15,723 matches
-
Termenul rōmaji (în japoneză ローマ字 "rōmaji", caractere latine, textual „litere de la Romă”) denumește folosirea caracterelor din alfabetul latin într-un text scris în limba japoneză, pe lîngă celelalte trei sisteme de scriere ale acestei limbi: kanji, hiragana și katakana. Același termen se folosește și pentru a numi caracterele latine folosite la transliterarea cuvintelor japoneze în procesul numit "romanizare
Rōmaji () [Corola-website/Science/304901_a_306230]
-
textual „litere de la Romă”) denumește folosirea caracterelor din alfabetul latin într-un text scris în limba japoneză, pe lîngă celelalte trei sisteme de scriere ale acestei limbi: kanji, hiragana și katakana. Același termen se folosește și pentru a numi caracterele latine folosite la transliterarea cuvintelor japoneze în procesul numit "romanizare". Caracterele latine se folosesc în scrierea limbii japoneze în general în următoarele situații: Întrucât pentru introducerea la calculator a textelor în limba japoneză se folosesc în general tastaturi QWERTY, în prezent
Rōmaji () [Corola-website/Science/304901_a_306230]
-
un text scris în limba japoneză, pe lîngă celelalte trei sisteme de scriere ale acestei limbi: kanji, hiragana și katakana. Același termen se folosește și pentru a numi caracterele latine folosite la transliterarea cuvintelor japoneze în procesul numit "romanizare". Caracterele latine se folosesc în scrierea limbii japoneze în general în următoarele situații: Întrucât pentru introducerea la calculator a textelor în limba japoneză se folosesc în general tastaturi QWERTY, în prezent elevii învăța alfabetul latin din primii ani de școală. Există mai
Rōmaji () [Corola-website/Science/304901_a_306230]
-
cuvintelor japoneze în procesul numit "romanizare". Caracterele latine se folosesc în scrierea limbii japoneze în general în următoarele situații: Întrucât pentru introducerea la calculator a textelor în limba japoneză se folosesc în general tastaturi QWERTY, în prezent elevii învăța alfabetul latin din primii ani de școală. Există mai multe sisteme de a translitera japoneză. După era Meiji, sistemul cel mai mult folosit este sistemul "Hepburn" (ヘボン, în japoneză) modificat, care este numit și Sistemul standard (標準, hyōjun, în japoneză). Un alt
Rōmaji () [Corola-website/Science/304901_a_306230]
-
7 aprilie 1150, dar nu face nicio referință la vreun izvor scris. Câteva cercetări științifice critice au susținut că relicva provenea probabil de la Constantinopol (Istanbul), unde fusese până atunci păstrată în „Capela Mariei” din palatul imperial. După cucerirea Constantinopolului de către latini în 1204, mai multe (presupuse) relicve de la patimile lui Isus au fost aduse în Occident. Flaconul ar fi fost realizat în Răsărit, dintr-un cristal de munte și a servit ca recipient de transport până la Bruges. Înca se poate vedea
Sfântul Sânge () [Corola-website/Science/304907_a_306236]
-
apărării creștinismului și a justificării lui doctrinale prin recursul la filosofie, Orientul a împlinit funcția elementului declanșator și, parcă, a conștiinței care elaborând, supraveghează și așterne bazele unor viitoare dezvoltări. Toți au fost apologiști. Asemenea lor au fost și apologiștii latini Minucius Felix Ciprianus, Lactantius. Pentru toți, creștinismul reprezintă adevărata filosofie, singura filosofie adevărată, culmea evoluției filosofiei, împlinirea necesară, previzibilă, gândită a acesteia. Au existat puncte de vedere diferite referitoare la relația dintre filosofia greacă și creștinism, unele excluzându-se reciproc
Patristică () [Corola-website/Science/304887_a_306216]
-
creștinii, Pseudo-Dionisie Areopagitul (nu se știe exact când a trăit), Maxim Confesorul (580-662), Ioan Damaschinul (nu se știe anul nașterii, se cunoaște că pe la 754 când a fost condamnat la Constantinopol de un consiliu nu mai era în viață). Scriitorii latini Ioan Casian (7-435), Claudius Macuertus (7-474), Marcianus Capella (scria pe la 430), și Grigore cel Mare (540-604) au ilustrat, la rândul lor, ultima patristică. Se poate observa, și în această etapă, diferența substanțială dintre -"contribuția" Orientului și a Occidentului în elaborările
Patristică () [Corola-website/Science/304887_a_306216]
-
Varlaam pare să fi fost mai degrabă un dialectician de profesie decât un mistic. El nu s-a opus numai misticii isihaste, ci a intrat în polemică și cu Scolastica occidentală. Astfel, între 1330 și 1334, Varlaam scrisese atât împotriva latinilor cât și a prelaților ortodocși favorabili unirii bisericilor (majoritatea mistici și de orientare areopagitică), acordând un rol fundamental gândirii raționale grecești pentru fundamentarea teoretică a creștinismului. El spune că adevărata activitate a intelectului trebuie să țină cont de realizările științei
Varlaam Calabrezul () [Corola-website/Science/305550_a_306879]
-
(Sigerus, Sighier, Sigieri, Sygerius). A trăit între 1240 și 1280, fiind reprezentantul cel mai important al școlii filozofice averoiste de limbă latină din secolul al XIII-lea, în Paris. Siger a fost un aristotelician tradițional în sensul pe care îl avea termenul atunci, adică încerca să respecte și să resupereze integral "tradiția aristotelică provenită din mediul arab", singura sursă autentică și inedită
Siger din Brabant () [Corola-website/Science/305545_a_306874]
-
termenul atunci, adică încerca să respecte și să resupereze integral "tradiția aristotelică provenită din mediul arab", singura sursă autentică și inedită de texte și comentarii aristotelice accesibile în vremea respectivă. Astfel, Siger este susținătorul averroismului în mediul universitar de limbă latină. Se cunosc destul de puține lucruri despre viața lui , fiind oricum un subiect disputat. În 1266 devine profesor la Facultatea de Arte Liberale de la Universitatea din Paris, într-o perioadă în care mediul academic era scindat de mai multe scandaluri. În
Siger din Brabant () [Corola-website/Science/305545_a_306874]
-
De anima intellectiva", a fost cauza tratatului tomist despre unitatea intelectului ("De unitate intellectus contra Averroistas"). Dominicanii parizieni nu puteau fi de acord cu preluarea acestei tradiții aristotelice în integralitatea sa, încercând uneori să arate chiar că Siger și avveroiștii latini înțeleg greșit inclusiv comentariile arabe. Pericolul preluării integrale și "ad litteram" a acestei tradiții era acela că, împreună cu comentariile la textele lui Aristotel, gândirea creștină ar fi trebuit să țină cont de toate principiile filosofiei averroiste, inclusiv monismul universal, conform
Siger din Brabant () [Corola-website/Science/305545_a_306874]
-
turistice cu locuri mai renumite: Cortina d'Ampezzo, St. Ulrich, Seiseralm, Arabba, Wolkenstein, Kurfar în Gadertal, Sân Martino di Castrozza în Primörtal și Canazei în Fassatal.După turism urmează creșterea animalelor pe pășunile alpine. În Dolomiți s-a vorbit limba latină, mai tarziu prin separarea Tirolului și anexarea de către Trentino în timpul Sfanțului Imperiu Român locuitorii autohtoni bauwarici au fost în perioada evului mediu, în partea de nord germanizați , pe când din sud crește treptat influență italiană care durează și azi.Pe teritoriul
Dolomiți () [Corola-website/Science/305567_a_306896]
-
este un edict de condamnare emis de episcopul Étienne Tempier al Parisului la adresa unor teze filosofice averroiste. Evenimentul a avut loc în contextul unor scandaluri apărute în mediul universitar parizian, în urma conflictului doctrinar între averroiștii latini (reprrezentați de Siger din Brabant) și dominicanii lui Toma din Aquino. Condamnările de la Universitatea din Paris au fost menite a cenzura anumite învățături considerate eretice, provenite din aristotelismul averroist, susținut de Siger din Brabant la Universitatea din Paris. La 1270
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
dată, aveau proveniențe diferite. Devenise clar că textele lui Aristotel singure nu mai constituiau sursa prin excelență a ereziilor. Comentariile arabe conțineau un număr mult mai mare de asemenea erori și, oricum, disputele universitare produseseră un set semnificativ de tratate latine, cum erau cele ale lui Albert cel Mare, Toma din Aquino sau Siger din Brabant, care ar fi putut oferi surse paralele de neînțelegeri. Astfel, lista celor 219 teze condamnate conține o succesiune de propoziții care reunesc într-un mod
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
sau și-ar lua îndrăzneala de a le apăra sau a le susține în vreun fel, precum și pe auditorii lui” ." Un act de prudență, după cum se vede, în care se invocă excomunicarea. Efectul este sigur și, odată cu acest rotul, teologii latini din Paris nu vor mai putea specula în legătură cu probleme cum ar fi medierea celestă între Dumnezeu și lumea sublunară, sub toate formele sale („mecanica” planetară, universaliile, cunoașterea indirectă sau chiar imposibilă a lumii de către Dumnezeu, caracterul necesar al evenimentelor particulare
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
cea mai mare eroare a păgânilor. Trupul este creat de Dumnezeu, deci este sediul îndumnezeit al sufletului și al intelectului. Cunoașterea lui Dumnezeu trebuie să aibă loc prin intelect. Palamas înțelege însă intelectul în mod diferit față de greci și față de latini. Pentru el, intelectul nu se poate afla în afara trupului, ci în trup. Intelectul nu este de altă natură decât trupul, așa cum s-a considerat, pe linie platonico-aristotelică. Trupul și sufletul sunt perfect compatibile; marea dihotomie, care în Occident va da
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
de unii cronicari), i-a întâmpinat pe arabi la Bordeaux cu armata sa, dar a fost învins, iar orașul Bordeaux a fost prădat. Măcelul creștinilor de la bătălia de la râul Garonne a fost evident îngrozitor; "Cronica Mozarabică din 754" spune (în "latină") "solus Deus numerum morientium vel pereuntium recognoscat" ("numai Dumnezeu știe numărul celor uciși"). În continuare umayyazii au devastat în totalitate acea porțiune a Galiei, cronicarii lor notând "credincioșii au trecut peste munți, au călcat peste teren neted și bolovănos, prădând
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
Constantinopol. Dintre profesorii cunoscuți ai acestei Universități s-au numărat Mihail Psellos, cel mai prolific, apoi Ioan Italos, Teodor din Smirna, Eustratiu din Niceea și Mihail din Efes. Ultimii doi au fost comentatori ai lui Aristotel. Cucerirea Constantinopolului de către cruciații latini, în 1204, a determinat mutarea centrului intelectual al Bizanțului. La Niceea au activat în această perioadă profesori și scriitori cum ar fi Nichifor Blemmydes și Teodor II Laskaris, care au avut mai multe generații de discipoli importanți și au produs
Filozofia bizantină () [Corola-website/Science/305598_a_306927]
-
orienteze spre viziunea lui Dumnezeu, iar pentru a face aceasta este necesară puritatea inimii și iubirea față de Dumnezeu, pentru a ajunge la aceasta fiind necesară lupta împotriva viciilor și perfecționarea virtuților. A. Lucrarea sa fundamentală este "Πηγη γνωσεως" (în limba latină: "Fons cogitationis"), iar în limba română: "Izvorul Cunoștinței", în trei părți: B. Opere polemice: C. Opere exegetice: D. Opere morale și ascetice: E. Opere omiletice: F. Opere Poetice I se mai atribuie și romanul hagiografic "Viața lui Varlaam și Ioasaf
Ioan Damaschinul () [Corola-website/Science/305597_a_306926]
-
romană, deci existau premisele unei reveniri, cel puțin parțiale, a culturii geto-dace, descoperirile arheologice craiovene demonstrează contrariul; o romanizare extrem de accentuată, aproape completă. Cele două așezări, romană și geto-dacă, fuzionează, dar cultura rezultată este una aproape în totalitate de sorginte latină. Formele de tradiție romană reprezintă peste 90% din ceramică, uneltele, armele și ustensilele de tot felul sînt romane. Pe raza Mofleniului s-a descoperit un furnal roman pentru topirea metalelor datînd de la sfîrșitul secolului al V-lea și începutul secolului
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
localității, dar și rolul important pe care îl juca în regiune. Asemenea acumulări de monedă demonstrează schimburi economice infloritoare și putere financiară. În afara denumirii antice Pelendava și a numelui actual (Craiova), localitatea a mai purtat începând cu secolele VII-VIII denumirea latină Ponsiona (pod peste Jiu). Denumirea aflată pe o inscripție găsită pe un fragment de stelă în apropierea castrului Pelendava datată din secolul al VIII-lea, a primit o confirmare de extremă importanță în ultimii ani, într-o hartă alcătuită în preajma
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
1890. Scriitorii din această perioadă, grupați sub denumirea „Renașterea bosniacă” (poeții Safvet-beg Bašagić și Musa Ćazim Ćatić, povestitorul Edhem Mulabdić etc.) au scris într-o limbă mai apropiată de croată decât de sârbă. În această perioadă s-a generalizat alfabetul latin, cel folosit și pentru limba croată. După Primul război mondial, în epoca iugoslavă, bosniacii nu au fost considerați "narod" „națiune” aparte, la fel cu sârbii și croații, până în 1971. Atunci au primit acest statut cu numele de "Muslimani", dar oficial
Limba bosniacă () [Corola-website/Science/305722_a_307051]
-
sârbocroată, și la intelectualii bosniaci a apărut revendicarea unor specificități legate de tradiția culturală musulmană. După destrămarea Iugoslaviei și crearea statului Bosnia și Herțegovina, bosniaca a devenit limbă oficială și s-au întreprins acțiuni pentru standardizarea ei. Scrierea cu alfabetul latin a limbii bosniace a devenit chiar oficială prin prevedere a constituției Federației Bosniei și Herțegovinei. Unul dintre argumentele celor care consideră bosniaca drept limbă aparte este folosirea în decursul istoriei a denumirii "bosanski jezik". Într-adevăr, aceasta a fost folosită
Limba bosniacă () [Corola-website/Science/305722_a_307051]
-
Djevena”. Cărturarii musulmani care scriau în alte limbi afirmau că limba lor maternă este bosniaca. Cărturarii catolici foloseau și ei acest termen. Un exemplu este vizibil pe pagina de titlu a unui manual de aritmetică din 1827, tradus din limba latină de un călugăr franciscan. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, când a apărut ideea iugoslavă și cea a standardizării limbii comune a bosniacilor, croaților, sârbilor și muntenegrenilor, termenul de limbă bosniacă nu a mai fost folosit până la alipirea regiunii la Austro-Ungaria
Limba bosniacă () [Corola-website/Science/305722_a_307051]
-
care însă se arată într-o scrisoare (?) cu privire la viziunile lui Hildegard.Cu toate acestea, în anul 1141, Hildegard cu colaborarea "prepostului" Volmar von Disibodenberg "(lat.: praepositus respectiv propositus = superior)" și a călugăriței Richardis von Stade, așterne pe hârtie în limba latină viziunile ei "teologice" și "antropologice". Neavând cunoștințe de limbă latină, Hildegard lasă acestea să fie scrie de alții, iar la urmă de secretarul ei Wibert von GemblouxOpera ei de bază este " Liber Scivias Domini" („cunoașterea drumurilor Domnului”) care a fost
Hildegard von Bingen () [Corola-website/Science/305749_a_307078]