14,810 matches
-
fenomenului morbid”. Această cunoaștere se obiectivează prin următoarele: a) cunoașterea discursivă și cea intuitivă a stării de boală prin obiectivare, explicare și experiment, în spiritul științelor naturii; b) înțelegerea existenței sufletești anormale sau patologice și a contextelor relațiilor și corelațiilor sufletești rezultate din evidențele înțelegerii; c) interpretarea fenomenologică a stării de boală prin evidențierea metodică a conținuturilor fenomenologice; d) Înțelegerea antropo-fenomenologică a stărilor existențiale modificate ale anormalului sufletesc sau ale persoanei bolnavului psihic. În antropologia medicală și psihologică se acordă o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
b) înțelegerea existenței sufletești anormale sau patologice și a contextelor relațiilor și corelațiilor sufletești rezultate din evidențele înțelegerii; c) interpretarea fenomenologică a stării de boală prin evidențierea metodică a conținuturilor fenomenologice; d) Înțelegerea antropo-fenomenologică a stărilor existențiale modificate ale anormalului sufletesc sau ale persoanei bolnavului psihic. În antropologia medicală și psihologică se acordă o egală importanță atât sferei sufletești, cât și trupului. Trupul este înțeles ca o corporalitate a subiectului prin care persoana „trăiește” și „există” în lume, fapt de care
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
c) interpretarea fenomenologică a stării de boală prin evidențierea metodică a conținuturilor fenomenologice; d) Înțelegerea antropo-fenomenologică a stărilor existențiale modificate ale anormalului sufletesc sau ale persoanei bolnavului psihic. În antropologia medicală și psihologică se acordă o egală importanță atât sferei sufletești, cât și trupului. Trupul este înțeles ca o corporalitate a subiectului prin care persoana „trăiește” și „există” în lume, fapt de care suntem absolut obligați să ținem seama. Din acest motiv nu trebuie să facem o separație între „trup” și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Pe aceste considerente se poate conchide că orice contact psihiatric cu omul poate fi posibil numai ca o „înțelegere” însoțită de impresia pe care o avem asupra fenomenelor morbide, atât ca înțelegere directă, cât și ca atitudine reflexivă asupra actelor sufletești ale bolnavului. Dar prin aceasta ieșim din aria psihiatriei clinice și intrăm în sfera psihopatologiei. Răspunsul la aceste dezbateri privind OMUL, considerat ca „ființă-în-sine” dar și ca „temă antropologică” atât în psihologie cât și în psihopatologie, ne este dat de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ceea ce se va consuma (H. Tellenbach). Existența psihică este mereu împletită cu trecutul și viitorul care se întâlnesc în momentul prezentului. Prin aceasta psihicul se înfățișează cu o structură și o dinamică pur temporală. Trebuie avut în vedere faptul că sufletescul nu este dat doar ca existența mea proprie, personală, ci el este și coexistența contemporană, actuală a lui „Tu”. Fiecare întâlnire este o confruntare nemijlocită cu existența unui altul, cu un „Tu” pe care o resimte un „Eu”. Existența psihică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
contemporană, actuală a lui „Tu”. Fiecare întâlnire este o confruntare nemijlocită cu existența unui altul, cu un „Tu” pe care o resimte un „Eu”. Existența psihică este în mod primar realitatea ta însăți. Evenimentul întâlnirii este însăși realitatea propriu-zisă. „Existența sufletească” este determinată, după H. Tellenbach, de următoarele aspecte: „trupesc”, „lumesc”, „temporal”, „întâlnire” și „limbaj”. Unitatea acestor aspecte rezidă în conceperea psihicului ca pe o realitate bine conturată a existenței în lume a persoanei umane. Să analizăm aceste aspecte ale vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este determinată, după H. Tellenbach, de următoarele aspecte: „trupesc”, „lumesc”, „temporal”, „întâlnire” și „limbaj”. Unitatea acestor aspecte rezidă în conceperea psihicului ca pe o realitate bine conturată a existenței în lume a persoanei umane. Să analizăm aceste aspecte ale vieții sufletești. 1) Trupescul (Leiblichkeit) Existența (Dasein) umană în lume înseamnă, în primul rând, o existență trupească (Leib-sein). Datorită realității noastre trupești, „noi suntem în lume” (In-der-Welt-sein). Dacă „psyché”-ul nostru este realitatea existenței noastre în lume, atunci existența sufletească este identică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ale vieții sufletești. 1) Trupescul (Leiblichkeit) Existența (Dasein) umană în lume înseamnă, în primul rând, o existență trupească (Leib-sein). Datorită realității noastre trupești, „noi suntem în lume” (In-der-Welt-sein). Dacă „psyché”-ul nostru este realitatea existenței noastre în lume, atunci existența sufletească este identică sau identificabilă, cu trupescul. Că este așa ne-o dovedește și corelația psihosomatică a tipurilor constituționale (E. Kretschmer). În cazul acesta, trupul nu mai este un simplu substrat al sufletului, ci întreaga noastră existență sufletească devine realitatea propriei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lume, atunci existența sufletească este identică sau identificabilă, cu trupescul. Că este așa ne-o dovedește și corelația psihosomatică a tipurilor constituționale (E. Kretschmer). În cazul acesta, trupul nu mai este un simplu substrat al sufletului, ci întreaga noastră existență sufletească devine realitatea propriei noastre prezențe trupești. Lumea devine, în cazul acesta, un vast orizont al trupului nostru. Realitatea trupului nu se mai sfârșește la granițele configurative, anatomo-fiziologice, ale corpului nostru, ci acesta este integrat în lume (Umwelt) prin ascultare, vedere-privire
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unei strânse și permanente împletiri cu lumea. Locul nostru trupesc este, în același timp, punctul de reper care ne ordonează spațiul cu care noi ne raportăm la acesta (spațiul lumii externe) și prin care noi ne orientăm în lume. Identitatea sufletescului cu trupul este pusă și în cazul existenței „celuilalt”, al lui „Tu”, în raport cu mine („Eu”). Trupescul nu este numai prezență în lume, ci în același timp el este și prezența noastră împreună cu ceilalți (Mit-ein-andersein). Prezența trupească a celuilalt o simțim
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
caracterul unei întâlniri cu semnificație de completare reciprocă. 2) Lumescul (Welthaftigkeit) Sufletul este realitatea existenței noastre trupești, temporale, în această lume. În sensul cesta lumescul ne apare ca o parte integrantă a existenței noastre psihice. Lumea este orizontul realității noastre sufletești, dar și spațiul după care ne orientăm și în cadrul căruia se derulează existența noastră temporal-istorică. Pentru M. Merleau-Ponty „lumea este mediul natural și câmpul tuturor gândurilor și percepțiilor mele explicite”. Lumea este baza existenței noastre. Ea ne asigură substratul existenței
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dar și mentalitatea respectivă sau „concepția despre lume” - Weltanschauung) (K. Jaspers, Th. Rothacker, R. Müller-Freienfels). Lumea ne este accesibilă numai parțial sau fragmentar, în ceea ce privește capacitatea noastră de a o recepta și de a o înțelege. Lumea fizică „vizibilă”, precum și lumea sufletească a ființei umane „invizibilă” ne sunt date ca posibilități de cunoaștere și înțelegere. În fața lor persoana încearcă o stare de neliniște, o angoasă datorită unei permanente stări de tensiune între „mine” și „lume”, între „imaginea” mea despre lume și „realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ale „perceperii” și ale „trăirii” timpului se remarcă prin bioritmuri și ele înregistrează importante și variate transformări în sfera psihopatologiei. Se poate spune, în sensul acesta, că realitatea fiecărui om este concentrată în realitatea orizonturilor sale temporale. 4) Întâlnirea Existența sufletească nu ne este dată ca ceva primar sub forma unei existențe obiective. O cunoaștere elementară a psihicului necesită două surse: a) interiorizarea propriei mele existențe, în sensul de uimire că „Eu sunt”; b) experiența celuilalt, a lui „Tu” din cadrul întâlnirii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este în mare măsură determinat de relația dintre mine (Eu) și celălalt (Tu). 5) Limbajul Limbajul, funcție specifică persoanei umane, este o dimensiune a existenței. Prin intermediul limbajului, două persoane, sau „două Euri” realizează un contact inteligibil, o punte de comunicare sufletească. Limbajul este expresia Eului personal, prin intermediul căreia acesta „comunică” altuia propriul său conținut intrapsihic și, concomitent, prin intermediul căreia ia „cunoștință” de conținutul sufletesc ideo-afectiv al interlocutorului său. Limbajul serveșterelația dintre interioritatea sufletească a persoanei și exteriorul lumii real-obiective a acesteia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a existenței. Prin intermediul limbajului, două persoane, sau „două Euri” realizează un contact inteligibil, o punte de comunicare sufletească. Limbajul este expresia Eului personal, prin intermediul căreia acesta „comunică” altuia propriul său conținut intrapsihic și, concomitent, prin intermediul căreia ia „cunoștință” de conținutul sufletesc ideo-afectiv al interlocutorului său. Limbajul serveșterelația dintre interioritatea sufletească a persoanei și exteriorul lumii real-obiective a acesteia. În felul acesta, limbajul are un caracter implicit, prin realizarea unei punți de legătură între Eul personal intrapsihic și lumea exterioară persoanei. El
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
realizează un contact inteligibil, o punte de comunicare sufletească. Limbajul este expresia Eului personal, prin intermediul căreia acesta „comunică” altuia propriul său conținut intrapsihic și, concomitent, prin intermediul căreia ia „cunoștință” de conținutul sufletesc ideo-afectiv al interlocutorului său. Limbajul serveșterelația dintre interioritatea sufletească a persoanei și exteriorul lumii real-obiective a acesteia. În felul acesta, limbajul are un caracter implicit, prin realizarea unei punți de legătură între Eul personal intrapsihic și lumea exterioară persoanei. El este funcția psihică, instrumentală, care unifică dubla „existență” a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Eul ia cunoștință de sine însuși, dar concomitent, tot prin limbaj, „intră” în realitatea lumii, a celorlalți, realizând comunicarea cu un alt Eu sau cu alte Euri. În felul acesta limbajul deschide calea către „intuiția imediată a interiorității”, unificând interioritatea sufletească subiectivă cu exterioritatea lumii obiective. Din această unificare a „dublului” naturii persoanei umane, rezultă cunoașterea. Fundamentarea unei antropologii psihopatologice Să încercăm în continuare ca, pe baza celor de mai sus prezentate, să schițăm cadrul unei antropologii psihopatologice. Dacă psihiatria clinică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de tip fenomenologic. În felul acesta „cunoașterea în psihopatologie” se va realiza în cadrul „contactului”, al comunicării cu bolnavul, în cursul căreia, înțelegerea acestuia decurge din impresia pe care o produce prezența „fenomenului psihic morbid” și rezultatul reflectării acestuia asupra fennomenelor sufletești ale bolnavului. Din această perspectivă „nevroza” încetează de a mai fi o simplă și exclusivă boală psihică. Ea capătă semnificația ontologică a unei „crize existențiale” sau, așa cum o numește V.E. Gebsattel, o „nevroză existențială”. Acest punct de vedere lărgește considerabil
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
realizează conjugarea sau uniunea dintre „somatic” și „psihic”. Experiențele individuale ne apar ca manifestări ale unui „Eu psihic incarnat și incorporat” (D. Franck). Nu este posibilă nici o experiență fără corp, fapt care ne obligă să admitem că somaticul obiectivează sfera sufletească a persoanei. Acest aspect este de altfel confirmat în cazul tipurilor constituționale, expresie a relației dintre trup și suflet. Orice individ este, așa cum spunea mai sus, o „prezență”. Ca prezență orice persoană este în primul rând un „trup”, iar în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
confirmat în cazul tipurilor constituționale, expresie a relației dintre trup și suflet. Orice individ este, așa cum spunea mai sus, o „prezență”. Ca prezență orice persoană este în primul rând un „trup”, iar în planul comunicării ea apare ca o „ființă sufletească”. În sensul acesta orice prezență umană este din punct de vedere fenomenologic „experiența unei conștiințe originare” care ni se înfățișează în ipostaza ei trupească (D. Franck). Ori de câte ori eu fac cunoștință cu prezența altuia, pentru mine aceasta este un „Eu în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
schimbare. Prezența corporală a individului se modifică în timp, atrăgând după sine și schimbarea impresiei actuale pe care o produce persoana respectivă. Acesta este efectul temporalității asupra individului, în primul rând ca trup, iar în al doilea rând ca relație sufletească. Orice individ se recunoaște și se percepe pe sine, în primul rând ca pe un Eu corporal. Acesta este un „subiect empiric specific, cu un corp de o formă particulară”, afirmă K. Jaspers. Corpul meu mă face ca să mă simt
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
hipnoză, cataleptice etc. Raportul „trup/suflet” este un act de reprezentare în câmpul conștiinței mele, a Eului meu personal. Eu mă simt, mă reprezint, mă recunosc ca individ, prin intermediul propriului meu corp. La corp raportez și persoana și viața mea sufletească. În acest sens K. Jaspers afirmă că „sufletul nu poate fi obiectivat prin categoriile materiale” el fiind resimțit ca o „energie interiorizată a trupului”. Corpul unui individ este „spațialitatea” persoanei acestuia, ceea ce este „vizibil” în exterior din acesta. Sufletul este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
susține că „sufletul este somatomorf”. I. Gobry consideră trupul ca fiind instrumentul spiritului în acțiune, când mușchii execută ordinele voinței. În felul acesta, în sfera psihologiei, dar și a psihopatologiei, trupul poate fi considerat ca fiind un instrument de expresie sufletească al persoanei umane. Deși este determinată prin trupul biologic ca prezență obiectivă, limitele persoanei mele depășesc limitele anatomice ale propriului meu corp, acoperind întregul meu câmp perceptiv, dincolo de „trupul anatomic”. Se poate chiar vorbi despre un „Eu transcorporal” care este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reper realitatea externă pe care vor să o depășească. Corpul devine în acest caz un auto-spațiu care se poate „dilata” dincolo de câmpul perceptiv printr-un mecanism de proiecție. Prin aceasta își depășește atributele sale anatomice devenind un spațiu al experiențelor sufletești. Această manifestare apare în mod deosebit de pregnant în situațiile descrise și analizate de psihopatologie (alcoolism, intoxicații cu droguri psihotrope, psihodisleptice, halucinații, delir, stări ipohondriace, aure epileptice, vis, hipnoză, stările crepusculare isterice, stările de extaz, derealizare, anorexie mintală etc.). J.P. Sartre
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sediul instinctelor și al afectivității pe care le trăiește ca pe o experiență sufletească-corporală, nu ca pe una de natură fiziologică. Trupul, în calitatea sa de „corporalitate trăită” va depăși cadrele „obiectului însuflețit” și va deveni sediul tuturor experiențelor mele sufletești interioare, dar și locul de referință al Eului în raporturile acestuia cu lumea. Eul se afirmă prin trup, dar tot prin trup, Eul „intră” și „există” în lume ca prezență activă. În cazul bolilor psihice, Eul își resimte și raportează
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]