14,078 matches
-
programelor sociale; un nou parteneriat public-privat s-a dovedit a fi productiv. „Marketizarea” unor servicii sociale s-a demonstrat a fi o cale de creștere a eficienței. Strategia neoliberală promovată de Banca Mondială și FMI în statele europene în tranziție, dominantă în anii ’90 și axată pe retragerea statului, s-a dovedit a fi o eroare, fiind ea însăși sursa principală a crizei economice și sociale cu care acestea s-au confruntat (Zamfir, 2004). Spre sfârșitul anilor ’90, dar mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
unul dintre discipolii lui Stere, M. Ralea (1896-1964). Acesta susținea că țăranul este, pentru geografia românească, expresia „legilor necesare ale determinismului social”. „Suntem o țară în majoritate de țărani și istoria ne arată că toate societățile manifestă fizionomia elementelor lor dominante în producția lor economică. Simpatic sau antipatic, țăranul e o realitate” care trebuie acceptată de oricine o examinează dintr-un unghi sociologic (Ralea, 1928). Evaluând modelul poporanist și țărănist asupra structurii și direcției de evoluție a societății românești, Eugen Lovinescu
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
care au fost elaborate teoriile modernizării, să admită „devieri” de la teoria standard, pe care le-au încadrat în ceea ce au numit „crize ale modernizării”, vrând să sugereze că acestea ele însele sunt tranzitorii și că, în cele din urmă, procesul dominant, acela al modernizării și deci al tranziției de la tradițional la modern, va reuși să le elimine. Concesia astfel făcută amenință oricum hegemonia teoriei ca atare, astfel încât schimbările în lumea a treia au fost, în mare măsură, examinate din perspectiva unei
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
copii să-și dezvolte inițiativele, nu să facă prea multe pentru ei” (McClelland, 1964, apud So, 1990). McClelland subliniază că susține ideea ca națiunile occidentale să injecteze motivații pentru competență (sporirea capacităților) în lumea a treia. Constantin Dobrogeanu-Gherea - „legea epocii dominante sau a orbitării” Unul dintre cei care au dat o formulare aproape canonică ideii că influențele și deci contactele cu lumea occidentală avansată devin sursa dezvoltării țărilor întârziate a fost Constantin Dobrogeanu-Gherea, prin teoria și legea orbitării. În lumina acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
gruparea teoriilor dependenței. Modernizarea și deci așa-numita tranziție nu înseamnă fatalmente dezvoltare, adică trecerea de la o societate tradițională nedezvoltată spre una modernă dezvoltată, ci poate îmbrăca forma necunoscută a decalajelor structurale durabile ce întrețin în societățile întârziate alte procese dominante, dintre care cele mai relevante sunt: subdezvoltarea, dependența de metropole, războiul mental, cu mari dislocări de tradiții și de forme culturale neurmate de mobilizări creatoare pe măsură, declasare socială cu toate efectele subsecvente etc. Teoriile dezvoltării dependente. Depășirea paradigmei modernizării
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
ca strategie politică de dezvoltare. Dar să examinăm mai îndeaproape istoricul teoriilor dependenței și deci începuturile noii paradigme, care a înlăturat aproape cu totul paradigma sociologiei tranziției, punând în locul ei un alt model de gândire și analiză, cu alte procese dominante decât tranziția de la tradițional la capitalismul dezvoltat și deci la modernitatea capitalistă, evidențiind alte procese dominante, în locul tranziției urmate de succes, și anume: subdezvoltare durabilă, declasări sociale masive, dependențe umilitoare, aculturații alienante, crize identitare profunde etc., cu toate efectele lor
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
noii paradigme, care a înlăturat aproape cu totul paradigma sociologiei tranziției, punând în locul ei un alt model de gândire și analiză, cu alte procese dominante decât tranziția de la tradițional la capitalismul dezvoltat și deci la modernitatea capitalistă, evidențiind alte procese dominante, în locul tranziției urmate de succes, și anume: subdezvoltare durabilă, declasări sociale masive, dependențe umilitoare, aculturații alienante, crize identitare profunde etc., cu toate efectele lor subsecvente. Cum s-a afirmat așadar noua paradigmă? Ne relatează pe scurt Alvin J. So, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
avut cele mai strânse legături cu metropola în trecut” (So, 1990, p. 96); Să reținem, în fine, prin mijlocirea lui Dos Santos, definiția dependenței: „relațiile dintre două sau mai multe state (țări) îmbracă forma dependenței când unele dintre ele (cele dominante) pot să se dezvolte și să se autoimpulsioneze, pe când altele (cele dependente) pot face acest lucru numai ca reflectare a expansiunii/dezvoltării celor dintâi” (apud So, 1990, p. 96). Relațiile lor sunt inegale căci unele se dezvoltă pe seama celorlalte. Iată
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
periferii, astfel că același proces care aduce dezvoltarea unora determină subdezvoltarea altora. Teoria a urmat o deplasare a accentului de pe preocuparea pentru cercetarea nașterii și expansiunii sistemului mondial modern pe cea dedicată analizei sociologice a „semiperiferiilor”. În lumina teoriilor mondialiste, dominante în toată epoca modernă sunt nu procesele de dezvoltare, ci procesele de stratificare a lumii, însoțite de o subdezvoltare regională ca fenomen corelativ dezvoltării globale a sistemului însuși. Dezvoltarea sistemului nu înseamnă deci și dezvoltarea părților; din contră, aceasta antrenează
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
respectate de la origini și până în prezent, pot fi regăsite în recenta „Declarație a Clubului de la Roma”, adoptată la Bruxelles în aprilie 1996. Am putea spune că Clubul de la Roma constituie, în însăși ființarea sa, o reacție vie la tendința generală dominantă de a neglija existența intereselor comune efective (ce nu ar trebui deloc trecute cu vederea) ale societăților umane, interese ce pot fi sintetizate în preocuparea de a face ca lumea în care trăim să fie mai „sănătoasă”, iar dezvoltarea ei
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
rezerve Germaniei Occidentale, și Rusia, care a forțat prin mijloace politice retragerea capitalului occidental, România s-a aflat la mijloc. Nu în sensul că ar fi reprezentat o miză a competiției între cele două mari forme de capital - cel occidental, dominant, și cel rusesc și asiatic în ascensiune -, ci în forma, mai puțin avantajoasă, de a fi fost neinteresantă și pentru unii, și pentru alții. Rezultatul a fost că România a căpătat un „grad de libertate” suplimenar și că l-a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
largă a privatizării prin MEBO. Privatizarea prin MEBO avea ca rezultat transferul direct al întreprinderii în proprietatea managerilor săi, prin intermediul salariaților, în condiții preferențiale. S-a desfășurat semnificativ o perioadă foarte scurtă, doar doi ani (1993-1994), dar atunci a fost dominant: 99%, respectiv 86% din privatizările făcute în acești doi ani s-au realizat prin MEBO. După care procesul este stopat brusc prin decizie politică. În 1995 doar 7% din privatizări, iar în 1996 doar 1% mai au loc prin MEBO
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în accepțiunea sa de politică socială, s-a dezvoltat în contextul creșterii interesului statelor membre pentru cooperare economică în condițiile promovării liberei concurențe. Din acest motiv, Tratatul de la Roma prevede că „trusturile, cartelurile și alte forme de monopol cu poziții dominante pe piață sunt interzise”, la fel ca și sprijinul direct al statului, care poate distruge competiția (Păun, Păun, 2000, p. 88). Prima directivă socială adoptată de statele fondatoare a fost de a asigura libertatea de mișcare a muncitorilor. Treptat, promovarea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
comunitatea, organizațiile nonguvernamentale, sindicatele, precum și de slabele performanțe economice, economia nefiind capabilă să asigure prosperitatea pentru toți cetățenii. Însă nu se poate vorbi de un consens în ceea ce privește gradul de intervenție a statului în diverse domenii ale furnizării bunăstării. Conform opiniei dominante, statul trebuie să intervină în controlul prețurilor, reducerea șomajului și construirea de locuințe. Cu toate acestea, nu se poate vorbi de paternalism și pasivism din partea populației. Deși oamenii consideră că statul joacă un rol important în furnizarea bunăstării, datele analizate
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
comunicarea, contribuind la transmiterea informațiilor despre gradul de încredere al altor indivizi/grupuri; menține în memoria socială amintirea colaborărilor de succes anterioare, creând „forma culturală” în care pot avea loc colaborări viitoare. Acestea sunt, în opinia mea, cele trei moduri dominante de definire a capitalului social în științele sociale contemporane: atribut al relațiilor sociale (orizontale), facilitând acțiunea individuală (mod de abordare ce reflectă, în bună măsură, dezvoltările lui Bourdieu); atribut nu doar al relațiilor sociale, ci mai ales al instituționalizării rețelelor
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
țara de origine în urma migrației (remittances). Această a doua direcție are mai degrabă o finalitate „practică” și este reacția la tendința care pare să se instaleze în societatea românească de a privi limitativ, pe termen scurt și din perspectiva formelor dominante efectele migrației. Studiul este organizat în două secțiuni. Prima se concentrează asupra situației migrației din România. Efortul este clar orientat către evidențierea dinamicii migrației românești în cei 15 ani, cu identificarea și descrierea unor tipuri. A doua secțiune pune în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
migrația pentru muncă în alte state europene. Italia și Spania devin la începutul mileniului destinațiile cele mai active pentru migrația de acest tip. Important rămâne faptul că acesta este contexul în care se dezvoltă treptat tipul de migrație ce ajunge dominant probabil către mijlocul anilor ’90 și capătă vizibilitate în România spre sfârșitul acelorași ani. O migrație pentru muncă, alternând secvențe de clandestinitate și legalitate, orientată spre specularea oportunităților și investiția în strategii confirmate de succes. Migrația definitivă către state tradițional
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
cu adevărat radicală în perspectiva conflictualistă o aduce sociologul francez Pierre Bourdieu. Teza reproducției sociale prin intermediul sistemului de educație ne arată că logica păstrării privelegiilor economice este, de fapt, o logică secundară, miza reală fiind conservarea supremației culturale a claselor dominante și a stratificării sociale existente. Educația este, în fapt, un joc de putere. Pentru a înțelege teza reproducției sociale, este necesar să expunem semnificația pe care Bourdieu o atribuie educației formale. Pentru el, „orice acțiune pedagogică (A.P.) este în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
arbitrariul cultural al grupurilor sau claselor conducătoare dintr-o societate. Prin această reproducție culturală, sistemul de educație realizează și reproducția socială, prin faptul că socializează raporturile de forță dintre diferitele grupuri sociale prin recunoașterea și valorizarea capitalului cultural specific claselor dominante și prin rejectarea capitalului cultural al claselor dominate. Bourdieu denumește această transmitere a raporturilor de forță funcția de reproducție socială a reproducției culturale. Un rol central în teoria reproducției sociale prin intermediul școlii îl joacă noțiunea de habitus. În concepția autorului
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
transmite în socializarea primară în cadrul familiei și mai puțin în socializarea secundară în cadrul școlii. Rolul școlii în reproducția socială și, prin aceasta, în prezervarea inegalităților sociale constă tocmai în aceea că selectează și valorizează în mod arbitrar habitusul specific claselor dominante, punând, astfel, într-o poziție de inferioritate (subordonare) cultura claselor de jos. Valorizarea exclusivă a culturii claselor dominante are ca rezultat faptul că elevii proveniți din clasele de jos sunt puși de către școală într-o situatie de dezavantaj în competiția
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
socială și, prin aceasta, în prezervarea inegalităților sociale constă tocmai în aceea că selectează și valorizează în mod arbitrar habitusul specific claselor dominante, punând, astfel, într-o poziție de inferioritate (subordonare) cultura claselor de jos. Valorizarea exclusivă a culturii claselor dominante are ca rezultat faptul că elevii proveniți din clasele de jos sunt puși de către școală într-o situatie de dezavantaj în competiția pentru o poziție socială înaltă. Dacă Bourdieu dezvăluie, într-o oarecare măsură, mecanismul reproducerii inegalităților sociale prin intermediul școlii
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
eveniment sau fenomen trebuie riguros evaluate. -La fel ca în cazul altor tipuri de cercetări, datele obținute prin metoda istorică nu trebuie generalizate cu prea multă ușurință. De exemplu, informațiile despre anumite documente sau persoane nu dau întotdeauna măsura elementelor dominante ale unei epoci. Avantajul utilizării metodei istorice în cercetarea pedagogică îl reprezintă posibilitatea studierii sistematice a unor evenimente sau personalități. Aceste analize pot constitui fundamentul explicării unor evenimente, acțiuni și decizii actuale, pot oferi date care să faciliteze înțelegerea evoluției
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]
-
specifice ale comportamentelor, conduitelor, performanțelor etc. studiate; d)identificarea corelațiilor naturale existente între fapte, deci a factorului lor comun, și calcularea corelațiilor matematice corespunzătoare. Prin prelucrarea, confruntarea și analiza faptelor se ajunge la punerea în evidență a caracteristicilor cu valoare dominantă în diferitele clase stabilite: caracteristici anatomo-fiziologice, mediu sociocultural, trăsături de personalitate, performanțe școlare etc. 5.Integrarea în unitate a informației prin organizarea ei în sisteme ce constituie expresia configurației existente între faptele ce alcătuiesc fenomenul studiat, fie că este vorba
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]
-
captură de război, ce aparțineau de drept Uniunii Sovietice și proprietatea americană, care nu trebuia confiscată fără compensații 247. Pe cei de la Washington îi îngrijorau, de asemenea, acordurile recent încheiate, cu privire la sovromuri, acorduri ce asigurau sovieticilor un control cel puțin dominant, dacă nu exclusiv, asupra industriei și comerțului românesc. Această exclusivitate contravenea intereselor comerciale americane și Statele Unite doreau lărgirea comerțului, multilateral și fără discriminări. Deși accepta faptul că sovieticii au interese speciale de securitate în România, America se opunea, totuși, înțelegerilor
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
proprietate germană, în contul celor 300 milioane de dolari, pentru despăgubiri. Prin urmare, sovieticii au pus mîna pe aproape tot ce au dorit, etichetînd bunurile respective ca proprietate germană 353. Prin prezența fizică a Armatei Roșii în România și poziția dominantă a Moscovei în cadrul Comisiei Aliate de Control, sovieticii puteau conduce România după bunul lor plac. Pentru a-și asigura controlul asupra economiei românești după război, conducerea de la Moscova a încheiat cîteva acorduri bilaterale cu Bucureștiul. Primele două au fost semnate
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]