15,064 matches
-
s-au dus după turci și i-au ajuns trecând Dunărea, și lovindu-i fără veste, i-au speriat de au căutat a fugi, lăsând pleanul și tot ce au prădat. Iar Ștefan Vodă s-au întors înapoi cu izbândă... Minunat lucru: că așa iaste Ștefan Vodă după poticala dintâi, unde biruia alții, nu perdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor..." Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei C VALEA ALBĂ. ISPĂȘIREA. BUCIUMĂ!!! Un bucium buciumă răgușit. "Fugi!! Fugi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
faimă numelui tău și Moldovei, încât ești pe buzele tuturor și ești în unanimitate foarte lăudat." Din scrisoarea Sanctității sale Papa Sixt al IV-lea către "Illustrissimul Stephano Voyvoda Moldaviae" după izbânda de la Podul Înalt 10 ianuarie 1475 * "...O! Bărbat minunat , glorios, pe care atât îl admirăm; întru nimic mai prejos eroilor antici pe care-i slăvim. Tu, care în veacul nostru, cel dintâi între principii lumii, ai dobândit o atât de strălucită biruință asupra turcilor! După a mea socotință, ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
s-au dus după turci și i-au ajuns trecând Dunărea, și lovindu-i fără veste, i-au speriit de au căutat a fugi, lăsând pleanul și tot ce au prădat. Iar Ștefan Vodă s-au întors înapoi cu izbândă... Minunat lucru: că așa iaste Ștefan Vodă după poticala dintâi, unde biruia alții, nu perdea nădejdea , că știindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor..." Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei * "Principii creștini și vecinii... cu toată nădejdea mea într-înșii, deși aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan cel Mare în legende * "Țăranul din munți și văi și păduri, în marea lui nenorocire... ca o rază bună din acel veac mare... ca o mângâiere și o făgăduială... atâta știa: ... că neamul său a dat, cândva, un om minunat, un sfânt care nu mai poate răsări altul, izvorul a toată vitejia, fântâna tuturor dreptăților... Pământul Moldovei... rămăsese al lui în vecii vecilor, cu toți oamenii ce se îngropau pe rând și în clipele grele... suspinul și rugăciunea se suiau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
securizant al străzii de îngustime medievală (fereastra peste care mă aplecam dădea parcă tot într-o casă) au jucat un rol important în pregătirea acelei explozii interioare de care mă despărțeau puține clipe. Mai era apoi, după cum am spus, acea minunată seară de mai, caldă, senină - pentru mine cel puțin, pentru memoria mea regina primăverii din acel an. Mai erau, desigur, și cei 17 ani ai mei, nu demult împliniți, toată prospețimea trăirilor, toate așteptările avide ale vârstei. Cum, nu știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
într-adevăr, destul de aproape de gardul dincolo de care am încercat în acea noapte, într-un interval de câteva minute, uimire îngrozită mai întâi, apoi admirativă gratitudine. În primăvara lui 1964, trecuseră aproape trei ani de la moartea tatălui Doinei. Fidelitatea ei de minunată Antigonă rămăsese însă, a rămas până azi, neclintită. * O condusesem pe Doina până acasă, după care, ca să-mi adun forțele pentru întoarcere, am făcut un scurt popas la bufetul din centrul Snagovului, unde, fără grabă, în liniște, am băut o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu crâcneam, ca să zic așa, în front. Până și Nicolae Breban catadicsea să facă, nu fără o umbră de ironie pe chip, firește, câte o stânga-mprejur. Cazoni, scriitorii, se știe, n-au prea fost niciodată. Un coleg de la tehnoredacție, minunatul domn Mircea Popescu (care nu se mai află de mult printre cei vii) ne-a spus în acele zile îngândurat: „Nu suntem bine așezați în pagină”. Aluzie la situația noastră geopolitică și deformație profesională! Într-o seară, aflându-ne câțiva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a reprezentat Corabia olteană și dunăreană a refugiului (1944), care m-a familiarizat cu atmosfera micului oraș. De aici, oare, o anumită fascinație a provinciei, tentația patriarhalului? Sau de unde? Căci îmi plac, într-adevăr, orașele liniștite, târgurile domoale... Ce seară minunată am petrecut împreună cu Doina, pe la începutul anilor ’70, la Beclean (pe Someș), plimbându-ne pe străzile din jurul gării, așteptându-ne „legătura” spre București (veneam, firește, de la Sângeorz). Treceam pe lângă case scunde, cu grădini, gospodării solide, durate de-a lungul unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
are, de surescitat ce eram: „Să nu mi se mai spună că românii sunt așa și pe dincolo, din moment ce printre noi există asemenea exemplare, asemenea valori umane.” Pot spune că în ajunul Anului Nou..., călătorind câteva stații cu doi tineri minunați, în fostul autobuz 34, am devenit mai patriot și mai creștin. * Mă simt vinovat față de tata. Am scris prea puțin despre el în După-amiaza de sâmbătă. Și din acest puțin cenzura mi-a scos tocmai cea mai importantă pagină despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
conviețuiri de trei-patru zile - adevărate insule de armonie în marea zbuciumată a obișnuitelor relații dintre noi -, una din noiembrie, alta în februarie, țin minte exact și despre ce (cine) scriam: despre Eugen Ionescu (în noiembrie), despre Rabelais și personajele sale minunate (în februarie). Cum în „biroul” meu, un fost antreu de fapt (pe care l-am descris deja, pe larg: merita, are tot dreptul la o pagină), iarna nu se putea lucra, mă instalasem în camera mare, unde se făcea foc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
el mi-a umbrit, firește, întrucâtva seara, altfel foarte reușită. Și totuși, acea întâlnire de la „Capșa” cu Marin Preda n-avea să se termine așa, pe o notă de nemulțumire, în primul rând față de mine însumi... Mi se rezerva o minunată surpriză... Pe la ora unu noaptea, după ce ne ridicasem de la masă și lumea începuse să se împrăștie, rămăsesem câțiva, un mic grup, în holul îngust, minuscul al restaurantului. Ca la plecare, unii se duseseră la garderobă (era un început de primăvară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
îmi trezește curiozitatea de a-i cunoaște, pe unul sau pe altul, ea îmi promite să mi-i arate „în carne și oase” și uneori se și ține de cuvânt. Astfel, într-o zi, am norocul să văd două asemenea minunate exemplare, frate și soră; par mai degrabă îngeri decât copii. Doina i-a oprit ca să-i întrebe ceva, de fapt ca să-mi dea posibilitatea să-i contemplu. Evenimentul - să te întâlnești cu propria dirigintă care pe deasupra să fie însoțită și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
aprilie 1991! Ne mai rămăseseră câteva zile de stat la Paris și trebuia să ne găsim de urgență o cameră, căci în locuința generosului M.K., care ne găzduise până atunci, nu mai puteam rămâne după ce fosta lui soție (o ființă minunată și ea) se întorsese cu băiatul lor dintr-o călătorie în Europa. Am făcut mai întâi, însoțiți de M.K. și de Xenia, care erau vecini, o tentativă la un hotel prăpădit din apropiere. Prăpădit, dar totuși prea scump pentru buzunarul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-o cu privirea, ne-am gândit apoi că a intrat în clădire după noi, văzând că întârziem, ca să ne dea o mână de ajutor, și am mai așteptat-o. Apoi am traversat și am dat o raită prin micul, dar minunatul, parc Montsouris: s-o fi refugiat aici, la umbra copacilor, ca să se așeze pe o bancă... Xenia însă nicăieri. Plecase! Se grăbise să plece!!! Dar dacă n-am fi găsit-o pe doamna administratoare? Dar dacă aceasta - intervenind cine știe ce urgență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
e poate cel dintâi care ne împiedică să uităm de „rolul personalității în istorie”. * Străbătând Parisul. Duminică, dimineața, îngusta, lunga și pustia, la acea oră matinală, rue Grenelle pare un coșmar liniștitor. * Parisul sfârșitului de secol XX e nu numai minunatul oraș pe care îl știu sau de care am auzit, dar și - rezultat al eforturilor postbelice tenace și inteligente - unul perfect organizat, neînchipuit de confortabil; într-atât, încât aproape te miri întâlnind pe străzi oameni bătrâni. Curați, îngrijiți cei mai mulți dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a văzut, că poate să ne vadă... * În metrou, întorcându-mă într-o după-amiază de la redacție (de la fosta, vechea redacție) observ, destul de aproape de mine, o tânără fată, elevă în clasa a X-a sau poate chiar a IX-a. E minunată! Conversează, de la o anumită distanță, cu o colegă de școală. Gesticulează. Nimic însă, în toată comportarea ei, nu e deplasat, cu atât mai puțin vulgar. Simțind că o privesc, că o admir, vorbește și mai mult, gesticulează și mai tare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
feminității ei incipiente iradiază și mai puternic. La „Eroilor”, când ușile se deschid, coboară - și abia mă stăpânesc să nu cobor și eu după ea, s-o ajung din urmă și... s-o binecuvântez, să-i spun cât este de minunată și s-o rog să aibă, pentru Dumnezeu, mare grijă de ea... * După un parastas împăcat și o comemorare senină, într-o superbă zi de primăvară, pe una din aleile cimitirului Bellu, pe care noi, participanții la mișcătoarea și frumoasa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sonore pungi de plastic, coșuri și coșulețe și chiar panere de pâine și nu în ultimul rând corpurile noastre calde cărora li se adaptează cu iscusință în funcție de poziția acestora și pe care le preferă în virtutea faptului că aparținem cu toții aceleiași minunate elite, a mamiferelor... Aproape fiecare zi ne aduce surpriza unor noi spații securizante inaugurate și folosite de ei: cele de sub masă, de sub scăunele și scaune, dintre scaunele cu speteaza lipită de marginea mesei și plafonul format de partea dinăuntru al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sincer, gata să merg până la capăt cu ei. Plecam de la film cu sentimentul că suntem mai mulți... Făceam următorul raționament: chiar dacă personajele sunt fictive, simple proiecții, chiar dacă ele nu există în realitate cu adevărat, actorii care le întruchipează atât de minunat (și care deci nu pot să nu fie ei înșiși minunați), ei, cel puțin, există. Am înțeles ce e catharsis-ul la cinematograf; cu deosebirea că în felul în care l-am experimentat, el nu descarcă, ci, dimpotrivă, încarcă. De la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu sentimentul că suntem mai mulți... Făceam următorul raționament: chiar dacă personajele sunt fictive, simple proiecții, chiar dacă ele nu există în realitate cu adevărat, actorii care le întruchipează atât de minunat (și care deci nu pot să nu fie ei înșiși minunați), ei, cel puțin, există. Am înțeles ce e catharsis-ul la cinematograf; cu deosebirea că în felul în care l-am experimentat, el nu descarcă, ci, dimpotrivă, încarcă. De la filmele care în acei ani îmi plăceau atât de mult ieșeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
avea și atei evlavioși? N-aș fi scris aceste rânduri dacă, fără a cuteza să mă consider un drept-credincios, de foarte multă vreme n-aș nutri profunda convingere (e cea mai profundă dintre convingerile mele) că, pentru a parafraza o minunată frază a lui Marin Preda, ajunsă din păcate clișeu: „Dacă Dumnezeu nu e, nimic nu e!”. Scriu într-o stare de mare îngrijorare. Căci nu e vorba nici măcar de creștinismul călduț, fenomen care alarmează în momentul de față marile conștiințe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în românește, nu în altă limbă, trăindu-și anii formației la Cluj, simțindu-se cu adevărat acasă în ținutul Năsăudului și pretutindeni în Ardeal, scriitor român, căsătorit cu o română despre care are profunda, nestrămutata convingere că este cea mai minunată soție din lume - cu asemenea soție, patagonez să fii și tot te românizezi rapid! - s-ar fi putut considera liniștit cel mai verde român) am spus câtorva prieteni, în majoritate evrei, adevărul: iată cine sunt, ce origine (etnică) nesănătoasă am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și-i spunea și lui tata, seara, când se întorcea de la câmp. O încasam cu cureaua, fără milă. Dar au trecut. Aveam că învățătoare pe doamna preoteasa Maria Avasiloaie. Soțul ei era preot chiar în sat la noi. Niște oameni minunați. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace! învățătoarea era atât de bună cu noi, ne iubea pe toți. De multe ori ne dădea la toți copiii mere, bomboane, zahăr pătrațele și nuci. N-o s-o uit niciodată
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
din suflet și să-i dea Domnul, pentru toata osteneală lui, sănătate și loc în Rai să le facă la toată familia și mamei lui! Acum avem un nou preot paroh. El se numește Partenie-Cristian Apostoaei și este un preot minunat, vrednic de ascultat și de urmat. Așa că sunt o persoană fericită că am avut mereu preoți buni, vrednici de ascultat și de urmat. Cinste lor și mamelor lor că au crescut niște sfinți. Să dea Domnul în ceață sfinților s-
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Mântuitorul nostru al tuturor. De 2.000 de ani creștinii cântă și slăvesc pe Pruncul Iisus, dându-I slavă și laudă. Nu în zadar se colinda atât de frumos și pe la noi. Îmi amintesc cu mare bucurie și plăcere acea minunată colinda de pe vremea mea, când eram copil, de prin anul 1950. Sună așa: „în oraș la Betleem ,/ Veniți cu toți să vedem / Că astăzi ni S-a nascut/ Proorocia de demult: / Că se va naște Hristos, / Mesia, chip luminos, / Din
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]