KorAP: Find »[drukola/base=aprinde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...554 555 556 ...719 >

17,970 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812

cei dragi, te vor simți aproape. Nu mulți au șansa asta. El o știe cel mai bine. Întreaga lui familia fusese masacrată la Lidice 126. Habar nu avea nici măcar unde sunt îngropați. IV Scăpărat dintr-o zvâcnire a mâinii, chibritul aprinde țigara ascunsă în căușul palmelor și lumina pâlpâitoare a flăcării așterne pe chipul măsliniu umbre și lumini ce conferă o expresie aproape drăcească trăsăturilor ascuțite. Cu pași ce răsună cavernos pe podeau goală din scânduri, individul pătrunde în lumină și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Dar asta nu îl interesează pe el, e bucuros că în urma "aranjamentului" oamenii lui nu vor fi vizibili pentru trăgătorii inamici asemeni muștelor pe perete. Atunci când se echipase, pentru un scurt moment, avusese impresia că îmbracă giulgiul înmormântării. Reflectorul se aprinde din nou, cercetează terenul cu încetineală de melc. Exasperat, Marius strecoară printre dinți o înjurătură. "La naiba cu reflectorul ăsta! Așa nu vom ajunge nicăieri, niciodată!". Starea de așteptare cu presimțiri rele face ca golul din stomac ce începuse să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
mult de propriul instinct, locotenentul înaintează prin întuneric măcinat de spaimă. "Dă Doamne să nu rătăcim drumul! Și să nu dăm peste mine!". Amândouă situațiile ar fi catastrofale pentru ei. Se oprește o clipă, pentru o scurtă orientare. Reflectorul se aprinde iar. Oamenii se trântesc în zăpadă, dar acum nimeni nu-l înjură. Dacă mai sunt zece metri până la el. Lumina crudă încearcă să pătrundă perdeaua deasă a fulgilor ce dansează haotic. Se stinge brusc. Oamenii se ridică, înaintează ușor aplecați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
santinelă ascultă concentrat, cu capul ușor aplecat într-o parte. Nervii tuturor sunt încordați la maximum. "Oh, Doamne, nu! Nu se poate sfârși totul acum!". Spre ușurarea lor, neamțul saltă arma pe umăr și continuă să patruleze, ba chiar își aprinde liniștit o țigară. Își bate palmele înmănușate ca să se încălzească în timp ce îngână ușor: "Unsere beide Schatten/ Sah'n wie einer aus/ Daß wir so lieb uns hatten..." 131. Marius strânge convulsiv în mâna dreaptă mânerul rece al baionetei de la șold

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
fi opriți alții să-i facă rău. Așadar, nu avea nici un motiv să tremure în pantaloni numai fiindcă ticălosul ăsta arogant apăruse aici pe neașteptate. Cu mișcări lente, măsurate, scoate o țigară din pachet fără să servească pe celălalt. O aprinde tacticos, apoi se lasă pe speteaza scaunului și după ce pufăie de câteva ori o pune pe marginea scrumierei aflată în dreptul lui. De fapt, ce înseamnă colaborare totală? Puteți fi mai explicit? Gânditor, Schultz bate un timp toba cu degetele pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
imediat inundate de acordurile asurzitoare ale marșului Erika. Ce îi pot face acolo, Dumnezeule?" Rătăcește încolo-încoace cu pași agitați prin coridorul pustiu. Simte cum capul îi pulsează dureros iar, din când în când, transpirații reci îi curg pe șira spinării. Aprinde o țigară urmărindu-și imaginea în fereastră. Afară încă nu se întunecase cu toate că este trecut de cinci după amiaza, iar în această perioadă a anului soarele apune deja. Privește cerul. Apăsător și plumburiu, pare că îl strivește. Deschide fereastra. Inspiră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
va fi arătată la jurnalele de actualități. Nimeni nu vrea să prezinte morții, doar paradele victorioase. Nu poți ridica moralul unui popor dacă îi arăți zilnic cadavre mutilate, dimpotrivă. Ori asta nici un politician nu vrea să o riște. Scoate tabachera, aprinde o țigară și trage cu nesaț. O voce cunoscută îl face să tresară. În dreptul lui, surâzător, căpitanul Apostol. Ai făcut treabă bună, băiete! Acum, poate vom avea și noi o perioadă de liniște. Un repaus ar fi mai mult decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
viu și mărginite cu bănci din lemn, vopsite în culoarea verde, sunt trasate cu o precizie aproape matematică printre arbuștii ornamentali, care altădată asigurau în perioada verii o umbrelă răcoroasă pentru pacienții care-și făceau siesta la umbra lor. Își aprinde o țigară și suflă fumul încet pe nări. Privește cu o ușoară neliniște întunericul compact al pădurii. Un loc unde niciodată nu se simțise în largul lui. Pur și simplu se bloca, incapabil să mai facă o mișcare sau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
comunicați cu Londra. Am declarat deja tot ce știam la interogatoriu, răspunde femeia privindu-l drept în ochi. Calm, Schultz își scoate centura cu revolverul, o pune pe masa din apropiere și, înainte să se așeze pe scaunul din fața fetei, aprinde o țigară. Amândoi suntem conștienți că minți. Nu știu la ce vă referiți. Replica asta am mai auzit-o de la tine. Cum nu te-am crezut atunci, nici acum nu prinde. N-am ce să vă spun. Schultz trage un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
indiferent de cât de mult s-ar fi gândit la el. Nu, este cu totul altceva. Se surprinde sâcâit de ideea că mai trebuie să facă ceva, dar ce oare? Se caută prin buzunare după o țigară. Hm, cam puține. Aprinde una și trage puternic fumul în plămâni. Simte cum somnul îi dă târcoale. Capul îi este greu, ca și cum cineva îi turnase plumb în locul creierului. Se freacă la ochi cu putere. Nu-și poate permite acum să doarmă. O va face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
nepăsător sau agitat ești, dacă doamna cu coasa vrea să te întâlnească, asta oricum se va întâmpla. Nu poți face decât să aștepți, pregătit de luptă și cu dorința de ați vinde pielea cât mai scump. Unul dintre ei își aprinde o țigară și începe să se scarpine îndârjit după ceafă. A' naibii păduchi! De unde dracu au apărut? Fă-ți o spălătură cu gaz și scapi sigur. Păi, de unde în pustietatea asta? Aici, singurul gaz vine de la pârțurile mele da' și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
pe burtă se strecoară un șuvoi de sânge cald. Odată cu el, din vene se scurge și viața lui. Caută prin buzunarul mantalei după o țigară. Găsește un pachet boțit și murdar. Le numără, în virtutea unui vechi obicei. Cinci țigări. În timp ce aprinde una își aduce aminte că nu mai departe de ieri gândise că sunt foarte puține. Acum, dacă mai are timp pentru încă una. Trage un fum, dar se îneacă cu propria lui salivă când o arsură puternică urcă din abdomen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
a plecat și în urma lui, pe pătura murdară, a rămas doar o carcasă de carne goală. A murit, spune încet Mâțu. Dumnezeu să-l ierte. Scoate un rest de lumânare și o cutie de chibrituri. Scapără unul dar nu se aprinde. Mai încearcă o dată, dar nu reușește. Sunt umede. Nu fac mare scofală cu ele. Caută în buzunar, la mine, în veston. Găsești acolo... o brichetă, încheie Marius cu voce sfârșită. O durere cruntă îl asaltează din nou și simte cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
erotică începe să prindă contur în mintea înfierbântată. "Cum ar fi să te trântesc cu picioarele în sus? Îndărătnică la început, mai mult ca sigur, dar în final vei necheza ca o iapă!". Surâde ușor stârnit acestui gând deșucheat. Își aprinde o Regală și trage mai aproape scrumiera rotundă, metalică, cu margini colorate roșu lucios. Nu se obișnuise niciodată cu țigările rusești, gustul lor aspru îl izbea în mărul lui Adam ca un ciocan de forjă, spre deosebire de cele românești care erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
lui personalitate? Va trăi un rol și nu o existență. Cum își va putea salva sufletul, onoarea? Dar oare le mai are? Nu simte decât un gol uriaș acolo unde toate acestea ar fi trebuit să fie. Cu mâini tremurătoare aprinde un chibrit, apoi privește nemișcat cum fișa personală a tatălui său se preface scrum. Acolo, în flăcările bucății de hârtie găsește ceea ce trebuie să facă. Cu două zile în urmă, vărul lui, pilot militar la Otopeni, îl întrebase dacă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213

din fața dormitorului În care fusesem dimineața, În sufrageria cu o masă ovală maro-Închis, o vitrină oarecare cu bibelouri ieftine, afară de două din ele părînd mai răsărite. Pe jos un covor bej cu desene confundabile În amurgul ce stăpînea odaia. Ea aprinse lumina, care depărtă pe loc distanțele dintre noi și aruncă În altă realitate mobila și covorul. - Doamnă, vreau să vă rog ceva... ceva care să rămînă Între noi pentru totdeauna. - Da, domnule judecător! Era vădit emoționată, se vedea În privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
cum se pare ci În carnea mea sîngerîndă... Te aștept chiar În noaptea asta, Încă sîntem tineri, abia la Începutul anului 1943, crivățul de care vorbești a Început să bată, dar vom găsi În noi tăria de a ne mai aprinde la jăratecul mutat În cenușă... SÎntem Încă tineri. Și cînd ești tînăr...” Poarta casei lui Lung se dă În lături. Un bărbat scund, În jur de treizeci de ani apare În prag și-l strigă, cică e „convocat” la primărie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
el reacționa cu sincere mulțumiri și prefăcute laude, pentru că nu se pricepea. Ea deschise ușa servantei, și după ce puse pe masă o farfurioară cu o linguriță de șerbet, iar el paharul cu apă, se așeză din nou În fotoliu. El aprinse o țigară, apoi simplu: - Dar de ce tocmai despre dragoste? - Credeți că există un subiect mai important În lumea asta? Ea rîse, iar el tăcu. Vedeți dumneavoastră, nimic nu se poate fără ea. Nu știu dacă mă Înțelegeți. Vorbesc de dragoste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
din omenire, Își făcuse cîndva - eu Însumi, cu unele corecturi - un ideal, posibilitatea unei salvări a societății, găsind apropieri, rămase numai pe hîrtie, Între ideologia vînturată și preceptele biblice. Dar asta se dovedi a fi fost numai În mințile noastre aprinse de ideea unei soluții perfecte, absolute, definitive, dar nimeni din cei ai puterii nu erau pe măsura ideii, fiind prea Înaltă, dovedindu-se În practică a nu fi, ca sistem social, decît expresia unei aberații pe care n-o poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
fericire și nefericire, lăsîndu-mă să cred că sînt fericit, pentru că-mi erau dezvăluite, ca-ntr-o revelație, spunea el, tainele cerului, dar nu-mi dădeam seama. - „Ce fel de revelație e aceasta, Îl Întrebai, de care nu-ți dai seama?”... Aprinsei lumina, el dispăru, și o singurătate vegheată cald Îmi ocrotea ființa. Intrai În zodia Gemenilor, anul 1955. 28. Către sfîrșitul verii acelui an, o scrisoare din partea Învățătorului Îmi vesti eliberarea lui Lung. De fapt, Însuși Lung mi-o vestea prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
N-are importantă ce credeți, important e că așa va fi. Nu trebuie să fii ticălos pentru a executa un asemenea ordin, e suficient să fii temător. La timpul acela toți vom fi temători. - Bine, domnule Pavel, dar... El Își aprinse țigara lui de proastă calitate, și două ore ne pierdurăm În discuții mai cețoase decît fumul de țigară, despre dreptate și nedreptate. 29. După cîtva timp, Într-o dimineață, fui anunțat, cînd mă aflam la tribunal, că o doamnă mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
de cei de sus, căci repetă Întruna, pentru noi proștii de jos că „deocamdată”, și asta e de douăzeci de ani, „sîntem chemați să construim noua societate”, dar care nu se poate construi. Tăcu cîteva secunde, timp În care Își aprinse o nouă țigară, apoi reluă: - Cum să se construiască o societate care este aberantă, sprijinită pe interzicerea oricărei inițiative, pe alungarea oricărui interes de a face ceva esențial sau numai important, o societate În care un singur om „gîndește” pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
ați și priceput. Părea schimbată: ba nu! Era precis altcineva decît femeia amuzantă, inteligentă și cultă, trecînd ușor peste substanțe, pe care o cunoșteam. Cei ai casei păreau s-o cunoască mai bine, căci domnul Pavel interveni calm. - Iar te-aprinzi? Ce ai cu domnul judecător? vorbești de parcă ar fi dînsul de vină. - Pentru că dînsul e primul dintre toți care trebuie să știe asta. E doar În inima regimului. Condamnările de sute de ani de Închisoare și deportările la „Canal”, acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
Vă rog să Înțelegeți. Ca prin minune primi banii. Nu știu ce gîndise. Nu, nu-mi mulțumiți, adăugai, nu e pentru dumneavoastră, e pentru ea, nu vă simțiți În nici un fel obligată. Îi oprii astfel vorbirea ce-i tremura pe buze, apoi aprinserăm lumînări și Îngroparăm proaspete petunii În mici glastre cu pămînt. Pe cruce Își Încrustase pe placa de marmură fotografia și data nașterii. Keti mă privea din ovalul fotografiei ei, se obișnuise cu vizitele mele singuratice, neștiute de nimeni, și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
fi așteptat, pentru că-l știu gelos, ci dimpotrivă se Înveseli, nu știu ce gîndea că ne Îmbrățișă pe amîndoi și după cîteva clipe se scuză că trebuie să se Întoarcă la birt În care rămăseseră cîțiva din clienții aceia gălăgioși cu sîngele aprins de soarele Mării Ligurice; birtul era pe plajă, Își ceru scuze și dispăru; nu mințea, căci În adevăr În birt gălăgia era În toi, se simțea lipsa patronului. Noi rămaserăm În turn, și, deodată, - de necrezut - contemplarăm veacurile civilizației pînă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]