15,494 matches
-
de uimire de unde a răsărit acest mărunt principe moldav, acest "Miracoloso voywodae Stephano?" De unde a răsărit această "Miracoloso țărișoară, Moldaviae", de care nimeni nu știa nimic o căutau pe harta Europei și n-o găseau , dar care, totuși, a făptuit minunea de a face de petrecanie prea puternicei oștiri a Împărăției otomane, cu mijloace așa de modeste. David și Goliat, spune cu mândrie Maria. E un miracol, desigur... Miracolul se cheamă spiritul de sacrificiu, disprețul față de moarte al acestor viteji "țărani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
continuă Gherasim. Am căscat ochii, am tras cu urechea... Cine să se lege de un biet călugăr-cerșetor ce bate cărările Împărăției, desculț, cu traista în băț doldora de sfinte iconițe, cu așchiuțe din Crucea Mântuitorului, cu oscioare moarte făcătoare de minuni de-ale vreunui "sfânt mucenic" de mine dezgropat... Și cu ciuma? întreabă Ștefan. Ciuma? Molima bântuie sălbatec. Oamenii, înfricoșați, fug din calea ei. Stambulul e pustiu. Sultanul și Înalta Poartă au fugit în munți. Împărat au calic ciuma nu alege
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a toată Țara Moldovei, "Buzduganul Creștinătății", n-are atâta crezământ la ei?! Juga ridică brațele către cer implorând Divinitatea într-o resemnare mută. Ca prin farmec, Ștefan se îmblânzește: Dragul meu!... Neprețuitul meu "Mare" vistiernic! Rogu-te! Mai fă o minune! Nu o dată te-ai dat peste cap, de trei ori, de șapte ori, tu știi ce-ai făcut! Mai fă o dată! Tu ești băiat deștept!... Juga se scarpină în cap. Asta înseamnă că a întrezărit o soluție. Ar fi ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca somnul din urmă să nu-l dorm în pământ străin. Am poruncit să mă care pe năsălie, mai mult mort decât viu. "Fie ce-o fi! mi-am zis eu. De lingoare, au de săcure o moarte are omul." Minune mare! Cum am îngenuncheat și am sărutat pământul țării, cum am respirat aerul Moldovei îmbătat de aroma pădurilor de brad, m-am sculat de pe boală. Și "Satrap-Vodă", te-a primit cu brațele deschise și te-a ridicat întâiul lui sfetnic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mare! Cum am îngenuncheat și am sărutat pământul țării, cum am respirat aerul Moldovei îmbătat de aroma pădurilor de brad, m-am sculat de pe boală. Și "Satrap-Vodă", te-a primit cu brațele deschise și te-a ridicat întâiul lui sfetnic: minune și mai mare! Numai "întoarcerea la cuibul dintâi" cum frumos a spus Măria ta, numai dorul ostoit m-a tămăduit. Mă doare numai că pribegii aiștia, în loc să pună umărul să ridice țara, cum fac alte neamuri megieșe -, "se găsesc unii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a pus în gât și a trebuit să facă un efort ca să poată continua. A fost... a fost ultima noapte a Împărăției... Nu bănuiam că a doua zi, chiar, vor fi măcelăriți până la unu'. Eu... eu am scăpat... printr-o minune am scăpat... Trădarea Constantinopolului a fost o răsunătoare palmă pe obrazul Apusului! exclamă Ștefan acuzator. Cred c-au tras învățătură. Acu, au a tremura pentru propria lor piele... Pe ruinele Constantinopolului, ca pe stâncile Trecătorii de la Termopile, se va scrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe poarta cetății. S-a uscat, acolo, în par. Dumnezeu să-l hodinească... Atunci au plătit cu capul și boier Lazea Pitic și Șandru de Dorohoi și alți boieri, mai mari, mai mici, judecați pentru "hiclenie de țară". Și domnia ta minune! ai scăpat basma curată. O fi pus o vorbă bună soru-sa de apărătură? Ce apărătură?! Cine?! Aista?! Aista-i turc! N-are mamă, n-are tată! N-a avut "dovada"! De-o avea... "salcia!" "Salcia", se tânguie Cupcici îngrozit. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Moldovei de către turci la Valea Albă 26 iunie 1476). 14 Un hodorog viteaz Un lung șir de omenire, femei, bătrâni, copii care cu bocceluța la spinare, care cu căruciorul vârfuit -, a luat calea codrului. Câțiva călugări tăbârcesc icoana făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare, cărți ferecate, alte sfinte odoare. Suceava se băjenește la codru. La cârciumioara "LA MOLDOVANU ȘUGUBĂȚ", cârciumarul, un bărbat în puterea vârstei, ciung de dreapta, bate în scânduri ferestrele cârciumii. Apăi, să fie cu sănătate, Culaie! îl îmbie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trei părți. Din față, de peste Dunăre, turcii! Din spate, de peste Nistru, tatarii! Din coaste, de peste Milcov, frații noștri muntenii! Ne strâng într-un clește! Și noi, la mijloc, răstigniți între tâlhari! îngână în barbă Stanciu. Și bătuți de Dumnezeu... O minune dumnezeiască doar, îngână Vlaicu. Să punem popii să ne cetească... încearcă Mihail să arunce o vorbă de duh, dar se gândește că mai bine tace. Să vină de nu s-au săturat de trântaie! glăsuiește Șendrea. I-am mai belit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fi ceva... Suntem acasă! Cu noi e Pământul! Și Marea! Și Dunărea! Și Codrul! Și Carpații! Moldova toată! Nu suntem singuri... De aceea, suntem greu de cucerit! Aut vincere, aut mori!se aruncă Țamblac. Te pomenești că facem iar vreo "minune dumnezeiască", trage nădejdea Vlaicu, entuziasmat. Nu, unchiule... Să nu ne îmbătăm cu iluzii deșarte. Să fim cu picioarele pe pământ. Nu-i putem învinge! Cu toată "istețimea" noastră, să nu uităm câte iatagane au ei, câte săbii avem noi. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
le fii un adevărat părinte, cum mi-ai fost și mie... Vlaicu își șterge o lacrimă furișată prin crețurile obrajilor și bolborosește: Făgăduiesc, fiule. Da' să ai grijă... Ștefan ridică hrisovul cu amândouă mâinile, solemn, tulburat. Și, ca printr-o minune, clopotele Sucevei prind iar să bată, făcând clipa și mai solemnă. Voi să stați mărturie pentru vrerea mea din urmă: "Io Ștefan Voievod și Domn a toată Țara Moldovei, cu limbă de moarte, las moștenire domnia și Scaunul Moldovei fiului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
părăsit, Hristoase?! Erai ultima mea speranță! Și cât te-am rugat!... M-am târât în genunchi prin bălți de sânge și-am strigat către Tine: "Ajută-mă!!... Dragul meu!! Iubitul meu Iisus! Dumnezeul meu!! Nu mă lăsa Mântuitorule!! Fă o minune!! Pentru numele lui Dumnezeu, fă ceva!!"... Dar minunea nu s-a arătat. Ai rămas surd și mut. Cerul era prea departe să-mi audă plânsul. Și noi muream... muream pentru libertatea noastră, dar și pentru Crucea ta muream... Unde-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
te-am rugat!... M-am târât în genunchi prin bălți de sânge și-am strigat către Tine: "Ajută-mă!!... Dragul meu!! Iubitul meu Iisus! Dumnezeul meu!! Nu mă lăsa Mântuitorule!! Fă o minune!! Pentru numele lui Dumnezeu, fă ceva!!"... Dar minunea nu s-a arătat. Ai rămas surd și mut. Cerul era prea departe să-mi audă plânsul. Și noi muream... muream pentru libertatea noastră, dar și pentru Crucea ta muream... Unde-i dreptatea?! Unde-i iubirea?! Unde-i adevărul?! Cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spate ca atunci când privești spre înălțimi; or, în tablou, el tocmai asta face, privește în sus, spre Ceva sau Cineva anume, cu mâinile încrucișate pe piept, în dreptul inimii, cu chipul transfigurat, în ochi cu un extaz am spune măsurat, ca și cum minunea pe care o contemplă îl fericește, dar nu-l uimește, căci a crezut și crede și va crede în ea; ce vede oare acest Sf. Petru al lui Van Dyck? Cum se deschid cerurile? Înălțarea? Pogorârea Sfântului Duh? E un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
parte a fațadei (catedrala se afla în reparații) mi-au stricat bucuria marii revederi. N-am revenit la Notre-Dame în cele zece zile pe care le-am petrecut de data aceasta în capitala Franței. * Pe primul plan a trecut acum minunea Saint-Suplice-ului, cu cele două turnuri simetric-neidentice, cu crucifixul de lemn și vitraliile sale dominate de cel de deasupra altarului, al Mântuitorului reînviat, de care privirea nu se mai poate desprinde, cu mica piață străjuită de copaci și plină de porumbei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
O anumită reținere trebuia să-mi impun, totuși, fiind vorba de... „ruși”. Meciul se jucase într-o miercuri, în „săptămâna patimilor”. Duminica următoare, de Paști, invitați la masă de cumnatul meu, am luat metroul spre Militari. Și ce să vezi? Minune mare! În timpul călătoriei, cineva a început să vorbească tocmai despre meciul de miercuri, lăudându-i - fără nici o reținere în ce-l privește - pe fotbaliștii de la Kiev. Desigur, m-am grăbit să-l reperez pe insolitul comentator sportiv: era un fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cote amețitoare, inaccesibile celor de la, să zicem, Paris sau Heidelberg, și bucuria. Ca și pentru mulți alții, și pentru mine ziua de 22 decembrie 1989 a constituit vârful existenței mele în plan istoric. Am socotit-o un dar (ca orice minune), însă, în același timp, am considerat că am meritat-o din plin. Că am plătit îndelung, din greu pentru ea. Nu puteam bănui atunci că pentru extraordinarul, miraculosul 22 decembrie 1989 va trebui să plătesc și în continuare, cu alți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
au anihilat primele, pe odiosul satrap, printr-un fel de disidență a disprețului - sincer, adânc, fără cuvinte de prisos, nimicitor - adoptat o dată pentru totdeauna ca atitudine de bază a aparentului lor apolitism. Îmi vin în minte - pentru că se potrivesc de minune aici - cuvintele poetului basarabean Grigore Vieru, pe care, înainte de Revoluție, le-am transcris cu grijă - în speranța că îmi vor fi de trebuință cândva - din numărul 40, din 28 sept. 1989, al revistei Literatura și arta din Chișinău, împrumutat aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
parcă rușinat de atenția ce li se acorda, pe jumătate confirmând parcă tot ceea ce se afirma despre ei: ce să facem, nu ne place nici nouă rolul de reclame, dar suntem, într-adevăr, așa cum am fost prezentați, ne înțelegem de minune de o viață, alcătuim un cuplu armonios și fericit, părea să spună acel zâmbet. Am bănuit atunci ceva, am avut vreo presimțire, am îndrăznit să sper? Nu mai știu. Sigur e că, după cum am priceput, năucit, mult mai târziu, atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-o din ochi până ce a dat colțul blocului. * La Paris, în aprilie 1991, într-o noapte, o visez pe mama. Eu, care, după cum am mai spus, aproape că n-o visez deloc. Trebuia să merg la Paris ca să se întâmple minunea... Un vis confuz, dar cert. Și în care, pentru prima oară, visând-o pe mama, uit că ea este moartă. La aproape zece ani de la moartea ei, uitarea se strecoară în sufletul meu, pe ușa secretă a visului. * Uimire gogoliană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mare izbândă. Un flăcău famelic dintr-un sat pustiit de ciumă este angajat de oamenii cneazului să toarne un clopot al cărui secret pretinde că îl mai cunoaște doar el singur cu toate că, în realitate, nu știe nici un bob de meserie. Minunea se produce însă: impostura se transformă în inspirație. Forma perfectă a clopotului se încheagă în întunericul minții neștiutoare și rezultatul întrece toate așteptările. Taina bătrânului meșter, nedivulgată urmașului, este redescoperită de către acesta ca printr-o iluminare. Rubliov, care urmărise avid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
minte: dârz, hotărât „să strângem rândurile” în acea clipă de cumpănă, de mare încercare. Cu câțiva ani înainte, într-o seară, torturat de o cumplită durere de dinți am început să invoc, ca ultimă soluție, numele, speram magic, al „tătucului”. Minunea nu s-a produs; dimpotrivă, subversivă, suferința parcă s-a întețit. Ca pentru a-și bate joc de mine și a-l sfida pe „tătuc”! Micul și caraghiosul meu fanatism nu a durat însă, am depășit relativ repede (începuse de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Locuri. Așa că singura, numai cu ajutorul lui Dumnezeu, am plecat în pelerinaj pe cont propriu. De mare mirare este cum o femeie singura cu 4 clase să se descurce în toate și în țara străină, necunoscând vreo limbă străină. Mare minune! Mare curaj. Scumpii mei, cu cât am suferit mai mult, cu atat m-am rugat mai mult și mi-a crescut curajul și dorul. Cred că a fost poate și o încercare de la Dumnezeu pentru mine. Că după 50 de
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
și ajutorul lui Dumnezeu. Nu-mi pierdusem speranța, nădejdea. Chiar dacă eram singurul pasager într-o sală așa de mare și omul legii care supraveghea era și el, nu m-am pierdut cu firea. Așteptăm. Așteptăm pe cine? Pe Dumnezeu Salvatorul. Minune! Iată, aud pe cineva lângă mine rugându-mă să-i împrumut pixul să scrie ceva. I l-am dat. Era un tanar de vreo 30 de ani. După grâi era român. L-am rugat și eu să 18 mă ajute
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
aștept, vine? a auzit rugăciunea mea? Cugetam cu inima și cu lacrimi în ochi așteptăm. Da, a sosit! A întârziat Domnul dar nu m-a părăsit. A venit și azi la mine să mă ajute. Acum, când îl aștept. Ce minune! Ce bucurie mare! Aud foșnet. Mi se întinde pașaportul cu viza de intrare 30 de zile în Israel. Îmi curgeau lacrimi de bucurie, de fericire, aveam mari emoții. Mi-a mai dat un bilețel, pe care l-am înmânat unei
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]