17,219 matches
-
două trepte, scara putredă de lemn. - Ramses, vreau să mor! interveni frățiorul dinlăuntrul meu, cuprins de un acces sentimental, dulceag și răsuflat. - Călușul! Unde e călușul? Făcui eu, disperat, alunecându-mi degetele în buzunarul vestei. Fiindcă nu l-am găsit alergai să-l caut la hotel unde am scotocit prin geamantanele și cărțile, împrăștiate pe covor. Abia din ultima valiză de mucava scorojită scosei la iveală mașina unei lămpi de petrol No. 5, un fitil No. 8, o sticlă de lampă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
are, pentru moment, nici o altă dorință decât aceea de a fi salvat de oameni. Mă amestec printre ei, mândru de a cunoaște graiul lor, cu putința să-mi împărtășesc bătăile mai grăbite sau mai obosite ale inimii. Împăcat cu oamenii, alerg spre Gloria. Iată-mă, în sfârșit, ajuns în fața gangului de piatră. Îl traversez în goană, suind câte două, scările de lemn. Sprinteneala trupului mă bucură. Numai mânerul de alamă îmi pare rece, sau mâna ce-l cuprinde și-l apasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în cameră ca să le dau de pomană unui om nevoiaș, împreună cu cele câteva albituri. În dimineața aceea clopotul sună mai des ca de obicei, și de fiecare dată, nenea Mihalache, cutremurat, își făcea câte o cruce lungă și largă. Paznicul alerga prin coridorul pardosit cu cărămizi, frângându-și mâinile, deznădăjduit. Se făcuse bine ziua, când clopotul se auzi pentru a nu știu câta oară. De astă dată se desprinse din direcția porții, o comandă poticnită, spusă răgușit, după care auzirăm zgomotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
expresii triviale. ...Cuget câteodată foarte neliniștit, la orgoliul meu care ar putea fi călcat în picioare, dacă, prin absurd, Gloria va înțelege într-o zi, că borșul în care scuipă câteodată, e sângele ce mi se scurge în porții cotidiene. „Alerg spre Gloria. Iau primul tren, mă desluși Ferdinand Sinidis, continuând să-și strângă rufăria. Vina catastrofei o port întreagă. Gloria nu putea respira înălțată și singură ca floarea reginei, cu petalele plușate, și fragedă chiar în ierbarul alpinistului temerar, îndrăgostit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ei veniseră cu cei trei băieți, iar Sylvia și Arthur cu primul lor născut, botezat George, după numele bunicului. Henry refuză politicos oferta unui pat la St Hilda’s Crescent, unde parcă mereu călcai pe nisip și scoici, unde lumea alerga permanent În sus și În jos pe scări, trântind uși și strigând după câte cineva, iar finul său, Guy, făcea toate acestea În rând cu ceilați. În schimb, Închirie vechiul apartament al lui Lowell, Într-o căsuță de pe malul portului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Maurier. — Știi că eram În Italia la vremea aceea. A fost un proces, parcă? — Da. Whistler s-a recunoscut În personajul Joe Sibley din foiletonul din Harper’s și s-a simțit ofensat. Știi cât e de supărăcios - și una-două aleargă la tribunal. O dată, l-a dat În judecată pe Ruskin pentru o cronică proastă, Îți amintești? În fine, s-a plâns la ziare, s-a plâns la club, s-a plâns editorilor, s-a plâns la toată lumea și a amenințat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cum rămâne, Burgess? izbucnește Minnie. — A, dragostea. Adică fetele, femeile? — Da. — Când eram mai tânăr eram tare timid cu fetele, spune el, după o pauză de gândire. Preferam sportul În timpul liber. Mai bine mă duceam la clubul sportiv, decât să alerg după fete. Și când am văzut ce-au pățit unii din prietenii mei, care au lăsat fete cu burta la gură și a trebuit să se Însoare cu ele, pe urmă au făcut o liotă Întreagă de copii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Reich-ul tot mai mare și mai mare. Conducătorul formației din care făceam parte, un băiat de muncitor din așezarea Neuschottland, era cu nici doi ani mai mare decât mine: un tip de toată isprava, care avea haz și știa să alerge în mâini. Îl admiram, râdeam când râdea el, alergam în urma lui, ascultător. Toate astea mă atrăgeau să ies din atmosfera stătută, mic-burgheză a constrângerilor familiale, departe de tata, de sporovăiala clienților în fața tejghelei prăvăliei, de strâmtoarea locuinței de două camere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
din care făceam parte, un băiat de muncitor din așezarea Neuschottland, era cu nici doi ani mai mare decât mine: un tip de toată isprava, care avea haz și știa să alerge în mâini. Îl admiram, râdeam când râdea el, alergam în urma lui, ascultător. Toate astea mă atrăgeau să ies din atmosfera stătută, mic-burgheză a constrângerilor familiale, departe de tata, de sporovăiala clienților în fața tejghelei prăvăliei, de strâmtoarea locuinței de două camere, în care îmi revenea doar nișa deloc adâncă de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de după război, de-a curmezișul peste un câmp ale cărui brazde proaspăt arate ni se lipeau de tălpile cizmelor, se desprindeau, se făceau la loc, așa că acum, sub rafalele de arme automate și în lumina unei rachete explodând pe cer, alergam parcă cu încetinitorul, așadar o secvență prelungită de film, până când un șanț, care mărginea ogorul, ne-a oferit adăpost. Rusul sau, cum spuneam noi, Ivan, nu a întreprins nici o încercare de a ne găsi. Răpăitul a încetat. Nici o altă rachetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
oferise destule spații goale, în care se putea refugia imaginația și în care se puteau instala personaje închipuite, care de regulă purtau costume medievale și erau implicate în războaie interminabile. Ce este omul? Nimic altceva decât o particulă, un participant, aleargă și el cu gloata, un fragmențel în lucrarea nicicând terminată a istoriei. Cam așa trebuie să mă fi socotit eu când m-am așezat din nou într-o bancă de școală, ca un fel de minge de fiecare dată altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să închid ușile puțului de aeraj. Multă alergătură prin curent. Împiedicându-mă în șine. Rănindu-mă întruna la genunchi. Alți băieți de la cuple mă învățaseră ce aveam de făcut. La o deplasare lentă, trebuia să sar de pe ultimul vagonet, să alerg pe lângă tren, să trag la o parte bucata de piele sintetică a ușii de la puțul de aeraj, să las trenul să treacă, să închid ușa puțului, să alerg până prind din urmă ultimul vagonet și să sar în el din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
făcut. La o deplasare lentă, trebuia să sar de pe ultimul vagonet, să alerg pe lângă tren, să trag la o parte bucata de piele sintetică a ușii de la puțul de aeraj, să las trenul să treacă, să închid ușa puțului, să alerg până prind din urmă ultimul vagonet și să sar în el din mers. De cele mai multe ori, mecanicul de pe locomotiva electrică cu care eram în tură îmi lăsa destul timp, așa că doar o dată sau de două ori am pierdut trenul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de jur-împrejur de bălării, într-o căsuță în care am intrat de nu mai știu câte ori. În pantalonii scurți sau în aceia lungi de la uniforma de iarnă a HJ, mă duceam cu tramvaiul prin Oliva până la Glettkau, de acolo alergam plin de așteptări peste dunele de pe plajă sau de-a lungul spumei făcute de valuri, dar nu căutam nici o boabă de chihlimbar în algele adunate la țărm, ci o luam la stânga cu puțin înainte de primelor vile din oraș. Pe lângă tufe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de tânăr în Tibru, legam prietenii care nu puteau să dureze, mă întâlneam cu oameni și mă despărțeam de ei la răspântii de drumuri, îmi ofeream din când în când, deși eram obligat la economii, câte o înghețată de lămâie, alergam cu pas ușor pe scara spaniolă în sus, îi permiteam surorii mele să mă fotografieze cu pălărie de paie, pentru ca un nou autoportret să-mi poată atesta prezența, restauram într-o mânăstire din Umbria o madonă accidentată din ghips, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de la vest la est, învălmășeala cuvintelor îmi va fi spart pur și simplu calota craniană: atât de multe erau deșeurile mentale denaturate de atâta scormonit, atât de multă gălăgia trecută sub tăcere, atâtea siluete cu aer de sperietori am văzut alergând pe lângă trenul interzonal - ființe născute din capul meu, care nu voiau să-mi dea drumul. Palpabil, corporal și, de aceea, cert este cel care stătea vizavi de mine, Ludwig Gabriel Schrieber, cel pe care mai târziu, când ne-am împrietenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
viu, încât gesturile și izbitura pietrelor ni s-au întipărit în minte; motiv pentru care doisprezece ani mai târziu am scris tragedia mea germană Plebeii fac repetiții pentru o răscoală, în care muncitorii revoltați sunt lipsiți de orice plan și aleargă fără țintă în cerc, în vreme ce intelectualii, pe care planul îi ajută întotdeauna să găsească cuvintele potrivite, eșuează în propriul lor orgoliu. Atunci n-am făcut decât să ne uităm. Mai mult n-am îndrăznit. Din cauză că tu veneai, protejată, din țarcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mușama. Probabil că, pentru vizita anunțată, tatăl a gătit una din mâncărurile sale de suflet: perișoare à la Königsberg în sos de capere dulce-acrișor cu cartofi fierți. Acum, el îi întinde Annei sosul, „o linguriță plină“, ca să-l guste. Mama aleargă încoace și-ncolo, nu știe ce să spună. Acum, Anna șade cuminte la masă și răspunde așa cum a învățat la școală, în cea mai frumoasă germană literară, la întrebări care încearcă să pătrundă țara minunilor, neatinsă de război, care e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în fața peretelui fluid, s-au instalat destule tuberculoame în plămânii mei, care au fost vindecate abia la Berlin. La Paris, gemenii au luat-o la fugă pe Avenue d’Italie în direcții diferite, așa că eu nu știam după care să alerg mai întâi. La Paris pe Paul Celan nu-l mai putea ajuta nimeni. La Paris, în curând, nu se mai putea sta. Și pe urmă, atunci când, în toamna lui 1959, a apărut într-o primă ediție romanul Toba de tinichea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
iar copita nu mestecă, În ceea ce care convențional numim trupul țării nu este decent ca unul să uzurpe funcția altuia. Împăratul nu face abuz de putere, ca să măture străzile; pușcăriașul nu se ia la Întrecere cu cineva iute de picior, alergând de colo-colo. Salvându-l pe Fan She, Tai An a luat locul pompierilor, asumându-și riscul de a-i ofensa și de a deveni ținta șuvoaielor de apă din furtunurile lor pline. Se zice pe drept cuvânt că după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
tovărășele, i-am zis, pușcându-l cu arătătoru În buric, că ieri noi doi ne-am ciocnitără dăgeaba? Așa-i, Julito, nu da apă la umblători. Tre să fii În ton cu iepoca, tre să te ții dă hârtii. Cine n-aleargă, zboară. Ca biznisu să țină, tre să-mi dai a doua rată. Învață cifra pă dă rost: biștari, două bătrâne juma. Fraieru a căzut dân starea sufletească pământie că părea monumentu fărmiturii și a bâiguit nușce aiureală care n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
plin de prejudecăți, dar lipsit de loialitate, ticălos și sărac ca un pícaro, dar tandru și duios uneori, ca orice porteño. E chilipirgiu și egoist, laș, mincinos și fanfaron. Își disprețuiește prietenii ajunși la ananghie, Îi vorbește de rău și aleargă cu limba scoasă după succes. Dar - a explicat Borges - cu ajutorul lui „ne puteam exprima nemulțumirea În legătură cu anumite situații din Argentina. În legătură cu superstițiile și defectele argentinienilor“. Scriitorul merge adeseori la cinematograf și Îi plac filmele americane de război. „Romantismul său e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Își mesteca prăjitura: — Poate. Nu știu. Și, spre groaza sa, Norman văzu pe monitorul din spatele lui Beth că ușa sferei se deschidea, alunecând ușor și dezvăluind Întunericul dinăuntru. DESCHIS Celorlalți trebuie să li se fi părut că Înnebunise când, după ce alergă prin sasul ce dădea În cilindrul D, năvăli pe scara Îngustă ce ducea la nivelul superior, urlând: — S-a deschis! S-a deschis! Ajunse la consola de comunicații exact când Beth Își ștergea ultimele firimituri de prăjitură de pe buze. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
superior, urlând: — S-a deschis! S-a deschis! Ajunse la consola de comunicații exact când Beth Își ștergea ultimele firimituri de prăjitură de pe buze. Își puse furculița pe masă: — Ce s-a deschis? — Sfera! Beth se răsuci În scaun. Tina alergă de la raftul de videorecordere. Amândouă priveau monitorul din spatele lui Beth. Se lăsă o liniște apăsătoare. — Mie mi se pare Închisă, Norman. — Dar a fost deschisă. Am văzut-o. Le povesti ce se petrecuse jos, În sala de mese. În urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
se pare Închisă, Norman. — Dar a fost deschisă. Am văzut-o. Le povesti ce se petrecuse jos, În sala de mese. În urmă cu doar câteva secunde, sfera era cu certitudine deschisă. — Probabil că s-a Închis din nou În timp ce alergam Încoace. — Ești sigur? — Monitorul din sala de mese e cam mic... Am văzut-o, susținu Norman. Puteți să reluați imaginea dacă nu mă credeți. — Bună idee, spuse Tina și se duse la Înregistrator ca să deruleze banda. Norman respira cu greutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]