20,245 matches
-
aer176. În tinerețea ipoteșteană înclinația poetului spre o imaginară criptă, după moartea prematură a iubitei, este grăitoare: Alege-ți o cruce, alege-un mormânt/ Și zi: Aici doarme amorul meu sânt;// Și cântă la capu-i și cântă mereu;/ Dormi dulce și dusă, tu, sufletul meu!177 La maturitatea artistică, Eminescu așază sentimentul [...] morții sub o vastă cupolă simfonică. Somnul poetului, redat lui însuși, se înconjoară de străji muzicale, ca de un zid nestrăbătut în calea patimilor stinse 178. Totul culminează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
până și el de timp, dar care rezonează Prin nopțile-nstelate o musică de vis/ Ce-nundă fața-i veche cu-n dureros surâs/ Și inima-i bătrână din nou o mai inspiră/ De cugetă lumi nouă cum cugetă o liră/ Dulci melodii și doruri...179 Cerul și îngerul păzitor al poetului, reprezentat de iubita moartă prematur, sunt legate indisolubil în mai toate imaginile poemelor sale: Prin mii de stele ce lucesc/ De vei privi într-una/ În sânu-adâncului ceresc/ Descoperi încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
În acord cu tristețea unei iubiri eterne, dar și a faptului că totul este trecere, poetul ajunge să atingă alte resorturi; de aici se zămislesc armonii simfonice ca acestea: De ce taci, când fermecată/ Inima-mi spre tine-ntorn?/ Mai suna-vei dulce corn,/ Pentru mine vre odată?187 Starea aceasta, aproape narcotică, a viziunii morții, Îndulcind cu dor de moarte, este dată, în fapt, de un lucru simplu în aparență: Melancolic cornul sună188. Dar sunetul cornului emite unde în cercuri învăluitoare, dând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
un poem atât de sfâșietor de trist, poetul smulge un sunet din trecutul vieții 190. Sunetul buciumului este, ca și cel al cornului, când explicit, ca în Lasă-ți lumea... (Tânguiosul bucium sună,/ L-ascultăm cu-atâta drag,/ Pe când iese dulcea lună/ Din tr-o rariște de fag191), când repetabil ca un ecou după moarte: Și cum va înceta/ Al inimii sbucium,/ Ce dulce-mi va suna/ Cântarea de bucium!192 Aceste sunete, la care se adaugă și cel al clopotului, dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-n trecut/ În mări din tot înaltul,212 ci se întoarce în locul lui menit din cer213 pentru a-și revărsa lumina binefăcătoare. În unirea celor două entități complementare apar câteodată imagini de o transfigurare apocaliptică: iubita tinereții, moartă, este o dulce întrupare de-omăt214, care se-nalță în slăvile cerului, dar care nu-i încă înger. De aceea, poate, imaginile pregnante ale dezastrului: Și luna înnegrește și ceru-ncet se pleacă/ Și apele cu spaimă fug în pământ și seacă -/ Părea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în stilul imaginativ al picturilor prerafaelite și ale Renașterii. Locul aripelor albe se simte numai în zborul invers al îngerului căzut întâmplător pe pământ: Locul ciunt unde aripa se-nalță albă c-argintul/ Când tu înger încă-n ceruri pluteai dulce, fericit,/ Locul de-unde-apoi căzură când tu, vizitând pământul/ Te-ai uitat... și-n lumea asta ca copilă te-ai trezit 221. Poetul însuși se simte la maturitate ca îngerul căzut și izgonit din raiul tinereții: O rai al tinereți-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
el visul era o viață și viața un vis?231 Punctul nodal al acestei rațiuni este dat de accesul la nemarginile regatului gândirii, care se face prin vis și somn232. Visul capătă valențe multiple: în Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie spre exemplu un colorit sumbru: Vis de răzbunare negru ca mormântul 233; în La Heliade, unul serafic: Ca visul e cântarea ce-o-ntoană Eol dulce 234, sau, în Amorul unei marmure, unul inocent: Ca visul pe-un copil 235. Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
distincte.238 În operă totul visează și se visează, iar visul omenesc nu poate fi altceva decât o parte infinitezimală a eului cosmic. Atunci când în Epigonii se referă la înaintașii săi, poetul se cufundă ca într-o mare de visări dulci și senine 239. Așadar, visul nu-i un simplu cuvânt între altele, el este o stare care face parte integrantă din structura poeziei, impunându-i viziuni de o frumusețe aparte, dureroase câteodată, așa cum se întâmplă în Mortua est!, spre exemplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
imagine predilect eminesciană: Câte nopți eu cugetata-mi pân' se-nvăluie gândirea,/ Pân' ce visele-i gigantici se uscau în nălucire 244; sau, ca imagine aparent domestică, în fața focului, pe-o sofă roșă, [...] somnu-i cald, molatic, lin245. În atmosfera aceasta de dulce blândețe a somniei, Eminescu o poate invoca pe iubită în voie; și-o imaginează venind, iar visul devine aproape realitate: Și apoi ca din vis trezită, cu mânuțe albe, dulci/ De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sofă roșă, [...] somnu-i cald, molatic, lin245. În atmosfera aceasta de dulce blândețe a somniei, Eminescu o poate invoca pe iubită în voie; și-o imaginează venind, iar visul devine aproape realitate: Și apoi ca din vis trezită, cu mânuțe albe, dulci/ De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte 246. Din copilăria ipoteșteană provin și ecourile mărturisirii de credință de mai târziu: Odată-n viața-i muritorul vede/ În visul său un chip așa d-ales!247 Somnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
București, Editura Enciclopedică, 2005. * Academia Română, Manuscrisele Mihai Eminescu, Vol. V: Manuscris românesc 2258, Ediție coordonată de Eugen Simion, București, Editura Enciclopedică, 2005. * Academia Română, Manuscrisele Mihai Eminescu, Vol. VI: Manuscris românesc 2259, Ediție coordonată de Eugen Simion, București, Editura Enciclopedică, 2005. * *** Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit, Corespondență inedită Mihai Eminescu Veronica Micle, Scrisori din arhiva familiei Graziella și Vasile Grigorcea, Ediție îngrijită, transcriere, note și prefață de Cristina Zarifopol-Illias, Iași, Editura Polirom, 2000. * Eminescu, Mihai, Opere I, București, Fundația pentru Literatură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Nichita Stănescu raportări la Eminescu de acum folclorizate: "Aici, Miorița a devenit Odă în metru antic" (la Casa Pogor), "Eminescu ne-ar lua limba înapoi" (la Editura "Junimea" reacție la o întrebare nepotrivită a unui june afumat). Ori de câte ori ajungea în Dulcele Târg trecea, obligatoriu, pe la Teiul lui Eminescu și bojdeuca lui Creangă; odată, m-a rugat să-l însoțesc într-o călătorie fără cuvinte prin vechile ulițe ale Țicăului întomnat. "Bătrâne a concluzionat la despărțire îți dai seama că s-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
propunere: eternizarea memoriei cărților topite! După scurgerea a două secole, literații români ar avea șansa redescoperirii unei teme predilecte pe la 1800: poezia ruinelor. "O, ziduri întristate! O, monument slăvit!/ In ce mărime-naltă și voi ați strălucit / pe când un soare dulce și mult mai fericit / Își revărsa lumina pe-acest pământ robit" se tânguia Cârlova. Călinescu observa că "fiece poet din preajma lui 1800 își are ruina sa" în care vede "de cuvinte și idei izvor." Ca procedeu general, îngroșându-se tezist-romantic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
au preschimbat în mucava cărți fundamentale pentru cultura română. Unică șansă pentru "ruinurile" din noul val să revină cât de cât în atenția contemporanilor. Că, altfel, nemurirea prin literatură nu-i cu putință: nici o potrivire cu tiparul străvechi. Care "soare dulce și mult mai fericit"? * M ircea Sântimbreanu a scris, de-a lungul a sute de ședințe, mii de pagini în carnetele devenite, încă de pe atunci, faimoase. Au fost editate ni se spune în prefața cărții "Carnetele unui editor" selectiv, deoarece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
la toți colegii Sticle pline de lichior. După mine să nu plângă Decât fete de liceu Fete din acelea care Le iubisem numai eu. La mormânt când mă veți duce Pe la beci să mă opriți Și cu vinul cel mai dulce Pe mine să mă stropiți. Clopotele să nu-mi tragă Dar din fluere să-mi cântați ; Tămâie să nu-mi aprindeți Cu tutun să m-afumați. Și pe cruce-așa să-mi scrie C-aici zace un student Săturat de
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
Se repeziră plini de ură La cel care credea-n Iisus. Dar în aceeași clipă, iată, Ca-ntr-o lumină orbitoare Cu fruntea-n roze-ncununată Iisus în fața lor răsare. Surâzător Mântuitorul Tinzându-și brațele-amândouă Spre cei ce pregăteau omorul Îngână dulce: pace vouă! Drumeții-ngălbeniți ca ceara Cuțitele scăpă din mână Și păcătoșii - ngenunchiară Culcându-și frunțile-n țărână. Și-n timp ce câteși-trei se-nchină Cu lacrimile râu pe față, Iisus în para de lumină Se mistuia-n văzduh și
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
poezie, de George Coșbuc: Iarna Afară ninge liniștit, În casă arde focul; Iar noi pe lângă mama stând, De mult uitarăm jocul. E noapte, patul e făcut, Dar cine să se culce? Când mama spune de Iisus Cu glasul rar și dulce. Cum s-a născut Hristos în frig, În ieslea cea săracă, Cum boul peste el sufla Căldură ca să-i facă. Cum au venit la ieslea Lui Păstorii de la stână Și îngerii cântând din cer Cu flori de măr în mână
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
care îmi aparține: Afară ninge liniștit Și-n casă arde focul. Iar, noi, pe lângă mama stând, De mult uitarăm jocul. E cald și patul e făcut Dar cine să se culce, Când mama spune de Isus Cu glasul rar și dulce. Cum s-a născut Iisus Cristos În ieslea cea săracă, Cum au venit boii la El Căldură ca să-I facă. Cum mama lapte nu avea Oițele-L auzi plângând, S-au dus la El, L-au pus la piept, Și
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
noaste! La școală, dacă venea vreo inspecție, pe mine mă scula Doamna să citesc, să spun poezii. Citeam frumos, cu ton potrivit, dar cel mai mult eram meșteră la recitări, tot cu intonație potrivită: Mama De Mihai Eminescu O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi, Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi; Deasupra criptei negre a sfântului mormânt Se scutură salcâmii de toamnă și de vânt, Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău... Mereu se vor tot
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
mormânt Se scutură salcâmii de toamnă și de vânt, Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău... Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu. Când voi muri, iubito, la creștet să nu-mi plângi; Din teiul sfânt și dulce o ramură să frângi, La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi, Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi; Simți-o-voi odată umbrind mormântul meu... Mereu va crește umbra-i, eu voi dormi mereu. Iar dacă
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
sculat tot de dimineață, cu mare greutate, am mâncat puțin să pot lua medicamentele și să pot continua scrisul. Ieri, când încă vă scriam, a venit Mariana, infirmiera noastră, și mi-a adus scrisoarea dvs. cu cele mai frumoase și dulci fotografii ale dvs. Și pentru că eram la masă, când am văzut figurile mi-a picat furculița din mână, m-am șters bine la gură și primul sărut, desigur apăsat, a fost dăruit d-lui INO și apoi dvs., doamnă. Aveam
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
trăiască în captivitate, încât, devine, astfel, câine de pază, dulău (Lanțul). De multe ori încercăm să ne dăm în fața semenilor mai cu moț decât suntem. Uităm că obrazul subțire, cu cheltuială se ține, iar foamea dă de-a dreptul (Turtă dulce). Cartea de față conține, fără să-și fi propus autorul, în mod premeditat, atât câteva întrebări puse indirect, voalat, cât și răspunsul posibil, pe care l-a găsit "scriitorul" în rândurile ce le-a însăilat. Cine i-ar putea, oare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
păr de la vaca noastră. Și m-am făcut sănătos. Și n-am uitat de acei Filipi, din luna noiembrie, care se țin pentru a te feri Dumnezeu de lupi. Și nici n-am mai luat în râs sfaturile bunicii. TURTĂ DULCE Era pe la începutul lunii octombrie. Coborâse peste Valea Siretului, peste câmpia întinsă din preajmă, peste dealurile molcome și terasele râului, o toamnă de aur, bogată, blândă, liniștită, cochetă, încărcată cu toate darurile pământului. Mă aflam în primul an de după absolvirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
am mai mult timp liber: ce-ai pofti să mănânci? Mă uit la dânsa și, prin aburul anilor, care s-au dus, o revăd pe învățătoarea sfioasă, rușinoasă, de la Sirețel, și-i răspund zâmbind: Tare-aș mai vrea niște turtă dulce ca aceea făcută de mătușa Paraschiva de la Probota. LANȚUL În anul al doilea de facultate, în vacanța de vară, îmi lăsasem restant examenul de limba latină, cu gândul să învăț mai mult, să iau o notă mai mare, să îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
avea să dureze această etapă de tranziție. După aproape un deceniu, cât trăisem și mă obișnuisem în mediul studențesc cu atmosfera plină de zumzetul tinereții, cu dialogul antrenant și reconfortant, cu băieții și fetele de la cursuri și seminarii, cu iluzia dulce că încă trăiesc, mă regăsesc și mă îmbogățesc sufletește în frământările și întrebările lor, aflându-mă și menținându-mă eu însumi într-o necontenită și neostoită căutare și realizare a personalității, cu senzația că timpul mă ocolea și trecea peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]