15,245 matches
-
schimbat. Omul din fotografie și Anna Hilfe nu se potrivesc! Brusc, Își aminti Însă de vorbele Annei, care atunci Îl uimiseră, dar pe urmă Îi ieșiseră din minte: „E de datoria mea, Arthur“... Ducîndu-și mîna la bărbie, Își acoperi barba; nasul lung și cam strîmb și ochii destul de triști pe care-i văzu În oglindă Îi spuseră adevărul. „Da, sînt Arthur Rowe! exclamă el rezemîndu-se cu mîinile de masă. Dar eu nu sînt Conway! Nu mă voi sinucide!“ Redevenise Arthur Rowe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
vreuna din ele pe omul asasinat. Fotografiile de la poliție seamănă cu cele pentru pașapoarte: aparatul de fotografiat nu Înregistrează niciodată inteligența, care aruncă un văl peste materia brută. Nimeni nu poate contesta că omul din fotografie are aceleași trăsături, același nas și aceeași gură ca și omul din realitate - și totuși, protestăm cînd ne vedem: „Nu sînt eu acesta.“ Rowe Întorcea mașinal foile dosarului. Nu putea crede că viața lui se desfășurase printre asemenea oameni. Șovăi totuși, tulburat, În fața fotografiei unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nici un temei să te plîngi? — M-au tratat foarte bine. Da, firește, mă așteptam la asta. Vezi dumneata, dacă s-ar plînge măcar vreunul dintre pacienți - toți intră de bunăvoie acolo - am avea un pretext să ne vîrÎm și noi nasul... De cînd aștept un asemenea pretext! — Odată internat În pavilionul acela, e prea tîrziu. Chiar dacă nu ești nebun, Îți pierzi mințile... Zbătîndu-se orbește printre amintirile lui, Rowe Îl uitase pe Stone. Acum, Își aminti de vocea rugătoare ce venea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Era fotografia ce-l făcuse să șovăie pe Rowe: șovăi și acum privind-o. — Care era, după părerea dumitale, profesia acestui om? Creionul din buzunarul de la piept; costumul mototolit; expresia aceea caracteristică unui om obișnuit să i se dea peste nas; cutele din jurul ochilor blazați - toate astea Îi risipiră Îndoielile. — Detectiv particular, exclamă el. — Ai ghicit de la prima vedere. Totuși, omulețul ăsta anonim avea un nume... — Jones, presupun, zise Rowe zîmbind. — Orice-ai spune, domnule Rowe, Între dumneata și omul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ea În doi peri. Rowe Începu să desfășoare cu atenție filmul - nu voia să-l expună prea mult. Dar te-a păcălit! exclamă el, Întinzîndu-i filmul. Nu știu ce ți-a spus că-ți dă În schimbul libertății, dar te-a dus de nas! — S-a jurat că asta dorești. De unde știi că nu s-a ținut de cuvînt? — Nu știu cîte copii au făcut. S-ar putea să fie singura copie, sau un exemplar dintr-o duzină. Dar știu precis că nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
un tren foarte lung, iar hamalii Începuseră să Închidă ușile, cînd Rowe ajunse la ultimul compartiment de clasa I. Aproape că se obișnuise că gîndul că nu-l va găsi, așa că rămase cu gura căscată cînd, deschizînd ușa, se pomeni nas În nas cu Hilfe. Hilfe nu era singur. În fața lui ședea o doamnă În vîrstă, pe care-o ajuta să desfășoare un ghem de lînă. MÎinile erau prinse ca-n cătușe În lîna aceea aspră, din care se Împletesc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
foarte lung, iar hamalii Începuseră să Închidă ușile, cînd Rowe ajunse la ultimul compartiment de clasa I. Aproape că se obișnuise că gîndul că nu-l va găsi, așa că rămase cu gura căscată cînd, deschizînd ușa, se pomeni nas În nas cu Hilfe. Hilfe nu era singur. În fața lui ședea o doamnă În vîrstă, pe care-o ajuta să desfășoare un ghem de lînă. MÎinile erau prinse ca-n cătușe În lîna aceea aspră, din care se Împletesc de obicei ciorapi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Îi erau Îmblănite. Uleiul Începu să picure pe cearșaf, pulpele erau năclăite. Bruno Își ridică privirea. Alături, doi bărbați erau culcați pe spate. O fată Îi masa pectoralii celui din stânga; sânii i se legănau Încetișor, tufa i se mișca la nasul partenerului. Casetofonul animatorului răspândea În aer acorduri ample de sintetizator; cerul era de un albastru absolut. În jurul lui, mădularele unse cu ulei de masaj se Înălțau Încet În lumină. Totul era cumplit de real. Nu mai avea putere să continue
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
blond și agasant, urla că vrea la culcare. Pe scurt, Încă un autentic moment de viață reală. Lângă Bruno, doi indivizi pirpirii, cu un aer ecleziastic, comentau performanțele fustangiului. — E lipicios, Înțelegi..., spuse unul. Teoretic, asemenea femeie nu-i de nasul lui, e urât, are burtă, e și mai scund decât ea. Dar e lipicios, pramatia, cu asta reduce din handicap. Celălalt Încuviința cu un aer posac, depănând cu degetele niște mătănii imaginare. Terminându-și vodca cu suc de portocale, Bruno
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Întotdeauna lăsau mai multe scaune Între ei. Se masturba tacticos privind Infirmiere desfrânate, Autostopista nu poartă chiloți, Profa desface cracii, Muistele și câte altele. Singurul moment delicat era la ieșire: cinematograful dădea direct În bulevardul Saint-Michel și risca să dea nas În nas cu o colegă de facultate. În general, aștepta să se ridice un tip și pleca imediat pe urmele lui; i se părea mai puțin rușinos să meargă la filme porno cu un prieten. În general, se Întorcea acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mai multe scaune Între ei. Se masturba tacticos privind Infirmiere desfrânate, Autostopista nu poartă chiloți, Profa desface cracii, Muistele și câte altele. Singurul moment delicat era la ieșire: cinematograful dădea direct În bulevardul Saint-Michel și risca să dea nas În nas cu o colegă de facultate. În general, aștepta să se ridice un tip și pleca imediat pe urmele lui; i se părea mai puțin rușinos să meargă la filme porno cu un prieten. În general, se Întorcea acasă către miezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
motive să creadă că era și ultima. Ceea ce-l izbi de la-nceput fu extrema ei slăbiciune, care-i scotea În evidență pomeții, brațele strâmbe. Pielea Îi era pământie, foarte Întunecată, respira cu greu, era vizibil la capătul puterilor; Însă deasupra nasului, care părea un cioc, ochii Îi străluceau În penumbră, imenși și albi. Se apropie cu prudență de silueta Întinsă. — Fii liniștit, zise Bruno, nu mai poate vorbi. Poate că nu mai putea vorbi, dar În mod vădit era conștientă. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
puțin de zece minute. Rezultatele analizei sosiră după trei zile. — Ei bine... (doctorul părea teribil de bătrân, de competent și de trist) cred că, din păcate, e sigur: aveți un cancer al uterului În stadiul premetastazic. Își aranjă ochelarii pe nas, privi iarăși foile; impresia de competență generală spori simțitor. Nu era prea surprins: cancerul uterului apare frecvent În anii ce precedă menopauza, iar faptul de a nu fi avut copii constituia un factor de risc În plus. Tratamentul era cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
din grupul copiilor de la programul after-school. Aici îmi fac temele, învăț mereu lucruri noi, stau cu colegii, ne jucăm prin livadă și uneori mai facem pozne. Sunt o fată drăguță, subțirică, de înălțime medie, cu părul auriu ca spicele verii, nasul mic și ochii verzi ca smaraldul. Cochetă și preocupată de înfățișarea mea, reușesc să fac o impresie bună privind ținuta vetimentară, mereu asortată și adecvată. Sunt o fire deschisă și îndrăzneață, tot timpul veselă și jucaușă. Din păcate sunt cam
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
clasa a III-a au decis să mă mute la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, un liceu pe care ei îl consideră mai bun. Sunt un băiat de statură mijlocie, dezvoltat frumos; ochii îmi sunt căprui ca înserarea, părul șaten și nasul foarte mic. Pentru că am ceva probleme cu vederea, port ochelari, de care sper să scap când voi mai crește. Sunt un copil isteț, harnic, cuminte, foarte respectuos și cinstit. Unii colegi îmi spun că sunt cam copilăros. Dar, din păcate
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
cred și ceilalți? Să încerc să scriu în continuare părerea mea despre mine, Robert Arsene, elev în clasa a patra, la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Mă uit în oglindă și văd un băiat de statură mijlocie, șaten, cu fața rotundă, nasul cârn, cu ochii căprui și cu o gură zâmbăreață și niște obrăjori dospiți. Sunt o fire sportivă, mereu plin de energie. Trebuie să recunosc că nu sunt un băiat foarte conștiincios sau studios, deși sunt inteligent. Sunt un băiețel isteț
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
este Bianca Bădărău și am 11 ani. Îmi place când unele persoane mă strigă Didi. Sunt înaltă și slăbuță, cu fața rotunjoară, ochii mari, luminoși și căprui că înserarea,cu părul șaten că fructele castanului și genele arcuite și dese. Nasul mic, puțin cârn și cu un simț al mirosului extraordinar, urechile cu care aud perfect, mă fac să cred că intr-o altă viață am fost cățel! Cei din jur mă consideră o fată deșteaptă, conștiincioasă, cu un suflet bun
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
o școală mare, frumoasă, așezată într-o zonă pitorească a orasului, unde îmi face plăcere să merg zi de zi și unde învăț multe lucruri bune. Sunt o fată de statură medie, cu părul blondcastaniu că frunzele copacilor toamna, cu nasul mic, cu genele negre ca noaptea și ochii căprui că înserarea. Sunt un copil cu multe calități; mă consider destul de inteligentă și foarte conștiincioasă. Sunt sociabilă și o bună prietenă. Punctul meu forte este că învăț bine și iau note
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
februarie. Sunt în clasa a patra la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași. Locuiesc împreună cu părinții mei pe un bulevard din bătrânul oraș Iași. Dacă este să-mi fac autoportretul, încep așa: Sunt o fată drăguță, cu ochi mari, căprui, nas potrivit, gură zâmbitoare și păr lung, de culoarea toamnei - adică șaten, brăzdat de șuvițe aurii. Sunt destul de înaltă pentru vârsta mea, nici grasă, nici slabă. Mama îmi spune că sunt frumoasă și eu o cred. Pot spune că sunt un
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
ușor să te desparți de cei pe care abia acum începi să îi cunoști cu adevărat și astfel tu însuți să-ți dai seama cine ești și ce poți realiza! Mă numesc Ioana Alexandra Dorohoi. Am ochi căprui, păr șaten, nas nici mare ca un cartof, dar nici mic ca un bob de mazăre. Nu sunt schiloadă, dar nici obeză și, din fericire, mă avantajează faptul că sunt cea mai înaltă fată din clasă. Am învățat și sper să mai învăț
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
am rămas ațintit cu privirea asupra oglinzii. Am văzut un chip frumos de băiat, cu părul șaten și lucios ca mătasea, fața ovală și care parcă încerca să-mi spună ceva; ochii mari și luminoși, căprui ca ciocolata, sprâncenele arcuite, nasul mititel și buzele roșii ca cireașa coaptă în miezul lunii iunie. Îmi părea că-l văd pentru prima oară în viață. Curios, m am ridicat pe vârfuri, vrând parcă să fiu mai înalt, căci figura din oglindă nu părea să
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
Dacă mă uit în oglindă, pot să observ cu ușurință trăsăturile care mă definesc: înaltă și zveltă, cu ochii mari și uneori melancolici, care uneori parcă scapară scântei. Genele negre adumbresc o față ovală, pe care stau parcă pictați un nas mic ce freamătă și o gură care tace arareori. Buzele de un roșu intens, uneori uscate de arșița zilei, întregesc chipul unei viitoare adolescente care își caută drumul. Cum aș putea să îmi prezint personalitatea? Deși aș putea fi acuzată
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
Împotrivă-i, ci doar spre a-și Întinde corpul rotofei până când acesta pârâi ca un pepene copt. Căscatul eșuă Într-un nou oftat, cauzat de o ușoară Înțepătură a șalelor. Împăratul Își luă ochelarii de pe noptieră și-i potrivi pe nas, iar lumea i se prezentă mai clară la raport. În patul alăturat mișcă o formă. — Filozofule, te-ai trezit? Întrebă Împăratul. Nici un răspuns. Mogâldeața se foi pe sub cearșaf, Înfățișând un gâtlej de satin care Înghite În sec, apoi murmură ceva
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
mogâldeața din patul vecin și atunci Își aminti de colegul de cameră. Cu o mișcare autoritară, smulse cearșaful și dedesubt se ivi René Descartes, chircit În forma unui semn de Întrebare . Filozoful clipea des, păsărește. Plecând de sub cupola bretonului, un nas coroiat unea fruntea Îngustă cu o mustață cam jigărită și cu un barbișon, agățat de buza de jos ca o maimuțică speriată. — Filozofule, iar n-ai dormit, Îl mustră Împăratul. Descartes clătină Încet din cap. Ca o minge de plajă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Freud continua să-și mănânce liniștit porția de broccoli cu năut, În timp ce Napoleon, care nu avusese timpul necesar să treacă pe la standurile cu mâncare, saliva În fața tăvii goale. — Am auzit c-ai avut ceva probleme cu americanii, spuse Freud cu nasul În farfurie. Napoleon nu răspunse imediat. La fel ca Înaintea marilor bătălii, știa cât de important era să amâni un asalt sau o replică, spre a permite uscarea câmpului de luptă ori doar pentru a-ți deruta adversarul, făcându-l
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]