14,344 matches
-
de Harlem, cu un decolteu năvalnic din care ugerele siliconate stăteau să explodeze, care tocmai încheiase cea mai penibilă sesiune de răgete false auzite la televizor de la Marina Voica încoace. Nu reveni, te rog, că de-abia se liniștise un pic Andreea Marin!. 26 noiembrie 2009 Franța medievală credea în miracole, iar noi, ca bravi francofoni, nu ne-am depărtat, se pare, de Evul de Mijloc, fie doar și prin coloratura mistică cu care însoțim afacerile publice care ar trebui guvernate
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
locuitorilor "satului global" care se aprind, degustă îndelung emoțiile sau suferă dramatic și dureros (mix extatic care acoperă întreg orizontul erotic accesibil lui homo sapiens) împreună, în fața televizoarelor, sau pe viu, în arenă. E un spectacol grandios care merită un pic de zăbavă. Cei mai în vârstă știu că Liga Campionilor nu a fost mereu așa, o urzeală de grupe și de bătălii fără victime, orchestrate pentru a avea confruntări cât mai multe și mai dramatice. În anii '80, și echipe
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Brâncuși (Rien ne pousse à l'ombre des grands arbres) și că nu comentează dezbaterile interne ale partidului. Eu, care nu am niciun fel de botniță politică sau obligații față de patroni, cred, totuși, că acest incident merită un comentariu un pic mai amplu decât o simplă mențiune oarecum mondenă, fie doar și pentru a semnala textul amuțitor pe care acest schimb de replici l-a generat pe blogul domnui Traian Radu Ungureanu (aka TRU). Domnul Ungureanu este un jurnalist sportiv celebru
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
înțeles? Executarea!". Grea decizie pentru copilașul senilizat de chefuri, căci damele de consumație dimprejuru-i erau cam sterpe, desfundate de avorturi și seci din cauza uzurii. La tăvăleală mergeau, că nu aveau inhibiții, iar psihoterapia cu gemete profesioniste îi mai învârtoșa un pic ego-ul molatec. Dar plozi? Cu care dracu' să facă plozi? Însă, după cum știm din poveste, bunul Dumnezeu nu-i părăsește niciodată la greu pe cei vrednici, pe care doar îi încearcă, așa, ca să ne fie nouă, oamenii sărmani, de îndrumare
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
mândri de orașul lor, le-aș spune, totuși, că, din aceste mici orgolii prea ușor iritabile, se naște provincialismul. Oamenii politici reacționează rapid, din motive de vizibilitate, dar intelectualii, oamenii educați, cu simț critic, se cuvine să și reflecteze un pic la natura subiectului aflat în controversă. Iată, de aceea, ce cred eu că ar trebui adăugat la această dezbatere care s-a întins zilele trecute pe ziare, pe televiziuni locale, pe bloguri și în parc: 1. Criticile, argumentate sau nu
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
conferențiarul, atât în atitudinea snoabă care ne îndeamnă să facem paradă de referințele culturale în loc să degustăm, relaxați, jazz-ul ca atare, cât și în lipsa de deschidere către formele noi de expresie sau către alte mode actuale) ar merita totuși un pic de atenție suplimentară. Are dreptate Cătălin Ștefănescu, mai nimic din muzica ultimelor decenii nu mi-a atras atenția, la nivel de atracție profundă, modelatoare, așa cum s-a întâmplat cu opțiunile mele muzicale de tinerețe. În afară de Nightwish, descoperit la fiul meu
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
fermitatea unui gospodar care nu ezită să împuște lupul care îi atacă stâna, fără să-și lase agoniseala distrusă doar pentru a face pe plac "iubitorilor de viețuitoare" care îl mustră de peste gard. Bineînțeles că știu că situația e un pic mai nuanțată și că, în sine, bieții câini nu au nicio vină, dar, îndraznesc să spun, mi se pare ipocrit și blamabil să fii mai interesat de soarta unor elemente intermediare din lanțul trofic decât de oameni. Faptul că persoane
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
în ciuda unor auguri care i-au fost mereu nefavorabili, pariul cu posteritatea. Nu e vorba să facem aici, deși poate ar merita la un astfel de ceas festiv, evocări encomiastice sau cine știe ce jocuri propagandistice, ci doar de a medita un pic la modelul de decență și stabilitate, de calm și respect pentru țară și valori pe care ni-l oferă, măcar de două decenii și jumătate, Regele Mihai. Și de a îi identifica parțial pe cei cărora acest model le creează
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
cadrul legislativ necesar pentru a obține IP-ul calculatorului de pe care este postat mesajul calomnios și, inevitabil, va putea oferi calea legală de a scoate ipochimenii din penumbra otrăvită și lașa a anonimatului. A venit vremea să mai igienizăm un pic și pe aici, prin subsolurile forumurilor improvizate și toxice. 15 decembrie 2014 La 24 martie 1965, la ora 14.00, Republica Populară Română ( da, cu â din i) îngheța pentru câteva minute. Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej, îmbălsămat ca Lenin și purtat
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
inclusiv moartea lui Olvido Ferrara În Balcani și trecerea timpului prin inima și capul fotografului, erau pricini nedeslușite, piese din țesătura complexă a atâtor Întâmplări care Îl țineau acum În fața frescei, În turn. Mai era mult de făcut (acoperise un pic peste jumătatea tabloului schițat În cărbune pe peretele alb), dar pictorul de război era mulțumit. În ceea ce privea munca din acea dimineață, plaja sub ploaie și navele care se Îndepărtau de orașul incendiat, o incintă Înnegurată În zarea melancolică, aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cei trei călăreți, unul În prim-plan și ceilalți În spate, doi erau aproape gata, armurile În culori reci, albastru-cenușiu și albastru-violet, colțurile și muchiile armelor străluceau, trasate cu tușe fine pe bază de alb, albastru de Prusia și un pic de roșu și galben. Pictorul de război lucrase mai ales la privirea cavalerului din prim-plan, care, fiindcă avea viziera coifului ridicată, era singurul căruia i se vedea fața - mai bine zis, o parte din ea (ceilalți o aveau acoperită
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mare delicatețe, absorbită de bărbații care mureau și omorau, de câinele care, sub punctul de fugă situat În capul calului din centru, urmărea iepuri În goana mare. Și tu? Întrebase el. Spune-mi cum rezolvi chestiunea. Olvido mai stătuse un pic liniștită, fără să răspundă, apoi Își luase ochii de pe tablou, privindu-l pe el cu coada ochiului. N-am nici o problemă, zisese În cele din urmă. Sunt o fată Înstărită, fără răspunderi și complexe. Nici nu pozez pentru mari croitori
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
neregularitățile găurilor din perete, chituite cu ciment și nisip, În jurul unei scene cu doi bărbați care luptau Îmbrățișați, unul căzut peste celălalt, Înjunghindu-se Îndârjiți, cu culorile vii ale racursiurilor lor violente potolite de straturi de albastru marin amestecat cu un pic de carmin pentru umbre, al cărui efect provenea de la vâlvătăile Încrucișate ale orașului În flăcări și vulcanului din depărtare. Pictorul de război lucrase multă vreme la acel detaliu, acordându-i o atenție deosebită. Avea vagi reminiscențe din Bătaie cu ciomegele
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ai insinuat mai Înainte? Arta? - Nu știu. Nu cred. Markovic părea decepționat, așa că Faulques s-a gândit nițel. - Bănuiesc, a adăugat, că nimic nu poate să schimbe natura umană. Ori s-o țină mereu la distanță. A mai meditat un pic. O tânără bine se plimba pe lângă ghișeul cu bilete pentru șalupa turistică. Poate că-i ea, a gândit. Ghida de pe șalupă, care vorbea despre pictorul vestit din turn. Fata s-a dus mai departe. - Memoria, poate. Într-un fel, e
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Știm de peste o jumătate de veac că adevăratele legi nu pot fi liniare. În sistemele confortabile cu care știința ne-a liniștit veacuri la rând, schimbările infinitezimale din condițiile inițiale nu afectau soluția; dar, În sistemele haotice, cum variază un pic condițiile de plecare, obiectul o ia pe un drum diferit. Asta s-ar putea aplica și la războaiele tale, firește. Dar și la natură și la viața Însăși: cutremure, bacterii, stimuli, gânduri. Trăim În interacțiune cu peisajul confuz care ne
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pe deal În contralumini geometrice, pe fundalul unor vâlvătăi, care Îi reușise foarte mulțumitor pictorului de război - acesta era rodul unei vieți de fotografiat incendii - prin aplicarea de roșu englezesc În zona exterioară și de roșu de cadmiu cu un pic de galben În centru. Evoluția În zigzag a acelei fisuri - un sistem neliniar, ar fi spus omul de știință prieten cu Faulques - răspundea și unor legi ascunse, unei dinamici evidente, a cărei evoluție era imposibil de prevăzut. Încercase să remedieze
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de rășină acrilică și praf de marmură, aplicat cu spatula și repictat pe deasupra; dar acesta nu schimba lucrurile prea mult: fisura Își urma, În tihnă, progresul implacabil. Pe când Își curăța griul și albastrul de pe degete cu o cârpă și un pic de apă, Faulques a privit resemnat crăpătura din perete. La urma urmelor, s-a consolat, totul făcea parte din criptogramă. Zigzagul din haos și sensurile lui oculte. Și natura, și-a amintit, avea pasiunile ei. Din această perspectivă, a privit
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
șaisprezece-șaptesprezece ani. Bosniac. I-a căzut cu tronc unui gardian sârb. Zâmbea ușor, evocator. De n-ar fi fost privirea, ai fi zis că-și amintea ceva plăcut. - De câte ori gardianul Îl lua cu el noaptea, băiatul aducea mereu câte ceva. Un pic de ciocolată, o cutie cu lapte condensat, tutun. Ne dădea nouă tot. Uneori chiar și medicamente pentru bolnavi. Ce părere ai? Totuși, noi luam tot ce aducea. Cu lăcomie, te asigur. Da. Până la ultima țigară. Soarele, care se ițea la
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lui. Nu era nevoie să inventeze nimic. Toată acea sticlă și tot acel oțel erau continuarea directă a călăreților cu panașe, căptușiți cu fier, prin ale căror armuri crăpate orice argat umil putea să strecoare, cu ceva deznădejde și un pic de Îndrăzneală, tăișul ascuțit al unui jungher. Ea Îi explicase cu mare precizie acest fapt la Veneția. Nu mai există barbari, Faulques. Sunt cu toții Înăuntru. Și nici măcar nu mai există ruine asemenea celor dinainte, avea să adauge mai târziu, la
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și Înșelăciune, recurgând la talent pentru a face ca una să pară cealaltă. De aceea Tebaida are tot ce au capodoperele: alegoriile lucrurilor certe, care vor fi certe numai după multă vreme. Și acum, te rog, mai dă-mi un pic de vin. Spunea toate acele lucruri pe când răsucea cu o Îndemânare de invidiat pastele pe furculiță, se ștergea la gură cu șervetul ori Îl privea pe Faulques În ochi, cu toată lumina Renașterii reflectată În ai săi. În cinci minute
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fotografie acolo; privise cadavrele, cu aparatele de fotografiat ascunse sub impermeabil, și abia când intrase În casă și văzuse albumul pe podea Începuse să lucreze. Era o zi foarte umedă și furtunoasă, iar ea avea părul și fața acoperite cu picuri de ploaie, așa că Faulqaues nu-și dăduse imediat seama că ea plângea, și observase numai când o văzuse ridicând camera foto În fața ochilor și ștergându-i, ca să-și usuce lacrimile ce o Împiedicau să focalizeze. Nici ea, nici el nu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
armurilor care, pline de șuruburi și piulițe, Îi făceau să pară niște roboți. Atunci, Faulques s-a apropiat de masă, a luat una dintre cutiile Închise ermetic În care păstra mici cantități de vopsele deja amestecate și a pus un pic de alb abia albăstrit pe un penel numărul 6. - Să dăm strălucire unuia din aceste cuțite, a sugerat. Va fi suficientă o linie fină pe tăiș. Te poți sprijini de perete, fiindcă vopseaua e uscată. A indicat locul, i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
imbecili. Dar eu nu caut parfumul trecutului. Nu vreau să Învăț, nici să-mi amintesc, ci să rup legături. Sau, În jargonul tău de psihopat, locurile pustii, mecansimele și obiectele sparte sunt formulele matematice care arată drumul. Al meu. Un pic de fosfor trecător În meningele lumii. Nu am pretenția să rezolv problema, s-o Înțeleg ori să mi-o asum. E doar parte din voiajul spre locul către care mă Îndrept: unul pe care am să-l recunosc la sosire
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și bandajele de pe răni, mudari de noroi și sânge, loviți de schije, orbi Înnebuniți care Își duceau mâinile la ochi, lovindu-se de toate cele la coborâre. Olvido era tot așa, În genunchi, când Faulques se ridicase și fugise un pic pe povârniș În sus, se lăsase pe vine și mai fugise o bucată, ca să se apropie și să focalizeze pe profilul profesorului pe care doi băieți Îl aduceau, ținându-l de subsuori, cu picioarele care lăsau două urme În iarba
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
zilnic șalupa cu turiști. Își lăsase părul liber, purta o rochie de la Ibiza cu bretele, lungă până la glezne, și sandalele de dimineață. — Frumos loc, a spus. Liniștit și foarte frumos. Apoi a surâs. Cred că te invidiez, a adăugat. Un pic, cel puțin. Să trăiești aici e atât de original. Pictorul de război a analizat ce voia ea să spună. — Da, a răspuns În cele din urmă. Poate că-i așa. S-a uitat la mare, apoi iar la ea și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]