14,967 matches
-
-ți cureți ochii cu lacrimi? - Nu, domnule director, caut un nor să-mi spânzur de el părerea de rău. - Mda. Am aflat că te-a debarcat madam Cetvericov. - Da. Abia începusem și eu săă - Bine, bine. știi ce? Nu te grăbi să pleci la mămica, mai stai aici două trei zile și te rog să treci pe la mine. Dar neapărat. și, cînd m-am dus peste două zile, îmi spune: - Domnișoară, te felicit. N-am știut că ești atât de bine
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
din moldoveni. Fiindcă rămăsese în Basarabia la refugiu și funcționase acolo era supus verificării. L-am primit “în garanție” și n-am greșit deloc. Greșeau mult timpurile, oamenii. Multe, foarte multe mai erau de făcut iar pe mine timpul mă grăbea mai ales fiindcă știam că cel târziu în 1943 voi fi mobilizat, directoratul asigurându-mi o relativă liniște. Între timp primisem și brevetul și medalia “Bărbăție și credință cu spade” clasa a II-a. Din decembrie fusesem ales în Sfatul
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
să aflu târziu, o eminentă profesoară și colaboratoare pe vremuri la reviste literare de prestigiu. Întingeam pâinea de tichet prin sosul repetabil al sărăciei anilor '60 și, nedeslușit la început apoi din ce în ce mai pregnant, un scârțâit de mandibulă spartă, a tatei, grăbea celor doi băieți ridicarea. Mama, privire de liniște albastră, ne așeza la loc. Scârțâitul ca și Fecioara cu Pruncul, icoană ascunsă în spatele dulapului de la bucătărie sau cureaua lată cu o cataramă de pe care cineva polizase însemnele regale, polivitaminele din cutii
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
plecat spre casă cu gălețile pline fără să-mi răspundă. Mirată, am privit în urma ei. Odată intrată în casa rece și neprimitoare, am uitat de întrebarea femeii. Mă uit la ceas. Peste o oră se întrerupe curentul. Trebuie să mă grăbesc, să fac focul, să fie cald până vine de la școală Mișu, fiul meu, și să hrănesc cele câteva animale din bătătură. În fiecare seară, de la ora șase, curentul electric era întrerupt. Aveam o lampă cu gaz pe care o aprindeam
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
-mi încarc tot bagajul, să-mi iau 106 copilul, să plec acasă, în oraș, lăsând în urma acest loc de care nu mă leagă nimic în afară de cei cinci ani petrecuți aici, printre oameni străini? Mă scutur ca de o nălucă și grăbesc pasul spre primărie. A început să ningă cu fulgi mari și veseli. Ninsoare adevărată. Îmi place când ninge. Fulgii de nea mă înveselesc. O sun pe Maria, secretara organizației de tineret a partidului, o fată cuminte și ascultătoare, care mă
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
treburile, mi-a spus bucuros. Părea să aibă tot timpul din lume. În câteva ore am terminat ce aveam de făcut la birou în acea zi. Eram foarte curioasă să aud problema care îl frământa pe părinte și m-am grăbit să-l invit la mine în birou. Fusesem de multe ori la casa parohială, unde cei din primărie erau bine primiți întotdeauna și îi cunoșteam familia, apreciind în același timp și ospitalitatea coanei preotese, care era profesoară de matematică și
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
de filosofie. O frenezie ciudată pusese stăpânire pe mine. Simțeam că sunt gata să descopăr o altă lume despre care nu cunoșteam nimic. M-am oprit lângă o ușă pe care era o tăbliță neagră. Pe ea scria DECAN. Am grăbit pasul. Ceva mai departe de acea ușă, un tânăr zâmbitor m-a întrebat: Ce căutați aici? Pe Dumnezeu? Pe Dumnezeu? am întrebat mirată. Tânărul a început să râdă. Nu știai? Aaaa, ești de la fără frecvență! Așa îi spunem decanului. Ai
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
facem poze, a spus neamțul, care avea în mână un aparat modern de fotografiat. Din aparat ieșeau pozele imediat ce le făcea. Uimită am privit pozele color primite, foarte reușite, pe care le-am pus în mapa de primar. Nu vă grăbiți, că vă ducem cu mașina, iar șareta o aduce tata mâine dimineață la primărie, mi-a șoptit Sofia. Am stat până noaptea târziu în curte la lumina stelelor și mi-au povestit despre casa lor, despre patiseria pe care o
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
era scris numele fiecărui delegat și localitatea pe care o reprezenta. Priveam pe geam Bucureștiul îngrijit și măreț pentru privirile noastre obișnuite cu drumurile înguste, colbuite și casele mici de la țară. Vom intra în hală în ordine, fără să ne grăbim, și vom privi produsele care sunt expuse. Veți vedea felurite mărfuri pe care nu le-ați mai văzut și despre care nici nu știați că se produc la noi în țară. Ne vom opri pentru câteva momente, vom spune 201
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
cuvânt. August 1988....nici de această dată nu se face nimic pentru a ni se permite să deschidem școli În limba noastră." Ianachi Ioan Dodu Perivole Grebena Impresionantă corespondență a unui octogenar care Încrezător În renașterea României post decembriste se grăbește să adune argumentele pentru recunoaștere și reînvierea cauzei urgisitului neam al Aromânilor. În zbaterea sa febrilă se agață de speranța că Societatea "Ginta Latină" va valorifica documentele și demersurile adresate forumurilor europene. Materialul este Însoțit de Marșul Limbii Aromânești muzică
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
primăvară... 2 Este precipitare, o grabă spre schimbare, grabă care nu duce nicăieri, fiind un fapt în sine, un simptom steril ca alunecarea inutilă, în nisip, a unei roți, care ar trebui să ajungă undeva. Dar am impresia că suntem grăbiți din simpla deprindere de a fi grăbiți, avem viciul vitezei în sine, nu atât din scopul de scurtare a duratei, cât din beția vitezei. Mai ucigător decât alte vicii luate la un loc pare un viciu modern și ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
schimbare, grabă care nu duce nicăieri, fiind un fapt în sine, un simptom steril ca alunecarea inutilă, în nisip, a unei roți, care ar trebui să ajungă undeva. Dar am impresia că suntem grăbiți din simpla deprindere de a fi grăbiți, avem viciul vitezei în sine, nu atât din scopul de scurtare a duratei, cât din beția vitezei. Mai ucigător decât alte vicii luate la un loc pare un viciu modern și ar fi o noutate în istoria psihologiei dacă diligentele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
în rai și fără nici un motiv, am luat o piatră din prundișul terasamentului și am izbit-o, furios, într-o șină de fier. Dar în rai, fără ochii, fără auzul, fără simțurile de aici, fără iubirile de pe pământ, nu mă grăbesc deloc să ajung. Brusc ne-am trezit în plină vară. În condiții normale primăvara mai avea dreptul la multe zile nuanțate de tonuri de culoare, sonorități și arome pe care, în ultimii ani, cred că începem să le uităm. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
început povestea cu trompeta. Încercând să cânte "Stingerea", cea mai ușoară melodie potrivită acestui instrument, Burcea a nimerit altceva, un fel de scâncet, compus din fragmente de alte cântece; în câteva zile, încercările lui, care avea timp și nu se grăbea, au devenit, foarte explicit, melodia "Tatăl nostru". Încet, încet, Burcea nu se mai desprindea de trompetă; devenise chiar enervant cu "Tatăl nostru" cântat la trompetă. Câte unul striga la el să înceteze exercițiul. Dar eu nu mă puteam supăra, pentru că l-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
în vacanța Crăciunului lui 1921, aflând de la unul dintre prietenii lui că Titu și-a procurat un revolver și că vorbește de sinucidere, Titu mi-a spus foarte hotărât că, dacă vorbesc cuiva despre aceasta nu fac decât să-i grăbesc moartea? Cu puțină vreme înainte de a se prăpădi, publicase în „Neamul Românesc” un articol intitulat „Arginții lui Iuda”, în care ironiza „secăturile entuziaste” ale generației de la 1916. Articolul a făcut mare vâlvă în Parlament, căci multe dintre aceste „secături entuziaste
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
prietenului meu George Neagu, deși fusese întotdeauna un categoric dușman al Legiunii. Nu s-a sfiit însă să îmbrace cămașa verde și să se bată cu pumnul în piept, strigând „Trăiască Legiunea și Căpitanul!”, din pricina slăbiciunii unui prieten al lui, grăbit să-l primească în cuib. Bine înțeles că aceasta nu l-a împiedicat să-și păstreze vechile convingeri (?) liberale și sentimente anti-legionare, spumegând împotriva legionarilor după ce devenise ministru de finanțe al Antoneștilor și strigând că „Legionarii sunt de vină că
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
apologist al lui Călinescu, fost ministru al Frontului Renașterii și altele; am sugerat atunci să i se dea în schimb postul de director general al Arhivelor Statului, de unde ar fi trebuit să fie scos Aurelian Sacerdoțeanu . Prietenul Herseni s-a grăbit însă să-i spună lui Sacerdoțeanu, directorul Arhivelor - că doresc „să-l dau afară”, deși, de fapt, [241] eu nu ceream decât aplicarea legii, întocmită de Iorga și călcată apoi la recomandarea aceluiași Iorga. Legea Arhivelor prevedea (și prevede încă
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
Tocilescu, Vasile Pârvan, I. Andrieșescu și cu mine), care îndrăzniseră să nu-i satisfacă toate pretențiile, a dat lui Petrovici un proiect de lege pentru strângerea tuturor „colecțiilor publice” într-un singur Muzeu național, cu diferite secții, iar Ministrul se grăbise să-l treacă la Contencios pentru forma definitivă. Se folosea intenționat expresia „colecțiile publice din Capitală”, spre a nu atrage atenția că între acestea este și un Muzeu Național, cu activitate științifică de răsunet european (dar se știe că Tzigara
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
fost scutit să producă o artă nouă iar ușurința asta i-a creat iluzia că e un maestru. Era ferm convins că va fi primul român laureat al premiului Nobel și asta a spus-o cu nonșalanță, undeva pe stradă, grăbindu-se la un seminar cu studenții de la filologie. Între literații, de regulă cu o cultură hirsută ori chiar absentă, Corneliu Sturzi făcea figură de poet cultivat. Omul era în stare să se autosancționeze, ca în anecdota cu profesorul universitar care
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
susținut totuși să trăiască în pielea unui vagabond hăituit, bolnav, fericit doar cu un prieten: rachiul de mere. GENERAȚIE TÂNĂRĂ O ISTORIE GREU DE SUPORTAT Deoarece a avut laturi bune ce nu se mai regăsesc în zilele noastre, nu mă grăbesc să critic sistemul românesc de învățământ de până la revoluție. Cele șase serii de absolvenți care mi-au trecut prin mână la începutul carierei mele într-un liceu rural numără azi intelectuali, tehnicieni, funcționari și muncitori calificați. Niciunul na rămas acasă
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
Mitropolitul Nectarie a dorit mult să construiască o biserică și în satul său natal, Stulpicani. În acest scop, a făcut un schimb de teren și case cu Ocolul silvic, pentru a construi biserica în centrul satului, „dar nu s-a grăbit cu construcția, zicând că o lasă mai la urmă. Nu a mai apucat însă să o vadă terminată, pentru că o boală grea i-a măcinat sănătatea. Astfel, biserica din Stulpicani începută în timpul Mitropolitului Nectarie, a fost terminată abia în anul
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
-te vino de muncitori în miniatură, înarmați cu târnăcoape, lopeți și roabe, abat, transportă și acumulează munți de moloz. Zi după zi reușesc să recupereze câte o cameră, care se transformă în dormitor sau sală de clasă. Trebuie să se grăbească pentru că iarna bate la uși și pătrunde fluierând printre crăpăturile de la ferestre. Vocea construirii acestei «Case» pentru copiii nevoiași se împrăștie rapid în oraș și în provincie. Zeci de cereri presante și urgente se adună pe masa lui don Calabria
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
reîntors acasă și a căutat să-și vândă cât mai repede partea din terenurile pe care le poseda la Cerea, Aselogna și altunde. Își va da partea arendașilor cu părți egale sau simplilor arendași, încuviințând amânări și reduceri mari. Se grăbea să se despoaie de toate. S-a gândit să se despartă de lucrătorii lui la 11 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Martin, data tradițională de încheiere a socotelilor și încheierea anului agricol, care era stabilită cu o serată veselă cu vin și
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
orice soluție pentru «cel mai mare bine al sufletelor». Între timp, câțiva enoriași din Este au făcut apel la Roma la Congregația Conciliului. Acum jeluirea locală s-a transformat într-o cauză judiciară. Don Calabria s-a mâhnit. S-a grăbit să anunțe că era dispus să renunțe la toate «de dragul și spre slava lui Dumnezeu». Dar cauza a continuat. Răspunsul a sosit anul următor. Congregația Conciliului a decis că don Angelo Pelà era doar «administratorul patronatului și, prin urmare, nu
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
a răspândi în lume credința și încrederea în Divina Providență» (Art. 19). Tratativele dintre Congregație și Curia din Verona au continuat. Munca se materializa lungă și extenuantă. A cerut multă răbdare și comprehensiune reciprocă. Dar evenimentele care au urmat au grăbit demersurile, și au dus la o concluzie oarecum peticită, care îi va lăsa pe toți nemulțumiți. Pentru a urmări cronica evenimentelor, să ascultăm acum povestirea lui don Calabria, într-o Pro-memorie de-a sa: «... Eu înțelegeam că frații aveau o
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]