14,279 matches
-
emisă în 15 decembrie 1399 de către Bonifacio al IX-lea ne dovedește existența unei obști românești ortodoxe, capabilă să reziste în fața presiunilor de catolicizare. Acest document confirmă existența unei școli în Scheii Brașovului cu un secol înainte de prima sa atestare documentară în anul 1495. Începând cu sec. al XVIII-lea, în Transilvania au fost fondate noi școli românești, laice și confesionale la Blaj, Brașov, Sibiu, Făgăraș, Arad. Unul dintre cele mai importante centre era Brașovul. Viața culturală a Brașovului și în
Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu” () [Corola-website/Science/326127_a_327456]
-
cu dispunere izolată par să fi fost săpate în rocă în perioada medievală, cercetările arheologice au evidențiat uneori o serie de urme de locuire care merg până în epoca bronzului - cultura Monteoru sau începutul primei epoci a fierului (Hallstatt). Primele atestări documentare ale acestor construcții au apărut de abia în secolul XVI, moment în care spre mijlocul acestui secol în zona montană a Buzăului s-au afirmat unul dintre curentele monastice ortodoxe: anahoretismul - exprimat prin amenajarea de biserici și chilii săpate în
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
ca lăcașuri de cult, chilii sau locuri de rugăciune, cele mai cunoscute fiind schiturile "Aluniș" (funcțional și în prezent) și "Agaton". Totodată, în unele dintre peșterile din zonă se întâlnesc inscripții și desene rupestre, cu tematică preponderent creștină. Insuficiența informațiilor documentare și aspectul de multe ori straniu sau romantic al complexelor rupestre au iscat o întreagă literatură ce a propus datarea lor atât în preistorie, cât mai ales în perioada de început a creștinismului în secolele III-IV. Opinii diverse și controversate
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
opinia că unele dintre aceste situri au servit drept sanctuare dacice. Alături de funcția cultică, locațiile au folosit și pentru refugiu, fiecare dintre cele două destinații fiind susținută atât de dispunerea izolată și de existența unor inscripții, cât și de mențiuni documentare medievale. În mod indirect, bisericile rupestre de aici au influențat dinamica așezărilor umane. Apariția unor pustnici izolați a determinat existența unor mici schituri și, ulterior a unei comunități monahale înfloritoare în timpul perioadei feudale. Organizarea inițială de tip anahoretic a fost
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
amenajări, care au servit atât ca spații de locuit cât și ca lăcașuri de cult. Datele arheologice evidențiază perioade diferite de locuire, mergând pentru unele dintre locații până în epoca bronzului - cultura Monteoru sau începutul primei epoci a fierului (Hallstatt), atestarea documentară certificând însă doar perioada care începe cu secolul XVI. Arealul în care se află este cuprins între 45,25-45,45 grd. latitudine nordică și 26,20-26,55 de grade longitudine estică. Primele mențiuni privind existența complexelor rupestre se află în
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
mult mai veche (tehnica cioplirii se aseamănă cu cea folosită la Aluniș, Piatra Îngăurită și Fundătura), existența sa este considerată din secolul XIII. Un pomelnic grafitat existent la Agaton, începe cu Neagoe Basarab și primul episcop al Buzăului. Prima atestare documentară certă provine însă din 1587, deși există date care coboară - indirect, atestarea în anii 1523-1524. Pe fondul Războiul Ruso-Austro-Turc din 1735-1739 mănăstirea a încetat să funcționeze. Are Este situată la baza unei stânci piramidale aflate la aproximativ 3 km nord-vest
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
mai bine conservată dintre sihăstrii. Prezența deasupra ușii de la intrare a simbolului paleocreștin "ichtis", a condus la opinia existenței în acest loc a unei biserici paleocreștine, după cum alte elemente arhitecturale plasează originea schitului în secolele XIII sau X. Prima atestare documentară este însă din 1587, iar ultima din 1733. Dispariția sa ca ansamblu monastic este legată tot de Războiul din 1735-1739, deși folosirea sa a continuat ca locuință pînă în prima jumătate a secolului XIX. Are Are hramul Schimbarea la față
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
secolului XIX. Are Are hramul Schimbarea la față și este situat în satul Nucu, la aproximativ 2 km nord de acesta, pe "Culmea Spătarului". Mai există doar biserica - o singură sală săpată într-o stâncă izolată prăbușită de pe culme. Atestarea documentară (12 ianuarie 1679) plasează înființarea sa în prima jumătate a secolului XVI, iar dezafectarea sa s-a petrecut în 1864. În acest interval a funcționat ca schit atât de călugări (pînă în 1791 și după 1825) cât și de maici
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
mai multe perioade de locuire, epoca bronzului - cultura Monteoru, Hallstadul târziu, iar ultima în secolele XVII-XVIII. Cercetări recente demonstrează că grota a început să fie folosită în scopuri culturale cu mare probabilitate în neoliticul tîrziu sau eneoliticul timpuriu. Prima mențiune documentară a apărut în 1639 și ultima în 1733, dar dovezile arheologice indică funcționarea sa pînă în secolul XVIII. Desenele reprezentând pumnalele de tip "akinakes" aparțin secolelor VI-IV î.e.n. Piatra Șoimului I are și II are Se află în arealul
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
unde este un mare număr de mânăstiri, schituri și chilii de sihaștri izolate, cu mare densitate. Aceste așezări rupestre par a fi fost locuite în mai multe perioade istorice. Deși indicațiile cronologice despre aceste întemeierea acestor așezăminte lipsesc, insuficiența informațiilor documentare și aspectul lor de multe ori straniu sau romantic au iscat o întreagă literatură ce a propus datarea lor în preistorie, dar mai ales în perioada de început a creștinismului în secolele III-IV. Argumente aduse de cei care coboară datarea
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
și pereți verticali stâncoși din satul Ruginoasa comună Brăești, adăpostește câteva relicve rupestre. În abruptul perete al Coltului Pietrei se găsesc Pe malul opus în dreptul școlii, pe micul tanc al Culmii Ghiocei se găsesc două firide supraetajate - “La Policiori”. Atestarea documentara atribuie ctitorirea ciobanilor - Simion și Vlad - în inima unei imense stânci compacte din culmea Martiriei, o ramificație a muntelui Crucea Spătarului. Tehnică cioplirii, un însemn solar și altarul de jertfă, denotă prezenta aici ântai a unui sanctuar geto-dacic, si apoi
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
magistranzi, cadre didactice, cercetători, personal auxiliar" și alte categorii. Începutul BCU datează din 1946, odată cu înființarea Universității de Stat din Chișinău. Biblioteca își începe activitatea având un personal de doi bibliotecari retribuiți și un spațiu de 2 odăi mici. Fondul documentar al Bibliotecii era structurat pe două servicii: "împrumut la domiciliu" și "o sală de lectură" pentru studiu cu 40 de locuri. O sală de lectură mai încăpătoare (250 de locuri) precum și un spațiu amenajat cu rafturi pentru depozitarea a "150
Biblioteca Centrală a Universitații de Stat () [Corola-website/Science/326321_a_327650]
-
Cincu este înregistrat în lista monumentelor istorice al județului Brașov sub codul LMI BV-II-a-A-11639 având trei obiective principale: Așezarea săsească Cincu a devenit într-un timp foarte scurt centrul administrativ al Scaunului Cincului sau "Scaunul de Schenck" ( ), ea fiind atestată documentar pentru prima dată în 1329. Având o dezvoltare rapidă, în 1474 localitatea a căpătat statutul de târg ("oppidum") iar în 1586 organiza deja târgul săptămânal și anual se țineau două iarmaroace. De asemenea, în perioada 1329 - 1474 există mențiuni documentare
Biserica fortificată din Cincu () [Corola-website/Science/326305_a_327634]
-
documentar pentru prima dată în 1329. Având o dezvoltare rapidă, în 1474 localitatea a căpătat statutul de târg ("oppidum") iar în 1586 organiza deja târgul săptămânal și anual se țineau două iarmaroace. De asemenea, în perioada 1329 - 1474 există mențiuni documentare prin care au apărut breslele cojocarilor, croitorilor și a tâmplarilor din Cincu. Demnă de menționat este competiția care a existat între breasla rotarilor din Cincu și cea similară din Agnita, din anul 1586, când Sigismund Báthory a acordat supremația asupra
Biserica fortificată din Cincu () [Corola-website/Science/326305_a_327634]
-
de interior, care din pacate nu au putut fi restaurate de sub văruială. Din analiza materialelor de construcție s-a putut determina diferitele etape de transformare ale bisericii precum și apariția sau renovarea unora din elementele arhitectonice ce o compun. Prima atestare documentară a lăcașului de cult se regăsește într-un privilegiu acordat de Matei Corvin în anul 1474 celor care apărau fortificația. Inițial biserica prezenta trei nave inegale în înălțime care au fost modificate pe parcursul timpului astfel încât în prezent ele sunt aduse
Biserica fortificată din Cincu () [Corola-website/Science/326305_a_327634]
-
celor din Mossad le Aliya Bet de a aduce refugiați evrei - pe cei aflați la Šabac și pe alții,cât mai urgent în Palestina, contrar politicii britanice, a fost cunoscut ca „Dilema Darien 2” și a fost subiectul unui film documentar israelian din anul 2006. Apoi s-a întors în Palestina, unde a urmat un antrenament în munca de spionaj. În 1943 ea a fost trimisă în Egipt de catre Agenția Evreiască și organizația Mossad Le Aliya Bet. Oficial era însarcinată cu
Ruth Klüger-Aliav () [Corola-website/Science/326400_a_327729]
-
sus amintită, ""autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgență solicitării"". Orice persoană, fizica sau juridică, română sau străină poate cere informații de interes public (art.20 din Norme). Solicitantul nu trebuie să-și justifice, în nici un fel, cererea. Informațiile de interes public pot fi solicitate și
Informație de interes public () [Corola-website/Science/322566_a_323895]
-
la istoria Israelului"), o sinteză detaliată a unor viziuni contemporane lui despre primele șase cărți ale Vechiului Testament: contribuția sa a fost cea de a situa dezvoltarea acestor cărți într-o perspectivă istorică și socială. Argumentul lucrării sale, numit ipoteza documentară, a rămas modelul dominant al cercetătorilor Bibliei până la sfârșitul secolului XX. Wellhausen era vestit pentru cercetările biblice asupra istoriei Vechiului Testament și a compunerii "Hexateuhului". El este în mod special cunoscut pentru ale sale "Prolegomena zur Geschichte Israels" din 1883
Julius Wellhausen () [Corola-website/Science/322635_a_323964]
-
biblice asupra istoriei Vechiului Testament și a compunerii "Hexateuhului". El este în mod special cunoscut pentru ale sale "Prolegomena zur Geschichte Israels" din 1883 (publicate inițial în 1878 ca "Geschichte Israels"), în care a propus o formulare definitivă a ipotezei documentare, argumentând că Tora sau Pentateuhul își avea originile într-o redactare a patru texte independente la origini, datând la un număr de secole după Moise, care ar fi fost autorul lor conform tradiției religioase. Unul dintre autorii Pentateuhului, desemnat de către
Julius Wellhausen () [Corola-website/Science/322635_a_323964]
-
Abraham Kuenen -- savantul orientalist Julius Wellhausen a propus următoarea ordine cronologică a celor patru surse: Cu toate că ipoteza a fost supusă criticii și s-au propus ipoteze alternative, mai ales în a doua jumătate a secolului XX, terminologia și descoperirile ipotezei documentare continuă să servească drept bază pentru teoriile moderne aspura structurii și originii celor cinci cărți. Până în secolul al XVII-lea cercetătorii bibliei au susținut punctul de vedere tradițional asupra autorului Pentateuhului: se considera că textul celor cinci cătți a fost
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
biblice asupra istoriei Vechiului Testament și a compunerii "Hexateuhului". El este în mod special cunoscut pentru ale sale "Prolegomena zur Geschichte Israels" din 1883 (publicate inițial în 1878 ca "Geschichte Israels"), în care a propus o formulare definitivă a ipotezei documentare, argumentând că Tora sau Pentateuhul își avea originile într-o redactare a patru texte independente la origini, datând la un număr de secole după Moise, care ar fi fost autorul lor conform tradiției religioase. Unul dintre autorii Pentateuhului, desemnat de către
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
de Elohim, care este un nume generic pentru deități, în locul numelui personal, Yahweh, înainte de Exod 3, precum și descrierile lui Yahweh de natură mai impersonală (e.g., comunicarea în somn, prin profeți și prin îngeri în loc de apariția în persoană) indică, potrivit ipotezei documentare, proveniența din sursa elohistă. Narațiunea elohistă nu începe de la descrierea creării lumii, ci de la chemarea lui Avraam, strămoșul evreilor. Deoarece după capitolul 3 al Exodului atât sursa yahwistă cât și cea elohistă folosesc cuvântul „Yahweh” pentru dumnezeu, în textul ulterior
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
este descrisă drept împlinirea profeției despre răzbunarea pentru nesupunere. Pe de altă parte, promisiunea pa care a făcut-o Yahweh făță de David prin prorocul Natan (Samuel 2 cap. 7, reiterat în Regi 1-2) a preîntâmpinat distrugerea completă. Conform ipotezei documentare, sursa preoțească folosește titlul „Elohim” drept apelativ general de dumnezeu în perioada inițială (în primele 11 capitole din Geneză, acoperind cca 200 de ani). Primul nume specific, „El Shaddai” („Dumnezeul cel atotputernic”), a fost dezvăluit patriarhilor și utilizarea lui se
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
referitoare la creșterea viței de vie, fiind prezentate unelte și obiecte legate de viticultură, impresionante pentru vizitatori fiind butoaiele de stejar de mare capacitate (5000-6000 litri) din această pivniță nobiliară. Vinurile din Câlnic sunt cunoscute încă din evul mediu, mențiunile documentare fiind încă din secolul al XVI-lea. În 1659 sunt amintite via bisericii evanghelice câlnicene (Vineta ecclesiae Kelnicensis) sau via Parohiei (Vineta parochiae Kelnicensis). Elementele constitutive ale cetății din Câlnic, așa cum se văd astăzi, nu aparțin unei singure etape de
Cetatea din Câlnic () [Corola-website/Science/322689_a_324018]
-
un studio de film din România care a luat ființă la 1 decembrie 1952, când societatea de stat "Romfilm" și-a schimbat denumirea și a devenit "Studioul Cinematografic Alexandru Sahia". Înainte de decembrie 1989 a fost singurul studio producător de film documentar din România. Prin Hotărârea nr. 486/1991, la data de 29.07.1991 a fost înființată Regia autonomă „Studioul cinematografic Sahia-Film” Prin Hotărârea nr. 1268/1996, la data de 02.12.1996 Regia autonomă „Studioul cinematografic Sahia-Film” , din subordinea Secretariatului
Sahia Film () [Corola-website/Science/322792_a_324121]