14,132 matches
-
evenimentele de limbaj, adică rarități ale spusului, ceea ce face "ca realul și ficțiunea să se echivaleze"195. Faptele de discurs și evenimentele de limbaj sunt semnele unei noi arheologii istorice pentru tratarea spusului istoric. Concepția lui Foucault despre istorie destramă iluzia ricoeriană, și anume că istoria se află printre științele umane și, în consecință, poate fi tratată cu metodele hermeneuticii, cu diverse tehnici de interpretare pentru un dat sau un spus. Dacă istoricii integrează un spus, un fapt istoric într-o
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
istoricul, nici cu gândirea istoricului, nici cu facticitatea și dinamica umană care o fac posibilă sub aspectul unor "cunoașteri obiective". A crede că istoria stă în seria scrierilor istoricilor, dincolo de o formă comună de înțelegere a dinamicii sale, devine o iluzie teoretică și de hegemonie lingvistică. Istoria e pentru acțiune, nu atât pentru arta narativă. Ar fi util să înțelegem istoria ca un raport mutual între tehnicități și socio-umane, între o gândire fizico-matematică și una umanistă, între abstract și concret. Idealul
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
oare liantul fictiv al unor coerențe imaginative numite "narațiuni"? Societatea nu există drept monolit și nu a putut fi transformată în așa ceva nici de Hitler, nici de Stalin, nici de Pol Pot sau de alții. Ceea ce trăiesc modernii este marea iluzie că societatea, în ansamblul relațiilor ei, poate fi transformată conform unor tehnici perverse și subtile de îndoctrinare culturală, mediatică și intelectuală, devenind "ceva obedient" regimurilor mai marilor zilei, lăsând un imens potențial de putere civică unui dresaj cotidian al îndoctrinării
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Pe temeiul unor politici fictive și mitizante se pot institui noi realități, la fel cum o politică se dezvoltă de la o evidență istorică, de la un adevăr al faptelor și evenimentelor, ce sunt toate mistificate lingvistic prin actul de a spune. Iluzia că aici e istoria, dincolo ficțiunea nu reprezintă decât un alt simbol al imaginarului istoriografic (românesc). Realitatea, istoria scrisă și ficțiunea actului de a spune se intercondiționează atunci când ne exprimăm. În epoca contemporană, există foarte "multă istorie" pentru că există foarte
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
se înscriu într-o ordine obiectivă 214, aflată dincolo de acțiunea umană subiectivă, dincolo de un inextricabil subiectivism al ființei. Această ordine cronologică obiectivă dă "măsura" secolelor. În mod esențial, istoria este dincolo de parti-pris-uri. Ordinea obiectivă spulberă pedagogia modelor din trecut și iluzia că ceea ce a fost posibil cândva este posibil în oricare alt timp istoric. Iluzia că putem acționa în prezent pe baza experiențelor oferite de un trecut istoric o întâlnim și la Hitler în tentativa sa de a cuceri Rusia. O
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
inextricabil subiectivism al ființei. Această ordine cronologică obiectivă dă "măsura" secolelor. În mod esențial, istoria este dincolo de parti-pris-uri. Ordinea obiectivă spulberă pedagogia modelor din trecut și iluzia că ceea ce a fost posibil cândva este posibil în oricare alt timp istoric. Iluzia că putem acționa în prezent pe baza experiențelor oferite de un trecut istoric o întâlnim și la Hitler în tentativa sa de a cuceri Rusia. O întâlnim și la Fr. Hayek, care dezvoltă o teorie economică și politică (neoliberală) în
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
atât politicienii "de stânga", cât și intelectualii "de dreapta" au făcut sistem, au fost mână în mână în ambele variante (comunism/postcomunism). Atunci când unele voci marcante ale "dreptei" românești neagă "trădarea", ele știu exact ce spun: nicio trădare, doar continuitate. Iluzia este că prin tortură și carbonizare acei oameni, deveniți imagini mediatice controversate, nu mai pot fi identificați de către rudele lor și, în felul acesta, legitimează triumful adevărului asupra minciunii. Pe de altă parte, au fost aduse în fața camerelor din 1990
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
funcțională, în ciuda stelelor acesteia, aflate mai mult pe umeri. Un securist inteligent, de bun-simț, spunea că și el regretă acapararea României de azi de către securiști și informatori din eșaloanele doi și trei ale fostei Securități comuniste. Să nu ne facem iluzii! Acești securiști români huliți de gloatele media sunt într-un consens politic și economic de exploatare colectivă cu "alți securiști" din servicii speciale (occidentale și prooccidentale). Agamben conchidea, referindu-se la prezența televiziunii în societatea de azi: "Timișoara este, în
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și contestați regimul și liderii lui. Românii, în duplicitatea lor "protectoare", nu au crezut niciodată că ceea ce văd la televizor și în societate, inclusiv în 1989, este adevărul, iar regimul ceaușist și cel de după el niciodată nu și-a făcut iluzii că acele aclamații și manifestări de iubire erau adevărate. Un fel de joc dogmatic de-a șoarecele și pisica între societate și stat. Duplicitatea în gândire și în acțiune este o "temă" a Orientului, pe care masa intelectuală din Occident
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
național-socialiste și ceea ce au spus interpreții săi sunt instanțe diferite de cunoaștere. Pentru că istoria, ca domeniu al cunoașterii, vorbește limbajul acțiunilor și al faptelor, puterea-cunoaștere încearcă monopolul pe discursul despre ele și controlul politic al discursului istoriografic. Este doar o iluzie că un anume regim politic ar putea deține un control total asupra discursului istoriografic, deși nu este deloc o iluzie că respectivul regim nu încearcă acest lucru. Ceea ce este esențial din punct de vedere epistemologic în tot acest discurs istoriografic
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
acțiunilor și al faptelor, puterea-cunoaștere încearcă monopolul pe discursul despre ele și controlul politic al discursului istoriografic. Este doar o iluzie că un anume regim politic ar putea deține un control total asupra discursului istoriografic, deși nu este deloc o iluzie că respectivul regim nu încearcă acest lucru. Ceea ce este esențial din punct de vedere epistemologic în tot acest discurs istoriografic modern nu este altceva decât o diversitate de condiții și de posibilități prin care istoriile s-ar putea întemeia, iar
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cum acestea sunt formulate (istoric sau non-istoric), povestiri, descrieri, analize. Cele două instanțe ale cunoașterii moderne sunt deopotrivă parte a unui discurs, fragment de istorie, dar și al unui limbaj-reprezentare, ce poate fi la rândul lui analizat. Este doar o iluzie culturală occidentală că domenii precum semiotica, hermeneutica dețin în ele întreaga cunoaștere umană. Ceea ce dețin ele este o regie a transmiterii diverselor cunoștințe. Discursul istoriografic nu se mai poate susține pe hegemonia celor două instanțe de cunoaștere (semiotica și hermeneutica
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Cele două discursuri (anti-istoric și anistoric) la adresa istoriei sunt și efecte ale celor spuse mai sus de Foucault. Această descriere a funcțiilor istoriei în societatea modernă europeană arată utopia instituirii unui control total al istoriei din partea Politikului. De aici și iluzia că istoria poate fi concurată, subordonată de vreo altă disciplină modernă, de vreun partid, de vreun program politic(ianist). Nu întâmplător, istoria stă pe frontispiciul din fața titulaturilor prezente în cadrul instituțiilor (Istorie-socio-umane, Istorie și Filosofie, Istorie și Științe Sociale etc.) într-
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
metode și tehnici de analiză, aspirația științifică și occidentală a unui ceva mai înalt în domeniul cunoașterii istorice. Nu credem în mitologia științifică a lingvisticii, la fel cum respingem pe toate fronturile (pe cel epistemologic, pe cel lingvistic, cultural, politic) iluziile unei plasări al istoriei printre "științe" sau printre "literaturi". Pe scurt, istoria e invincibilă în raport cu structurile politice, unică în raport cu structurile discursive, indestructibilă în relație cu așa-numitele "științe sociale", dar, mai degrabă, antisociale atât timp cât sunt transformate prin universități și centre
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
înseamnă să muncești din greu pentru progresul acestei civilizații; înseamnă a-i dărui ce-i mai bun prin multiple schimburi intelectuale; înseamnă a spori patrimoniul intelectului și al spiritului; înseamnă a aduce mugurii capitalului cunoașterii umane; înseamnă a recrea, fără iluzii, dar din greu această republică a gândirii și a meditației, a cărei creștere necesită asupra oamenilor și împotriva guvernelor acestor oameni ideea clară și hrănitoare de umanitate"250. Cu excepția unor spirite afine cu Febvre, intelectualii Europei postbelice nu au salvat
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
1896). Între anii 1899 și 1901 călătorește în Franța și Germania, pe spezele librarului Virgil Cioflec. A colaborat și la „Viața”, „Viața românească”, „Literatură și artă română”, „Pagini literare”, „Curentul literar”, „Cumpăna” ș.a. Concomitent cu Octavian Goga, Sextil Pușcariu consemna „iluzia tainică” a lui I. „de a fi un discipol al lui Coșbuc și un continuator al lui”. Însă cei doi poeți erau structuri diferite. De un echilibru constant, definitoriu, Coșbuc emană tărie interioară, în timp ce I., fragil, patetic, romantic în fond
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
a semnat un pact de neagresiune cu U.R.S.S. Apoi, la 6 februarie 1933, ministrul de Externe al U.R.S.S., M. Litvinov, a expus proiectul referitor la definirea agresiunii. Perceperea eronată a obiectivelor diplomației sovietice de către diplomațiile occidentale a creat iluzia că U.R.S.S. putea să colaboreze la eforturile pentru menținerea statu-quo-ului versaillez. Pe de altă parte, a intervenit propunerea lui Mussolini referitoare la crearea unui Direcorat european, între Franța, Marea Britanie, Germania și Italia, în scopul reglementării relațiilor între ele. Reacția
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
Baletul mecanic al lui Cezar Petrescu), precum și o revistă, Bimba-Bimba, singurul text reprezentat în timpul vieții sale. Monologul de înrâurire pirandelliană Paricidul („Revista Fundațiilor Regale”, 1947) instituie un pariu esențial în dramaturgia autorului, și anume între „viața reală” și „viața de iluzii”, între convenție și trăire autentică. Un actor se adresează publicului din sală, exprimându-și nedumeririle în legătură cu rolul pe care urmează să îl joace. Și ajunge la concluzia că e mai complicată „viața plăsmuită cu inspirația și fantezia”. Farsa radiofonică Săraca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
cei ce sunt altfel, ieșind din gregarismul turmei. A murit păpușa („Teatrul”, 1966), „bufonadă tristă”, se petrece la circ, unde se amestecă și lacrima, și hohotul de rîs. În Lada („Teatrul”, 1965), farsă cu elemente grotești, se înfruntă „viața” și „iluzia”, „realitatea” și „convenția”, în întruchiparea scenică. La o repetiție cu piesa Romeo și Julieta cei implicați în spectacolul ce se pregătește se pomenesc cu o ladă în care zac întinși, frumoși și reali, tinerii îndrăgostiți din tragedia shakespeariană. Dintr-un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
în penumbra unui salon discret din palatul Élysée, un bărbat cu o mustață albă și frumoasă își înlănțuia iubita și se sufoca în acel ultim sărut. Prezentul acela, timpul acela în care gesturile se repetau la nesfârșit, era, bineînțeles, o iluzie optică. Dar mulțumită acelei viziuni iluzorii am descoperit noi câteva trăsături de caracter esențiale la locuitorii Atlantidei noastre. Străzile pariziene, în poveștile noastre, erau zguduite constant de explozii de bombe. Anarhiștii care le lansau trebuie să fi fost la fel de numeroși
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
s land zăvorât asupra comorilor lui ruginite. Chiar în spatele desișurilor din Stalinka trecea o cale ferată îngustă; o cale ferată parcă în miniatură, cu o locomotivă mică, toată înnegrită de funingine, cu vagonete, mici și ele și - ca într-o iluzie optică - cu un mecanic îmbrăcat într-un maiou pătat cu păcură: un fals uriaș aplecându-se pe geam. De fiecare dată, înainte de a traversa unul dintre drumurile care se pierdeau la orizont, locomotiva scotea un strigăt pe jumătate tandru, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să-mi întârzii în fiecare zi mai mult întoarcerea acasă: la ora nouă, la nouă și jumătate, la zece... Petreceam serile la o intersecție care, în amurgul de toamnă și cu un ușor efort de imaginație, dădea naștere la o iluzie surprinzătoare: a unei seri ploioase într-o metropolă din Occident. Era un loc unic în mijlocul largilor bulevarde monotone din orașul nostru. Străzile care se încrucișau acolo porneau ca razele unui cerc - fațadele clădirilor rămânând astfel decupate în formă de trapez
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
razele unui cerc - fațadele clădirilor rămânând astfel decupate în formă de trapez. Știam deja că, la Paris, Napoleon hotărâse configurația aceasta la intersecția străzilor, pentru a evita cionirea trăsurilor... Cu cât era întunericul mai des, cu atât devenea mai desăvârșită iluzia mea. Nu mă deranja deloc să știu că una dintre casele acelea adăpostea muzeul local al ateismului și că zidurile celorlalte ascundeau apartamente suprapopulate locuite în comun. Priveam îndelung acuarela galbenă și albastră a ferestrelor în ploaie, umbrele felinarelor pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
leșin. Să trăiești absolut zi de zi pe marginea prăpastiei. Da, asta e Rusia. Așa mă agățam, în deruta mea juvenilă, de noua mea identitate. Aceasta devenea pentru mine însăși viața, cea care, credeam eu, avea să șteargă pentru totdeauna iluzia mea franceză. Viața aceasta și-a manifestat repede principala ei însușire (pe care rutina zilelor ne împiedică să o vedem) - totala ei incredibilitate. Înainte, trăiam în cărți. Înaintam de la un personaj la altul, urmărind logica unei intrigi amoroase sau a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o femeie în bluză albă, calmă și foarte obișnuită, și cealaltă - o crupă imensă ce făcea aproape inutil, prin eficacitatea ei carnală, restul trupului. Și, totuși, știam că cele două femei erau una și aceeași. Exact ca și realitatea sfâșiată. Iluzia mea franceză îmi încețoșa vederea, asemenea beției, dublând lumea cu un miraj înșelător de viu... Strigătul meu se maturiza. Imaginile care aveau să se așeze în cuvinte se învârteau în ochii mei din ce în ce mai repede: Beria, care îi murmura șoferului: „Accelerează
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]