15,245 matches
-
doar cu pomana pe care le-o aruncă Dumnezeu, cum arunci cîinelui bucata de mămăligă — Și repulsia asta față de el, fii sincer, nu se leagă cumva de faptul că e evreu? — Cine, ăsta? Vezi-ți de treabă, păcălește lumea cu nasul lui cocoșat și cu urechile clăpăuge, n-are nici măcar calitatea asta, un prăpădit din păduchelnițele Odorheiului, o corcitură nenorocită, că român sigur nu-i. Ți-am spus, am vrut să mă distrez. El era victima perfectă - comic și tragic În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de oxigen uscat și praf de pe podea mi-au pătruns în piept, șuierător, și mi-au scuturat gâtlejul într-un acces violent de tuse. M-am sufocat și am scuipat printre gâfîieli, icnete și horcăieli de tuse tuse tuse. Din nas mi s-au desprins fuioare de mucilagii. Vederea mi s-a topit prelingându-mi-se într-o ceață încinsă pe obraji. Trecerea violentă de la lipsa completă de aer la avalanșa din plămâni m-a amețit, a făcut podeaua să mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
zăreau stâlpi de iluminat. La distanțe inegale se zăreau stâlpi de telegraf. În depărtare, se auzeau sunetele unui drum aglomerat - huruit continuu de motoare, hurducăit de camioane și, din când în când, o zdrăngăneală de difuzare. Dar - mi-am lipit nasul de sticlă și m-am uitat în stânga și-n dreapta - nici țipenie de om. Era o zi înnorată, mohorâtă și nemărginită. Și eu mă simțeam nemărginit. Am simțit pe dată pornirea de-a ieși val-vârtej din casă, strigând după ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
autobuz și-un carnețel de timbre gol, apoi am dat peste un permis de conducere. M-am uitat țintă la poză și la numele de pe el. Bărbatul din oglinda șifonierului și-a plimbat cu grijă degetele peste obrajii supți, peste nas, peste gură, peste părul castaniu, murdar, tuns scurt. Se apropia de treizeci de ani, era obosit, palid și părea puțin bolnav. S-a încruntat la mine. Am încercat să citesc trecutul ascuns în acea încruntătură - ce fel de persoană își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nici o expresie. — Asta s-a întâmplat în Grecia. Un accident pe mare. Inexpresiv. — E ceva care îți sună cunoscut? Nimic. — Nu. Toate astea m-au făcut brusc să mă simt foarte rău. Stupid, inuman și bolnav. M-am frecat la nas cu arătătorul și degetul mare. Am ridicat privirea. M-am uitat în altă parte. Când le-am rostit, întrebările au fost violente și usturătoare; două întrebări alese prostește și la întâmplare dintre mii de altele. — Cine era ea? Cu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de la intrare mă făcu se tresar și să simt furnicături în tot corpul din cauza șocului. Am întredeschis ușa și prin crăpătură dădu buzna înăuntru o pală umedă din aerul ploios al serii. Afară stătea un bătrân. Era subțirel, cu un nas și o bărbie proeminente. Părul rar îi era pieptănat peste cap, adunând și conducând apa de ploaie spre urechile cu lobi mari, unde forma picături ca niște cercei de cristal. Își strânse impermeabilul în jurul trupului și clipi din cauza stropilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și jumătate, cioplit pe jumătate, dintr-o veche carieră de piatră din cealaltă parte a insulei. Asta îmi ajunse ca să ridic ochii din pahar, clipind. — Ce? Ea puse ghidul turistic pe masă și-și trase ochelarii de soare pe vârful nasului. — Trezirea! — Știu, am zâmbit. Cred că-i din cauza căldurii. Își împinse ochelarii la loc și, preț de o secundă, se uită țintă la mine. — Ar cam trebui să-ți conservi energia, Sanderson. Nu-mi ești de nici un folos în starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de lumină galbenă. Dincolo de crăpătura ușii, în dormitor, pe covor caietul acela de neînțeles, patru coloane de numere și un grafic tăiat, stătea deschis, cu fața spre tavan. În patul dublu, Ian pisoiul era încolăcit într-o minge adormită, cu nasul la coadă; caietul cu Fragmentul becului era strecurat pe jumătate între pernă și cuvertură; iar eu, într-o rână, acoperindu-mi ochii cu antebrațul, aproape amintindu-mi de acel bec, visam: Mergeam de-a lungul unei străzi scăldate în soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
râpă. Asta e singura bucată din Fragmentul acvariului care mi-a rămas, sfârșitul poveștii. Ca și înainte, unele părți, unele sensuri s-au pierdut: ] pășit înăuntrul cercului de bazine. [text lipsă] brusc o amintire foarte clară cu bunicul, înalt, cu nas lung, roman și păr argintiu dat cu briantină, lipind un tapet, cocoțat pe-o scară veche, neagră, stropită de vopsea. M-am gândit la faptul că, de la moartea lui, bunicul devenise pentru mine mai mult o colecție de scene decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
meu e foarte atent la tot ce mișcă. Doctorul dumneavoastră se gândește să scrie un studiu despre „afecțiunea“ de care suferiți. I-a arătat unui coleg câteva ciorne. Randle. N-am spus nimic. Nimeni își împinse ochelarii în sus pe nas. Studiul ludovicienilor mai prezintă o problemă. Chiar dacă reușiți să găsiți un adult de-o dimensiune respectabilă, e aproape imposibil să păstrați în viață un exemplar în captivitate. Un pui, da, dar nu un animal matur. Angajatorul meu e singura persoană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dureros. Părul îi era răvășit, pleoștit și fără nici o formă. Până și ochelarii mari de soare păreau vechi și murdari. Și era atât de ud... Transpirația picura de-a dreptul de pe el, stropi mari atârnându-i și căzându-i de pe nas, bărbie, chiar de pe manșetele jeanșilor. Pic pic pic pic. — Patru, am spus. Îmi tremurau mâinile. Nu știam ce să fac. — Știți că sunt mort, nu-i așa? spuse Nimeni. Uitați. Întinse palma. De pe vârfurile degetelor, cu un răpăit egal, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și încă unul. În cele din urmă, m-am ridicat, tremurând și ștergându-mi lacrimile de pe față. — Angajatorul meu e un om de știință, ți-am spus asta, nu? Domnul Nimeni stătea lângă scaunul său, cu ochelarii din nou pe nas. Avea geanta de piele deschisă și era întors cu spatele, pentru a înghiți tablete dintr-un flacon mic, de plastic. — Chimicale, zise el, punând capacul flaconului și lăsându-l să cadă înapoi în geantă. Poate reconstitui o persoană din compuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
concept înfășurat în piele... — ... și substanțe chimice. Oamenii înseamnă mai mult de-atât, să știi. Am așteptat cât timp ea a luat o gură din sticla de apă, apoi și-a stropit fața, masându-și pielea cu degetele, de la rădăcina nasului, peste ochi și pomeți. Când termină, îmi dădu sticla și eu m-am întins s-o iau. — Nu înțeleg ce spui, am continuat. Eu, cea care stă aici? Vrei să spui că tu nu ești singura Scout de pe fața pământului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
21 Aha... Stăteam întins pe spate și mă uitam în sus. Cerul nopții aluneca înnourat pe deasupra ferestrelor acoperișului, ca o peliculă de film. Focul se stinsese, rămânând doar o grămadă portocaliu-deschis, așa că mi-am tras sacul de dormit până sub nas. După previziunile lui Scut, mâine avea să fie ultima mea zi de grație. Până poimâine, ludovicianul avea destul timp să găsească drumul de întoarcere din explozia bombei de litere care tulburase fluxurile. Atunci trebuia să mă retrag în spatele personalității lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pantalonii de camuflaj și puloverul meu albastru și mare. M-am gândit la pielea ei sub atingerea degetelor mele, la coastele și la șoldurile ei. M-am gândit la părul ei negru și ud căzut peste ochii și obrajii și nasul și respirația ei și la sunetele pe care le scotea ea suflându-l, mișcându-l. Gândurile mă străpunseră ca niște ace încinse. — E aproape miezul zilei, spuse, văzând că mă mișc. De sub ambii saci de dormit, m-am ridicat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
unui val tsunami, însă n-o făcu, nu răbufni. În oala aceea sub presiune, ceva cedă. Fidorous își scoase ochelarii cu rame groase și-i frecă meticulos cu mâneca halatului. Bătrân și ostenit, acum că furia dispăruse, își strânse rădăcina nasului cu degetul mare și cel arătător înainte să-și pună ochelarii la loc. — Ei bine, spuse el încet. Da, încuviință Scout. Mi s-a părut că era mai bine să tac. — Ei bine, repetă Fidorous, uitându-se în jur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Din cauza ta sunt eu așa și acum trebuie să cer ajutor. Am găsit și asta, am spus, întinzându-i supracoperta lui Fidorous. Era ascunsă în camera lui Eric. Fidorous luă pagina și-o citi, împingându-și ochelarii mai sus pe nas. — Ce înseamnă? Se uită la mine peste supracopertă. — Nimic. Nu înseamnă nimic, doar că ajunsese prea departe. Fidorous îmi dădu hârtia înapoi. Era un om bun. Adică, erai un om bun, atunci când erai el. Probabil că e ciudat pentru tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
trezie în tăcerea adâncă a somnului. Am clipit și m-am ridicat în capul oaselor pe șezlongul de plastic sub umbrelă. Frecându-mi ochii somnoroși, mi-a plăcut felul în care aerul călduț și uscat îmi intră în gură și nas, evaporând umezeala. Am pus cartea jos, am cercetat apa de la mal și apoi mai din larg, în căutarea lui Clio, dar n-am văzut-o nicăieri. M-am întors spre locul unde s-ar fi aflat în mod normal șezlongul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cabinei. Scout era acolo sus, întinsă pe un prosop cu ochelari de soare la ochi și în pantaloni scurți, cu bluza ridicată și îndesată sub sutien. Se ridică în coate când noi urcarăm scările, apoi își trase încet ochelarii pe nas în jos ca să se uite la mine în acea cămașă havaiană și cu pălărie pe cap. — Salut, am spus, fluturând năuc din mână înainte să mă pot stăpâni. Mă simțeam atât de stângaci în hainele alea prostești și, văzând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
apelate și-un ton electronic de apelare - țrr-țrr, țrr-țrr - peste hârâitul furios al motorului și bufnetul valurilor. — Funcționează, strigă doctorul, fluturând din mână în vreme ce vântul și tangajul îi răscolea părul vâlvoi. Se strădui să-și împingă ochelarii mai sus pe nas și flutură iar din mână spre mine. Funcționează. Cărțile de telefon și aparatele de apelare acționează ca o frână. Toate viețile și fluxurile și interacțiunile pe care rechinul trebuie să le tragă după el îl încetinesc, îl obosesc. Iar noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se înclina la tribord, babordul și puntea formau un soi de V răsturnat, un spațiu temporar de depozitare. Miau. — Știu, am spus, îndreptându-mă spre el. Și mie la fel. L-am ridicat și l-am strâns în brațe, coborând nasul și inspirându-i mirosul de haină de blană veche. — Și mie la fel. Am coborât puntea, pe jumătate alunecând și jumătate târându-mă pe turul pantalonilor, strângând bine motanul la piept, și l-am pus în bărcuța lui. — Stai, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
după mulți ani acasă și nu e fi sigur de primirea ce-l așteaptă. Era un bărbat Înalt și deșirat, ușor adus din spate, cu un păr negru Înspicat de fire cărunte, Încadrînd o față Îngustă dar expresivă, cu un nas nu tocmai drept și o gură foarte senzuală. Purta un costum de bună calitate, dar care părea cam neîngrijit. Ai fi zis că-i burlac, și totuși ceva În felul lui de-a fi Îi dădea aerul unui om Însurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
numai? — Ar fi explicația cea mai simplă. Enervat de placida incredulitate a domnului Rennit, Rowe izbucni: — N-ai dat, În lunga dumitale carieră de detectiv, peste nici o crimă și peste nici un criminal? — Sincer vorbind, nu, răspunse domnul Rennit fornăind pe nas. Viața, vezi dumneata, nu seamănă cu un roman polițist. De criminali nu dai la tot pasul - ei fac parte dintr-o lume aparte. — Interesant! — Rareori, foarte rareori, sînt, cum se spune la noi, niște gentlemeni. Numai În romanele polițiste apar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să-l vadă Înainte de plecare părea foarte experimentat. Domnul Rennit Îl prezentase la Început ca „A-2“, dar peste cîteva minute, distrat, Îi spusese pe nume: Jones. Acest Jones era un om mărunțel, foarte șters la prima vedere, cu un nas subțire și ascuțit; purta o pălărie de fetru cafenie, cu panglica soioasă și un costum gri, care avusese probabil o altă culoare cu ani În urmă. În buzunarul de la piept avea prinse un creion și un stilou. CÎnd Îl priveai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pescărușii se plimbau, lăsîndu-și În mîl tiparele pașilor lor delicați. obișnuitele cărucioare cu copii lipseau; la fel și cîinii - singurul cîine ce se vedea era o potaie fără stăpîn. De după copacii unui parc se Înălța un balon captiv, cu uriașu-i nas aplecat deasupra frunzișului firav; balonul se răsuci brusc și porni În sus, arătîndu-i dosul murdar. Rowe nu rămăsese numai fără bani, dar și fără casă, adică fără un adăpost unde să se poată ascunde de toți cei ce l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]