18,350 matches
-
Un rânjet apăru pe fața inspectorului. — Asta Înseamnă că se va Întoarce. Înseamnă că avem șanse să-l prindem pe ticălos. Și În acel moment, dr. Isobel MacAlister ajunse, pătrunzând În toaletă, Într-o haină groasă de lână, Într-un nor de zăpadă, și o dispoziție groaznică. Rămase În prag, privind scena, fața ei devenind și mai Încruntată când privirea ei se opri asupra lui Logan. Parcă era blestemată: nu numai că Logan Îi ruinase seara la teatru, dar și demonstrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cu latul palmei la ușa de lemn. — Domnule Anderson? Dinăuntru se auzi un vaiet și apa curgând. — La naiba. Încercă pentru ultima dată la ușă, Înainte să-i ceară lui Watson să repete figura. Aproape că o scoase din țâțâni. Nori de aburi năvăliră În holul micuț. Înăuntru, baia mică era căptușită cu lemn, ca o saună, acoperind parțial un o vopsea urâtă de culoarea avocado-ului. Încăperea era exact suficient de mare cât să Încapă cada pe peretele Îndepărtat, opus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
zise Insch. Cineva l-a făcut ciur. Un zâmbet amar contorsiona fața cu urme de lacrimi a lui Lumley. — Al naibii mod de a scăpa de el. Afară, fulgii micuți de un alb delicat cădeau ușor din cerul portocaliu Întunecat. Nori cenușii luminați din jos de luminile de pe străzile orașului. Logan și Insch priviră cum Jim Lumley e băgat pe bancheta din spate a unei mașini de patrulă și dus de acolo. — Bine, zise inspectorul, cu respirația ieșindu-i sub forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
POLIȚIA GRAMPIANĂ“ și cu o cameră de interogatoriu mică, despărțită În interior. Restul spațiului era ocupat de două birouri, un cuptor cu microunde și un ceainic. Acesta din urmă era În funcțiune În permanență, umplând camera dătătoare de calustrofobie cu nori denși de abur alb. Echipele de căutare nu prea aveau succes, iar zăpada Înghițea Înfometată dovezile care existau, iar vântul mătura parcul, umplând fiecare scobitură, albind și rotunjind totul până la uniformitate. Logan stătea la biroul cel mai apropiat de ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
am chef să cazi lat. Logan clătină din cap, simțind cum vârfurile urechilor Îi iau foc În vântul aspru. — Nu vă faceți griji pentru mine, domnule, Îi zise, iar răsuflarea Îi fu purtată de vânt Înainte să poată face un nor de abur. Mă ascund după dumneavoastră. — Mda, spuse Insch zâmbind. Doar ai grijă să nu cad pe tine. Telefonul din buzunarul inspectorului bâzâi discret. Watson și Rennie erau pe poziții. Numărul 25 avea o ușă În față care nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
spre tufele de iarbă aspră, poleite de soarele auriu, cu o priveliște care se Întindea până departe la orizont. Așezarea cenușie a Buckburn-ului era ascunsă de dealul abrupt de la cariere. Într-o zi bună, când morile de hârtie nu emanau nori cumulus de aburi cu miros dubios, coastele dealurilor, terenurile agricole și pădurile de pe celălalt mal al lui River Don sclipeau ca smaraldele. Un adăpost bucolic, izolat de zumzăitul traficului de pe drumul cu două benzi de mai jos. Dar nimic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
minute. Auzea deja urletul slab al sirenelor, amortizat de zăpada care cădea. Logan forță mai departe printre nămeți, cu apa Înghețată scurgându-i-se În pantaloni, Îngreunându-i picioarele. Șuiera ca un tren, iar respirația Îi ieșea sub forma unor nori groși de abur, care stagnau În jurul capului său În noaptea liniștită, ca un banc personal de ceață. Un sentiment greu Își făcea loc la el În piept. Erau puține șanse să-l găsească pe Martin Strichen pe Întuneric și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și chiar spuse asta. — Ai ucis copii, Martin. I-ai ucis și i-ai abuzat. Le-ai mutilat trupurile. Unde credeai c-ai s-ajungi? În tabăra de vacanță? — O să-mi facă rău! Strichen deja plângea, iar scâncetele sale pufăiau nori albi În Întuneric. Așa cum a făcut el. Cum a făcut Cleaver! — Haide, Martin, s-a terminat... Micuțul Jamie McCreath se zvârcolea și lovea, urlând cât Îl țineau plămânii. Strichen aruncă valiza ca să-l prindă mai bine, dar Jamie Îi alunecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
îmi aleg niște aripi de cometă, iar tu îți inchipui niște aripi de porumbel. Îți convine? Bine, să zicem..., am acceptat eu și am pășit în afara pervazului. Imediat, la picioarele mele a apărut un pod care se pierdea undeva în nori... Aripile, aripile! mi-a amintit steaua. Am închis ochii pentru o clipă și mi-am închipuit niște aripi imense, albe și luminoase... și în secunda următoare, am plutit deasupra podului, în sus, până am ajuns în dreptul stelei care se transformase
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
bine, este bine. Iar ce nu este bine, evident se destramă și dispare când apare soarele... Atunci am văzut cum umbra s-a înfuriat și a început să arunce spre mine cu noroi, pietre și rădăcini uscate de buruieni, niște nori întunecați se adunaseră de-a lungul drumului și tălpile mele alunecau pe gheața care acoperea asfaltul. Peisajul începuse să se schimbe, în loc de dealuri înverzite și stuf se vedeau schelete de fier părăsite, grămezi de moloz, gunoaie aruncate... Am încercat să
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
-i sperii. La poartă, o ființă transparentă, blândă și strălucitoare, a venit spre mine plutind agale și m-a întâmpinat oarecum cu mirare. Bună ziua, mi-a spus apropiindu-se și glasul ei parcă era o harpă a înălțimilor de dincolo de nori, o asigurare caldă și primitoare, în timp ce privirea părea să i se identifice cu seninul cerului. Nu credeam că poate ajunge vreun om aici... cum ai găsit drumul? Mi-a spus îngerul meu cum să ajung, am ridicat eu din umeri
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
razele ce inundau câmpul văratic, sclipind strălucitoare și senină ca un mic soare într-un ocean auriu... Izvorul vieții Am continuat să merg înspre soare, urcând crestele munților unde părea să nu mai fi ajuns nimeni... dincolo de vârfurile amestecate printre nori albi, pufoși, se zărea în distanță un fel de palat imens. Am crezut, în acel moment, că ajunsesem la destinația călătoriei și aveam să găsesc acolo orice răspuns la orice întrebare... Apropiindu-mă, am crezut că era un lăcaș sacru
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
am observat că nu era o destinație, ci o nouă altă direcție, o continuare a drumului... în fața mea nu era un adăpost, ci doar ceva ce se asemăna cu o construcție... era, de fapt, un pod uriaș, un arc peste norii albi, sclipind în mii și mii de scânteieri iridiscente... m-am oprit la începutul treptelor care duceau în sus pe podul arcuit, interminabil, ca o scară ce se pierdea undeva în înălțimi... m-am întrebat dacă aveam forța să mai
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
mai distingea infinitul ramurilor. Am înțeles îndeajuns pentru a face un pas înainte. Și încă unul, avansând în direcția deja pornită. Și apoi încă un pas... și încă, apoi... și încă... Ferestrele multiplicate Podul pe care pășisem părea suspendat printre nori, ca un arc traversând prin cer. La capătul care se zărea undeva în distanță, erau multe colane de marmură, stâlpi împrăștiați din loc în loc. Ajungând mai aproape de pilaștrii de marmură am observat că fiecare susținea câte o fereastră ovală, ca
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
la alt stâlp și altă fereastră: același rezultat. Se vedea Libertatea, însă nu era chiar ea. Ceva lipsea. Ori cartea, ori făclia, ori chiar coroana... Am verificat altă fereastră, și încă una, apoi o alta... Lumina soarelui ce trecea printre nori se reflecta în geamurile rotunde ale ferestrelor, aruncând în jur raze de o căldură cunoscută, însă incompletă și aparentă. M-am convins că ferestrele înfățișau aproape aceeași imagine, însă era ca o iluzie inexplicabilă, ca o bijuterie zgâriată, ca un
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
străvezie și a început să se estompeze, înlocuită de cerul senin. Atunci, am pornit mai departe, știind că iubirea era prezentă, păstrând lumina soarelui interior intensă și vie... Flacăra inconstantă La vremea când am ajuns iar dincolo de orizontul arcuit deasupra norilor pufoși, m-am pomenit zburând spre valurile depărtării, alături de fluviul sclipitor... maluri și vârfuri de stânci nesfârșite se amestecau în fața mea ca într-un vârtej infinit de galaxii, sori și ramuri de drumuri... pe o stâncă a unui munte am
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
pâlnia imensă. Mi-am strâns aripile lângă mine și am privit dincolo de golul în care se învârteau, într-o spirală interminabilă, culori, ramuri de copaci înfloriți, raze de soare, frunze răzlețe, sclipiri aurii, valuri de apă limpede, zăpadă spulberată înspre nori și ace de ceas. Era ceva amețitor și impresionant, acea priveliște rotitoare... însă, fără să-mi dau seama, pâlnia se apropia de locul în care mă aflam, întinzându-și din ce în ce mai mult marginile care înghițeau spațiul. În partea cealaltă, dincolo de filtru
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
-mă să întâlnesc întuneric și un tunel încâlcit, însă de la primul pas, peisajul s-a luminat deodată. Am ieșit dincolo de ușă pe platforma înaltă a unei clădiri, un turn sau un munte, nu știam exact, pentru că nu se vedeau decât norii și albastrul senin al cerului, pretutindeni. Din loc în loc, era și câte un cadru iridiscent al vreunei uși, la fel ca aceea prin care apărusem eu, doar un contur, dar care în mod sigur ducea undeva, la drumuri și posibilități
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
al vreunei uși, la fel ca aceea prin care apărusem eu, doar un contur, dar care în mod sigur ducea undeva, la drumuri și posibilități infinite, chiar dacă nu se vedea nimic altceva decât seninul albastru al înălțimilor. La picioarele mele, norii albi și pufoși ascundeau pe alocuri asfalt, pe alocuri pământ sau marmură. Podeaua platformei etajului nu era precis definită, nici fixă și se schimba la fiecare pas, influențată de gândurile care-mi treceau prin cap, sau de starea de certitudine
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
apară de undeva... dacă arborele are ramuri infinite, atunci și posibilitatea ca noi să existăm într-un număr infinit de reflectări ale unui gând asemănător este destul de probabilă. Am tăcut un timp, privind la peisajul interminabil de uși transparente și nori albi care apăreau și dispăreau prin seninul nesfârșit. Era liniște și pace la acel etaj senin... Ce importanță ar fi avut dacă eram doi sau un număr infinit? Ușile invizibile apăreau și dispăreau în seninul albastru al adevărului din acel
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
Libertății. Nu știam cum, însă eram acolo. Însă, deși aparent mă întorsesem într-un loc foarte cunoscut, ceva nu mai era la fel. Se făcuse frig. Iar insula era pustie. Libertatea, cu silueta ei impunătoare, nu se vedea nicăieri. Ploua, norii coborâseră la nivelul pământului ca o ceață umedă iar picăturile îmi păreau reci și interminabile. Am rămas acolo, nedumerirea și dezorientarea mea se amestecau cu ploaia. Unde era Libertatea? Unde dispăruse? Nu știam ce să fac și nu înțelegeam de ce
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
noaptea prin razele lunii ți-am acoperit visele și trisețea mea s-a revărsat în ploaia de afară când am văzut cum alergi, cauți răspunsuri și nu știi că se află chiar aici. Am încercat să vorbesc cu tine prin norii albi, prin albastrul cerului și prin liniștea ierbii, prin frunzele copacilor și splendoarea florilor, prin cântecul păsărilor și foșnetul crengilor... și m-am grăbit spre tine prin valurile și râurile repezi, însă tu nu ți-ai dat seama că eu
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
reprezenta vizual puterea Romei, tânărul dux îi avea alături, printr-un surprinzător contrast sentimental, pe frumoasa lui soție și pe băiețelul acela neastâmpărat. Iar acum micuțul, apăsat de parapetul turnului ca de zidurile unei închisori, privea dezamăgit. Spre miazăzi, printre norii joși, se zărea o palidă rază de soare. Se vedea și îndepărtata Augusta Treverorum, capitala Galliei Belgica, orașul întemeiat de Roma, care, secole de-a rândul, avea să se numească Treviri. Dar poate că acele nedefinite fire de fum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era așa de mare, murise singur, departe, și cum îl chema. — Ovidius, răspunse Zaleucos, și adăugă îndată că nu mai știa nimic altceva despre el. În ziua următoare, o zi ploioasă de iarnă, copilul, care se învârtea prin castrum când norii se mai risipeau, descoperi că soldații nu aveau chef de joacă. Vorbeau încet, adunați în grupuri, îi aruncau câte-o privire, dar nici unul nu-l striga: „Caligula!“ și nu se ascundea în spatele vreunei barăci până când el, furios din cauza jocului, bătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înțelegea: — Nu e bine ca tu, fiu de dux, să te amesteci printre grăjdari și să-i asculți cum vorbesc despre familia ta. Sclavul numit Zaleucos trăise probabil, sub alt cer, zile mai puțin grele; în fiecare dimineață privea melancolic norii prea deși și ploaia măruntă care, fără zgomot, îmbiba pământul, și pădurile, și serile de iarnă care se lăsau foarte repede. De la înălțimea culturii sale rafinate, se înfiora când băiatul reproducea cu ușurință expresiile argotice ale soldaților. Dar văzuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]