14,158 matches
-
Dieta japoneză ca și coreenii de rând să poată fi reprezentați în Dietă începând cu 1946 (unii reprezentanți speciali au fost acceptați din 1938-39), dar acest din urmă plan nu a mai putut fi realizat din cauza înfrângerii Japoniei în 1945. Mobilizarea la muncă forțată a dus la o adevărată „hemoragie” a populației coreene. Conform unor date, circa 4 milioane din populația Coreei (16%) locuiau în afara granițelor propriei țări în 1944, din care 1,2 milioane fuseseră trimise să lucreze în Japonia
Coreea în perioada ocupației japoneze () [Corola-website/Science/315256_a_316585]
-
de NADP.H necesar pentru resinteza acizilor grași din acetat. Consecință a ambelor procese este acumularea acetatului cu sinteza și acumularea în exces a corpilor cetonici. De rând cu aceasta depleția glicogenului în ficat conduce la lipoliza intensă și la mobilizarea lipidelor din țesuturilre adipoase cu hiperlipidemie de transport. De asemenea scade capacitatea hepatocitelor de a sintetiza acid glucuronic, necesar pentru procesele de detoxicare, ceea ce diminuează capacitatea detoxifiantă a ficatului și rezultă autointoxicație cu produși endogeni - substanțe biologic active (serotonina), hormoni
Insuficiență hepatică () [Corola-website/Science/318701_a_320030]
-
ficat, prin hipoglicemie, hiperlipidemie, hipercetonemie și acidoză metabolică, autointoxicație. Consecințele, la care converg dereglările metabolismului glucidic, sunt hiponutriția creierului cu eventuale leziuni neuronale: leziuni, distrofii și necroză celulară cu consecințele generale respective. Dereglările metabolismului lipidic în insuficiența hepatică rezultă din mobilizarea intensă a lipidelor din țesuturile adipoase paralel cu incapacitatea ficatului de a metaboliza aceste lipide. În așa mod survine hiperlipidemia de transport, iar din cauza incapacității ficatului de a metaboliza acizii grași - și hiperlipidemia de retenție, invadarea organelor cu lipide, infiltrația
Insuficiență hepatică () [Corola-website/Science/318701_a_320030]
-
Pe 4 / 16 aprilie 1877, Principatele Unite și Imperiul Rus au semnat un tratat la București care permitea trupelor ruse să traverseze teritoriul tării în drumul spre Balcani, cu condiția respectării integrității teritoriale a României. În România a fost declarată mobilizarea trupelor. Aproximativ 120.000 de soldați au fost masați de-a lungul Dunării pentru apărarea țării în fața unui eventual atac al turcilor. Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman pe 12 / 24 aprilie 1877, iar trupele ruse au intrat în
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]
-
după eșecul conferințelor internaționale de la Constantinopol (decembrie 1876 și ianuarie 1877) și de la Londra (martie 1877), soluția militară părea de neevitat. În aceste condiții, guvernul român a luat măsuri hotărâte începând cu 1876 pentru întărirea armatei. A fost decretată o mobilizare parțială, a fost creat corpul de observație de la Gruia, au fost executate lucrări de fortificare a mai multor puncte strategice. Toate aceste măsuri s-au luat într-o atmosferă de susținere din partea populației și cu un moral ridicat al armatei
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]
-
trecere” trupelor țariste, în condițiile în care Imperiul Rus garanta apărarea și menținerea integrității teritoriale a României. Guvernul român a hotărât pe 6 aprilie 1877 să mobilizeze preventiv armatele permanentă și teritorială cât și cea de rezervă. Pe 25 aprilie, mobilizarea armatei a fost încheiată, iar organizarea trupelor s-a făcut conform planurilor de război. România a mobilizat peste 125.000 de oameni, din care efectivele armatei operative au fost de 66.000 de soldați, 12.300 de cai și 190
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]
-
armatei operative au fost de 66.000 de soldați, 12.300 de cai și 190 de tunuri. Au fost mobilizați, în vederea instruirii, aproximativ 14.000 de tineri din contingentul anului 1877 și membri ai milițiilor - aproximativ 33.000. Imediat după mobilizare s-a trecut la organizarea armatei în două corpuri în vederea apărării strategice a malului românesc al Dunării și respingerii la nevoie a unui atac otoman. Cele mai amenințate puncte au fost considerate Calafatul și Bucureștiul. Comandamentul român a hotărât ca
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]
-
în Europa Central-Răsăriteană. Plokhy consideră (2007) că doar cercetând dincolo de istoria națională a Ucrainei se poate ajunge la o înțelegere mai completă a poporului țării și a regiunilor învecinate. După 1991, rememorarea istoriei a fost o unealtă politică importantă în mobilizarea maselor și în legitimarea statului ucrainean postsovietic. Utilizarea selectivă a istoriei a dus la fracturi în societatea ucraineană. Ucraina nu a urmat tiparul restaurării statalității celorlalte state postsovietice, deși liderii ucraineni s-au străduit să creeze un cadru clar de
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
le sunt în realitate părinți. Nasuada conduce vardenii spre Surda, un stat independent alături de care plănuoește să atace Imperiul. Un atentat la viața ei este dejucat cu ajutorul unei fete, Elva. Ajunsă în Surda, Nasuada discută cu guvernul acestei țări despre mobilizarea forțelor de atac și trimiterea unui ajutor către pitici. Eragon își continuă antrenamentele deranjat continuu de rana de pe spate. Aceasta îi va fi vindecată în timpul unei ceremonii a elfilor, Agaetí Blödhren, care va duce și la transformarea sa într-o
Eragon II. Cartea primului născut () [Corola-website/Science/316101_a_317430]
-
lui Alice Bailey's afirmă că, împreună cu Foster Bailey, ea a creat "World Goodwill (Bunăvoința Mondială)" organizație ce promovează ceea ce a numit „Iubirea în Acțiune”. Scopurile declarate ale Bunăvoinței Mondiale, conform organizației Lucis Trust, care o sponsorizează, sunt: "Să ajute mobilizarea energiei bunăvoinței; Să coopereze în munca de pregătire pentru reapariția lui Christos; Să educe opinia publică asupra cauzelor majore ale lumii moderne și să sprijine creearea unei forme mentale de soluționare". Cele 100 de prelegeri publice și private ale lui
Alice Bailey () [Corola-website/Science/316179_a_317508]
-
nu dorea să cheltuiască sume foarte mari pentru echiparea unor regimente de tancuri proaspăt create. Până în cele din urmă însă, forțele armate canadiene au ajuns într-o perioadă relativ scurtă să depășească toate efectivele prevăzute de așa-numitele scheme de mobilizare. De-a lungul războiului, forțele terestre au fost încadrate cu 730.000 de oameni, forțele aeriene cu 260.000, iar marina militară cu 115.000. Mai multe mii de canadieni au luptat în cadrul Royal Air Force. Pe de altă parte, trebuie
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
canadiană au luat parte la debarcarea aliată din Sicilia (Operațiunea "Husky") de pe 10 iulie 1943 și la debarcarea aliată din Italia din septembrie 1943. Participarea militarilor canadieni la operațiunile din Sicilia și Italia continentală a fost posibilă după hotărârea de mobilizare la luptă a Diviziei I canadiene, încartiruită în Anglia, care nu participase la acțiuni militare active. Guvernul a fost obligat să aprobe participarea la lupte a militarilor canadieni la lupte mai înainte de termenul stabilit inițial, acela al unei invazii în
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
1654 ca o sursă de pericol pentru Danemarca. După ce Carol al X-lea a invadat Polonia, Frederic considerând aceasta o ocazie convenabilă a rupt relațiile cu Suedia. Când "Rigsdagen" s-a întrunit la 23 aprilie 1657 a acordat subvenții pentru mobilizare și alte cheltuieli militare. La 23 aprilie el a primit avizul majorității "Rigsraadet" pentru a ataca dominioanele suedeze din Germania. La 1 iunie Frederic a semnat manifestul care justifica războiul, un război care nu a fost niciodată în mod oficial
Frederic al III-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/320063_a_321392]
-
toate unitățile nou createi armate erau foste unități ale Armatei Imperiale Ruse, cu excepția „Pușcașilor Siciului”, care era o fostă unitate austro-ungară. Rada Centrală nu a socotit că ar fi fost necesară o armată permanentă, cu efective completate prin recrutare și mobilizare. În schimb, a fost introdus în noiembrie 1917 conceptul de „cazaci liberi”, în fapt o formă de miliție populară. Ucraineneii și-au dat seama că au nevoie de o armată regulată doar în decembrie 1917, după invazia bolșevicior. Noua armată
Armata Republicii Populare Ucrainene () [Corola-website/Science/320253_a_321582]
-
acestuia, Neville Chamberlain. Chamberlain a crezut că nemulțumirile germanilor din Regiunea Sudetă erau justificate și că intențiile lui Hitler erau limitate. Marea Britanie și Franța au recomandat așadar Cehoslovaciei să accepte cererile naziștilor. Beneš a rezistat și, pe 2 mai, o mobilizare parțială era în curs de desfășurare ca răspuns la posibila invazie germană. Zece zile mai târziu, Hitler a semnat o directivă secretă pentru un război împotriva Cehoslovaciei care urma să înceapă nu mai târziu de 1 octombrie. În același timp
Acordul de la München () [Corola-website/Science/321070_a_322399]
-
națională. În marșuri și demonstrații, cehii și slovacii au cerut un guvern militar puternic care să apere integritatea statului. Un nou guvern, condus de generalul Jan Syrový, a fost numit pe 23 septembrie și a fost emis un decret de mobilizare generală. Armata Cehoslovacă, modernă și posedând un excelent sistem de fortificații la frontieră, era pregătită de luptă. Uniunea Sovietică a anunțat că dorește să intervină în favoarea Cehoslovaciei. Totuși, Beneš a refuzat să intre în război fără sprijinul puterilor vestice. Pe
Acordul de la München () [Corola-website/Science/321070_a_322399]
-
cauza acestora. În restul deceniului anilor 1820, Gradaščević a păstrat relații bune cu autoritățile imperiale din Bosnia. Când Abdurrahim-pașa a devenit vizir în 1827, Gradaščević a devenit consilier al acestuia. Din această poziție, Gradaščević a jucat un rol important în mobilizarea bosniacilor pentru războiul ruso-turc. În urma unor revolte de la Sarajevo din timpul pregătirilor în care Abdurrahim-pașa a fost dat jos, Gradaščević l-a adăpostit pe acesta la Gradačac înainte de a-l ajuta să fugă din țară. Gradaščević a fost loial și
Marea Revoltă Bosniacă () [Corola-website/Science/321073_a_322402]
-
parte a insulelor Mării Egee. Practic, aceste regiuni erau „pământurile noi”, cucerite în timpul Războaielor Balcanice, unde Venizelos se bucura de un important sprijin popular, în vreme ce „vechea Grecie” rămăsese în cea mai mare parte promonarhistă. Guvernul Apărării Naționale a început mai apoi mobilizarea unei armate destinată frontului din Macedonia și, în scurtă vreme, s-a implicat în acțiuni militare împotriva forțelor Puterilor Centrale. În lunile care au urmat după crearea guvernului provizoriu din Thessaloniki la sfârșitul lui august, negocierile dintre aliați și regele
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
și cei venizeliști), și a participat la operațiunile militare împotriva Puterilor Centrale pe frontul din Macedonia. În toamna anului 1918, armata elenă cu efective de 300.000 de soldați, era cea mai importantă armată națională aliată de pe frontul din Macedonia. Mobilizarea întregii armate elene a oferit Aliaților superioritatea numerică necesară pentru victoria pe frontul din Macedonia. O forță combinată greco-sârbo-franco-britanică aflată sub comanda generalului francez Franchet d'Esperey a declanșat o ofensivă de proporții pe 14 septembrie 1918 împotriva forțelor bulgaro-germane
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
britanic, dar în special în ultima sa parte, rivalitatea dintre muftiu și al-Nashashibi a dominat viața politică palestiniană. Khalidi atribuie eșecul liderilor palestinieni în obținerea sprijinului maselor reflexelor căpătate în perioada otomană, când ordinele elitelor erau urmate fără discuție. Ideea mobilizării maselor era străină liderilor arabi. Deja apăruseră revolte și atacuri sângeroase ale arabilor împotriva evreilor în 1921 (Jaffa) și 1929 (Ierusalim). În deceniul al patrulea, nemulțumirea populației arabe față de creșterea emigrației evreilor a atins noi culmi. La sfârșitul deceniului al
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
evrei pe de-o parte, dar de refuzul lor de acceptare a recomandărilor comisiei. Britanicii au cerut sprijinul SUA pentru implementarea recomandărilor sus-numitei comisii. Responsabilii departamentului apărării al SUA afirmaseră cu ceva timp în urmă că ar fi fost necesară mobilizarea a aproximativ 300.000 de militari americani pentru sprijinirea britanicilor în lupta împotriva revoltei arabilor, pentru că permisiunea de emigrare acordată a încă100.000 de evrei urma să provoace aproape imediat o răscoală a arabilor. Această serie de evenimente au dus
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
deteriorate. Aceste evenimente au dus la ultimul mare val de migrare a grecilor din Turcia spre Grecia. Acordul de la Zürich din 1959 a dus la recunoașterea independenței insulei, care devenea membră a Commonwealthului. Luptele interetnice din 1960 au dus la mobilizarea în Cipru în 1964 a forțelor Națiunilor Unite pentru menținerea păcii. Problema cipriotă a fost readusă în actualitate de „Dictatura coloneilor”. Liderii loviturii militare de stat din 21 aprilie 1967 s-au autoproclamat ca singura forță capabilă să apere valorile
Megali Idea () [Corola-website/Science/320575_a_321904]
-
aranjat în iulie 1974 răsturnarea președintelui Ciprului, Makarios și unirea insulei cu Grecia. Această acțiune a dus la o reacție imediată a Turciei. Turcia a invadat nordul insulei, unde majoritatea populației era formată din turci. Grecia și Turcia au proclamat mobilizarea generală și războiul dintre cei doi vecini părea iminent. Este interesant să se amintească că Grecia nu a recunoscut actuala frontieră cu Albania decât după 1987. Întârzierea cu care a fost recunoscută frontiera comună este pusă mai degrabă pe izolarea
Megali Idea () [Corola-website/Science/320575_a_321904]
-
1914. Guvernul a înregimentat 20.000 de oameni, organizați ca o divizie de infanterie și o brigadă de cavalerie ușoară plus unități auxiliare. Înrolările și organizarea au au avut loc la nivel regional apoi au fost preluate de planurile de mobilizare elaborate în 1912. Primul comandant a fost generalul William Bridges, cel care și-a asumat și comanda Diviziei I. În decursul războiului, eforturile australiene s-au concentrat predominant pe războiul terestru deși au fost implicate și mici forțe aeriene și
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
și a distrus crucișătorul german SMS Emden în bătălia din Insulele Cocos de la 8 noiembrie, în prima acțiune din istorie dintre două vase inamice care a implicat Marina Regală Australiană. Deși se îndreptau inițial spre Anglia pentru instrucție și apoi mobilizarea pentru frontul de vest, australienii au fost trimiși ulterior în Egiptul controlat de britanici pentru a preîntâmpina atacurile turcilor împotriva obiectivului de importanță strategică reprezentat de Canalul Suez, și în perspectiva deschiderii unui alt front împotriva Puterilor Centrale. În scopul
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]