14,029 matches
-
catharsisul / 112 7.2. Evenimentul patetic / 115 7.3. Un personaj îndepărtat de umanitatea medie / 118 7.4. Relațiile de alianță / 119 7.5. Greșeala tragică / 122 7.6. Refuzul recunoașterii / 125 7.7. Un nou resort tragic: admirația față de virtute / 126 7.8. Părinții Bisericii și teatrul / 128 Capitolul III Revoluția dramei / 135 1. Lope de Vega și precursorii dramei / 135 1.1. Respectarea unității de acțiune / 137 1.2. Amestecul genurilor / 139 1.3. Adaptarea piesei la gustul publicului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
educativ pe care îl elaborează pentru gardienii Republicii ideale. Literatura, la fel ca imaginația mai târziu pentru Pascal, nu este decât o putere înșelătoare. "Să fim siguri că toți poeții, începând cu Homer, fie că ficțiunile lor au ca obiect virtutea sau orice altceva, nu sunt decât imitatori de imagini și că nu ajung până la adevăr, și astfel un pictor, după cum spuneam mai înainte, va face, fără să înțeleagă nimic din cizmărie, un cizmar care li se va părea adevărat celor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
surprindă, din partea unui om care, pe altundeva, nu încetează să-l elogieze pe Homer. Plasându-se pe o poziție de reformator politic, de educator, el condamnă "poetul" (scriitorul) cetății. Cenzurează, ca un legislator, toate ficțiunile care nu ar fi "favorabile virtuții". Literatura, imorală, nu pare decât, ne avertizează el, să-l pervertească pe cetățean. "Văd (...) multe motive ca să cred că cetatea pe care am fondat-o este cea mai bună, zise Socrate, adresându-se lui Glaucon, unul din discipolii săi și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care imitațiile lor o pot face", îl interpelează direct pe filosof. El infirmă aici punctul de vedere platonician, invocând faptul că cititorul sau spectatorul n-ar simți nicio plăcere în fața unui erou care ar fi un model perfect de virtute: "Poeții, spune Platon, nu se complac nicicum în descrierea liniștii interioare a unui înțelept, care păstrează în permanență o egalitate de spirit ferită de dureri și plăceri. Ei nu se folosesc de talentul producerii ficțiunii pentru a ne descrie situația
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
începută din copilărie și prelungită în viață, tinde spre obișnuință și devine o a doua natură, care schimbă trupul, vocea și spiritul? (...) Nu vom accepta (...) ca cei de care pretindem că avem grijă și cărora le facem o datorie din virtute, să o imite, ei care sunt niște bărbați, pe femeia tânără sau bătrână, insultându-și bărbatul sau rivalizând cu zeii și lăudându-și fericirea sau căderea în năpastă și lăsându-se cuprinsă de plânsete și văicăreli; și mai puțin le
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
întocmai ca templul lui Venus (...) Teatrul nu este consacrat numai zeiței dragostei, el îi mai este dedicat și zeului vinului. Căci acești doi demoni ai libertinajului și bețivănelii sunt atât de strâns uniți, încât par să fi uneltit împreună împotriva virtuții: astfel, palatul lui Venus este și casa lui Bachus." Teatrul este nociv, în însăși esența sa, după părerea lui Tertulian, căci emoția suscitată în cursul spectacolului reactivează la spectator toate înclinațiile rele, furie, mânie etc. pe care încearcă să le
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
provocată de ascultare, o stare de bine. Diverse grade de emoție pot fi puse în mișcare în funcție de personalitatea auditoriului și de natura muzicii. Aristotel distinge trei feluri de muzică, o muzică "etică" pe care este bine să o învățăm pentru virtuțile ei morale, o muzică "activă", antrenantă, pe care nu este necesar să o practicăm, dar pe care este bine să o ascultăm, o muzică "exaltată" de care nu trebuie să uzăm decât cu precauție. Nu le putem confunda. În aceste
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
preferă aceste două ultime forme de recunoaștere, profund motivate. Calitatea tragică a răsturnării de situație care lovește personajul depinde de doi parametri, sensul răsturnării (după cum eroul trece de la fericire la nefericire, sau invers) și calificarea morală a protagonistului (plin de virtuți sau plin de răutate). Aristotel, în calitate de perfect logician, are în vedere patru configurații. Cel drept poate trece de la fericire la nefericire, cel rău de la nefericire la fericire. El elimină de la bun început aceste două posibilități care nu ar putea provoca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
posibilitate, cea a omului de bine care trece de la nefericire la fericire. Fără îndoială o consideră lipsită de potențialități tragice. Odată respinse aceste cazuri extreme, el are în vedere formula "intermediară" a omului care, "fără a atinge perfecțiunea în ordinul virtuții și al dreptății, datorează, nu viciului și nici răutății, ci unei greșeli, situația lui nefericită". Aristotel dă o serie de exemple, citându-i pe Oedip, Thyeste, Oreste, Alcmeon, și își generalizează părerea cu privire la "toți ceilalți eroi care au suportat sau
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că scrie și el, chiar dacă, presat de timp, este ajutat de autori experimentați precum Chapelain sau chiar Corneille 5. "Curățind scena de tot felul de murdării, vă puteți lăuda că ați împăcat comedia 6 cu cei bisericoși, iar voluptatea cu virtutea", îi scrie Balzac într-o scrisoare din 1636. La cererea sa, Scudéry scrie în 1639 Apologia teatrului. În anul următor, îi dă ca sarcină abatelui d'Aubignac să scrie un Proiect de restabilire a teatrului francez (Projet de rétablissement du
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să-l primească pe Rodrigo la ea în apartamente, după uciderea tatălui său, este taxat ca neverosimil. Este imposibil ca o fată tânără de obârșie nobilă, care a primit cea mai perfectă educație, și care este prezentată drept plină de virtuți la începutul piesei, să ia în căsătorie pe ucigașul tatălui său. Un asemenea comportament face dovada unei incoerențe, unei "inegalități" a moravurilor inadmisibile pentru publicul timpului. "Cel puțin nu se poate nega că ea este o Amantă prea sensibilă și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
2.4. "Caracterul ales" Aristotel, ne amintim, definește o a patra trăsătură caracteristică a "comportamentului" personajului dramatic, "calitatea", termen pe care Corneille îl traduce prin "bunătate". Numeroși comentatori au dat termenului o accepțiune morală făcând din el un sinonom al virtuții. Corneille se ridică împotriva unei asemenea interpretări căci, în piesele antice sau moderne, există multe personaje "rele, sau vicioase, sau pătate de vreo slăbiciune care se potrivește prost cu virtutea". După părerea lui Corneille, Aristotel denumește prin asta, "un caracter
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
termenului o accepțiune morală făcând din el un sinonom al virtuții. Corneille se ridică împotriva unei asemenea interpretări căci, în piesele antice sau moderne, există multe personaje "rele, sau vicioase, sau pătate de vreo slăbiciune care se potrivește prost cu virtutea". După părerea lui Corneille, Aristotel denumește prin asta, "un caracter strălucit și înălțat printr-o obișnuință virtuoasă, sau criminală, după cum este ea specifică și potrivită cu persoana pe care o introducem". Corneille, ca și Aristotel, acordă o mare importanță acestei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acordă o mare importanță acestei "bunătăți" a trăsăturilor de comportament pe care numeroși teoreticieni ai clasicismului o interpretează în mod eronat sau o trec sub tăcere. Un asemenea tratament al "comportamentului" dovedește, din partea amândurora, o egală admirație pentru o înaltă virtute sau pentru marea crimă. El nu este compatibil decât cu verosimilul extraordinar spre care merge preferința lor. Astfel de personaje, ieșite din comun, nu ar putea intra într-o acțiune condusă de verosimilul obișnuit. 4.3. Verosimil și limbaj dramatic
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ale teatrelor noastre sunt considerate mai distractive decât tragediile. În acest regat persoanele, sau din naștere, sau trăind printre cei mari, nu se preocupă decât de sentimente generoase, și nu se dedică decât unor destine de seamă, fie prin acțiunile virtuții, fie prin pasiunile ambiției; astfel încât viața lor are multe raporturi cu reprezentațiile teatrului tragic. Însă populația, crescută în noroi și hrănită cu sentimente și discursuri necinstite, este foarte dispusă să ia drept bune urâcioasele bufonerii ale farselor noastre, și simte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pasiunii care scufundă sub ochii noștri în nefericire persoanele pe care le plângem, prin acest raționament obișnuit, dar normal și neîndoielnic, că pentru a evita efectul trebuie îndepărtată cauza." (Discurs despre Tragedie) Corneille face de altfel din zugrăvirea viciilor și virtuților "a doua utilitate a poemului dramatic". Cât despre cea de-a treia utilitate, ea privește natura deznodământului care trebuie să prezinte, pentru a-l satisface pe spectator, spectacolul pedepsirii celor răi și al răsplătirii celor buni. Prima sa utilitate, să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
situație perfectă în planul tragicului. Eroul, ajuns în culmea gloriei, comite, omorându-și sora, o crimă împotriva naturii, care îi provoacă spectatorului o milă și o teamă maxime. Greșeala acestui om corect, care într-o privință este un model de virtute, în sensul cornelian al termenului (curaj), nu ar putea fi mai mare. Cel virtuos a devenit fratricid! Și Racine reia definiția aristotelică a eroului tragic. El scrie, în Prefața la Andromaca, în 1667: "Aristotel, departe de a ne cere eroi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unui om de bine ar stârni mai mult indignarea decât mila spectatorului; nici ca ele să fie rele în exces, fiindcă nimănui nu-i este milă de un scelerat. Trebuie deci ca ele să aibă o bunătate mediocră, adică o virtute capabilă de slăbiciune, și să ajungă în nenorocire prin vreo greșeală care să-i facă de plâns sau detestați." Chiar dacă ambii autori, pe plan teoretic, îl au pe Aristotel ca model, Racine, și aici, se arată mai apropiat decât Corneille
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fericiți, după cum se știe, scrie Racine în Prefața a Doua, din 1676. Astfel, nu mi-a fost permis să-l reprezint la fel de rău cum a fost începând din acel moment. Nu-l reprezint nici ca pe un om plin de virtuți, căci nu a fost niciodată așa." Alegerea unui asemenea erou nu s-a făcut fără probleme. Reacțiile contemporanilor lui Racine sunt o dovadă în acest sens. Unii i-au reproșat că l-a reprezentat pe Nero "prea crud". Pentru a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în care ordonă crima, că nu va putea supraviețui acestui omor. Strigătul ei, când află moartea lui Pyrrhus, dovedește imensitatea disperării sale în fața actului ireparabil pe care chiar ea l-a înfăptuit. 7.7. Un nou resort tragic: admirația față de virtute Corneille și Racine nu adoptă același punct de vedere în cazul personajului complet virtuos pe care Aristotel îl exclude din universul tragic. Pentru Racine, un asemenea caz nu este acceptabil. De aceea, în Ifigenia, s-a îndepărtat de tradiție, cea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Corneille se distanțează aici de Aristotel, asta rezultă din faptul că tragedia corneliană exaltă măreția omului, în timp ce tragedia greacă, ca și cea a lui Racine, deploră neputința umană. De aceea, Corneille încearcă să înlocuiască teama cu alte pasiuni, ca admirația virtuții, deschizând astfel calea dramei burgheze. " În admirația față de virtutea sa, scrie el în Examen la Nicomède, găsesc o modalitate de a purifica pasiunile, de care nu a vorbit Aristotel, și care este poate mai sigură decât aceea pe care o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
faptul că tragedia corneliană exaltă măreția omului, în timp ce tragedia greacă, ca și cea a lui Racine, deploră neputința umană. De aceea, Corneille încearcă să înlocuiască teama cu alte pasiuni, ca admirația virtuții, deschizând astfel calea dramei burgheze. " În admirația față de virtutea sa, scrie el în Examen la Nicomède, găsesc o modalitate de a purifica pasiunile, de care nu a vorbit Aristotel, și care este poate mai sigură decât aceea pe care o prescrie pentru tragedie prin mijlocirea milei și a fricii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o modalitate de a purifica pasiunile, de care nu a vorbit Aristotel, și care este poate mai sigură decât aceea pe care o prescrie pentru tragedie prin mijlocirea milei și a fricii. Dragostea pe care ne-o trezește pentru această virtute pe care o admirăm, ne face să urâm viciul contrar." Însă, dacă admirarea virtuții nu este asociată cu mila, emoția tragică riscă să nu apară. Este fără îndoială ceea ce constituie cauza eșecului lui Nicomède. Corneille nu-și ascunde scepticismul asupra
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este poate mai sigură decât aceea pe care o prescrie pentru tragedie prin mijlocirea milei și a fricii. Dragostea pe care ne-o trezește pentru această virtute pe care o admirăm, ne face să urâm viciul contrar." Însă, dacă admirarea virtuții nu este asociată cu mila, emoția tragică riscă să nu apară. Este fără îndoială ceea ce constituie cauza eșecului lui Nicomède. Corneille nu-și ascunde scepticismul asupra eficacității psihice a catharsisului. El se îndoiește că acționează precum spune Aristotel, adică numai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și care umple și în prezent toate teatrele de echivocurile cele mai grosolane cu care au fost vreodată infectate urechile creștinilor. Nu mă obligați să le repet: gândiți-vă numai dacă ați îndrăzni să susțineți în fața cerului piese în care virtutea și pietatea sunt totdeauna ridicole, corupția totdeauna apărată și totdeauna plăcută, iar pudoarea mereu ofensată sau mereu în pericol de a fi violată prin cele mai josnice agresiuni; vreau să spun prin expresiile cele mai nelalocul lor, cărora nu li
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]