139,817 matches
-
pentru acestea, încercând să submineze dinastia Isher, este condamnat la moarte. Hedrock reușește totuși să o convingă că bănuielile ei sunt nejutificate. Imediat după eliberare, căpitanul este dus în fața Consiliului Arsenalelor. îl acuză că face un joc dublu, deoarece au dovezi că a reușit să păcălească toate sistemele lor de monitorizare. Condamnat și de ei la moarte, Hedrock reușește să le scape folosindu-se de armele secrete pe care le posedă. Căutând să afle cum ajunseseră Făuritorii de arme să îl
Făuritorii de arme () [Corola-website/Science/321375_a_322704]
-
sistemului de management al calității. Trebuie observat că înregistrările sunt diferite față de proceduri documentate sau instrucțiuni, care specifică ceea ce trebuie făcut. O înregistrare este "istoria" a ceea ce s-a făcut, este o declarație asupra rezultatelor obținute sau o menționare a dovezilor obiective privind activitățile desfășurate. O procedură descrie un proces care trebuie efectuat. Documentația sistemului de management al calității este structurată pe patru niveluri: ٭nivelul I - manualul calității; ٭nivelul II - proceduri documentate (menționate în manualul calității); ٭nivelul III - instrucțiuni de lucru
Procesele sistemului de management al calității () [Corola-website/Science/321350_a_322679]
-
Elizabeth, care își petrecuse ultimii cinci ani din viață la Abația Bermondsey, unde se retrăsese în 12 februarie 1487. Biograful David Baldwin este de părere că Henric Tudor a forțat-o să se retragă de la curte, în timp ce Arlene Okerlund prezintă dovezi din iulie 1486 cum ca ea își planificase deja retragerea de la curte pentru a trăi o viață religioasă. La Abația Bermondsey, Elizabeth Woodville a fost tratată cu tot respectul cuvenit pentru o văduvă regină, a trăit o viață regală și
Elizabeth Woodville () [Corola-website/Science/321392_a_322721]
-
nu au adus nicio contribuție la viitoarea dezvoltare și istorie a țării ce avea să se numească Brazilia, singura țară lusofonă din Americi. La a doua întrebare, nu s-a format un consens final, iar ipoteza descoperirii intenționate nu are dovezi solide. Totuși, deși a fost umbrit de alți exploratori contemporani, Cabral a ajuns să fie privit ca o figură majoră a Epocii Marilor Descoperiri Geografice. Puține lucruri se știu cu siguranță despre viață lui dinainte sau de după călătoria care a
Pedro Álvares Cabral () [Corola-website/Science/321401_a_322730]
-
Calmon, Fábio Ramos și Mário Barata. Istoricul Hélio Vianna a afirmat că „deși există semne ale unei intenții” în descoperirea lui Cabral, „bazate în principal pe unele bănuieli anterioare privind existența unor pământuri la marginea Atlanticului de Sud”, nu există dovezi irefutabile pentru a o susține. Această opinie este împărtășită și de istoricul Thomas Skidmore. Dezbaterea privind intenția descoperirii este considerată „irelevantă” de istoricul Charles R. Boxer. Anthony Smith concluzionează că acest conflict „probabil că nu va fi rezolvat”. Cabral nu
Pedro Álvares Cabral () [Corola-website/Science/321401_a_322730]
-
cazul Braziliei, se considera probabil ca navigatorul portughez Duarte Pacheco Pereira să fi efectuat o călătorie pe coasta Braziliei în 1498. Această credință a fost, însă, infirmată și acum se consideră că el a călătorit de fapt în America de Nord. Există dovezi mai sigure că doi spanioli, Vicente Yáñez Pinzón și Diego de Lepe, au călătorit de-a lungul coastei nordice a Braziliei între lunile ianuarie și martie 1500. Pinzón a mers de la Fortaleza (astăzi capitala statului brazilian Ceará) până la gurile fluviului
Pedro Álvares Cabral () [Corola-website/Science/321401_a_322730]
-
sârbilor din Croația și nu doreau să-și vadă viețile lor și pe cele ale copiilor lor sacrificate la Vukovar. Deși marea majoritate a victimelor JNA au fost sârbi, în mod oficial Serbia nu a fost implicată în război. Ca dovadă a antipatiei populare față de război, încercările JNA de a recruta noi militari pentru o ofensivă care să avanseze mai profund în Croația nu au avut succes. Doar 13% din persoanele care îndeplineau condițiile de recrutare s-au prezentat în realitate
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
l-a deranjat faptul că s-a lăsat convins de Gold să includă această intrigă secundară în cadrul romanului. Cu toate acestea, nu a eliminat în nicio ediție această intrigă. La data apariției, recenzorul Groff Conklin a catalogat romanul ca "o dovadă de prim rang al unei povești pline de imaginație." în "Astounding Science Fiction", Villiers Gerson a declarat romanul un succes, în ciuda personajelor sale "unidimensionale", datorită "talentului lui Asimov de a relata o poveste cu suspans." "The New York Times" a considerat romanul "o
Pulbere de stele () [Corola-website/Science/321426_a_322755]
-
ani. Mai multe rămășițe ale nativilor americani au fost recuperate din Peșteră Mamutului, sau alte peșteri din apropiere, atât în secolul al XIX-lea cât și în secolul al XX-lea. Cele mai multe mumii găsite prezintă exemple de înmormântare intenționată, cu dovezi ample de practici funerare precolumbiene. Parcului Național Peșteră mamutului a fost deschis în mod oficial la 1 iulie 1941. Printr-o coincidență, în același an a aparut "Societatea Națională de Speologie". Intrarea nouă, închisă pentru vizitatori încă din 1941, a
Parcul Național Peștera Mamutului () [Corola-website/Science/321460_a_322789]
-
30 de ani decât către comună sau către vreun alt sătean. Dezbaterile înverșunate în privința proiectului de reformă agrară propus de conservatori și adoptat de majoritate din vara anului 1862, proiect nesancționat de domnitor, au dovedit că maleabilitatea, de care dădeau dovadă o bună parte dintre conservatori în privința adoptării unui program general de reforme, nu concorda cu acceptarea de către ei a unei reforme agrare în sensul programelor revoluționare de la 1848. De aceea, în anii imediat următori unificării administrative, nu s-a putut
Reforma agrară din 1864 () [Corola-website/Science/321455_a_322784]
-
care controlează de la sol transmisiile echipajului și datele de telemetrie primite de la nava spatiala pe care le mixează. Whitter dispare misterios înainte de a putea să spună mai multe jurnalistului și prietenului său Robert Caulfield (Elliott Gould). Caulfield descoperă că toate dovezile privind existența prietenului său au fost șterse astfel încât începe o misiune de investigare, supraviețuind mai multor atacuri împotriva lui însuși și împotriva reputației sale. La întoarcerea în atmosfera Pământului, nava spațială goală ia foc pe neașteptate din cauza unui scut termic
Capricorn One () [Corola-website/Science/321487_a_322816]
-
s-a găsit o listă de nume pe care se aflau cele ale lui Christian și Heywood. Bligh le-a arătat-o celor doi și i-a acuzat de complicitate la dezertare, ceea ce ei au negat; fără alte mărturii și dovezi, însă, Bligh nu a putut lua măsuri împotriva lor. Cum se apropia data plecării, ieșirile lui Bligh împotriva ofițerilor săi s-au înmulțit. Un martor a relatat că „a oricui era vina pentru ceva, dl. Christian era cu siguranță cel
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
la 6 septembrie 1898. La 7 februarie 1901, la Haga, Wilhelmina s-a căsătorit cu Hendrik, Duce de Mecklenburg-Schwerin. La 30 aprilie 1909 s-a născut singurul copil al cuplului, Juliana a Olandei. Poreclită "regina de oțel", ea va da dovadă de mult curaj în timpul celor două războaie mondiale pe care le traversează ca regină. În anul 1918 reușește să țină de partea sa opinia publică, în timp ce multe tronuri europene se clătinau sub presiunea social-democraților, care cer abolirea monarhiei. Ea acordă
Wilhelmina a Țărilor de Jos () [Corola-website/Science/316321_a_317650]
-
există o controversă care nu e foarte ușor de lămurit. Astfel, unii istorici români susțin că nu poate fi vorba decât de românii de pe țărmul stâng al Dunării și anume de la gurile ei, interpretând, astfel, știrea lui Kinnamos ca o dovadă a existenței unei numeroase populații românești pe pământurile de lângă Marea Neagră. Dintre învățații care s-au ocupat de această problemă, L. Tamaș are o altă părere. Reluând o teorie mai veche a lui Rőesler, el socotește că nu poate fi vorba
Isaac al II-lea Angelos () [Corola-website/Science/316306_a_317635]
-
sigilii care au însoțit scrisori trimise, desigur, unor înalți funcționari sau unor comandanți de oști bizantine aflate aici, într-o vreme în care alte trupe imperiale se confruntau cu româno-bulgarii din zona Munților Balcani (Haemus). Nu există, până acum, nici o dovadă literară sau materială potrivit căreia Dobrogea să fi făcut parte din statul Asăneștilor încă de la începutul nașterii lui. De altfel, o stăpânire a Dobrogei de către Asănești nu se putea realiza, atâta vreme cât orașele din sudul acestei provincii se aflau în mâinile
Isaac al II-lea Angelos () [Corola-website/Science/316306_a_317635]
-
protejarea unor clădiri cu o valoare istorică deosebită. Toma T. Socolescu era unul dintre cei mai apreciați arhitecți și era solicitat de importante familii ale României. Scrierile sale, în care obișnuia să se retragă, demonstrează o pregnantă modestie și fac dovada unei conștiente omisiuni de a întocmi o listă cu toate lucrările sale. Pe de altă parte, probabil din cauza presiunilor poliției politice a regimului comunist, a cărei victimă a fost, a ales să nu menționeze o serie de lucrări în memoriile
Toma T. Socolescu () [Corola-website/Science/316317_a_317646]
-
de profesorul Frank M. Bass ca o secțiune a altui articol. Secțiunea inititulată ""An Imitation Model"" (Un model de imitare) a inclus o deducție matematică completă a modelului pe baza ipotezelor asupra dimensiunii pieței și a comportamentului inovatorilor și imitatorilor. Dovezi empirice în sprijinul modelului au fost aduse în articolul autorului din 1969. Modelul Bass a fost apoi retipărit în revista "Management Science" din decembrie 2004. Modelul Bass presupune că adoptatorii potențiali ai unei inovații sunt influențați de două mijloace de
Difuzarea inovației () [Corola-website/Science/316372_a_317701]
-
comunică cu altarul absidei. Interiorul spațiului este acoperit de o boltă unică semicilindrică, care spre vest are timpanul, păstrând încă unele fragmente din picture anteriorului edificiu. Bolta absidei, de aceeași formă, este retrasă de la nivelul pereților. Toate aceste elemente fac dovada realizării bisericii în secolul al XVIII-lea. Liniatura bârnelor este întreruptă doar de ferestrele în mărime de 60 x 66 cm, trei fiind situate pe latura sudică a navei și două pe latura nordică, iar alte trei ferestre de câte
Biserica de lemn Sf. Arhangheli din Cuștelnic () [Corola-website/Science/316405_a_317734]
-
București, la dreapta; d) fondul - fonta de siguranță - cuprinde curbilinii de siguranță, asemănătoare celei aplicate pe bancnote, care, prin desenul complex, combinația de culori și procedeul de imprimare, asigură protecția împotriva falsificării. Informațiile pe care le înglobează sunt: Pașaportul face dovada identității și cetățeniei titularului și îi dă dreptul de a ieși și de a intra în țară prin oricare dintre punctele de trecere a frontierei deschise traficului internațional de călători. În străinătate, pașaportul dă dreptul titularului la asistență și protecție
Carte de identitate () [Corola-website/Science/316419_a_317748]
-
câteva zile după aceea. Cedând la o infecție după naștere, Elisabeta de York, a murit la 11 februarie, chiar în ziua când împlinea 37 de ani. Este posibil ca Henric al VII-lea să fi murit din cauza inimii zdrobite: există dovezi că durerea lui pentru Elisabeta a durat timp de ani de zile. În fiecare an, el declara o slujbă imensă, unde clopotele răsunau în tot orașul și 100 de lumânări erau aprinse în onoarea Elisabetei de York. Elisabeta de York
Elisabeta de York () [Corola-website/Science/316449_a_317778]
-
ipoteză a „autofalsificării”. La 13 octombrie, fără a avea vreo probă tangibilă și cu dosarul gol, generalul Mercier a cerut convocarea căpitanului Dreyfus pentru o inspecție generală, în „ținută burgheză”, adică în civil. Obiectivul statului major era de a dobândi dovada perfectă în dreptul francez: mărturisirea. Acesta urma să fie obținut prin efectul surprizei, punându-l pe presupusul vinovat să scrie o scrisoare inspirată din borderou după dictare. La 15 octombrie 1894 dimineața, căpitanului Dreyfus i s-a administrat acest test, dar
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
au avut loc în mijlocul unei mari dezbateri pe tema chestiunii ușilor închise. Pentru Ranc și Cassagnac, care reprezentau majoritatea presei, procedurile cu ușile închise erau o manevră josnică ce avea ca scop achitarea lui Dreyfus, „pentru că ministrul este un laș”. Dovada este că „se "târăște" în fața prusacilor” acceptând să se publice dezavuările ambasadorului Germaniei la Paris. Dar pentru alte ziare, cum ar fi "L'Éclair" din 13 decembrie, procedura „«cu ușile închise» este necesară pentru a evita un "casus belli"”, iar
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
Secțiunea de Statistici pregătise un dosar ce conținea, în principiu, patru probe „absolute” ale vinovăției căpitanului Dreyfus, însoțite de o notă explicativă. Conținutul acestui dosar secret este necunoscut până în zilele noastre, întrucât nu s-a păstrat nicio arhivă cu aceste dovezi. Cercetări recente indică existența unei numerotări ce sugerează prezența a circa zece documente. Printre acestea, scrisori cu caracter erotico-homosexual (între altele, scrisoarea Davignon) pun problema metodelor de intoxicare ale Serviciului de Statistici și a obiectului acestei alegeri documentare. Dosarul secret
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
francez al vremii, toate probele vinovăției trebuie trimise și apărării în scopul de a fi dezbătute în contradictoriu, ceea ce nu era obligatoriu în justiția civilă. Mai târziu, în procesul de la Rennes din 1899, generalul Mercier a explicat că însăși natura dovezilor trimise interzicea divulgarea lor în incinta tribunalului. Acest dosar conținea, în afara unor scrisori fără prea mult interes, dintre care câteva fuseseră fabricate, o probă rămasă celebră sub numele de „canalia de D...”. Era vorba de o scrisoare a atașatului militar
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
său. În realitatea, Secțiunea de Statistici știa că scrisoarea nu-i putea fi atribuită lui Dreyfus, și chiar dacă i-a fost atribuită lui, aceasta s-a făcut din intenție criminală. Colonelul Maurel a afirmat la al doilea proces Dreyfus că dovezile secrete nu serviseră la hotărârea luată de judecătorii curții marțiale. Dar el însuși se contrazice, afirmând că a citit un singur document, „ceea ce a fost de ajuns”. La 22 decembrie, după mai multe ore de deliberare, s-a dat verdictul
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]