KorAP: Find »[drukola/base=sufletesc & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...554 555 556 ...593 >

14,810 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

având ca obiect „fenomenele psihice morbide”. Obiectivele pe care și le propune să le studieze psihopatologia sunt următoarele: a) analiza structurilor morbide ale personalității bolnavilor psihici; b) cunoașterea semnificației acestor tulburări, a dinamicii morbide a personalității, legate de noul regim sufletesc al persoanei umane; c) delimitarea unor „forme” sau „modele” de personalitate morbidă; d) consideră că anormalitatea psihică este în corelație directă cu starea de normalitate, în interiorul căreia se dezvoltă, ca o variantă accidentală a acesteia; e) consideră boala psihică drept

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
forme” sau „modele” de personalitate morbidă; d) consideră că anormalitatea psihică este în corelație directă cu starea de normalitate, în interiorul căreia se dezvoltă, ca o variantă accidentală a acesteia; e) consideră boala psihică drept un fenomen psihic morbid, integrat experiențelor sufletești ale persoanei umane și, prin urmare, cuprinsă în „psihobiografia”, individului, privită ca o modalitate particulară a „istoriei sale interioare”; f) fiind un moment sau un fragment psiho-biografic, boala psihică din punctul de vedere al psihopatologiei va avea, dincolo de aspectele evoluției

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
alterările diferitelor procese psihice, semnificația sindroamelor psihopatologice, precum și clasificarea nosologică a manifestărilor clinice. 3) Psihopatologia nosologică studiază marile categorii clinico-psihiatrice din punct de vedere psihopatologic, natura și semnificația bolilor psihice, considerate din punct de vedere antropologic și ontologic ca experiențe sufletești morbide ale ființei umane raportate la psihobiografia acesteia. 4) Psihopatologia antropologică și socială este consacrată studiului modelelor de personalitate și psiho-biografice în psihopatologie, psihozelor experimentale și psihozelor colective, încheindu-se cu discutarea raporturilor psihopatologiei cu celelalte discipline umane. Din cele

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
umane, a sensului și destinului acesteia, poate mai mult decât ne oferă ca posibilități de înțelegere psihologia și psihanaliza. Psihopatologia este o „întâlnire” unică cu persoana bolnavului psihic în intersubiectivitatea și interioritatea acestuia, o revelație a celor mai intime experiențe sufletești, dincolo de care descoperim sensurile cele mai adânci și poate ultime ale umanului, dar și drama sa cea mai profundă. * * * Această lucrare, concepută după un plan didactic ca tratat de studiu universitar, este rezultatul cercetărilor și al experiențelor clinice personale desfășurate

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
între psihiatria clinică și psihologia generală, psihopatologia studiază fenomenele psihice morbide și semnificația acestora din perspectiva științelor umane. Psihopatologia generală se constituie ca fundamentul unui demers antropologic medico-psihologic având ca obiect de studiu „sănătatea, suferința și boala” în sfera vieții sufletești. Tulburările psihice sunt considerate ca „experiențe sufletești morbide”, cărora se încearcă a li se da o interpretare apelându-se la metodele filozofiei. În sensul acesta, psihopatologia își precizează cadrul epistemologic prin atitudinea sa metodologică față de obiectul de studiu. Aspectul practic

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
studiază fenomenele psihice morbide și semnificația acestora din perspectiva științelor umane. Psihopatologia generală se constituie ca fundamentul unui demers antropologic medico-psihologic având ca obiect de studiu „sănătatea, suferința și boala” în sfera vieții sufletești. Tulburările psihice sunt considerate ca „experiențe sufletești morbide”, cărora se încearcă a li se da o interpretare apelându-se la metodele filozofiei. În sensul acesta, psihopatologia își precizează cadrul epistemologic prin atitudinea sa metodologică față de obiectul de studiu. Aspectul practic care se desprinde de aici este noua

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
permanent, spre finalul vieții ajungându-se la o diminuare considerabilă a acestora. Ajunși în acest punct al analizei noastre trebuie făcută o precizare. Raportul „normal/patologic” și mecanismele de echilibrare ale acestuia sunt diferite în ceea ce privește sfera somatică în raport cu sfera vieții sufletești, a ființei umane. Între normalitatea și anormalitatea biologică și cea psihică există o diferență calitativă importantă. Ființa biologică „asimilează” în mod automat factorii de mediu de la care nu se poate sustrage și de care depinde existența sa; pe când ființa psihică

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
și sfera vieții psihice a persoanei umane. Aspectele comparative ale normalității și anormalității în sfera somatică și viața psihică O analiză atentă a normalității și anormalității pune în evidență diferențe calitative importante și specifice în ceea ce privește sfera somatică și sfera vieții sufletești. Deși medicina este cea care fixează Boala ca obiect de studiu, evaluarea și înțelegerea anormalității considerată din acest punct de vedere ca „proces patologic” exclusiv, ridică serioase probleme în ceea ce privește explicarea și înțelegerea medicală atât a bolii somatice cât și a

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
a procesului patologic prin restabilirea stării de normalitate, ea nu este însă conformă cu „natura bolii psihice”. Somaticul și psihicul, inseparabile de altfel, sunt niveluri de organizare care intră în componența „aparatului psihic” al personalității. Ele, „trupul carnal” și „subiectul sufletesc”, sunt „părți” ale acestuia, fiecare cu specificul său structural și dinamic, care, deși interrelaționează, nu se suprapun. Gândirea clinico-medicală, din necesități de ordin practic, operează însă acest tip de raționament reducțional și unificator. Specialiștii pe care i-am menționat mai

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
au un anumit tip de evoluție clinică și beneficiază de un tratament medical corespunzător, de regulă de factură etiologică, urmărind combaterea „cauzelor patogenetice”. 2) Caracteristicile bolii psihice Boala psihică reprezintă schimbarea care interesează în diferite forme și grade sfera vieții sufletești a persoanei umane. Ea constă într-o schimbare a „felului de a fi” al individului, a ființei interioare a acestuia, datorită unei tulburări a sistemului personalității. Consecințele acestor tulburări vizează atât raporturile individului cu lumea cât și cu sine însuși

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
schimbare a naturii proprii. Este comunicată celorlalți. Nu este comunicată celorlalți. Produce compasiune din partea celorlalți. Produce teamă și repulsie din partea celorlalți. Se poate obiectiva. Este parțial sau deloc obiectivabilă. Reprezintă, de regulă, o tulburare organică, somatică. Reprezintă o experiență/trăire sufletească interioară. Nu afectează raporturile de comunicare interpersonală. Afectează în diferite forme și intensități raporturile și comunicarea interpersonală. Solicită și acceptă tratamentul medical. În majoritatea situațiilor nu acceptă sau refuză tratamentul medical. Acceptă statutul de bolnav. Refuză statutul de bolnav. Are

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
considerată ca boală. Boala este o denaturare a „firescului” stării de normalitate. Punctul de vedere psihopatologic caută să respecte dar concomitent să și explice natura suferinței psihice. Fenomenele psihice morbide sunt „trăite” de persoană ca o formă particulară de experiență sufletească interioară, iar suferința psihică este interpretată ca o „experiență ontologică”, drept rezultat al alteralității persoanei. Fenomenele psihice morbide sunt înțelese ca „accidente” ce survin în existența persoanei, modificând, prin prezența lor, direcția de evoluție psiho-biografică a acesteia, datorită evenimentelor psiho-traumatizante

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
filozofice din perspectiva analizei fenomenologice a fenomenelor psihice morbide (E. Minkowski, K. Jaspers, G. Lanteri-Laura, A. Tatosian). Dincolo de aparența manifestărilor exterioare a tulburărilor psihice, dincolo de „factologia clinico-psihiatrică”, psihopatologia caută să descopere și să înțeleagă semnificația acestor tulburări, considerate ca „experiențe sufletești interioare” ale persoanei umane. Spre deosebire însă de tulburările somatice care, având un caracter material prin substratul lor anatomo-fiziologic ce le face a fi obiectivabile, tulburările psihice au caracter de subiectivitate pură și, din acest motiv, ele rămân interioare fiind

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
strict individuale persoanei bolnavului. Aceasta determină ca procesul de cunoaștere și înțelegere să nu aibă un caracter direct și imediat, întrucât nu poate fi obiectivat, ci numai postulat, prin metoda reflecției filozofice. Demersul cunoașterii epistemologice a naturii morbide a vieții sufletești, se constituie din „discursul bolnavului”, singura formă de acces direct la interioritatea acestuia. Analizând „faptele psihopatologice” cuprinse în „discursul bolnavului” se ajunge la un important material posibil de a fi supus unei „interpretări hermeneutice” (H. Tellenbach). Această interpretare a sensurilor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
normalului”, prin faptul că alteralitatea este negația dialectică a normalității, sau, altfel spus, că nebunia este „negarea” sănătății mintale 2. În felul acesta, din punct de vedere metodologic, redescoperim boala psihică dincolo de punctul de vedere medico-psihiatric, ca pe o experiență sufletească trăită a alteralității persoanei umane. Acest punct de vedere antropologic schimbă complet înțelesul suferinței psihice deschizând în felul acesta calea unei abordări psihopatologice de factură antropologică. Abordarea antropologică a fenomenelor psihice morbide pune ca temă de reflecție nebunia, dintr-o

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
anormalitate când „se neagă pe sine”, respectiv fie ca sănătate mintală, fie ca nebunie. Acest punct de vedere care depășește cadrul psihiatriei clinice este propriu psihopatologiei care urmărește „să vadă” dincolo de fenomenele psihice morbide, semnificația interioară a nebuniei ca trăire sufletească interioară. Să încercăm să explicăm acest lucru. Atât normalitatea cât și anormalitatea le surprindem prin manifestările lor exterioare. Ele reprezintă, așa cum spuneam, organizarea, dar și modul de a fi al persoanei umane. Și într-un caz și în altul, persoana

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
dincolo de formele obiectivate, sensurile adânci, ascunse ale transformărilor naturii ființei umane. „Simptomele” bolii psihice sunt expresia obiectivată a transformării structurilor Normalității în fenomenele psihice morbide specifice stării de anormalitate. Prin aceasta ele sunt expresia „negării de sine”, a negativității naturii sufletești a persoanei umane 5. Dar simptomele care exprimă fenomenele psihice morbide nu sunt reductibile numai la „negarea normalului”, ci, în egală măsură, ele vor „înlocui normalul cu anormalul”, prin urmare se vor substitui Normalității. Prin aceasta ele exprimă o restructurare

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihic, în raport cu logica realității. El este chemat să descifreze sensul unei „alte realități umane” plecând de la experiența istorică reprezentată prin idei, teme și valori care reprezintă reperele căutării de sine. Evaluarea „nebuniei” se face în raport cu „normalitatea” ca stare de echilibru sufletesc. Dar dincolo de aspectele pur biologice ale bolilor, de cunoștințele oferite de condițiile lor naturale, trebuie surprinse și „faptele de cultură care li se adaugă” (J. Starobinski). Boala mintală nu va rămâne o temă pură și exclusiv medicală. Ea va constitui

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
afirma că întotdeauna „corpul se explică prin corp, iar spiritul prin spirit”. În secolul XX, J. Jaspers, reluând tema, afirmă că „viața psihică nu poate fi explicată prin categoriile materiale”, iar W. Dilthey susține că „natura o experimentăm, iar viața sufletească o înțelegem”. Se poate afirma, din acest motiv, că „psihiatria nu devine posibilă decât din momentul în care ea se constituie ca o inteligență capabilă de a înțelege și de a identifica” (G. Gusdorf). Înaintea acestui moment nebunia implica o

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
filozofiei, sociologiei și teologiei. Nebunia avea semnificația unei pervertiri prin păcat a spiritului fiind obiectul unor terapeutici specializate de exorcism. Psihiatria va restabili comunicarea cu bolnavul mintal, iar psihoterapia va inaugura perspectiva unei restaurări a psihicului prin mecanisme și forțe sufletești. În felul acesta, psihiatria va reevalua „nebunia” și va da „nebunului” statutul de „bolnav mintal”, reintegrându-l prin intermediul medicinei, în ordinea umană și suprimând în felul acesta „ruptura” dintre bolnav și societate. Atitudinea societății de respingere a bolnavului psihic ca

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ele însă, se vor dezvolta într-o formă ordonată, „concepțiile despre om” care vor avea în centrul lor prima încercare de sinteză a „semnificației umanului”. Această semnificație a umanului se va diferenția în două direcții principale: Omul ca Valoare, ființa sufletească și spirituală sau umanul propriu-zis, și Omul ca Persoană, privind ființa fizică sau omul ca trup. Ideea Omului ca Valoare va duce la constituirea Antropologiei culturale și a disciplinelor psihologice care derivă din ea. Ideea Omului ca Persoană va duce

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
faptelor observate. Coroborate, ambele configurează un continuum metodologic al domeniului științific al psihopatologiei. Cunoașterea duce la înțelegerea fenomenului psihic morbid. K. Jaspers subliniază faptul că „putem cunoaște fenomenul psihic morbid, dar nu-l putem înțelege întrucât el este o experiență sufletească strict individuală și personală, interioară, a fiecărei persoane”. El poate fi comunicat, știut, dar va continua să rămână de „neînțeles” fiind unic și irepetabil, propriu, exclusiv subiectului care-l trăiește. Apare însă un aspect nou, deosebit de important, legat de persoana

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sau de psiholog Domeniul psihiatriei Din schema de mai sus se desprinde faptul că, deși net individualizate, psihiatria și psihopatologia se află într-un permanent „dialog” reciproc, prin care se completează între ele. Pentru K. Jaspers, psihopatologia rămâne știința fenomenelor sufletești anormale și bolnave, întrucât, așa cum vom vedea mai departe în capitolele următoare, se poate vorbi despre o psihopatologie clinică și nosologică ce analizează semnificațiile diferitelor tipuri de boli psihice. În sensul acesta, scopurile urmărite de psihopatologie, după K. Jaspers sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
somato-psihologia”. 4) Semnificația fenomenelor obiective, ele reprezentând „psihopatologia comprehensivă”. Pentru K. Jaspers, ceea ce are valoare pentru psihopatologie sunt, în primul rând experiențele umane, fie că este vorba de „experiențele vieții trăite”, ca manifestări exterioare, fie că este vorba de „experiențele sufletești”, ca manifestări interioare. În sensul acesta, psihopatologia este chemată să explice și înțeleagă aceste experiențe umane, în raport cu fenomenele psihice morbide. E. Minkowski afirmă că scopul psihopatologiei este de a înțelege diversele modalități de „a-fi-altfel” ale persoanei umane. Din acest motiv

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
omului bolnav, considerat ca „ființă umană în suferință”, precum și a „fenomenului morbid”. Această cunoaștere se obiectivează prin următoarele: a) cunoașterea discursivă și cea intuitivă a stării de boală prin obiectivare, explicare și experiment, în spiritul științelor naturii; b) înțelegerea existenței sufletești anormale sau patologice și a contextelor relațiilor și corelațiilor sufletești rezultate din evidențele înțelegerii; c) interpretarea fenomenologică a stării de boală prin evidențierea metodică a conținuturilor fenomenologice; d) Înțelegerea antropo-fenomenologică a stărilor existențiale modificate ale anormalului sufletesc sau ale persoanei

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]