
e Înălțător, e divin! Ce dragoste mi-ar putea da el... Ce dragoste mare! Infernal de frumoasă! Așa cum este el, bătrân pentru mine, m-ar putea face fericită și mi-ar elibera penița asta nepricepută, mi-ar face-o să zboare, să viseze... să scrie! Zuluf 10 august 1963 Dragul meu, Ferestrele cabanei erau Întunecate, toți ceilalți dormeau. Noi doi, sub cerul Înstelat, rămăsesem ultimii În chausson-ul cu care venisem, aparatul de radio era deschis la maximum. Dansasem mult. Nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
urma. Aud amestecându-se ecouri ale glasurilor dragi, mâna mea rătăcește În mii de mâini, mă aud râzând cu toți și toți vorbesc cu mine. S-au amestecat glasurile. Unde sunt? În clipa asta, simt că sunt fericită. Gândurile mele zboară libere spre pădurice, spre voluptatea sărutului pe care n-am cui să-l dau și-mi arde pe buze. Pasu-mi este rar și greu de gânduri. 21 iulie 1965 Cred că niciodată n-am să-mi pot explica de ce mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
soarta ta și să cauți să te chivernisești cât mai bine și să nu pierzi nădejdea în Dumnezeu, că Dumnezeu nu lasă pe cei drepți și cu credință. Trebuie să ai răbdare multă, dragul mamei, că nici pe acolo nu zboară pui fripți și plăcinte calde, omul să nu despereze, ci să lupte cu toate piedicile până ce izbândește cu ajutorul lui Dumnezeu... Are să înceapă în curând frigul și iarna, și nu știu dacă tu ai haine grosuțe. Să iei seama și din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
răspuns, mai trase o dușcă de bere. Fandarac așteptă, răbdător, să pună jos halba și să se șteargă la gură. — E, zise în sfârșit. Că nu se mai termină. Azi păsările au trecut în stoluri, roiau ca niște albine. Și zburau jos, la înălțimea hornurilor. Aproape că nu lăsau fumurile să se ridice. Și asta ce mai înseamnă ? C-o să ningă iarăși. Sau măcar o să vină o brumă groasă cât chiciura. Așa se zice, că cerul e greu când ciorile zboară
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zburau jos, la înălțimea hornurilor. Aproape că nu lăsau fumurile să se ridice. Și asta ce mai înseamnă ? C-o să ningă iarăși. Sau măcar o să vină o brumă groasă cât chiciura. Așa se zice, că cerul e greu când ciorile zboară jos, croncănind. Cine a mai pomenit zăpadă în Săptămâna Mare ? Petrache rămăsese pe gânduri. — Da’ corbi ai văzut ? întrebă. — Corbi ? Adicătelea cum, corbi ? — Adică ciori, da’ mai mari. Așa, cât niște rațe negre. Din privirea nedumerită a cumătrului, Petrache înțelese
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
păianjen de la încheieturile zidurilor, și se apropie de statuie. Rezemă scara de șa. Așteptă, de parcă voia să vadă dacă nu cumva calul o să se tragă îndărăt. Călărețul rămase netulburat, privind înainte, încotro arăta brațul lui și, de altfel, tot încotro zburase și corbul. Petrache urcă dibuind. Statuia se dovedi însă prea înaltă. Cum nu mai avea unde să se urce pe scară, după o scurtă ezitare, ridică piciorul și-l petrecu de partea cealaltă a calului. Apoi își făcu loc mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
greu, nu îi umplea pieptul, ci, pur și simplu, trecea prin el ca prin sită. Nu avea nici cea mai mică intenție de a se întoarce spre sine, era concav, centrul său de greutate era ca o lăcustă scânteietoare care zbura înaintea lui. Trunchiurile uriașe aveau scoarțe solzoase, iar crăpăturile lor neîntâmplătoare semănau cu literele alfabetelor runice. De fapt, fiecare formă, fiecare încrețitură a suprafețelor, sugera, privită în amănunțime, un înțeles, pădurea părea încărcată de simboluri și entități, frământată de o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
intrase dinadins, spunea bătrânul, atunci când se așeza în jilț și se tânguia. Credeau că eu sunt înăuntru, pe mine voiau să mă omoare. Mă întreabă de fiecare dată, continuă Cosmina. Mi-e frică de ăsta cu coada rotată să nu zboare până la fereastra noastră și să mă pârască. Bunicul știe limba păsărilor, să vezi cum fluieră... Papi nu știa dacă să se amuze sau s-o ia în serios, adică să se amuze și mai tare... — Să mori tu... ? îi replică
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu-l cunosc... — Te pomenești că te-ai îndrăgostit de vreunul din filme... Așa se întâmplă cu fetele cuminți, o iau razna... Și de când ți s-a năzărit ? Alaltăieri, la club, păreai întreagă la minte... Porumbeii lărgiră cercul, așteptând. Rotatul zbură pe o creangă, ca să privească de acolo. Lumea arăta ca într-o scenă filmată în care, la un semn, figuranții trec dintr-o parte în alta, clătinând din cap și gesticulând, ca și cum ar avea ceva important să-și spună. Cosmina
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pentru plimbarea în parc. Porumbeii făcură cerc în jurul ei, rotatul rămăsese pe o creangă, așteptând, pentru a se convinge. Iar înainte de a le presăra firimiturile, Cosmina le povesti visul ei, sigură că vor înțelege, pentru că și ea, în visul acela, zbura. Nu avea aripi, plutea, pur și simplu. Uneori se apropia de pământ, îl lovea cu vârful picioarelor și se sălta iarăși. Visul era colorat, dar, într-un fel anume, bătea spre sepia. Nu putea spune cât a durat zborul, în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
șolduri și bereta într-o parte, Papi, pe rând nudă și îmbrăcată, întinsă pe sofa, maestrul privind și privindu-se în atelierul său și, în sfârșit, Ionuț, deschizând ușa și poftind-o înăuntru. Făcu doi-trei pași, nu mai putea să zboare, ar fi vrut să reia plutirea și atunci, cu gesturi largi, nefirești, cu fața dintr-odată luminată și îmbrăcat cu o tunică albă ce nu cunoscuse împunsătură de ac, Ionuț o pofti în balconul garsonierei lui. Vântul le șuiera pe la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dintr-odată luminată și îmbrăcat cu o tunică albă ce nu cunoscuse împunsătură de ac, Ionuț o pofti în balconul garsonierei lui. Vântul le șuiera pe la urechi, orașul se întindea într-o priveliște largă și Cosmina simți dorința de a zbura cu orice preț. Vru să se suie pe balustradă, în vis fusese până atunci liniște, dar auzi ceva sau pe cineva urcând treptele și atunci știu că e Al doilea concert pentru violoncel al lui Penderecki. Se prinse cu mâinile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
facă vânt, pentru a-și relua, orice-ar fi, plutirea, văzu că pe balustradă înainta, ca un dansator pe sârmă, maestrul. Porumbelul cu coada rotată îi ședea pe umăr. Păstrându-și echilibrul într-un mod neverosimil, maestrul îndemna pasărea să zboare. Porumbelul se roti în cercuri largi, venind atât de aproape, încât fata își acoperi obrajii cu mâinile. Visul rămase încremenit, coborî, în șirul celorlalte imagini, pe dagherotip. Și atunci Cosmina, înfundându-și mâna în punga cu firimituri, scoase câteva pentru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sunt eu. Nu mă mai pot sinucide, de teamă să nu omor, din greșeală, pe altcineva. Acum vin la rând faptele apostolilor. Dar tu, dacă ai ajuns până acolo, de ce te-ai oprit ? — Nu știu. M-am trezit brusc, parcă zbura ceva către mine și m-a oprit. Și, oricum, nu te poți sinucide în vis. — Eu cred că da. Oricum, nu poți să mori dintr-odată. Eu, de pildă, eram perfect treaz. Îmi amintesc fiecare mișcare și nu-i găsesc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
brațele cu palmele în sus și închise ochii, așteptând ca, arcuindu-se, tatăl cerului să-și așeze căușul palmelor deasupra. Porumbelul rotat își întinse aripile și-și strânse ghearele pe bara de fier, gata să se cuibărească ori gata să zboare. Orașul încă dormea. Nu era nimeni să-i răs pundă. Cu toate acestea, el spuse, cu o voce care se auzea, în același timp, de atât de departe și de atât de aproape : Fericiți cei care iubesc mai mult decât
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unul în altul la mijloc, când la Calu, așteptând semnalul să se năpustească. De năpustit însă fără niciun semnal, se năpusti Mierlă, omul-pasăre. Și nu spre ei, ci spre cer. Ca și ciocârlia, care e singura pasăre ce cântă și zboară în același timp, omulpasăre își ascuți limba între dinți, slobozind triluri suitoare. Se înălță, fâlfâind din aripi, și desenă rotocoale tot mai mari și mai iuți. Sau cel puțin așa credea el. Calu îi făcu semn, plictisit, să se potolească
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și părea că se împăcaseră. Apoi Calu trase un râgâit prelung, ca un boncăluit de cerbi. Și acum să fim serioși, declară el. Mierlă ciuli urechile și slobozi câteva chemări lungi, de turturea. — Mai bine zi ceva ciorilor ălora care zboară pe deasupra, observă Chisăliță. Zi-le să plece, nu-mi plac ciorile. Când zboară prea jos e semn că o să plouă. — Nu știe limba ciorilor, observă Isaia, între două sughițuri. Adică înțelege ce spun, dar o vorbește stricat. Nu putem să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
boncăluit de cerbi. Și acum să fim serioși, declară el. Mierlă ciuli urechile și slobozi câteva chemări lungi, de turturea. — Mai bine zi ceva ciorilor ălora care zboară pe deasupra, observă Chisăliță. Zi-le să plece, nu-mi plac ciorile. Când zboară prea jos e semn că o să plouă. — Nu știe limba ciorilor, observă Isaia, între două sughițuri. Adică înțelege ce spun, dar o vorbește stricat. Nu putem să-l lăsăm să se facă de râs. — Cum ? se minună Chisăliță. Tocmai pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca o macara. — Și crucea unde e ? nu se lăsă Pârnaie. — Cruci sunt peste tot, ajută Isaia. Ia, Mierlă, dă o tură ! Păsărilă trase câteva triluri sfâșietoare către lună și făcu două-trei tumbe. — Ai văzut ? se întoarse Isaia, triumfător. Când zboară păsările cu aripile întinse, fac semnul crucii. Trunchiurile pomilor la fel, când ies crengile, și tot așa drumurile care se întretaie. Numa’ omu’ n-are pe trup semnul crucii și de-aia s-a răstignit pentru noi Domnul nostru Iisus
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]