20,245 matches
-
urechiușa ei roșie ca focul: -«De-acuma să știi și tu Mărie că numai una îmi mai doresc de la viață, la noapte-n pat să te aflu fecioară!» - «Apoi de mă Ioane, cum ți-o fi norocul !» îi răspunse candidă, dulce și apetisantă, mireasa. Din tren Atunci pe vremea marilor congrese ce se țineau la București, adunarea generală a Ceapeului îi delegă în unanimitate pe cei doi, Ion și Gheorghe, să reprezinte cu cinste obștea satului la marele for al agriculturii
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
pentru vremea sa, cât și pentru ridicarea stării tuturor consătenilor dispuși să-l asculte și capabili să-l înțeleagă. CAPITOLUL VII Eroi au fost, eroi sunt încă... Motto: Presărați pe-a lor morminte Ale laurilor foi, Spre a fi mai dulce somnul Fericiților eroi. Sufletele lor curate Către ceruri își iau zbor, Căci muriră-n luptă sfântă Pentru neam și țara lor. Ridicați pe piramida Nemuririi, faima lor. Scriți în cărțile de aur Sufletul nemuritor ! (versuri: Iuliu Roșca, muzica: Ionel Brătianu
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
din lână piuată cioci ciorapi ciorecei ciorapi din pănură purtați de femeile bătrâne ciurariu țigan corturar ciorsăi(a) a se scărpina, a se freca de un pom, un gard, un zid ciricăi(a) a bate la cap, a spune cuvinte dulci citov (nu-i) (nu-i) întreg la minte ciucă ordin către un copil să stea locului coastăn bufet cobghile picioroange, încălțări prea mari, lemne încrucișate pe care se pune plugul ca să fie transportat târâș cohâcăi(a) a tuși colibă adăpost
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
obrintit infectat ocoș isteț, spiritual, șmecher odrăjdii scule, unelte specifice unui anumit meșteșug opărit ars cu apă fiartă, supărat, necăjit opinci încălțări rudimentare din piele sau din cauciuc otâncit ridicat prin contrabalansare cu un obiect greu P pancove mâncare deosebită, dulce, de sărbători patică farmacie pălan gard păpuci bocanci păpuci de box ghete pănură stofă groasă din lână părușcă păr de porc, iarbă scurtă și aspră peană fulg, ic, bucată de fier ce se înfige în buștean ca să fie tras cu
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
marginilor pline de mister. În felul acesta, lumea a început să se învârtă în jurul său, iar el, marcat și uluit, a străbătut-o cu nesaț. La rândul ei, lumea aceasta l-a ars pe dinlăuntru ca un foc (dureros de dulce) pe care nimeni nu l-a mai putut stinge. Cât privește elementele traiului comunitar (pășunea, ogorul, pădurea, apele, stâna, conacul etc.), ele vor fi fost în devălmășie. Documente de arhivă din jurul anilor 1800 vorbesc de cinci bătrâni cărora le-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
amintită în proza poetului: țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. [...] Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios 18. Corespondența biunivocă între elementele satului și poet este omniprezentă. La vremea când Eminoviceștii locuiau în Ipotești, curtea era mare și avea livadă. Fântâna cu cumpănă din colțul curții, în fundul căreia, cu puțină teamă, dar împins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
proza poetului: țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. [...] Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios 18. Corespondența biunivocă între elementele satului și poet este omniprezentă. La vremea când Eminoviceștii locuiau în Ipotești, curtea era mare și avea livadă. Fântâna cu cumpănă din colțul curții, în fundul căreia, cu puțină teamă, dar împins de misterul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Sigur că lucrul nu mai era valabil pentru clasele a III-a și a IV-a, căci programa era mult mai încărcată, deci necesita frecvență obligatorie. Mihai Eminescu a urmat, se pare, această cale, cu atât mai mult cu cât dulcea mamă știa carte, avea darul povestirii, iar Eminovici tatăl cumpăra cărți, având o bibliotecă remarcabilă pentru acel timp. Se știe, apoi, că atunci când ai frați mai mari, cel mic deprinde mai ușor și mai repede învățătura, căci el este deja
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Va sădi acolo un tei care stă și azi drept căpătâi mormântului ei. Chiar a doua zi, pe 16 august, scrie, pe spațiul liber al unei petiții începute și neterminate, răscolit de amintirea iubitei, declanșată, evident, de moartea mamei: O, dulce înger blând,/ Cu ochi uimiți de mari,/ La ce mai reapari/ Să-ngreui al meu gând?/ Părea că te-am uitat,/ Că n-oi mai auzi/ Că-mi amintești v-o zi/ Din viața mea de sat !88. Nu mult după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
elegia O, mamă... Moartea mamei continuă șirul durerilor legate de Ipotești. Din păcate, nici aceasta nu a fost ultima, căci, în februarie 1878, tatăl a fost nevoit să vândă moșia. Pierdut e totu-n zarea tinereții/ Și mută-i gura dulce-a altor vremi 89. Îi rămâne doar să reflecteze, iar plânsul îl îneacă, invocând sfârșitul: Să mă culc cu fața-n sus/ Și să dorm, dormire-aș dus...90. Se ridică însă și de această dată. Face eforturi disperate să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
vede pe sine, copil mic, dormind în tihnă și pace în pură atmosferă și armonie specific ipoteșteană: Că mama ție ți-a face,/ Sub cel tei bătut de vânt,/ Pătișorul la pământ 69 atunci când (se putea altfel?) [...] luna va străbate/ Dulcea ta singutătate 70. Ar fi aberant însă ca, adâncind tipul acesta de demers, să facem din Eminescu un Iisus (se află, oricum, multe... în grădina criticii românești!); el rămâne ce i-a fost dat să fie: Sfântul preacurat al ghiersului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Ipotești intra în firescul incintei: Alei întunecoase de nuci cu frunza lată/ Și snopii de flori albe pe crenge de cireș/ Și iarba cea subțire și moale-amestecată/ Cu flori galbene ș-albe pintre pelinii deși// Pelinii suri c-argintul cu dulcile miroase/ Ce împlu-adormitoare tot aerul cel cald/ Și vișini cu crengi grele de boabe-ntunecoase/ Și lanțul ce se mișcă în valuri de smarald 73. Satul e atemporal spune Lucian Blaga el s-a păstrat în toată curățenia sa, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
dă semne de un clarobscur halucinant: ca-n vis, așa vii76. Copacul, roditor sau nu, este într-adevăr elementul de legătură între cer și pământ, arborele cerului (mai exact, coloana infinită, dar perfect reală în ochii copilului); fructele pomului sunt dulci sau amare, în funcție de cât a fost omul de bun sau rău în timpul vieții. Copiii trăiesc aievea (și adesea) această interpretare juvenilă. Nimic nu este mai autentic trăit, într-un elogiu adus satului, decât această aducere-aminte a lui Blaga, cel care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ceva esențial; și rămâne, în viață, cu ceea ce învață acum81. Ca orice conștiință juvenilă, copilul Eminescu a trăit misterul sfinților ca pe un dat al sorții, de neschimbat; una dintre dovezi ar fi și faptul că prin ceața amintirilor, mama, dulcea mamă, îi apare ca o ființă palidă, un înger (s.n.) care mi-a descântat copilăria cu glasul ei dureros și suferitor 82. Erau, desigur, lucruri care țineau de o intimitate existențială și creatoare strictă, lucruri Ce mintea mea adânc o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negre, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea *** de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios 88. În fiecare zi, copilul, imaginativ prin excelență, urcă în vis la cer cu îngerașii desenați pe catapeteasmă, ori este cuprins de melancolia lunii în preajma crucilor văruite ale țintirimului. Deși trăiește frica în toată amplitudinea sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negre, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea *** de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios 88. În fiecare zi, copilul, imaginativ prin excelență, urcă în vis la cer cu îngerașii desenați pe catapeteasmă, ori este cuprins de melancolia lunii în preajma crucilor văruite ale țintirimului. Deși trăiește frica în toată amplitudinea sa, căci întunericul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
căci nimic nu-l rodea mai mult pe acest mic Napoleon al curții decât cucerirea pământului depărtării înspre luncă și pădurea Baisei (atunci infinite), depărtări cu halou de munte. Nimeni nu-l mai putea opri, nici biciul tatălui, nici vorba dulcii mame; atracția senzațiilor necunoscute, dar pândite și râvnite în egală măsură, era irezistibilă. Cum s-o poată ocoli când i-a fost predestinată, când a lui era toată lumea și când taina codrilor de-aramă îi dădea fiori, iar instinctul îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de iubiri, care se va arăta cât de curând aievea, poetul, a simțit ceva nedeslușit în sinea-i; era ceva de genul fiorului trecut din ram în ram și-apoi prin el însuși, în voia căruia se lăsa c-o dulce pace. Sufletul copilului comunica atât de intens cu natura ipoteșteană, încât era copt pentru a reverbera la un fior și mai profund. De aici înainte, purtarea copilului va fi întocmai ca aceea a unei frunze duse de vânt, lipsită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Mai încet, tot mai încet,/ Sufletu-mi nemângâiet/ Îndulcind cu dor de moarte 113. Iubita imaginară sau aievea este înșăși frumusețea declanșatoare a iubirii și totodată dătătoarea de moarte: De ce taci, când fermecată/ Inima-mi spre tine-ntorn?/ Mai suna-vei dulce corn,/ Pentru mine vre odată?114 Nu există mirare pentru o astfel de atitudine. Poetul este prins în propria sa curgere, aceea a semi-morții, apele prin definiție sunt cele care declanșează melancolii profunde, prin înșăși substanța lor de val revenind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
idil liniștit și candid între doi oameni ce n-au conștiința frumuseței, nici a goliciunei lor. Ei îmblă-mbrățișați sub umbra unui șir de arbori, dinaintea lor o turmă de miei158. În proza Umbra mea acest amor apare pacific și dulce ca ideea eternității, fără nici o cugetare or o dorință nevergină, acest amor era aerul vieței noastre, sărutarea copilărească, dulce, profumată a gurelor noastre, împletirea angelică a brațelor noastre un amoriu sunt! Lumea mea nu era decât icoana ei strălucită, lumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sub umbra unui șir de arbori, dinaintea lor o turmă de miei158. În proza Umbra mea acest amor apare pacific și dulce ca ideea eternității, fără nici o cugetare or o dorință nevergină, acest amor era aerul vieței noastre, sărutarea copilărească, dulce, profumată a gurelor noastre, împletirea angelică a brațelor noastre un amoriu sunt! Lumea mea nu era decât icoana ei strălucită, lumea ei fața mea cea palidă încadrată de păr negru. Această viață era un basm strălucit și înstelat 159. Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a incintei, părând să protejeze casa însăși: Iar în ușa casei crește/ Teiul mândru ce-o umbrește/ Ca un viu coperământ 65. În jurul casei, întocmai ca-n basm, floarea-i cade fără vânt/ Scuturată la pământ 66, cum cădea o dulce ploaie pe creștetele îndrăgostiților. Și pe prispă, singurea/ Văduvioară tinerea/ Cu-n picior îmi legăna/ Copilaș înfășețel 67. Curtea este un eden luxuriant: Alei întunecoase de nuci cu frunza lată/ Și snopii de flori albe pe crenge de cireș/ Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Curtea este un eden luxuriant: Alei întunecoase de nuci cu frunza lată/ Și snopii de flori albe pe crenge de cireș/ Și iarba cea subțire și moale-amestecată/ Cu flori galbene ș-albe printre pelinii deși -// Pelinii suri c-argintul cu dulcile miroase/ Ce împlu-adormitoare tot aerul cel cald/ Și vișini cu crengi grele de boabe-ntunecoase/ Și lanțul ce se mișcă în valuri de smarald 68. Sunt extrem de pregnante sunetele, culorile și miroasnele în structura intimă a imaginarului eminescian: Miros, lumină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cel cald/ Și vișini cu crengi grele de boabe-ntunecoase/ Și lanțul ce se mișcă în valuri de smarald 68. Sunt extrem de pregnante sunetele, culorile și miroasnele în structura intimă a imaginarului eminescian: Miros, lumină și un cântec nesfârșit, încet, dulce eșind din roirea fluturilor și a albinelor, îmbătau grădina și casa69 (s.n.). De altfel, trecute în basm, casa și incinta apar în aceeași proză eminesciană la fel ca în poezie, ele par a fi de pe tărâmul celălalt, dar nu cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
doarme și crucile veghează 89. Senzația răcorii este asociată cu răceala morții, dar nu numai: Și prin ferestre sparte, ca printre ochi de nori/ Trece-o suflare sfântă cu aripe recori 90. Atunci în creeri se-nsenină/ Un vis absurd dar dulce și, brusc, se declanșează din nou fiorul trăit în copilărie în relația cu icoana: Copil!... numai icoana te-a înghețat de frică!91 La antipod, sufletul ca o biserică ruinată: [...] Bisericuța sântă/ În care nu preoții ci vânt și cobe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]