20,245 matches
-
grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capele noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios... Mă-nfășurai bine, deschisei portița de la gratii și mă culcai pe piatra mare de deasupra 108. Chiar și atunci când este narat un episod de-a dreptul hazliu, o utrenie la care i s-a și-ntâmplat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capele noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios... Mă-nfășurai bine, deschisei portița de la gratii și mă culcai pe piatra mare de deasupra 108. Chiar și atunci când este narat un episod de-a dreptul hazliu, o utrenie la care i s-a și-ntâmplat popei o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
atât de mult!/ Ale tale doruri toate/ Numai eu știu să le-ascult (s.n.)132. Acolo, în al umbrei întuneric numai codrul îl face pe copilul-poet să se dăruiască într-atât încât să i se pară anii ca clipe/ Clipe dulci se par ca veacuri 133. Numai că ecuația codru-copil, plămădită intim, după ani își rupe inevitabil vraja. Ruptura e profundă, iar faptul că timpul acela devine ireversibil este plătit scump de conștiința omului matur: Astăzi chiar de m-aș întoarce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
apa sură/ Înfunda mișcarea-i creață între stuf la iezătură 165. Foarte adesea oglinda lacului este un bogat izvor de translații în domeniul existențialului: Și privind în luna plină/ La văpaia de pe lacuri,/ Anii tăi se par ca clipe/ Clipe dulci se par ca veacuri 166. La fel se întâmplă și-n Freamăt de codru; lacul este prezent în primele două versuri Tresărind scânteie lacul/ Și se leagănă sub soare 167 -, după care se focalizează povestea iubirii. Rolul lui de oglindă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
barca e-mpinsă de valuri care merg,/ Iar undele-i uimite, profunde și bălae/ Reflectă-n ele țărmii 173. În viziunea poetului, lacul este un resort de natură melancolică, declanșator atât al unor imagini-poveste: La glasu-i asculta el ca basme triste, dulci/ Părea că vede zâne cu păr de aur roș -, cât și al unora quasirealiste: În lacu-adânc și neted, în mijlocul de lunce,/ [...] trestia cea naltă vuind de vânt mai tare/ [...] Când rețele din codru pe creții apei clare,/ Scăldându-se prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
vale205; apa sună somnoroasă 206, tremură pe prund 207; izvoare blânde cad208, murmură 209, suspină 210, cântă 211, fac larmă 212; izvoare albastre/ Șoptesc ele-n de ele213, sunt sdrumicate peste pietre licurind, suspină-n flori molatic, coboară-n ropot dulce, sar în bulgări fluizi 214, sunt vergine și sânte 215. Armonii cu rezonanțe auditive perfecte între cele două entități (a naturii, dar și a naturii sufletului uman) devin un întreg de lavă inseparabilă: Numai murmurul cel dulce/ Din izvorul fermecat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
coboară-n ropot dulce, sar în bulgări fluizi 214, sunt vergine și sânte 215. Armonii cu rezonanțe auditive perfecte între cele două entități (a naturii, dar și a naturii sufletului uman) devin un întreg de lavă inseparabilă: Numai murmurul cel dulce/ Din izvorul fermecat/ Asurzește melancolic/ A lor suflet îmbătat 216. Chiar și atunci când autorul face o descriere în proză, tot efectele auditive predomină: În mijlocul văii e un lac în care curg patru izvoare cari ropotesc, se sfădesc, răstoarnă pietricele toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fine: o frunte atât de netedă, albă, corect boltită, care coincide cu fața într-adevăr plăcută a tânărului [...]. Părul numai cam pre lung curgea în vițe până pe spate, dar uscăciunea neagră și sălbatecă a părului contrasta plăcut cu fața fină, dulce și copilăroasă a băietanului. Își puse în cui paltonul ud și, la aroma îmbătătoare a unei cafele turcești, ochii lui cei moi și străluciți se pierdură iar în acea intensivă visătorie care stă câteodată atât de bine băieților, pentrucă seriozitatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
îi era ars el începu să râdă cu hohot și căzu la pămînt 255. De moartea iubitei poetul nu se poate desprinde nicicând. Iată ce i se întâmplă lui Dionis când, în fața casei, iubita acestuia cânta acompaniindu-se de notele dulci ale unui clavir: I se păru atunci că e într-un pustiu uscat, lung, nisipos ca seceta, deasupra căruia licărea o lună fantastică și palidă ca fața unei vergine murinde 256. Crezul geniului său poetic îl face să mediteze de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
într-un singur chip, într-al tău!261. În acest moment se produce, printr-o alchimie inexplicabilă, transferul întregului bagaj poetic în amorul pământean, pentru ca apoi să-și ia zborul, zborul atâta timp visat: când îmi imaginam că acea copilă dulce și blândă ce trecea alături cu mine putea să mă numească vrodată bărbatul ei, un farmec neînțeles, o căldură ca aceea a camerei încălzite în timp de iarnă, un aer îmbălsămat, apăsat, familiar trecea prin noaptea cea pustie și rece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu vorbe cu tot. Astfel ședeam lungit seri întregi cu capu-n poalele ei, pe când vitele se-ntorceau mugind greu de prin munți, iar talancele de la gâturile vacilor cu ugerul greu de lapte suna alena și melancolic prin atmosfera cea dulce a serei 282. În împrejurări cruciale, omul-poet reacționează cu totul aparte; un amestec de disperare și o dorință extremă de a nu mai fi, absolut impresionante: Îl așezai în mormânt asupra corpului și, acoperindu-l, tot cu țundra mea, ca și când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
picior mai mult mic. Părul lui strălucit, căzând pe umeri bine făcuți, contrasta cu albastrul postavului . Espresiunea feței lui era tristă, dar nu dureroasă. Cel puțin umerii obrazului, cam ieșiți, arătau că rotunzimea lui slăbise și făcuse loc acelei umbre dulci și interesante în mijlocul obrajilor care le șade atît de bine oamenilor tineri umbra sentimentalității. Această umbră, semnul setei de iubire, este la amândouă sexele irezistibilă. În vreme ce damele se uitau foarte des, ca-n treacăt, dar cu multă intențiune la tânărul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cei albaștri ai copilului erau așa de străluciți, de un colorit atât de limpede și senin, încât păreau că privesc cu inocența, cu dulceața lor mai femeiască asupra spectatorului. Cu toate că acel portret înfățișa un chip îmbrăcat bărbătește, însă mâinile cele dulci, mici, albe, trăsăturile feței de o paloare delicată, umedă, strălucită, moale, ochii de o adâncime nespusă, fruntea uscată și femeiește-mică, părul undoind, cam pre lung, te-ar fi făcut a crede că e chipul unei femei travestite 286. Ca mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
revine în Geniu pustiu așa cum îi revine în realitate: Ce frumos era el în acea sară ... mi-aduc aminte ca acu. Cu țundra îndoită pe grumaz și dinainte, astfel încât pieptul alb se vedea sub cămașa de in, fața palidă, dar dulce și plină de bunătate, ochii mari, albăstrui priveau cu melancolie, iar părul cel blond și lung i cădea pe umeri, acoperit de-o largă pălărie neagră ... Era într-adevăr frumos ca o femeie, blond, palid, interesant 294. Câte-o particularitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
râzătoare 301. Altădată, portretul este atât de sugestiv, încât un desenator talentat ar putea reconstitui acest chip fără probleme: fața de-o albeață chilimbarie [...] ochi de-un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai plină [...] nasul fin și bărbia rotundă și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. [...] capul ei se ridica c-un fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
putea reconstitui acest chip fără probleme: fața de-o albeață chilimbarie [...] ochi de-un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai plină [...] nasul fin și bărbia rotundă și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. [...] capul ei se ridica c-un fel de copilăroasă mândrie, astfel cum și-l ridică caii de rasă arabă, ș-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai plină [...] nasul fin și bărbia rotundă și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. [...] capul ei se ridica c-un fel de copilăroasă mândrie, astfel cum și-l ridică caii de rasă arabă, ș-atunci gâtul nalt lua acea energie marmoree și doritoare totodată ca gâtul lui Antinous
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pună în cadru, transfocând și accentuând câte-un detaliu semnificativ sau luând gros-planuri pentru a o reda cât mai fidel: Începuse a însera și ea iar se lăsa amorului ei cu marea, iar surâdea în fața valurilor cu acea intensivă și dulce voluptate. Își golise gâtul ei de ninsoare, își despletise părul pe umerii rotunzi și pe sânii crescuți în sete de amor, până rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantajul vieței, acea pieliță caldă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
voluptate. Își golise gâtul ei de ninsoare, își despletise părul pe umerii rotunzi și pe sânii crescuți în sete de amor, până rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantajul vieței, acea pieliță caldă, dulce, netedă care lăsa urme dac-o atingeai. S-aruncă în mare și începu să-noate, puindu-și drept țel de ajuns niște stânci ce le vedea un sfert de ceas departe de țărm304. Într-o variantă a Cezarei, cinetismul mișcărilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
albă, îmbrăcat în haină lungă și vopsită fel de fel, cânta încet și pe nas, apoi a pus-o într-o groapă, au aruncat țărână deasupra ei de-au acoperit-o314. În nedumerirea lui, copilul părea că aude glasul ei cel dulce și încet. Tristețea din imagini răzbate peste tot: Vedea pe mama lui plângând într-un colț de fereastră, țiind spasmotic cu mâna o perdea albă315... În proza intitulată La curtea cuconului Vasile Creangă, chipul mamei este pe cât de veridic, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
gura ei roșă purta totdeuna acel surâs voluptuos și satisfăcut care-l au femeile frumoase și fără de dorințe. Fruntea ei, boltită sub un păr castaniu împletit cu multă măiestrie și unit dinapoia capul[ui] cu un pieptene de aur, mânele dulci și pline, cu degete lungărețe, ea se primbla totdeuna gătită, când prin grădină, când pin odăi, fără a vorbi nici un cuvânt. Îmbla cu acea superbă maiestate în salele nalte ale casei sale, ca acele regine din epopeele nordice cari cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
el unui înger ce trecea. Dacă nu-l ai în tine, nu există pentru tine și în zadar îl cauți, zise îngerul serios. Odată el își simți capul plin de cântece. Asemenea ca un stup de albine, ariile roiau limpezi, dulci, clare în mintea lui îmbătată, stelele păreau că se mișcă după tactul lor; îngerii ce treceau surâzând pe lângă el îngânau cântările ce lui îi treceau prin minte. [...] iar un înger, cel mai frumos ce l-a văzut în solarul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe care, în același amplu poem, ține să-l explice: Ah! tot ce-a fost în cântu-mi mai pur și mai copil/ S-a-mpreunat în chipu-i frumos și juvenil,/ Tot ce-am gândit mai tânăr, tot ce-am cântat mai dulce/ Se-nchiagă-n raza lunei ce-n nori vrea să se culce.140 Găsind originea cântului în propria sa copilărie, Eminescu îl va fi păstrat și extins în întregul univers armonic și mai târziu, în anii maturității sale artistice, așa cum Vechiul cântec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a legilor ce îl guvernează 152. Muzica sferelor se iscă în auzul fin al poetului odată cu debutul; o atestă cunoscutul poem, La mormântul lui Aron Pumnul, unde se află versurile: Colò unde te-așteaptă toți îngerii în cor,/ Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare 153. Pe tot parcursul creației, apa sună-ncetișor, un freamăt lin trece din ram în ram, totul este Blând îngânat de-al valurilor glas.// Un bucium cântă tainic cu dulceață,/ Sunând din ce în ce tot mai aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
d-odinioară164 invocă atmosfera unei vechi amintiri ipoteștene din bătrâna bisericuță a familiei, cu deosebirea că acum ea vine dintr-un imbold interior: Noi, ce din mila sfântului/ Umbră facem pământului/ [...] Crăiasă alegându-te/ Îngenunchem rugându-te165. Armonia creației izvorăște din armonia dulcii tinereți 166, la care poetul se întoarce ori de câte ori are prilejul. Târziu, în anii maturității, răzbate câte un carpe diem, plin și acela de regretul că tinerețea s-a dus și nu se va mai întoarce vreodată: Nu e păcat/ Ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]