15,494 matches
-
pe scenă, iar regizorul să fie sensibil și atent la muzică. Dirijorul trebuie să vadă, regizorul să audă. Am avut o mare bucurie să comunic peste tot În lume cu dirijori de toate vârstele, cu care m-am Înțeles de minune, de la Sir Colin Davis (la Fidelio) până la Philippe Jordan (la Werther), unde colaborarea a dovedit cât de mult depindem unul de altul ca să servim ceva ce e mult deasupra noastră: muzica. Privindu-l pe Levine, mi-am dat seama că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ei, dăruindu-le mai mult decât li se cuvenea, având În vedere cataclismul care urma să lichideze toată lumea pe care o cunoscuseră. Geniul a dispărut după ce totul a fost Înmagazinat, așa cum se Întâmplă și cu ceilalți copii mai speciali, copii minune - copilași frumușei, cu capete cârlionțate, care flutură baghete de dirijor sau Îmblânzesc piane uriașe, și care În cele din urmă ajung muzicieni de mâna a doua, cu priviri triste, boli ciudate și șezutul ușor diform, ca de eunuc. Dar chiar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și cu ajutorul unor atlase mai amănunțite am reușit să-i identific. O boală gravă (pneumonie cu febră până la 41o), survenită la Începutul anului 1907, a Înăbușit În mod misterios monstruosul meu talent pentru cifre care făcuse din mine un copil minune timp de câteva luni (astăzi nu sunt În stare să Înmulțesc 13 cu 17 fără creion și hârtie; totuși pot să le adun dacă sunt așezate frumos una sub alta); dar fluturii au supraviețuit. Mama adunase o Întreagă bibliotecă și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de când aveam zece ani, preceptorii și guvernantele știau că diminețile Îmi aparțin și se țineau prudenți deoparte. Referitor la asta, Îmi amintesc vizita unui coleg de școală, un băiat la care țineam foarte mult și cu care mă distram de minune. A sosit Într-o seară de vară - parcă prin 1913 - dintr-un orășel situat la vreo treizeci și ceva de kilometri de noi. Tatăl lui murise recent Într-un accident, familia sărăcise și vajnicul băiețel, nepermițându-și costul unui bilet
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nu fi rezistente la apă, după cum se presupunea. Ochii mei, care Încă mă usturau din cauza strălucirii zăpezii, se căzneau să descifreze un portret așa-zis „tipografic“ al lui Tolstoi. Precum coada șoarecelui de pe o anumită pagină din Alice În Țara Minunilor, portretul era alcătuit exclusiv din tipărituri. O Întreagă povestire a lui Tolstoi (Stăpân și Om), intrase În alcătuirea feței cu barbă a autorului, care, Întâmplător, avea câteva dintre trăsăturile gazdei noastre. Tocmai ne pregăteam să atacăm nefericitul iepure, când ușa
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o coală de hârtie cu același model o monedă mică (o monedă de argint de douăzeci de copeici e foarte potrivită). Treceți repede degetul peste monedă, având grijă ca dungile sau modelele să se potrivească. Coincidența modelului este una dintre minunile naturii. Minunile naturii Începeau să mă impresioneze la acea vârstă fragedă. Într-una din duminicile lui libere, bietul scamator a căzut pe stradă și a fost azvârlit de poliție Într-o celulă rece, la un loc cu doisprezece bețivani. De
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de hârtie cu același model o monedă mică (o monedă de argint de douăzeci de copeici e foarte potrivită). Treceți repede degetul peste monedă, având grijă ca dungile sau modelele să se potrivească. Coincidența modelului este una dintre minunile naturii. Minunile naturii Începeau să mă impresioneze la acea vârstă fragedă. Într-una din duminicile lui libere, bietul scamator a căzut pe stradă și a fost azvârlit de poliție Într-o celulă rece, la un loc cu doisprezece bețivani. De fapt, suferea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mai socoti pe ale noastre, Mademoiselle și Miss Greenwood) părea aglomerată și mirosea a aer Închis. În stânga mea, una dintre verișoarele cele mai neastâmpărate, o mică blondă vaporoasă de vreo unsprezece ani, cu un păr lung ca Alice În Țara Minunilor și un ten roz sidefiu, ședea atât de aproape, Încât Îi simțeam fragilul os de la șold frecându-se de mine de fiecare dată când se foia pe scaun, jucându-se cu o buclă sau trecându-și dosul palmei prin părul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cele două acțiuni nu m-a ajutat să accept modul În care Lenski se făcea de râs și ne plictisea și, prin urmare, am fost fericit, când, după Încă trei reprezentații (Călărețul de aramă de Pușkin; Don Quijote și Africa - Tărâmul minunilor), mama a cedat rugăminților mele fierbinți și s-a renunțat la toată povestea. Acum când stau și mă gândesc, acele imagini ca niște meduze, proiectate pe pânza umedă a ecranului (se presupunea că umezeala le dădea mai multă strălucire), păreau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cărți pentru acasă. Chiuleam de la cursuri. Fugeam la Londra sau În alte părți. Întrețineam mai multe legături amoroase simultan. Am avut niște discuții Îngrozitoare cu domnul Harrison. Am tradus În rusă douăzeci de poezii de Rupert Brooke, Alice În Țara Minunilor și Colas Breugnon al lui Romain Rolland. Din punct de vedere didactic ar fi fost același lucru dacă aș fi urmat cursurile „Institutului de Mine“ din Tirana. Chiflele prăjite În unt și gogoșile fierbinți pe care le primeam la ceai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
plasă, fiicelor lor bronzate, tunse băiețește, pe terenuri pline de praf, sub norii ce se deplasau lent pe cerul unei lungi zile de vară. Am căpătat cinci dolari (o sumă frumușică În perioada inflației din Germania) pe Alice În Țara Minunilor În limba rusă. Am colaborat la compilarea unei gramatici a limbii ruse pentru străini, În care primul exercițiu Începea cu cuvintele Madam, ia doktor, vot banan (Doamnă, sunt medic, poftiți o banană). Cea mai bună slujbă a fost să compun
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mică", care a făcut din țara lui mică o putere de luat în seamă, o epopee al acelui ev quatrocento românesc. Suntem în plin secol al XV-lea: războiul de 100 de ani; căderea Constantinopolului; zorile Renașterii timpurii; descoperirea lumilor; minunea catedralelor gotice sfidând norii; dar și Inchiziția; și "Pericolul otoman": un veac sângeros, zbuciumat, un veac de răscruce în istoria omenirii. În Răsărit, la Gurile Dunării, țările române, luptând singure împotriva cotropirii otomane, apărându-și ființa și libertatea, și-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ca pe un răboj m-au crestat, întru aducere-aminte... Aici am Lipnic săgeata tătărască, își împunge el cu degetul umărul stâng. Aici am Valea-Albă iatagan turcesc, își sfredelește cu degetul fruntea bandajată. Sunt un domn foarte "însemnat"! râde el batjocoritor. Minune mare de-am scăpat neotânjit la Podul Înalt! M-o ferit Iisus Mântuitorul... Daniil scoate niște feși albe de in: Am niște buruieni de leac... să... să te oblojesc... O cataplasmă... Trage coptura. Ce cataplasmă?! bodogăne Ștefan .... De cataplasme-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
voia Celui de Sus, că și Domnia ta prea bine cunoști cât de încurcate sunt "Căile Domnului". De ale oamenilor, ce să mai vorbim? Sunt încâlcite rău, rău de tot... Ba, încă mi-au scos vorbe c-aș fi "făcător de minuni", se miră el și barba îi saltă într-un hohot sănătos. Ștefan râde chinuit: Ai scăpat ieftin! Mie, prostimea a scornit, măre -, c-aș fi fermecat:... c-aș avea "iarba fiarelor" și d-aia nu pot fi răpus de fier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
linge pereții, urcă pe boltă, se întinde pe pardoseală. Ironic, sarcastic, se ploconește umbrei: "Ai făcut-o de oaie", maiestate!! Sunt "maestru" renumit în miracole răsunătoare "gen Podul Înalt"! De Valea Albă nu mă întreabă nimeni?! O așa frumușică de "minune" am săvârșit acolo, de-o să mă cânte în letopiseți pentru o așa năzbâtie celebră! Cu drept cuvânt m-au botezat vrăjmașii: "Ucigător al neamului moldovenesc"! Se împiedică în cârpele ce-i oblojesc piciorul. Daniil, îmbufnat, bombăne ironizându-l: Alta acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
alta! "Lovește!! Taie!! Împunge!! Ucide!!" Pentru Moldova și Ștefan!!!" răcneam de clocotea văzduhu', până la cer răcneam: "Moldovaaaa!!!" Nu știu de unde am găsit în noi puterea aceea, că doar eram sleiți, vlăguiți, eram sfârșiți cu totul... Și așa, deodată, devenisem zmei! Minune mare! Și-atunci, de prin păduri, s-au revărsat ca turbații glotașii Moldovei, cu furci, cu topoare, cu țăpoaie chiuind, urlând, blestemând, așa cumplit răcneau că turcii s-au spăimântat crezând că suntem de două ori mai mulți decât eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ne-au fost și norocul, și soarta prielnice, recunoaște Ștefan. Și-apoi, eram acasă, aveam cu noi tovarăși și codrul, și Dunărea, și Carpații, și Cerul, și pe Iisus Mântuitorul ce ne-a ascultat ruga... Da! Da! A fost o minune dumnezeiască! se repede Preafericitul Mitropolit Teoctist, un bătrân alb, blajin ca un bunic. Și rugăciunile noastre, se împăunează el. Olecuță a fost și omenească, Preafericite, adaugă Ștefan cu un surâs smerit. Din nefericire, minunile nu se repetă... "Minunea" se cheamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ruga... Da! Da! A fost o minune dumnezeiască! se repede Preafericitul Mitropolit Teoctist, un bătrân alb, blajin ca un bunic. Și rugăciunile noastre, se împăunează el. Olecuță a fost și omenească, Preafericite, adaugă Ștefan cu un surâs smerit. Din nefericire, minunile nu se repetă... "Minunea" se cheamă Ștefan Vodă! strigă vornicul Bodea. Fantastic Ștefan aista, râde Ștefan înveselit. Te pomeni c-o fi cu stea în frunte... Și încă ce străluce! îi ține isonul Mihail. Strălucită a fost chibzuiala de luptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fost o minune dumnezeiască! se repede Preafericitul Mitropolit Teoctist, un bătrân alb, blajin ca un bunic. Și rugăciunile noastre, se împăunează el. Olecuță a fost și omenească, Preafericite, adaugă Ștefan cu un surâs smerit. Din nefericire, minunile nu se repetă... "Minunea" se cheamă Ștefan Vodă! strigă vornicul Bodea. Fantastic Ștefan aista, râde Ștefan înveselit. Te pomeni c-o fi cu stea în frunte... Și încă ce străluce! îi ține isonul Mihail. Strălucită a fost chibzuiala de luptă a Măriei sale, întărește Stanciu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
atacul, să-l înfruntăm, deci! Nimeni nu cutează? Ei bine! Noi cutezăm! Tot ne place nouă, figura ceea cu coada... Ce zici, Preafericite, îl întreabă pe Teoctist, mai pui o vorbă bună Acolo Sus? Poate facem rost de încă o minune, ceva, poate fi și "dumnezeiască". Teoctist binecuvântează: Să dea Domnul! Am câștigat o bătălie numai; războiul nu s-a sfârșit încă... Cum așa? Nu s-a sfârșit?! Da' aista ce fu? Cum credeți că Luminăția sa Mahomed-Împărat, Stăpânul Lumii, Fratele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
gol... Oblonul zgâlțâit de vânt se lovește de perete. Maria se ridică, îngenunchează pe pupitrul din fața iconostasului unde o candelă pâlpâie și răsfrânge o lumină palidă, tremurândă, dând viață, parcă, chipului blând al Maicii Domnului. E o icoană făcătoare de minuni, adusă de la Muntele Athos, și care, într-o noapte când se prăznuia răstignirea lui Iisus, a plâns cu lacrimi, cu lacrimi adevărate. Își face cruce și se cufundă în rugăciune. Alături, o Biblie mare, ferecată în argint; de altfel, cărți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Maria, cu ochii pierduți în gol, vede, aude aievea: -... Mii și mii orașul tot, femei, copii, bătrâni, toți cei ce nu încăpusem în Sfânta Sofia, înveșmântați în negru, ca de înmormântare, cu lumânări aprinse, cu prapure, cu moaștele făcătoare de minuni ale Sfintei Fecioare din Blacherne ocrotitoarea orașului am îngenuncheat în piață. Ne rugam, ne prosternam cu fruntea în țărână, strigam și plângeam în hohote cu sughițuri, cerând Cerului ajutor... Maria... Te rog... Maria! ...Bubuitul tunurilor și răcnetele luptelor de pe metereze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aproape, ne despărțea un zid. Femeile își smulgeau părul, își striveau la sân pruncii ce țipau... Și lacrimile șiroiau pe obraji: "Fecioară!! Nu ne lăsa!! Nu ne părăsi!! Mântuiește-ne!! Apără-ne!! Salvează Orașul Sfânt!! Nu!! Nu se poate ca Minunea Lumii să moară!!" Țamblac, istovit, cu tristețe, răpit amintirilor: Și, iată că s-a putut! După săptămâni de asediu, de luptă disperată pe ziduri, cei câți mai rămăsesem am căzut. Constantinopolul a murit în zori. Cumplitul Mahomed a dat orașul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
palatele jefuite, arse. Focul și moartea pusese stăpânire pe oraș. Iată războiul!... După trei zile și trei nopți de groază, "Magnificul Mahomed" și-a făcut intrarea triumfală într-un oraș mort, numai ruine fumegânde, orașul ce era altădată "A opta minune a Lumii". S-a îngrozit și el... Dar își văzuse visul cu ochii: intra călare în Sfânta Sofia, spurcată, ajunsă lupanar de orgie turcească. Constantinopolul a murit! Trăiască Stambulul! A fost cumplit, unchiule! sughite ea printre lacrimi. Ai noștri, toți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la întrebări. N-a lipsit mult să mă facă friptură în suc propriu... Ce este Apusul veacului nostru? Pe lângă Divina Comedie, pe lângă ideile ce scormonesc adevărul despre om și natură, pe lângă dantelele în piatră ale catedralelor ce sfidează norii, pe lângă minunile făurite de dalta și penelul artiștilor, Apusul înseamnă și o mână de oase arse. Leonardo da Vinci versus Savonarola. Când ducele Veneției m-a trimis cu un mesaj la Ștefan Vodă, m-am legat de țara asta, de oamenii ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]