KorAP: Find »[drukola/base=ideal & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...555 556 557 ...606 >

15,139 matches

Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738

Williams. Pe de o parte, nu orice concepție politică despre care s-ar putea spune că se încadrează în modelul structural, așa cum îl concepe Williams, este, într-adevăr, o concepție moralistă. Fără îndoială, numai despre concepțiile care formulează "principii, concepte, idealuri și valori" pentru politică pe care le justifică pe temeiuri morale sau care sunt de natură morală se poate spune cu sens că sunt "moraliste". Nu formulează și realiștii, la rândul lor, "principii, concepte, idealuri și valori" pentru politică, deși

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
concepțiile care formulează "principii, concepte, idealuri și valori" pentru politică pe care le justifică pe temeiuri morale sau care sunt de natură morală se poate spune cu sens că sunt "moraliste". Nu formulează și realiștii, la rândul lor, "principii, concepte, idealuri și valori" pentru politică, deși, firește, "principii, concepte, idealuri și valori" pe care le justifică - sau măcar susțin că le justifică - fără a recurge la temeiuri morale? Și mai important: ce înseamnă, mai exact, "prioritatea moralului asupra politicului"? Ce susține

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
politică pe care le justifică pe temeiuri morale sau care sunt de natură morală se poate spune cu sens că sunt "moraliste". Nu formulează și realiștii, la rândul lor, "principii, concepte, idealuri și valori" pentru politică, deși, firește, "principii, concepte, idealuri și valori" pe care le justifică - sau măcar susțin că le justifică - fără a recurge la temeiuri morale? Și mai important: ce înseamnă, mai exact, "prioritatea moralului asupra politicului"? Ce susține această teză pe care Williams o consideră punctul comun

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
justificarea morală a democrației) este comportamentul democratic 68. În afară de aceasta, moraliștii sunt cunoscuți (și - de obicei - criticați) tocmai pentru că nu "prescriu" niciun fel de comportament politic, nicio strategie sau plan detaliat de politici care să realizeze (fie și doar parțial) idealurile dreptății sau idealurile de organizare socială pentru care argumentează, rezumându-se de cele mai multe ori la precizări referitoare la necesitatea adaptării la context/circumstanțe a implementării și a identificării indicațiilor, implicațiilor sau recomandărilor (mai curând decât a "prescripțiilor") lor sau/și

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
democrației) este comportamentul democratic 68. În afară de aceasta, moraliștii sunt cunoscuți (și - de obicei - criticați) tocmai pentru că nu "prescriu" niciun fel de comportament politic, nicio strategie sau plan detaliat de politici care să realizeze (fie și doar parțial) idealurile dreptății sau idealurile de organizare socială pentru care argumentează, rezumându-se de cele mai multe ori la precizări referitoare la necesitatea adaptării la context/circumstanțe a implementării și a identificării indicațiilor, implicațiilor sau recomandărilor (mai curând decât a "prescripțiilor") lor sau/și, uneori, la avertismente

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
la necesitatea adaptării la context/circumstanțe a implementării și a identificării indicațiilor, implicațiilor sau recomandărilor (mai curând decât a "prescripțiilor") lor sau/și, uneori, la avertismente referitoare la inexistența unor "rețete generale" ale proporțiilor de combinare a valorilor (i.e., a idealurilor dreptății) pe care le apără cu alte valori sociale importante 69. Desigur, destui moraliști, precum Brian Barry, Ronald Dworkin sau John Roemer, s-au aplecat pe larg și asupra implicațiilor în termeni de politici publice ale idealurilor lor preferate ale

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
valorilor (i.e., a idealurilor dreptății) pe care le apără cu alte valori sociale importante 69. Desigur, destui moraliști, precum Brian Barry, Ronald Dworkin sau John Roemer, s-au aplecat pe larg și asupra implicațiilor în termeni de politici publice ale idealurilor lor preferate ale dreptății sociale 70. Iar dacă în "specificul practicii politicii reale" includem viciile pe care cu toții le cunoaștem și le atribuim de obicei (mai mult sau mai puțin justificat, tuturor) politicienilor (corupția, incompetența, insensibilitatea față de problemele reale și

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
mari, faptul că recomandările pentru politicieni trebuie să fie fezabile și realizabile pe termen scurt sau mediu (și nu numai pe termen lung sau pe "termen nedefinit", așa cum spun de obicei filosofii că sunt sau/și trebuie să fie fezabile idealurile lor de organizare socială). Însă, oricât de surprinzător ar putea părea pentru realiști, politicile propuse de Barry, Dworkin sau Roemer - politici binecunoscute și identificate de obicei drept politici clasice "de stânga" sau, în spațiul european, drept "social-democrate" (impozitarea progresivă, accesul

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
egalitatea oportunităților 73) și al imperativului (moral al) reducerii nedreptăților ce caracterizează societățile și lumea actuală. Nu doar Rawls, ci toți moraliștii au oferit sau oferă temeiuri morale - de obicei, acele temeiuri încapsulate în propriile lor teorii ale dreptății - pentru idealurile lor favorite de "design politic" (fie că este vorba despre statul minimal, în cazul lui Nozick, socialismul, în cazul lui Cohen, democrația bazată pe proprietate, în cazul lui Rawls, diversele versiuni ale statului bunăstării, în cazul majorității celorlalți liberali egalitarieni

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
prima vedere, una corectă și rezonabilă. Din păcate, ea pare așa numai la prima vedere. Aceasta pentru că, pe de o parte, ea sugerează că moralismul are de a face doar cu "design-ul politic". Or, nu atât "design-ul politic ideal" este de obicei preocuparea fundamentală a filosofilor politici moraliști, sau, în orice caz, a filosofilor moraliști pe care îi critică de obicei realiștii, cât dezvoltarea și apărarea unei teorii care oferă o specificare a conceptului de dreptate socială (sau măcar

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
dezvoltarea și apărarea unei teorii care oferă o specificare a conceptului de dreptate socială (sau măcar a conceptului de dreptate distributivă). În cele mai multe lucrări moraliste de filosofie politică, "partea leului" îi revine acestei preocupări. Precizările referitoare la "design-ul politic ideal" sunt, de obicei, destul de sumare și sporadice. Pe de altă parte, după cum se poate constata cu ușurință prin examinarea articolului său, Newey nu tratează teoriile moraliste ale "designului politic" ca teorii ideale, așa cum ele sunt și cum trebuie tratate, ci

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
decât justificări ale utilizării dominației sau forței brute în numele realizării unor obiective morale (precum dreptatea sau respectul reciproc în cadrul societății). Pe de altă parte, dacă distincția între politică și simpla dominație ar fi una falsă, speranțele moraliștilor în realizarea unor idealuri morale prin intermediul politicii ar deveni himerice 13. Chiar lăsând la o parte faptul că Jubb și Rossi operează o echivocație prin intermediul acestor observații (obiectând împotriva moralismului ca metodologie de argumentare în filosofia politică prin argumente împotriva moralismului ca teorie despre

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
politice normative. După câte îmi pot da eu seama, realiștilor le rămâne la dispoziție cel puțin un tip de concepții politice normative în privința cărora pot susține în mod consecvent realismul ca metodologie de argumentare: concepțiile referitoare la regulile dezirabile sau idealurile de organizare socială și politică. Nu văd nimic "nefezabil" - deși, desigur, aceasta nu înseamnă și că nu văd nimic indezirabil - în proiectul argumentării pe temeiuri pur instrumentale, de genul celor pentru care insistă realiștii, pentru sau împotriva acestui tip de

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
Waldron, cel mai reputat și mai incisiv avocat declarat al ceea ce am numit realism moderat. Din punctul de vedere al lui Waldron, nu este nimic în neregulă cu interesul filosofilor politici de a răspunde întrebărilor legate de specificarea valorilor și idealurilor morale pe care o societate bună ar trebui, pe cât posibil și dezirabil, să le implementeze (libertatea, egalitatea, dreptatea, drepturile individuale, comunitatea etc.). Lucrările de filosofie ce răspund acestui interes constituie lucrări "bine legitimate și valoroase"9. Aceasta nu înseamnă însă

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
corect să considerăm și să definim filosofia politică drept "filosofie morală aplicată" sau, după cum se exprima Isaiah Berlin, "filosofie morală aplicată unor situații sociale"10. Deși filosofii politici s-au concentrat în ultima vreme aproape exclusiv pe specificarea valorilor și idealurilor morale ale unei societăți bune - și în special pe problema specificării conceptului de dreptate -, ea nu constituie singura problemă legitimă - și imperativă - pentru filosofia politică. Există, în opinia sa, cel puțin alte două astfel de probleme: 1) problema virtuților individuale

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
individuale fundamentale, gradul de toleranță sau de cooperare dezirabil în cadrul societății 11 etc. În rezumatul pe care Waldron l-a oferit în Law and Disagreement: filosofia politică are - și trebuie să-și asume - două sarcini fundamentale: 1) teoretizarea valorilor și idealurilor (morale) dezirabile în cadrul societății; și 2) teoretizarea modului în care indivizii (fie politicieni sau oficiali, fie simpli membri ai societății) și comunitățile (liberale) ar trebui să acționeze în condițiile dezacordului rezonabil generalizat 12. Filosofia politică - sau cel puțin filosofia politică

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
ci și valori morale precum respectul pentru demnitatea umană, respectul pentru diversitate și pentru dezacord etc.). Ca atare, deși "filosofia politică este, fără îndoială, o ramură a filosofiei"13, ea nu poate fi redusă în mod legitim doar la studiul "idealurilor demne de urmărit în viață"14, așa cum, sugerează Waldron, ne-a propus Isaiah Berlin. Ea este și trebuie să fie și filosofie interesată de politică și care se adresează politicii. De altfel, Berlin însuși "a avut o agendă mult mai

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
sugerează Waldron, ne-a propus Isaiah Berlin. Ea este și trebuie să fie și filosofie interesată de politică și care se adresează politicii. De altfel, Berlin însuși "a avut o agendă mult mai largă, îndreptându-și atenția nu doar spre idealurile demne de urmat în viață, ci și spre probleme mai largi specifice vremurilor sale, precum problema conflictului dintre naționalismul romantic și individualism, sau spre diagnoza la scară largă a patologiilor anumitor curente generale de gândire cu privire la om și societate"15

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
și societate"15. Că filosofia politică (sau măcar filosofia politică liberală) are și trebuie să-și asume cele mai multe dintre sarcinile precizate de Waldron este, cred, dincolo de orice dezacord rezonabil 16. Filosofia politică nu poate fi, într-adevăr, redusă la studiul "idealurilor demne de urmărit în viață". Acest argument al lui Waldron împotriva moralismului ca teză despre specificul filosofiei politice se bazează, însă, după cum probabil ați observat deja, pe o uriașă - și extrem de surprinzătoare și dezamăgitoare, în cazul său - deformare a ceea ce

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
uriașă - și extrem de surprinzătoare și dezamăgitoare, în cazul său - deformare a ceea ce susțin moraliștii atunci când definesc filosofia politică drept o ramură a eticii sau, în cazul lui Berlin, drept "etică aplicată". Moraliștii au insistat în repetate rânduri că regulile sau idealurile morale pe care le susțin cu privire la sfera politicului nu trebuie confundate cu regulile sau idealurile morale aplicabile sau dezirabile în viața privată a indivizilor. Ca atare, ei ar fi pe deplin de acord cu Waldron în ideea că filosofia politică

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
definesc filosofia politică drept o ramură a eticii sau, în cazul lui Berlin, drept "etică aplicată". Moraliștii au insistat în repetate rânduri că regulile sau idealurile morale pe care le susțin cu privire la sfera politicului nu trebuie confundate cu regulile sau idealurile morale aplicabile sau dezirabile în viața privată a indivizilor. Ca atare, ei ar fi pe deplin de acord cu Waldron în ideea că filosofia politică nu poate fi redusă la studiul "idealurilor demne de urmărit în viață"17. Mai mult

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
sfera politicului nu trebuie confundate cu regulile sau idealurile morale aplicabile sau dezirabile în viața privată a indivizilor. Ca atare, ei ar fi pe deplin de acord cu Waldron în ideea că filosofia politică nu poate fi redusă la studiul "idealurilor demne de urmărit în viață"17. Mai mult, ar evidenția fără îndoială cei mai mulți dintre ei, studiul "idealurilor demne de urmărit în viață" este o temă ce aparține exclusiv filosofiei morale, nu și filosofiei politice (deși, aproape la fel de mulți ar susține

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
indivizilor. Ca atare, ei ar fi pe deplin de acord cu Waldron în ideea că filosofia politică nu poate fi redusă la studiul "idealurilor demne de urmărit în viață"17. Mai mult, ar evidenția fără îndoială cei mai mulți dintre ei, studiul "idealurilor demne de urmărit în viață" este o temă ce aparține exclusiv filosofiei morale, nu și filosofiei politice (deși, aproape la fel de mulți ar susține, în același timp, și că filosofia politică citează și este îndreptățită să citeze teorii ale "idealurilor demne

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
studiul "idealurilor demne de urmărit în viață" este o temă ce aparține exclusiv filosofiei morale, nu și filosofiei politice (deși, aproape la fel de mulți ar susține, în același timp, și că filosofia politică citează și este îndreptățită să citeze teorii ale "idealurilor demne de urmărit în viață" pentru a-și susține argumentativ propriile teorii și idealuri 18). Inclusiv Berlin a avut în minte, cel mai probabil, idealurile (morale) demne de implementat, pe cât posibil și dezirabil, în viața socială (i.e., spațiul public), nu

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
morale, nu și filosofiei politice (deși, aproape la fel de mulți ar susține, în același timp, și că filosofia politică citează și este îndreptățită să citeze teorii ale "idealurilor demne de urmărit în viață" pentru a-și susține argumentativ propriile teorii și idealuri 18). Inclusiv Berlin a avut în minte, cel mai probabil, idealurile (morale) demne de implementat, pe cât posibil și dezirabil, în viața socială (i.e., spațiul public), nu în viața privată, atunci când a afirmat că filosofia politică este o disciplină interesată de

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]