15,064 matches
-
criticilor sau al publicului. Și, aș adăuga, locul unde, lucrând ca Într-un laborator, ai posibilitatea să faci work in progress, adică un lucru care nu e terminat, care nu e niciodată gata, care continuă să fie reinventat. Nimic mai minunat. În laborator am ocazia să experimentez cu studenții un repertoriu vast, de la greci la Shakespeare și Cehov, până la tinerii autori contemporani cum ar fi Sarah Kane, Mayenburg, Jon Fosse, trecând prin clasicii spanioli, prin Molière sau O’Neill. Pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a pleoapei - siluete cenușii umblând printre stupi de albine sau mici papagali negri dispărând Încet-Încet, printre munți Înzăpeziți sau un abur mov care se risipește În spatele unor catarge mișcătoare. Ca o Încununare a celor spuse până aici, voi prezenta un minunat caz de auz colorat. Poate că „auz“ nu este cuvântul foarte potrivit, de vreme ce senzația de culoare pare a fi produsă prin Însăși acțiunea mea orală de a alcătui o anumită literă În timp ce Îmi imaginez conturul ei. A lung din alfabetul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Călătorea cu o jumătate de duzină de cufere uriașe, mituia Nord-Express-ul ca să oprească pentru el În mica noastră haltă și mă ducea, pășind pe picioarele lui mici și fragile Încălțate În pantofi cu tocuri Înalte, și promițându-mi un cadou minunat, până la copacul cel mai apropiat, unde rupea delicat o frunză și-mi spunea, oferindu-mi-o: „Pour mon neveu, la chose la plus belle au monde - une feuille verte“. Sau Îmi aducea solemn din America seria Bunicul viclean și Buster
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
erau separate de băi și cea mai veche dintre ele era o Încăpere destul de luxoasă, dar cam sumbră, cu lambriuri frumoase și un șnur de catifea roșie cu ciucure, care, când Îl trăgeai, producea o gâlgâială și un clipocit cu minunate modulații discrete. Din acel colț al casei, se zărea luceafărul de seară și se auzeau privighetorile; acolo mi-am compus mai târziu versurile de tinerețe, Închinate frumoaselor neîmbrățișate și acolo am urmărit morocănos, Într-o oglindă prost iluminată, Înălțarea spontană
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
va tânji să privească. Mademoiselle n-a aflat niciodată câtă putere avea șuvoiul regulat al glasului ei. Impresiile pe care și le-a exprimat ulterior au fost cu totul altele. „Ah!“, ofta ea, comme on s’aimait - cât ne iubeam! Minunatele zile de odinioară din le château! Păpușa de ceară moartă pe care am Îngropat-o odată sub stejar! (Nu-i adevărat - era o păpușa grotescă de genul păpușii Golliwogg din cărțile pentru copii americani din acea vreme.) Țineți minte când
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
aripilor groase cu vene puternice sub fâșii de hârtie semitransparentă aplicate cu grijă. 2 Trebuie să fi avut vreo opt ani când, Într-un pod al casei noastre de la țară, am descoperit, printre tot felul de obiecte prăfuite, câteva cărți minunate achiziționate În zilele când mama mamei era preocupată de științele naturii și chemase un celebru profesor universitar de zoologie (Simkevici) să-i dea lecții particulare fiicei ei. Unele din ele erau doar niște curiozități, ca de pildă patru volume maro
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
niciodată prima lectură. Lenski alesese un poem narativ al lui Lermontov despre aventurile unui tânăr călugăr care Își părăsise locul de reculegere din Caucaz, pentru a hoinări prin munți. Ca de obicei, Lermontov combina În poemul lui formule prozaice cu minunate efecte estompate, de fata morgana. Era considerabil de lung și cele șapte sute cincizeci de versuri destul de monotone au fost răspândite de Lenski cu generozitate În numai patru plăci fotografice (a cincea am spart-o eu din greșeală chiar Înainte de reprezentație
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pânza umedă a ecranului (se presupunea că umezeala le dădea mai multă strălucire), păreau vulgare și stridente, dar, pe de altă parte, când țineai Între două degete și ridicai spre lumină plăcile de sticlă ca atare, ele dezvăluiau o lume minunată - miniaturi străvezii, mici tărâmuri de vis, minuscule lumi cu delicate nuanțe luminoase! În anii următori, am redescoperit aceeași frumusețe precisă și tăcută pe fundul strălucitor al tubului magic al unui microscop. Pe sticla plăcuței destinate proiecției, dimensiunile unui peisaj erau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mai obișnuite În St. Petersburg, decât - să zicem - În jurul Boston-ului, cele câteva automobile care circulau printre numeroasele sănii ale orașului Înainte de Primul Război Mondial nu păreau să intre niciodată În oribilele dificultăți În care intră mașinile moderne Într-un minunat Crăciun alb din New England. Multe forțe străine luaseră parte la construirea orașului. Îți vine să crezi că s-a ajuns la aranjamentul zăpezilor sale - nămeți ordonați de-a lungul trotuarelor și o suprafață netedă și solidă ce acoperea cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
capătul nefolosit al unui telescop. Stătea acolo așteptând, o familie de nori senini În miniatură, o acumulare de circumvoluțiuni sclipitoare, anacronice În paloarea lor și extrem de Îndepărtate; Îndepărtate dar perfecte până la ultimul detaliu; straniu reduse, dar cu o formă ireproșabilă; minunatul meu viitor aștepta să-mi fie Înmânat. Capitolul 11 1 Pentru a reconstitui vara anului 1914, când m-a cuprins prima furie paralizantă de a face versuri, Îmi este de-ajuns să vizualizez un anumit pavilion. Acolo, flăcăul slăbănog de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Lenore - pe care n-am pierdut-o, n-am iubit-o, n-am Întâlnit-o niciodată, dar doream din tot sufletul s-o Întâlnesc, s-o iubesc, s-o pierd. În inocența prostiei mele, credeam că scrisesem ceva frumos și minunat. În timp ce o duceam acasă, Încă nescrisă, dar completă, de vreme ce până și semnele de punctuație erau Întipărite În mintea mea ca urma lăsată de o pernă pe carnea unui om care a dormit cu capul pe ea, nu mă Îndoiam că
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
asupra pământului - pe care nu-l observasem coborând - și a goliciunii boltei cerești, a cărei despuiere - tot așa - n-o observasem. Deasupra mea, Între copacii fără formă ce mărgineau poteca tot mai neclară, cerul pălise din cauza stelelor. În anii aceia, minunata aglomerare de constelații, nebuloasele, golurile interstelare și tot ce mai alcătuia acel spectacol impresionant Îmi produceau o stare indescriptibilă de greață, de panică totală, de parcă aș fi stat atârnat de pământ cu susul În jos, pe marginea spațiului infinit, În timp ce
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tundă scurt și chiar s-a tuns un an mai târziu, dar eu mi-l amintesc Întotdeauna așa cum arăta la Început, Împletit foarte strâns Într-o coadă groasă prinsă la spate cu o fundă mare de mătase neagră. Gâtul ei minunat era Întotdeauna dezgolit, chiar În iernile din St. Petersburg, căci reușise să obțină permisiunea de a nu purta gulerul sufocant al uniformei școlărițelor din Rusia. Ori de câte ori făcea o remarcă nostimă sau rostea cu un glas de clopoțel o mostră din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În ispititori cârnați alcătuiți din zece sau douăzeci de monede sclipitoare, de care-mi pot Îngădui să-mi amintesc cu o plăcere estetică acum, când mândria mea rănită de emigrant aparține de asemenea trecutului). N-am avut probleme nici cu minunatul nostru Ustin, extrem de ușor de mituit, care răspundea la telefonul nostru de la parter, al cărui număr era 24-43, dvațati cetîre sorok tri; răspundea prompt că mă doare În gât. Apropo, mă Întreb ce s-ar Întâmpla dacă aș cere o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Simferopol și familia lui a fost instalată lângă Ialta, la Livadia, fostul domeniu al țarului. O veselie impertinentă și agitată provocată de cucerirea câtorva orașe de către Albi, a readus, Într-o versiune vulgarizată, bucuriile anilor de pace. Localurile făceau afaceri minunate. Toate genurile de teatru prosperau. Într-o dimineață, pe un drum de munte, am Întâlnit brusc un bizar cavaler, Înveșmântat Într-un costum cerchez, cu fața transpirată, Încordată, vopsită Într-un galben straniu. Își tot smucea furios calul care, fără
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care cursese din el. Astfel a Început viața mea la colegiu, cu o notă de stinghereală, care se va repeta destul de insistent În timpul celor trei ani de frecventare a cursurilor. Domnul Harrison s-a gândit că ar fi o idee minunată să adune doi „ruși albi“ În aceeași locuință și astfel am Împărțit la Început apartamentul din Trinity Lane, cu un compatriot nedumerit. După câteva luni, acesta a părăsit colegiul și am rămas singurul ocupant al locuinței. Părea insuportabil de sărăcăcioasă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
motiv oarecare, În egală măsură): primul, prin prisma evoluției poliției (o forță ciudat de impersonală și detașată, funcționând uneori Într-un fel de vid, uneori neputincioasă, iar alteori depășind Guvernul În persecuții brutale); și al doilea, prin prisma dezvoltării unei minunate culturi. Sub țari (aș fi putut continua), În ciuda stupidității și ferocității fundamentale ce caracteriza regimul, un rus iubitor de libertate avea incomparabil mai multe mijloace de a se exprima și risca mai puțin dacă o făcea, decât sub Lenin. După
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
roșu-Închis, de culoarea cinabrului și fulgerul albastru din Cântec pentru oastea lui Igor (acea incomparabilă și misterioasă epopee de la sfârșitul secolului al doisprezecelea sau al celui de-al optsprezecelea), poeziile lui Pușkin și Tiutcev, proza lui Gogol și Tolstoi și minunatele lucrări ale marilor naturaliști ruși care au explorat și au descris pustietățile Asiei Centrale. La un stand de cărți din Market Place am descoperit Întâmplător o lucrare rusească, un exemplar la mâna a doua din Dicționarul interpretativ al limbii ruse
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lumii, Împrăștiați-vă! Vechile cărți greșesc. Lumea a fost creată Într-o duminică. 2 Pe parcursul anilor primei copilării a băiatului nostru, În Germania lui Hitler și În Franța lui Maginot, am fost mai (aproape constant) strâmtorați, dar am avut prieteni minunați care au avut grijă să-i asigure tot ce era mai bun pe atunci. Deși nu ne stătea În putință să ameliorăm situația, tu și cu mine am vegheat Împreună ca să nu existe nici o fisură Între copilăria lui și propria
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
displăcându-mi cât de veselă și de convinsă erai de dispersia rapidă a ceea ce eu percepeam a fi o oprimare dureroasă; și când, În sfârșit, grosolana bulă de aer se ridica și exploda din gura lui sobră, eu trăiam un minunat sentiment de ușurare, În timp ce tu, murmurând un fel de felicitare, te aplecai să-l depui În crepusculul tivit cu alb al pătuțului lui. Știi? Mai simt și acum În Încheieturile mâinilor ecourile dibăciei cu care manevram căruciorul, de pildă apăsarea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
trăirile eroilor s-ar petrece sub privirile vrăjite ale cititorului ce devine, din spectator, martorul din umbră al dramei; mai mult, prin participarea emoțională, pentru el, povestirea devine adevărată, eroii sunt vii, trăiesc cu el alături: e o vrajă, o minunată alchimie sufletească. Iată motivul pentru care am optat pentru o exprimare dramatică, în care totul se petrece "ca în viață", în care trecutul nu mai este trecut, a devenit prezent, deci realitate, folosind "prezentul istoric". Retrăind trecutul, am dat viață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ghenarie, anul Domnului 6983 de la Zidire. Io Ștefan Voievod, Domn a toată țara Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, regi, crai, principi, tuturor cărora va ajunge cartea aiasta... PARTEA A DOUA AIASTĂ "POARTĂ A CREȘTINĂTĂȚII" februarie iulie 1475 "O! Bărbat minunat, glorios, pe care atât îl admirăm; întru nimic mai prejos eroilor antici pe care-i slăvim. Tu, care în veacul nostru, cel dintâi între principii lumii, ai dobândit o atât de strălucită biruință asupra turcilor! După a mea socotință, ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
târzie și nu-s decât o frunză gălbejită, ultima frunză de pe ram -, mă bucur de puținul soare ce mi-a mai rămas. "Trăiesc în fiecare zi, ca și cum ar fi ultima." E o șmecherie care te face să vezi cât de minunată poate fi viața. În durere chiar... Maria îl îmbrățișează cu duioșie: Bunul, dragul meu unchi. Mă rog să fim împreună cât mai mult timp. Ascultă-mi sfatul, fetițo: "Fugit irreparabile tempus!" Tinerețea! Doamne! Ce bogăție! Câtă bucurie! N-o risipi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
haraci turcilor. El vine cu oaste turcească, îl azvârle pe Alexăndrel din Scaun și cu mâna acelorași boieri, ce se dădeau mereu de partea celui mai puternic -, i-a strecurat în borșul de pește mult plăcut lui un prăfuleț din minunata otravă venețiană, moștenire de familie. Și, astfel, Aron-Vodă Răspopitul a ajuns să spurce Scaunul Moldovei cu curul său răpciugos! E rândul lui taica, Bogdan, să intre în scenă... Cu ajutor unguresc de la Iancu de Hunedoara, l-a zdrobit la Crasna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dlugosz, episcopul Cracoviei, te are în mare admirație. A scris prea frumoase cuvinte despre "Ștefan cel Mare". Citanie Ioane! și Stanciu despăturește o hârtie și i-o întinde lui Tăutu. Tăutu își drege glasul și începe, solemn, emoționant: "O, bărbat minunat, glorios, pe care atât îl admirăm, întru nimic mai prejos eroilor antici pe care îi slăvim!" O, Pater! Mă copleșești, glăsuiește Ștefan râzând încetișor, să nu se vadă cât e de emoționat. Tăutu continuă: "...Tu, care, în veacul nostru, cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]